524 matches
-
Acasa > Poeme > Rasfrangere > PÂNĂ CÂND AM ÎNCEPUT SĂ ORBECĂI Autor: Daniel Dăian Publicat în: Ediția nr. 301 din 28 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului calea încarcerată-n mijloc de culoare rătăcea cărunt în brațe de părinte vineri început de veșted necrescut din umed nu are contur lumescul în oglindă aș mușca înfometat din umeri viețuitul până ai uita să-ți taci de mine nici nu ai băga de seamă că a început muritul gurilor cu dinți fericit de smuls din
PÂNĂ CÂND AM ÎNCEPUT SĂ ORBECĂI de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 301 din 28 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356411_a_357740]
-
Când un vulcan în pripă mai erupe Lava mă arde strașnic pan' la os Întorsă-i viața, straiele-s pe dos... Strig și alerg... cărările-s de toamnă, Iar cerul cu urgie tot mai toarnă Cuvintele nespuse mă rănesc Atâtea frunze veștede privesc... Dar cine poate oare să-nțeleagă Când în imagine apar totuși întreagă?... Eu duc povara muntelui de sare... Și lacrima tăcerii rău mă doare! Un înger îmi șoptește că se poate Să porți în suflet clipele curate, Un semn
SIMT... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2122 din 22 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354946_a_356275]
-
și eu, cu lacrimi. Întinde mâinile să mă mângâie, dar între noi e un perete de aer, gros și greu. Nu poate trece. Mâinile îi cad la loc, neputincioase, ca niște flori rupte de un copil nebun. Trandafirii aruncă umbre veștede pe chipul ei. Aprind o lumânare, să nu plece. Să rămână cu mine, în timp și sub cer. Mă doare fiecare centimetru de carne și de suflet. Am culoarea vântului. Cad în genunchi și rămân așa. Referință Bibliografica: O sâmbătă
O SAMBATA DE TOAMNA de ANCA TĂNASE în ediţia nr. 281 din 08 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355517_a_356846]
-
în mijlocul sufletuluiam uitat că liniștea e scurtă... XVIII. PÂNĂ CÂND AM ÎNCEPUT SĂ ORBECĂI, de Daniel Dăian , publicat în Ediția nr. 301 din 28 octombrie 2011. calea încarcerată-n mijloc de culoare rătăcea cărunt în brațe de părinte vineri început de veșted necrescut din umed nu are contur lumescul în oglindă aș mușca înfometat din umeri viețuitul până ai uita să-ți taci de mine nici nu ai băga de seamă că a început muritul gurilor cu dinți fericit de smuls din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/356833_a_358162]
-
cal de fluturi te mușca de viață până sângerai privitul m-am întâmplat devreme la marginea unghiei ochi dezgolit din cer căzut de umbre ... Citește mai mult calea încarcerată-n mijloc de culoarerătăcea cărunt în brațe de părintevineri început de veșted necrescut din umednu are contur lumescul în oglindăaș mușca înfometat din umeri viețuitulpână ai uita să-ți taci de minenici nu ai băga de seamă că a început muritulgurilor cu dințifericit de smuls din tine a venit un orbsă vândă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/356833_a_358162]
-
din 29 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului De Alexandra Neacsu Ochii îmi sunt plini de mare. Pe mal, mă privesc în ea, iar Dânsa se reflectă în mine. Ea-mi stă oglindă, eu îi sunt Narcis, jertfit de bună-voie. E veștedă marea din ochii mei. E o mare goală. Dânsa nu poate fi altunde decât în ea însași. Nu poate exista decât în libertate. Orice constrângere este un chin pentru ea. Îi distruge elanul, vârtejul interior, schimbarea permanentă. Ea nu este
EL ... MAREA de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 302 din 29 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357006_a_358335]
-
dacă frunza e vie sau moartă, din creanga bătrână, firavă, și nu știu vântul unde o poartă, ca pe-un fulg, între tină și slavă. stele și paseri se rotesc peste creștet, precum cocorii aleargă pe mări, suntem frunzișul cel veșted, bătut de vânturi, rătăciți pe cărări. toamna-și scutură mohorâtul veșmânt, amurgul se ghemuie-n vis, suntem suflare, dar și pământ... ploaia îmi cade sub geamul deschis. reazimă-ți fruntea pe umăr, străino, e fără întoarcere clipa de azi, se-aude prin
