206 matches
-
e simpatic, dar nu pot să-l iau mereu chiar foarte în serios". Nu cumva asistăm aci la o derivă serioasă a disciplinei "ideilor literare", căci acestea s-ar fi cuvenit demontate, înfățișate în erezia lor epicureică, în frivola lor vacuitate "șansonetistă", aspectul social și vestimentar al autorului în chestiune fiind relativ irelevant? Nu cumva "literatura" îi joacă un renghi celui ce-o demonizează? Dar să recunoaștem că hermeneutul devine, la rîndu-i, simpatic, prin întorsătura boemă (vai, și aici e tot
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
în emoții. Numai că se întâmplă tocmai pe dos. Majoritatea emoțiilor noastre defilează prin lăuntrul nostru cu chipul lor impersonal, sunt indicibile, deseori imposibil de identificat și de formulat altcumva decât amplificate prin alte emoții, transmise mai departe unei mirabile vacuități. Poezia este doar una din acele intensități care amplifică emoția. Iar pentru poezie, emoția e singura justificare a existenței sale. De fapt, în stiva tăcerilor care alcătuiesc cel mai bogat dialog al nostru cu lumea, emoția e defectivă de plural
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
izvor al unei istorii neîntîmplate. Al unei istorii blocate în potențial. Un izvor paradoxal al idealului activ, irigînd o realitate pasivă, decăzută. Un fenomen cu atît mai semnificativ cu cît exprima putința unei credințe autentice, a unei fidelități patetice în fața vacuității morale, a disponibilității truculente a libertinilor postideologici. Cu atît mai important cu cît opunea unui contingent corupt tabloul unei utopii absolute, mîntuitoare. Două au fost mijloacele prin care libertinii democraturii au acționat împotriva Pieței Universității, pe care o dușmăneau pentru că
Piața Universității în cheie polemică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17016_a_18341]
-
cel caragialian, țațelor cu mofturi de cucoane le iau locul veninoase exemplare ale lumii proaspeților îmbogățiți, mădulare, cândva, ale nomenclaturii. Acum dialogul e mai sinuos, săgețile mai vătuite, dar mustind, în vârfuri, de mortale toxine. Noul lux găzduiește o cumplită vacuitate. Infernul nu e unde ai crede, el se instalează în spații închise în care ființe între ele detestându-se degustă fine băuturi, schimbă replici cu aparențe de protocol, mascând devastatoare patimi, ură neputincioasă, disperare. Cel mai adesea însă stăpânește câmpul
Portret de tânăr la bătrânețe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7786_a_9111]
-
din jur este lipsită de iluzii, iscoditoare și „rea“. Universul apare făcut din cârpeli, ziare vechi, mizerie. Oamenii sunt caricaturi, trădând la fiecare mișcare sforile păpușerești, denunțându-se singuri ca impostori ai propriei lor condiții. Exagerarea e un semnal al vacuității interioare, și, într-adevăr, mai toate figurile din roman se lasă reduse la câteva linii, ceea ce le face, bineînțeles, foarte expresive în rolul lor. Până și universitarul Ștefan Negru se privește, la un moment dat, ca o sumă de locuri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
6). A încerca să privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu adevărat metafizice.<ref id="53">Cf. Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, traducere de IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se întîlnesc și se anulează, oboseala finală a celui care-a făptuit, distanța dintre faptă și răstălmăcirea ei. Cel nehotărât nu are încredere
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
alții un surmenaj, o oboseală adâncă sau o iluminare. În orice caz, prezența lor este fecundă, hotărâtoare, căci răspândește o fluiditate insesizabilă care te asimilează și te cuprinde ca în niște mreje imateriale. Pentru astfel de oameni nu există goluri, vacuități sau discontinuități, ci o comuniune, o participare, rezultate din acea neîncetată transfigurare în care culmile sânt nu numai amețeli, ci și voluptăți. Trebuie însă atâta frământare, atâta energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza într-o prezență hotărâtoare, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naționalist acel ce nu dorește fanatic saltul transfigurator. România nu poate fi iubită naiv, neproblematic, pătruns de exigențele unei iubiri evidente, fiindcă nu este atât de evident că România trebuie iubită. Câți dintre acei care au încercat să pătrundă sensul vacuităților și discontinuităților noastre, al labilității formei noastre de viață și al inorganicității stilului nostru istoric - n-au mărturisit o viață întreagă disprețul penru forma românească de existență, o neîncredere totală și un scepticism ironic! Este un semn de aspirație profetică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ai fi fost În stare să alegi Ocazia justă? Cine știe câți dintre cei care astăzi au acceptat lupta au făcut așa? Dar o ocazie falsă nu e Ocazia potrivită. Poți fi oare laș deoarece curajul altora ți se pare disproporționat față de vacuitatea Împrejurării? Atunci Înseamnă că Înțelepciunea ne face lași. Și deci Ocazia bună o pierzi Îți petreci viața pândind marea Ocazie și meditând asupra ei. Marea Ocazie o alegi din instinct, iar În momentul acela nu știi că a venit. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lor. O eliberare încurajată, sprijinită de rugile celor ce continuă să trăiască. Astfel, în viziunea budistă, fantoma are rolul de a exprima înscrierea destinului uman între, pe de o parte, agitația și frământările lumii vizibile și, pe de altă parte, vacuitatea unui invizibil care implică eliberarea de orice activitate, de orice zbucium, pasivitatea de neclintit aflată dincolo de toate neliniștile și de toate tulburările. „Nu există valuri în apele meditației”, afirmă filozofia budistă. În spațiul no însă, valurile freamătă încă, fantoma nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
6). A încerca să privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu adevărat metafizice.<ref id="53">Cf. Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, traducere de IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a făcut niciodată parte oficială din cenaclul "Sburătorul", pentru a fi pus așa de scurt la contribuție. * Geografia literaturii noastre începe să apară un peisagiu de marasm, imposibil de locuit. De o parte conglomeratul primitiv al poeziei argheziene; de alta, vacuitatea, planitudinea vântului lovinescian care-l îmbăiază. Aceasta ne face o Spanie seacă, și trebuie multă credință și nebunie de hidalgo s-o explorezi fără să te mortifici sau înăbuși. Dar singura Spanie de care d-l E. Lovinescu poate să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
exemplu. Cităm: "O, ceruri infinite, scăldate în lumină, Cer limpede și-albastru al lumilor de sus." (tr. Al. Ciorănescu, Jean Moréas, Stanțe, București, 1945, p. 18) Grație nu știu cărui prestigiu - entuziasmul ochiului care se exaltă, cantitatea considerabilă de vocale care comentează vacuitatea tabloului, în sfârșit, limita circulară impusă acestei calote de cer - nu mai resimțim deloc banalitatea cuvântului "inondé". Dimpotrivă, suntem ispitiți să-l despărțim în două vocabule: "in" și "onde". Procesul propagării ondulatorii a luminii e recreat poetic, și asistăm la
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ai fost nu-mi pasă/Dragoste provincială în curent cu mișcarea literară/ Sufletul tău e curat și e bine informat - asta-i/Partea principală pentru cîntarea sentimentală” („De-ai fi fost croitoreasă“). Frapează, în „primele poeme” ale lui Tzara, exhibarea vacuității convenției (ceea ce e sinonim cu conștiința ei...), percepția jucat-infantilă a provincialului/provincialei ca mecanism stereotip, păpușă mecanică, marionetă: „Fii păpușă/Să-ți înțeleg mecanismul/Fii pisică/ Să mă joc cu tine altfel/Fii soră mai mică/ Să mă îngrijești/Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]