206 matches
-
cunoaștere adevărată, pentru că principiile teoretice, care o modelează, sunt insuficiente. Ele indică doar o direcție și o cale posibilă spre adevărată cunoaștere. Poemul, crede Barbu, se naște din emoția descoperii unui Adevăr mai înalt, prin reflecția conștientă a poetului asupra "vacuității" din centrul ființei ale, reflecție lipsită însă de orice tentă teleologica (aici Barbu se separă de Poe). Să ne amintim: în "Filozofia compoziției", poetul american pretinde că "opera s-a dezvoltat, pas cu pas, până la finalizare ei, cu precizia și
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
zvârcoliri, a făcut profesiune de credință mistică la revista ortodocșilor ("Gândirea", n.n.Ă; o nouă crispare l-a determinat să retracteze, ba încă, mai mult, l-a aruncat între raționaliștii unei vechi reviste, pentru ca azi să profereze pe cont propriu vacuitatea de convingeri, la adăpostul unui splendid talent literar. Admirabil în toate ipostazele sale, criticulconvulsionist a putut scrie de șapte ori (ca să dăm o cifră misticăă despre același scriitor (e vorba, probabil, de E. Lovinescu, n.n.Ă, dar fără să repete
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
în lucruri - acolo unde ele încep să (se) semnifice - și nu în imaginea pe care o propune o reprezentare a lucrurilor. Ea se află în lucruri, fără să le confiște semnificabilul, într-o paradoxală distanță a ascultării, în locul nedeterminat al vacuității gândirii, a imaginii, a reprezentării. De aceea, semnificabilul este un non-manifestabil real, fără un orizont de prezență: celebrare pură, originară, lipsită de aportul unei experiențe, al unei "trăiri" în care s-ar expune. Ceea ce începe să semnifice nu pune în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
opțiunii fenomenologice, imediatitatea și imprevizibilul imaginii nu țin de un orizont de prezență și nici măcar de un orizont al absenței, căci ceea ce se dă ca imagine primă a signifiabilului nu are orizont, nu se proiectează decât pe ecranul incolor al vacuității. O formă goală, am putea spune, dacă ea nu ar fi forma de manifestare a unui început absolut, emergența originarului în înțelegere. Iar ceea ce fenomenologia caută este tocmai experierea fără prealabil a unui dat inițial care se dezvăluie ca imagine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
altă parte, situarea intuiției într-un înainte de vedere îi dezvăluie locul privilegiat al revelatului, între inaparentul sensului nemanifestat și posibilul unei întrupări imaginale. Loc deschis și totuși gol, al răsfrângerii în sine a golului care nu are ce arăta decât vacuitatea plăsmuirii, sensul invers al dizolvării. Dar ce sens poate avea această frângere pe dos, răsfrângerea unui gol care se arată drept ultimul posibil? Și apoi, ceea ce se întoarce astfel și creează locul întâlnirii nu arată ceva în chiar miezul golului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înspre starea de vârf a adorării echivalează cu smulgerea vălurilor de pe lucruri, dar totodată cu lipsa de chip a acestora în lumea uitată, absentă din icoană. Lumea naturală e dusă atât de sus încât ea se evaporă într-o absolută vacuitate imaginală, "începe să fie irigată, transfigurată, răpită". În icoană lumea e întoarsă, epuizată și evacuată, pătrunsă de noua față; e "momenul Kenosei supreme, al dobândirii chipului de creatură slujitoare", "moment când fața începe calea întoarsă a întineririi", "redobândește castitatea privirii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mediul de-scris al developării în negativ, în filmul voalat al imaginii imposibile, moartea e inimaginabilul, nonsensul exteriorității care voalează, "realitatea fără apeluri, făcută din lucruri de pe afară". Moartea imaginii nu e spectaculară, nu aduce în scenă decât ștergerea și vacuitatea, "apariții aburite", dar și - prin răsturnarea perspectivei - posibila resurecție a lumii interioare. Căci, prin reducție, eclipsarea exteriorului face cu putință manifestarea interiorului; exteriorul mort, pus în paranteza desfigurării, devine vălul transparent, diafania prin care se întrevede lumea din noi: "lumea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în voia curgerii temporale. Apare și dispare în timp, înaintează și se retrage, măsurând ritmul vizibilului. Aici retragerea ei e o celebrare paradoxală. Căzută-n genunchi lângă râu, pregătită de jertfă, ea se autorevelează în propria dispariție. Ceea ce înseamnă că vacuitatea se pune în vedere pe măsură ce lumina dispare. Totuși, ochii mai au ce vedea, căci în slava desfacerii "cerul roșu" și "crucea de zăpadă" fac imagine. Ce pot ele reflecta dacă nu tocmai retragerea care le face loc, pustiul în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rosti prin reflectare ori reprezentare. Cuvântul nu doar că descoperă în sine un adânc pe care simpla denotație îl trece cu vederea, dar el e orb oricărui spectacol reprezentat în textura destrămată a lumii. "Groapa oarbă" din cuvânt e imaginea vacuității rostirii de dinaintea rostitului, nespusul - adânc grăitor ! - al nevederii și al nonmanifestării. Căci ce ar putea să vadă și să spună cuvântul descărnat, destrupat (de vedere și de cuvântare) ca de veșmântul sclipitor al celor trecătoare? A treia și ultima încercare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