SUNT FRUNZA TOAMNEI... de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 594 din 16 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355101_a_356430]
-
în „Revista română” „Riga Cripto și Lapona Enigel”. În 1926 îi apare în volum „Oul dogmatic” și publică alte poezii. „Fizionomie personală de om al soarelui de calcaluri, înaintare de kurd descălecat. Un nu știu ce nomad în pupilele boabe de strugur veșted. Liniile feței anguloase, ochii vegetali, sporiți într-o tensiune dincolo de conturul lucrurilor, ochi exangui, cufundați în vis, ai omului ce doarme cu pleoapele întrdeschise” ( G. Călinescu- Istoria literaturii române...), Ion Barbu rămâne în istoria literaturii române ca un poet disputat
ION BARBU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368981_a_370310]
-
loc pentru viață, Se risipește gându-n șuvoi O lacrima se-anină pe față. Dragostea mea te cheamă aproape E atâta vreme de când nu te-am văzut, Crește iubirea, crește pe ape Zborul albastru e aproape pierdut. Și de la tine veșted și palid Gândul ajunge la mine hoinar, Lasă -mă doar să-ți sărut ochii Dorul meu pârjolește cu jar. Văd departe , acolo în zare Chipul tău la mine privind Vino te rog, cine te-oprește? Floare de tei iubire visând
ŞI DACĂ NU AI EXISTA TU? de ANA MARIA BOCAI în ediţia nr. 1273 din 26 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371041_a_372370]
-
din 25 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului SE PETRECE IAR... de Nicolaie Tony DINCĂ Se petrece iar o toamnă sură... Trece nemiloasă peste noi, Izgonind secundele cu ură Printre pomii supărați și goi. N-a fost niciodată așa rece, Schimbătoare, veștedă și rea; Plânge-ntruna și aș vrea să plece Spre pustie sau oriunde-o vrea. Zvârle peste noi cu bură sumbră- Un lințoliu reavăn și urât-, Își ascunde sub un voal de umbră Sufletul bolnav, posomorât... Iar de-atâta rece
SE PETRECE IAR... de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2125 din 25 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370004_a_371333]
-
Cu o luntre de trăiri Tinerețea se tot uită Prin album de amintiri! Toamna cu-n arcuș grăbit Îmi mai cântă o baladă, Dar m-ascund în poezii, De prin rime să nu vadă. Nu se lasă și aduce... Frunza veștedă-n alei I-am promis un pum de stele Și un vers să fie al ei. Sunt un om trecut prin sită Ce a tras la plug mereu, Dar credința i-a dat aripi Și curaj când a fost greu
ÎMPĂCATĂ... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2045 din 06 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/370480_a_371809]
-
ta tristețe lungă Și-al vieții tale necaz Până unde va s-ajungă Grosul tău palid obraz? Ah! și repede-ți năzare Că tu știi tot adevărul Cine să-ți mai dea crezare Omul nu, poate doar cerul? Critici voi, veștede frunze Care nu ați înverzit - Prea ușor să spuneți multe Fără să le fi gândit. Referință Bibliografica: CRITICILOR MEI / Daniel Bertoni Albert : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2162, Anul VI, 01 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Daniel
CRITICILOR MEI de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2162 din 01 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370505_a_371834]
-
poezie pe care ai citit-o vreodată sunt eu cel mai frumos poem de dragoste ai fi fost tu de te-aș fi putut scrie e ziua iar în care deși am brațele încărcate cu flori sunt doar o coroană veștedă pe un mormânt vechi de pe panglică vântul a șters cu lacrimi ultimul omagiu Referință Bibliografică: singura poezie / Violeta Deminescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1893, Anul VI, 07 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Violeta Deminescu : Toate Drepturile
SINGURA POEZIE de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 1893 din 07 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369303_a_370632]
