330 matches
-
-și roadele și în rezultatele la învățătură ale copiilor. Și tot gândind la roade chibzuiam să punem pe unul dintre cele trei hectare o livadă. Dar de unde puieți? Știam că locuitorii din Marineanca, majoritatea bulgari, aveau rădăcinile în comuna Cișmeaua Văruită, la 10-12 kilometri depărtare. De acolo veniseră moșii și strămoșii lor și tot de acolo își mai alegeau mirese unii flăcăi din Marineanca. Mai știam că de acolo se ridicaseră trei frați, Nicolaie, Gherasim și Chiril Constantinov - Atmajov, care își
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
de stat de la Istrița, județul Buzău. Ceilalți frați erau tot ingineri agronomi. Și iată că într-o noapte scriu un fel de scrisoare-adresă-rugăminte inginerului N.Constantinescu. I-am spus că locuitorii sunt de-ai lui, bulgari de obârșie de la Cișmeaua Văruită, că am făcut planul, pichetarea și gropile pentru puieți și că împreună cu sătenii așteptăm un semn de bunăvoință de la domnia sa, semn care meri să se cheme. Și gata. Dumnezeu cu mila. De înțeles ne înțelegeam mai bine cu sătenii decât
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
și cum râsul e ca râia, a trecut la ceilalți. Deși trăiau în același sat ucrainieni și bulgari și doar un moldovean, moș Ion Catană, nu se făceau căsătorii între aceștia. Nu se făceau căsătorii nici între bulgarii din Cișmeaua Văruită și cei din Marineanca, care aveau originea din Cișmea - pe de o parte, și între bulgarii din Dermendere, pe de altă parte. Cei din Cișmeaua Văruită erau mai bogați fiindcă se ocupau cu viticultura iar cei din Dermendere erau mai
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
se făceau căsătorii între aceștia. Nu se făceau căsătorii nici între bulgarii din Cișmeaua Văruită și cei din Marineanca, care aveau originea din Cișmea - pe de o parte, și între bulgarii din Dermendere, pe de altă parte. Cei din Cișmeaua Văruită erau mai bogați fiindcă se ocupau cu viticultura iar cei din Dermendere erau mai săraci și mai cheflii. Cei din Dermendere ziceau că cișmelenii nu-s doar zgârciți, da-s și fuduli. Și totuși am spart obiceiurile. Fiica lui moș
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
un alai curios, nici vesel, nici trist, mulțime de oameni nedespărțită până la Dermendere. Ni se rupea inima. Dar ce să-i faci? Viața e viață. Cu o săptămână înainte fusesem la Sofian și aranjasem să se facă necesara curățenie și văruitul în camerele în care aveam să stăm. Ne-a sprijinit sora revizorului școlar, tânăra învățătoare Cornelia M Stratula. Spre apusul soarelui, când am ajuns, totul era pus la punct și până s-a înnoptat lămpile erau pregătite să lumineze sărăcăcioasa
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
preferat să reia convorbirea întreruptă de ecografie. ― Chiar nu mai credeți în nimic? O cameră de spital nu e locul cel mai potrivit pentru confesiuni. Și nici eu nu eram într-o stare potrivită unei discuții despre certitudini. Fixam tavanul văruit proaspăt, gîndindu-mă la ce putea să urmeze. Un nou infarct? O operație pe inimă? într-un târziu, i-am răspuns, străduindu-mă să mă comport firesc. ― Am crezut că sensul vieții este chiar viața. Acum nu mai sunt sigur. ― Asta
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
spună mai departe povestea. Și Cinthia Își urmă povestea: Îi spuse că s-au căsătorit și că s-au dus să trăiască la San Miguel, Într-o casă care mai există și astăzi, la San Miguel, Într-o casă drăguță văruită toată În alb, ca o casă de păpuși. Au trăit acolo o vreme, dar ea stătea toată ziua În pat; nu putea să se scoale, o Îneca mereu tusea, o tuse care nu se mai oprea. Și fratele bunicului nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