tânără, căsătoria reprezintă o răscruce majoră. Aceasta îi deschide poarta educației sentimentale, a experienței erotice împlinite. Ea abia acum începe să descopere viața: împreunările carnale, relația de cuplu, maternitatea. Femeia nu se mai găsește în acea stare de latență, de vacuitate care caracterizează existența unei fete tinere. Ea accede la un nou statut, cel de stăpână a casei, de soție și mamă. În ciuda tuturor acestor aspecte, situația persoanelor căsătorite, bărbați sau femei, se apropie uneori în mod straniu de cea a
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
imaginii este reluată de eurile postmoderne care sînt, se spune, lipsite de energiile expresive și de individualitățile caracteristice modernismului și eului modern. Atît eul, cît și textul postmodern sînt plate și lipsite de profunzime, superficiale și pierdute în intensitățile și vacuitățile momentului, lipsite de substanță și semnificație, ca și de legături cu trecutul. Asemenea texte și existențe postmoderne unidimensionale pun în discuție relevanța modelelor hermeneutice de profunzime, precum modelul marxist al aparenței și esenței, al conștiinței false și adevărate, al ideologiei
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
postmodern" îl înțeleg în mod eronat sau pierd din vedere elemente cheie ale fenomenului. Preluînd ideea de "atenuare a afectului" propusă de Jameson, Gitlin (1987), de exemplu, consideră că Miami Vice reprezintă punctul final în materie de sentiment al vidului, vacuitate, dezgust postmodern. Se poate argumenta totuși împotriva unei asemenea interpretări că în serial se simte pulsul unor emoții intense, al unui conflict între valori, al unor mesaje și poziții politice foarte specifice (vezi Best și Kellner, 1987 și analiza ce
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
franceză.) Întocmai ca în Nu, excesul burlesc și neseriozitatea ostentativă acoperă în „anti-teatrul” ionescian un substrat de angoasă ale cărei semnale, în Cântăreața cheală de pildă, deci în prima piesă, se insinuează progresiv după primele replici. Este aprehensiunea vidului, a vacuității existențiale, nu e nevoie să insistăm, lucrul acesta a devenit la rândul său un clișeu exegetic. Obsesia vidului în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
firește. Există în aparițiile extraordinare ale lui Caragiale acest element, pe care l-au semnalat acuma exegeții mai recenți (în urma modei fecunde aduse de teatrul absurd, de Ionescu, de Beckett), care au tot investigat pe Caragiale din perspectiva vidului, a vacuității, a inexistenței ! Ceea ce este foarte just, foarte corect, adăugând, la sfârșit, că nu e suficient. Atât doar : nu e suficient ! Există în Caragiale o perspectivă a nimicului. De altfel, și replica din Conu’ Leonida... : „Și nimica mișcă” este foarte, foarte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
datorăm unui critic, după mine, remarcabil - Gabriel Dimisianu. În postfața la o ediție populară din teatrul lui Caragiale, Dimisianu face observația că, odată demonstrată, odată obținută această primă etapă, primă concluzie : Caragiale este un autor care ne pune în față vacuitatea ființei umane, vidul, vidul mascat al mecanismelor, al automatismelor etc., aceste imagini și această realitate nu ne determină să ne simțim nesolidari cu aceste fantoșe. Dimpotrivă, suntem complici și implicați în această lume. Ne simțim foarte înrudiți cu ei și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
unei foarte mari cordialități și al unei complicități : „Da, dom’le, e-adevărat, suntem împreună, suntem foarte amici, putem bea o bere împreună”. Or, aicea este marea taină sau marea probă : să producem un circuit întreg, constând din divulgarea acestei vacuități, a acestui neant uman și apoi ratificarea lui, totuși, în ordine umană. „Da, ăștia suntem și vă iubim așa cum sunteți : nimicuri agitate, nimicuri mișcătoare”. Or, lucrul ăsta nu mi se pare că este, cum să spun, o capitulare, o acomodare