-
Și trandafirul din vaza mea / cântă și leapădă petale... În numele cărui adevăr?” Epanalepsă exemplară. „O frunză galbenă, / strălucitor de galbenă, / pe tină. / O stea galbenă, / strălucitor de galbenă, / într-un ochi”. Tema predominantă - presiunea timpului oxidat. Frunza purtată spre soroc. Veștedul anilor, care se apropie de termen. Culoarea coacerii. Anotimpul coacerii. Vârsta coaptă. Emoția și încântarea deplinului. Și vreme de acatist. Timp de stat drept. „Bucură-te! // Iată Lumina / întru care mă clintesc / și pentru care / în liturghia singurătății / mă proptesc
ARMONII CELESTE de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 2120 din 20 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370731_a_372060]
-
Și tremură în noaptea cea tăcută. Când clipele sunt aprige și crude, Doar lacrimile ploii ne sărută. TĂCERI ȘI BRUME Toamna își ridică, pe coloane reci, Templul ei de frig, de tăceri și brume, De rugină grea, risipită-anume În frunzișul veșted, căzut pe poteci. Chiar dacă-și pierde valurile-n spume, Tot n-o să te lase marea să mai pleci, Poate doar peste cuvinte să te-apleci, Să mergi printre adverbe și pronume. Să regăsești sintagmele știute, Din ale toamnei blânde incantații
SONETE DE TOAMNĂ de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1736 din 02 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368130_a_369459]
-
În suflet răsună vagi voci de copii, Doar umbrele-oftează, cu suflete grele, Și piere speranța-ntre lacrimi de stele. Iubirea spre ceruri, zburând a plecat, Cu îngerul alb, cu un înger damnat, Serata se-nchide în toamna de ieri, Cu veștede frunze desculțe-n plăceri. Arăți către înger, însă nu-i vina lui, Cuvântul oprește-l, nu poți să îl spui, Și taina se-ngroapă undeva în delir, Cu flori sângerate într-un vechi cimitir. Dar nopțile sorții ne rup legământul
CURG ȘOAPTE DE DUHURI de MANUELA CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2264 din 13 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362575_a_363904]
-
și ni se culcă greerii în țastă. Același basm urît e împrejur cu aripa de plumb și coiful rupt, deasupra cerul pus în abajur și îngerii ce visele ne-au supt. În ăst peisaj călătorim mereu dealung de ani și veștede tristeți, halucinați cătăm un empireu ce nu se mai ivește’n dimineți. Zădărnicia stă cu noi la cot și’n suflete ne urlă când și când. Măcar să bem cotnarul lumii tot învinși, nemîngîiați și fluierînd. ----------------------------------------------- Publicată în „DRUM”, an VI
POEZII PUBLICATE ÎN DIFERITE ZIARE ŞI REVISTE ALE VREMII de ION PENA în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370153_a_371482]
-
visul meu grămadă, Cu ochii veseli, niciodată triști. Întrezăresc în tine, ireal Erou de comedie zăpăcită: Străfundul omenirii ce palpită Mereu, după un fir de ideal. ----------------------------------------------- Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942 NOIEMBRIE Soare veșted, soare vechi Cât o palmă de înalt, Îl iau plopii de urechi Fără scară, fără salt. E bolnav de veșnicii Câte-a tors și-a îngropat, Câte umbre și stihii Între timp a destrămat. Soare umil, saore mic Cât o
POEZII PUBLICATE ÎN DIFERITE ZIARE ŞI REVISTE ALE VREMII de ION PENA în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370153_a_371482]
-
moarte iubirile toate. Acuma, la actul final, Numai strigoii-amintirii Dănțuie crud, rătăcind, infernal În jur, în meandrele firii. Cerul e și el putred, lălîu, Nicio salvare nu-i țipă în creștet. Nicio minune în ciute, în grîu Și Domnul e veșted. Meschin se dărîmă, rece coboară Visul în cripta bolnavă. Rîme băloase, neguri omoară Fruntea suavă. O! naiv jucător în azur, Flamura, slava, cocorii ucide; Drept se ridică, sălbatec, impur Lupul uitării cu dește livide. ----------------------------------------------- Publicată în „VREMEA”, an XVI, nr.