profesor. După Crăciun, i s-a spus că nu o să fie promovat pentru certificatul la limba latină, așa că îi rămîneau încă șase ore pe săptămînă spre a le folosi după cum dorea. Le-a dedicat artei. Catedra de artă avea clase văruite, cu tavane joase, la ultimul etaj al clădirii, și acum își petrecea mai tot timpul lucrînd la o versiune cu luminaturi a Cărții lui Iona. Uneori, profesorul de artă, un bătrînel prietenos, privea peste umărul lui și-l întreba: — Ăăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dacă s-ar putea să te părăsesc mai devreme în după-amiaza asta. După o pauză, Thaw îi răspunse sec: — Dacă așa stau lucrurile, n-am ce-i face. — Ei, o să vedem, spuse Marjory nedeslușit. Atelierul era o mansardă lungă și văruită. De la cele două ferestre se vedeau copacii, aleile și pajiștile care urcau spre vilele din Park Terrace. O sobă cu gaz, o masă, o canapea și cîteva scaune erau așezate în jurul unui șemineu, la capătul atelierului. Celălalt capăt era ocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
acoperit cu ierburi aspre și neliniștite, vorbeau de ploaie, apoi s-a pornit o burniță rece, îmi simțeam pielea ca pe o cămașă udă, aș fi vrut să mă adăpostesc undeva, am nimerit pe o vale, la o căsuță proaspăt văruită, am bătut la ușă, mi-a deschis o bătrână. „Intră“, mi-a spus și am intrat, în odaie ardea un fir de foc, dar era tot frig și cam întuneric, oricum, nu ploua, iar alt adăpost n-aș fi putut
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții arau vopsiți până la înălțimea unui om, în ulei, într-o nuanță albăstrie și, în rest, văruiți. Spre bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-am făcut nazuri. M-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Rambert a recunoscut că nu, iar bătrâna a spus din nou că asta era prin urmare pricina. Trebuie s-o revedeți, aveți dreptate. Dacă nu, ce v-ar rămâne ? Restul timpului, Rambert se învârtea între cele patru ziduri goale și văruite, mângâind evantaiele agățate pe pereți sau numărând ciucurii care împodobeau fața de masă. Seara, tinerii se întorceau acasă. Nu vorbeau mult, sau dacă vorbeau o făceau numai ca să spună că nu era încă momentul. După masă, Marcel cânta din chitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nealterată. Dar, un minut reunite, pulsațiile inimilor lor se dezacordau iarăși, copilul îi scăpa și efortul lui se prăbușea în vid. El dădea atunci drumul încheieturii subțiri a mâinii copilului și se întorcea la locul lui. De-a lungul pereților văruiți lumina trecea de la trandafiriu la galben. O dimineață călduroasă începea să se facă simțită în spatele geamurilor. Grand abia a fost auzit când a plecat, spunând că o să revină. Toți așteptau. Copilul, cu ochii mereu închiși, părea că s-a liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții erau vopsiți până la înălțimea unui om, în ulei, într-o nuanță albăstrie și, în rest, văruiți. Spre bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-am făcut nazuri. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se deformaseră și i se strâmbaseră din pricina artritei. - Vrei să te las singur? m-a întrebat Rotari, punându-mi o mână pe umăr. Am clătinat din cap. Eram mândru de faptul că în curte se măturase bine, zidurile erau proaspăt văruite, iar porțile și obloanele, unse. Mi-au dat lacrimile privind banca de piatră de lângă puț; în locul acela de sub rodiu obișnuia să stea maică-mea când cosea și broda. Taică-meu a apărut în ușa casei, sprijinindu-se în toiag. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cred că vântul mă va duce și mai departe până mă voi pierde în văzduh. Cine știe unde îmi voi găsi sfârșitul? Te rog să mă lași să te ajut! Vino cu mine! Frunzulița a acceptat și a ajuns într-o odaie văruită unde singurele obiecte de mobilier erau un pat vechi și o masă pe care erau așezate ordonat câteva cărți. Băiatul a ales o carte mare și destul de grea și i-a spus: Draga mea prietenă, noua ta casă este ierbarul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu ochii albaștri și profunzi ce explicau neînțelesul cerului, cu buclele negre și întunecate ce se atârnau pe ai mei umeri ca niște ciorchini de struguri îngrămădiți unul în altul, strânse în fundițe roșii ca merele pârguite. Sub un ten văruit se ascundea un surâs de porțelan. Dacă lași ca firea ta să fie înghițită de calmul vieții, îi poți auzi râsetul infantil sau ale lui ecouri sparte în parcurile de copii. Eram eu... Nu știu câți ani au trecut de când n-am
