411 matches
-
biografii, necrologuri despre Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir, Daniil Scavinski, Al. Hrisoverghi, Al. Donici. În ceea ce privește teatrul, îl asemăna cu o oglindă în care cată să se reflecte atât moravurile sociale, cât și faptele glorioase de odinioară. Criteriul său fiind acela al verosimilității, cere ca o piesă să fie elegantă, nu trivială, comică, nu bufonă, tragică, însă nu sângeroasă. A realizat, din necesități de repertoriu, prelucrări și traduceri. Doi țărani și cinci cârlani (1849), probabil o adaptare, e o farsă fără aplomb, cu
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
zis, sunt dintru început prefabricate, schematizate. Reportajul lui N. devine într-un fel minimal „literar”, dar nu este literatură. Ficționalizarea și cosmetizarea realității vor conduce la un tip de discurs inutil și superficial, documentarea tipizată distrugând aproape orice urmă de verosimilitate. În cărțile de mai târziu, Călător pe 5000 de străzi. Sinteze bucureștene (1965) și Porți pentru eternitate sau Sentimentul capodoperei (1973) ori Totul este în mișcare (1976), N. va apela la o ficționalizare extremă, încercând să confere prozei sale un
NICOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288451_a_289780]
-
a urmărit să releve în mod constant originalitatea scriitorilor de care se ocupa. A fost necruțător față de imitatori și față de clișeele poetice, respingând, de pildă, poezia lui T.G. Djuvara. Criticul are un ideal de artă clasic, întemeiat pe noțiunea de verosimilitate. În opera literară, el cerea să existe trăsături caracteristice și concizie, fiindu-i greu să accepte, spre exemplu, poezia lui Al. Macedonski. Din aceeași perspectivă condiționa reușita unei scrieri de intensitatea emoțională pusă de artist în execuția ei. Tot astfel
MISSIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288185_a_289514]
-
prin politici repertoriale adecvate sau asupra obligației actorilor de a-și nuanța jocul în funcție de registrul psihologic al fiecărui personaj și analizează diferite roluri pentru a sugera cum ar trebui jucate, oferind interpretări interesante ale unor piese. Plecând de la ideea că verosimilitatea unui personaj începe cu aspectul vizual (costumație, machiaj), subliniază importanța corelării jocului actoricesc cu elementele de scenografie, pentru ca imaginea de ansamblu a spectacolului să fie coerentă, armonioasă. Viziunea de plasticiană, gustul, rafinamentul și intuiția o ajută să facă observații incitante
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
beția de senzații”, „vârtejul patimilor violente”, toate exprimate într-o formulă destul de personală, care „îmbină fastul, bizareria, decorativismul rafinat”, specifice simbolismului, într-o „tentativă de a spiritualiza senzorialul”. Cu unele excepții, cronicarii teatrali i-au apreciat piesele, evidențiind efectul de verosimilitate, susținut de mai multe personaje, caracterizate cu siguranță, de ascuțimea observației, de dialogul viu, colorat, fără artificii. Au fost semnalate „calități pur teatrale” în construcția dramatică, dar și o ținută literară „îngrijită până la rafinare”, care e în detrimentul caracterului scenic, precum și
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
zid ca Dona, ca Mateica, pe care Îi Înconjoară neiertătoare mânia maselor. (Ă), Forța educativă a unei cărți se bizuie În mare măsură pe capacitatea ei de a face pe cititor să retrăiască faptele povestite. Fără sentimentul acesta de puternică verosimilitate a situațiilor, fără participarea intimă a cititorului la problemele dezbătute Într-o lucrare literară, cele mai frumoase concluzii morale rămân scrise degeaba. Pe Mateica și lumea lui o detești și o urăști cu patimă. Și pe măsură ce acțiunea se desfășoară, sentimentul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Am supus-o pe Prepelicar unei ședințe de hipnoză profundă. La o comandă anume, va Călători până la