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ce-i munca, locuiți în interiorul lor de moftangii, mîncînd cozonac datorită revendicării de la breaslă. Coexistența n-a fost ușoară. N-am invidiat pe nici unul, dar prezența lor, mai ales a celor infatuați, îmi provoca vigilența. Cunoscîndu-le precaritatea mijloacelor, cîtorva și vacuitatea (căci nu o dată m-am „luptat” cu textele lor ca să le fac publicabile), i-am ascultat ori de cîte ori dădeau spectacole sur place, în redacție, și i-am citit fără afinitate, detașat, sceptic, iar acasă, cronicar autorizat doar de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ca și la Cezar Paul Bădescu, de pildă, avem de-a face cu exuvii, cu bildung. Nici Radu Cosașu nu scrie autoficțiune, pentru că nici literatura lui nu respectă explicit nici criteriul fenomenologic, nici criteriul pragmatic. Eul cosașian are ceva din vacuitatea eului autoficțional, dar și din aceea a eului-În-formare. Expresivitatea eului, deși intensă, este mereu mediată, temporizată cu un cert beneficiu terapeutic pentru subiect, desigur, dar asta-i o altă problemă. Radu Cosașu, căruia probabil că practica autoficțiunii În literatura feminină
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care și le impune pentru a evita bascularea În non-sens sau În vid. [...] Am fost frapat Întotdeauna de caracterul poetic al lucrurilor obișnuite, derizorii. Ele sunt cele care cheamă la ordine”, declară creatorul unui nou Mersault a cărei propensiune spre vacuitate este echilibrată de psihologia vetustă dar sănătoasă a eroului de roman polițist. Un Mersault pe care-l salvează lucrurile, ocazional femeile, niciodată definitiv ci pe perioade scurte, pe momente: prezența unui obiect, o călătorie cu avionul sau o femeie frumoasă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
discursul cultural francez din ultimii zece ani: poate pentru că, spre deosebire de literatură, arta contemporană nu respinge teoria, manifestul, paratextul, experimentul; și pentru că, vorba lui William Marx, lumea a spus adio literaturii. Dacă mulți romancieri francezi de astăzi sînt de acord cu privire la vacuitatea practicilor de consacrare artistică În absența oricăror criterii estetice stabile, ceea ce-i diferențiază sînt concluziile sugerate : dezumanizarea artei, la Houellebecq, transformarea instituției artistice Într-una comercială, la Echenoz. Pentru Martin Page, cel din Libelula, există o artiști funciari, al căror
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din jur este lipsită de iluzii, iscoditoare și „rea“. Universul apare făcut din cârpeli, ziare vechi, mizerie. Oamenii sunt caricaturi, trădând la fiecare mișcare sforile păpușerești, denunțându-se singuri ca impostori ai propriei lor condiții. Exagerarea e un semnal al vacuității interioare, și, într-adevăr, mai toate figurile din roman se lasă reduse la câteva linii, ceea ce le face, bineînțeles, foarte expresive în rolul lor. Până și universitarul Ștefan Negru se privește, la un moment dat, ca o sumă de locuri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
readus a doua zi la vidul esențial al existenței sale. Astfel surpriza a fost arhitectul momentului, al acelui moment care se dovedește a fi cel, nu numai al unei morți provizorii, ci a morții pur și simplu a libertinajului, în vacuitatea repetițiilor fără legătură și fără sfârșit 245. Rapiditatea are ceva ireal astfel încât povestitorul nu are nimic mai urgent de făcut decât să se întrebe dacă el este amantul celei de care se despărțise: "Și am fost mirat că n-am
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de texte, invită la spectacolul scriiturii. Proliferarea detaliilor minuțioase, enumerarea și catalogul bogat exibă clișee, stereotipuri compunând artefactul ficțiunii până la acel punct orb, sexul căscat, gaura morții, vid suprem care trimite pe erou și pe cititorul său la esențiala sa vacuitate 274. Erotismul nu apare decât ca o înșelare a curiozității cititorului care îl conduce în așteptarea sa, în suspens-ul, întârzierile sale către inconsistenta imagine a lui însuși căreia scriitura dandy îi întârziase prin multe și multe ocoluri apariția care totuși
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
p. 33, I (nota trad.). 26 *Pentru versiunea românească, ediția deja citată, p. 98, I (nota trad.). 27* Pentru versiunea românească, ediția deja citată, p. 99, I (nota trad.). 28 Este o temă recurentă, aceea a plictiselii din Olimp, a vacuității unei vieți veșnice inutile. Giraudoux, care deseori pune în antiteză timpul oamenilor și timpul zeilor, nu poate să nu gândească la asta când o face pe Alcmena să spună: "Nemuritoare? Ce rost ar avea? Ce m-aș face dacă nu
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
prezentul nu ne este oferit în fiecare moment, deci trebuie instituit, produs fără încetare, sustras existenței, consumat egal și, eventual, resemantizat... - Se vede că nu l-ați citit atent pe Pierre Sansot. Prezentul ar trebui să solicite în și prin vacuitatea sa, dar el nu e burdușit până la sațietate, e inconsistent. Și știți de ce? Voilá! "Prezentul este inclus într-o mișcare ivită dintr-un trecut apropiat care propulsează spre un viitor pe cale să se concretizeze. Când acest elan se suspendă, prezentul
Rafturile cu nostalgie ale Bibliotecii iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12542_a_13867]