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sparse cu zgomot și împroșcă fragmente de sticlă în toate părțile. Margareta izbucni în plâns. Samuel se așeză pe canapea, departe de ea, sprijinindu-și ceafa de buretele tare. Privi toate obiectele care fuseseră îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic, te duceau cu gândul la niște viermi leneși, încremeniți în aburcarea unei dune albicioase. Canapeaua pe care ședeau nu era protejată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
câte doi, iar Hugo și Bill împărțeau, în virtutea unui armistițiu stânjenitor, cabina vedetei, care practic era formată din două cabine mai mici, unite, cu o chiuvetă la mijloc. Însă cabina lui Hazel era model clasic: o chichineață în care pereții văruiți se îngălbeniseră din cauza vechimii și care se scorojeau în locurile unde șiruri nesfârșite de actori au tot prins ilustrate și fotografii, cu bucățele de Blu-Tack1 și piuneze rămase în urmă și păstrând, cu înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Când cântă un cuc. Și-n nucul din curte, Căsuțe sunt multe; Din dese frunzare, Cad toamna-n cărare. Din casa cea mică, Din lemn și pitică, Eu miezul adun, Că-i dulce și bun. O Oul este un palat Văruit și curat: Fără ușă, Fără scară, Fără geam sau cutie poștală, Fără scaune, masă... Prințul va ști de-acolo să iasă. P Pelicanul - năzdrăvanul Prinde pește cu toptanul Și-l adună într-un loc, Lângă cioc, mai jos de cioc
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
casei. Lina privi odaia. In mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut. Lumina lămpii, cu abajur de porțelan albastru, avea o strălucire rece. Șifonierul și dulapurile negre, care acopereau pereții văruiți, i se părură străine. De afară se auzeau cântecele mesenilor. Se priviră în ochi pentru prima oară. Acum Stere nu i se păru atât de bătrân. - Ți-i frică? o întrebă el, și-i luă mâna. Ea nu-i răspunse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
căciulă de miel, neagră, lustruită și înaltă, pe care și-o așeza pe-o ureche. În picioare, șoșoni călduroși. Starostele ședea în casa veche a țigăncii. O reparase cu ani în urmă și acolo trăgea. Erau trei odăi de lut, văruite proaspăt. Le păzea mama ibovnicei, o bătrână surdă și bețivă. N-avea pământ, n-avea nimic, trăia din ce-i trimitea fii-sa de la București. Didina încărcase casa cu lucruri furate și încingea niște focuri mari, boierești, să nu simtă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lucrătorii abia ridicau maiele grele cu care băteau pietrele, în grămezile de nisip dormeau femeile venite cu ei. Soarele ardea. 229 - Ce bună ar fi o baie! spuse Paraschiv. - De, c-o să mergem acu-acu, făcu Gheorghe. Ibovnica trecu pe lângă gardurile văruite și culese un braț de liliac. Floarea lui mică, bătută, albastră cum era cerul în dimineața aceea, se mișca ușor în vânt. Mînă-mică sugea o creangă de măr și sucul bun îi rămânea în gură. Închisese ochii și umbla în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dulcea și voluptoasa somnoroșie a lunei. Prin lumea rumănă de apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluând parte la fărmecata stare a firei, plin încă de impresiunile ciudatei sale întîmplări. De departe se văd turnurile strălucitoare ale bisericelor Iașilor, casele frumos văruite, cu streșine vechi peste care vărsa o viorie lumină răsăritoarea lună. El își grăbi pașii, până ce intră în târg. O uliță strâmtă, cu case vechi și hârbuite a căror caturi de sus erau mai largi decât cele de jos, așa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în păretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi si deșirate la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]