POEZII PUBLICATE ÎN DIFERITE ZIARE ŞI REVISTE ALE VREMII de ION PENA în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370153_a_371482]
-
Acasa > Redactia > Autori > MARIAN DANIEL Autor: Marian Daniel Publicat în: Ediția nr. 1766 din 01 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului să mușc odată mărul până nu se face veșted vreau și eu din verdele tău crud nestemat cât pot pricepe cât pot să duc măcar să gust din umbra de cerneală îți zic nu-ți scriu albastrul ăla e mort de la ticăit picur la șuvoi la baltă la deplin ocean
MARIAN DANIEL de MARIAN DANIEL în ediţia nr. 1766 din 01 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353311_a_354640]
-
Acasa > Poeme > Rasfrangere > TIMP VINOVAT Autor: George Pena Publicat în: Ediția nr. 432 din 07 martie 2012 Toate Articolele Autorului Bate a frig și a vecie peste timpul vinovat; peste viața câinoșie, vânt și ploi acuma bat- haos veșted, anarhie. Zbor de pasăre înceată, aburii crispează ape; ceas nomad de zi frustrată, la greața soartei să se-adape- peste tot lume șocată. Scapă orele deduse și erezii cu miezul tare, ducă-se și ducă-se, rămân demn în dezolare- un
TIMP VINOVAT de GEORGE PENA în ediţia nr. 432 din 07 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354339_a_355668]
-
Scapă orele deduse și erezii cu miezul tare, ducă-se și ducă-se, rămân demn în dezolare- un fior în disperare. Bate a frig și a vecie, zbor de pasăre înceată, peste viața câinoșie într-o lume, azi, șocată- haos veșted, anarhie. Referință Bibliografică: Timp vinovat / George Pena : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 432, Anul II, 07 martie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 George Pena : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
TIMP VINOVAT de GEORGE PENA în ediţia nr. 432 din 07 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354339_a_355668]
-
otrăvirii rădăcinilor își descoperă efectele și râde silențioasă roată se rostogolește dintr-o bilă a gândurilor prinde dinți și... sapă sapă până vei da de tine - un ulcior spart în partea stângă răsare o floare a nu știu cui poate-i iubirea veștedă a gândului că ești bucuria întârzie e o lecție grea când în tine hărțile rădăcini cresc graficianul orb întărește liniile pe spirale aluneci în neștire sunt noduri multe noduri unele atârnă de gardurile grădinii valorilor și tu speri și speri
SCULPTURĂ ÎN PIATRA IUBIRII de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1129 din 02 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353782_a_355111]
-
martie 2017 Toate Articolele Autorului • Limba poetică, imaginea artistică, metafora, sunt visele frumoase ale unei lumi „ce gândea în basme și vorbea în poezii” acum pe cale de dispariție. Au rămas ici colo doar scheleții ideilor, insectar de fluturi uscați și veștezi care încearcă să-și ia zborul din vitrinele de muzeu, să-și scuture aripile de praful vetust al istoriei și să-și picteze straiele de împrumut în culorile de sepie ale gândirii seculare, desacralizate. Lipsit de expresivitatea poetică omul riscă
DESPRE VOALUL LUI ISIS de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2270 din 19 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354219_a_355548]
-
de metri. Peisajul este asemănător celui de până aici. În dreapta drumului se întinde o pădure masivă de brad. Nu rezistăm tentației de a intra în ea. Pe sol nu este niciun pic de zăpadă, ci doar frunzișul de un maroniu veșted al unei toamne pierdute în iarnă. Pâlcuri de iarbă verde scot capetele deasupra frunzelor din loc în loc. Soarele începe să mijească anemic printre ramuri. Pădurea ne amețește cu mirosul ei rece, dar natural, de pământ reavăn, de frunze uscate, rășină
NATURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN JUDEŢUL BRAŞOV de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/347117_a_348446]