casa lui Liv. Bineînțeles că eu voi deschide Poarta. Prepelicarul a fost învățată să-i spună lui Liv că mă urăște - și, de dragul verosimilității, am și maltratat-o timp de mai multe secole, așa că nu-i va fi prea greu să se supună sugestiei posthipnotice. Mă urăște și vrea să mă vadă mort. Desigur, Liv mă urăște și ea îcu o ură atent întreținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sperînd s-o găsesc pe Bea, Însă nici urmă de ea. Am presupus că trecuse cam o oră de cînd sosisem, iar temerile mele că obiectul dorințelor mele tulburi n-avea să se mai ivească au căpătat aspectul unei dureroase verosimilități. Spre a-mi omorî neliniștea, am decis să-mi continuu isprăvile de lampist și am pornit-o În căutarea unor radiatoare care să-mi confirme că resuscitarea boilerului fusese un succes. Cele pe care le-am găsit s-au dovedit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dramaturgului cu arhitectul. Aceste preferințe sunt exemplificate prin studiile Câteva păreri, Oare teatrul este literatură?, cronici dramatice despre personajele lui Shakespeare, Hugo, Scheller. Închipuind un Othelo în maniera lui Hugo, I. L. Caragiale denunță neverosimilitatea unui asemenea personaj, apropiinduse de principiul verosimilității formulat de Aristotel: „a înfățișa universalul înseamnă a pune în seama unui personaj înzestrat cu o anumită fire, vorbe și fapte cerute de aceasta după legile verosimilului și ale necesarului”<footnote Aristotel, Poetica, II, București, Editura Academiei, 1965, p. 55
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
ritm rapid, toate intrările și ieșirile din scenă ale personajelor sunt un „joc ilariant de măști umane”, cum îl numește Pompiliu Constantinescu. De fapt, acest joc exprimă o viziune profundă asupra structurii unei lumi mimetice. Aceste două personaje, cu toată verosimilitatea lor social-psihologică, sunt măști deformate ale altor personaje, ale Vetei sau Ziței, ale onorabilei Zoe Trahanache. Veta și Zița sunt în mai mică măsură apropiate de vechile scheme comice, „mai puțin primitive, mai legate de civilizația mic burgheză”.<footnote I.
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
aceea ce stă scris cu litere mari pe cerul de deasupra muntelui din imagine. În dreapta, tot jos, lângă prețul acțiunii sau poliței o specificare: „1000 lei În folosul zidirii Sfântei Mănăstiri X jud. Y“ deci ceva care introduce dubiul asupra verosimilității ansamblului. Poate că tot ce e desenat acolo nici nu există cu adevărat, poate că totul trebuie zidit după macheta dată cu ajutorul acestor mii de lei, iar opera de refacere Începută de starețul ieromonah În 1940 nu constă decât În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un ham de pompieri. Wilt se opri și își puse păpușa în spinare, după care o porni din nou, mișcându-se haotic, în parte din cauză că - grație ginului - nici nu putea să meargă drept, în parte pentru că dădea un plus de verosimilitate acțiunii lui. Dacă ar fi mers cu Eva pe umăr, era normal să se clatine puțin. Ajunse la gardul de sârmă și aruncă păpușa peste el. în timpul procesului, peruca alunecă pe jos. Wilt bâjbâi după ea prin noroi și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Un zvon, de origine necunoscută, dar lesne de ghicit, Îl acuza pe Morgan Shuster de apartenență la o sectă persană. Chestiunea putea părea absurdă, dar cei care o răspândeau Își distilaseră bine veninul, spre a da bârfei o Înfățișare de verosimilitate. De azi pe mâine, americanii deveniră suspecți În ochii mulțimii. O dată mai mult, am fost Însărcinat să vorbesc despre asta cu trezorierul general. Raporturile noastre se Încălziseră de la prima Întâlnire. El mă numea Ben, eu Îi spuneam Morgan. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se înscrie în prelungirea tradiției occidentale a mitului. Spațiile pe care le descoperă și le cartografiază Blake și Mortimer sunt familiare spiritului modelat de fantasmele modernilor. Minuțiozitatea documentării este parte din convenția genului, de vreme ce fantasticul se întemeiază, deloc paradoxal, pe verosimilitatea detaliilor. Un triumf al imaginației lui Jacobs, ce evocă gramatica romanului popular francez, este L’affaire du collier. Odată cu subtilizarea de către Olrik a unei bijuterii fără de preț, Mortimer și Blake sunt absorbiți în vârtejul universului ficțional populat de umbrele unor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Reminiscențele din cultura populară americană și engleză abundă în Le rayon U - lumea în care pătrund călătorii este una croită după modelul lumii pier dute a lui Conan Doyle. Dinozaurii, tigrii uriași și pterodactilii sunt stăpânii acestui domeniu ce sfidează verosimilitatea. Din miezul acestui imaginar al literaturii fantasy, ce își are deja în Edgar Rice Burroughs un clasic, vine și ideea cosmosului subteran în care se află civilizațiile apuse ale Antichității. Cu aerul înțelept și sacru al mayașilor, cei ce îi
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
narcotic ce abolește granițele sesizabile dintre ceea ce este închipuit și ceea ce ar putea fi adevărat. Ca și în ficțiunea Graalului, ca și în ultima aventură scrisă de Pratt și în care figurează Corto Maltese, Mû, poetica textului elimină, deliberat, regulile verosimilității realiste. Scrisul lui Pratt este postmodern și vizionar. Fabula venețiană este încărcată de povara borgesiană a nebuniei, aventurii și tradiției. Începutul ei face aluzie la vălul care se țese în jurul acestui oraș ce este plăsmuit din aluatul shakesperian al viselor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
expresia unei forțe vitale la fel de puternice și de de vizionare precum lava viselor. Cochetând cu teritoriul interzis și controversat al sexualității, Manara combină referința la trup și energiile sale cu o viziune cosmică ce anulează, ca și la Pratt, disciplina verosimilității realiste. În ciclul dedicat rebeliunii sexuale și eliberării de cenzura frigidității diurne, Click, Manara este temerar și insurgent. În decorul societății italiene contemporane, Manara procedează la deconstrucția stereotipurilor și la o terapie de dezinhibare colectivă. Click este epopeea, burlescă și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pacientului. Ei bine, unii critici o luaseră de bună. Dacă aș fi scris că personajul meu sodomiza cu regularitate aligatori, ei ar fi crezut că-mi petreceam nopțile la grădina zoologică de la Vincennes. Dacă majoritatea criticilor credeau În exactitatea și verosimilitatea lucrurilor născocite de mine, cum putuse reacționa tata, care era și el critic literar? În romanul Un tip oarecare, personajul analistului Încerca să-și calmeze, dacă nu cumva chiar să-și vindece pacientul, sfătuindu-l să scrie cîteva scene din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
posibilul. Dar nu este vorba totuși de orice fel de posibil: în cea de-a doua parte a definiției sale, Aristotel introduce două criterii selective, a căror relație va trebui elucidată cu multă circumspecție. Poetul are ca obiect posibilul (...) „în funcție de verosimilitate sau de necesitate”. (...) Istoria narează faptele în succesiunea lor cronologică ori în simultaneitatea lor întâmplătoare; în schimb, poezia selectează, reorganizează și creează conexiuni nonaccidentale. Iată un al doilea concept de verosimil pe care propunem să-l numim vero-coerent-ul (il vero-coerente
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aceea a normalității, atunci ï?á ?ăåßôï (l’accadibile, „întâmplabilul”, în terminologia lui Bottiroli) este fără doar și poate posibilul în totalitate, de aceea Aristotel introduce imediat două criterii restrictive: arbitrarietatea posibilului va fi delimitată, pe de o parte de verosimilitate, pe de alta, de necesitate. Iată așadar cum raporturile de forțe dintre posibil și realsimil apar inversate în viziunea lui Bottiroli: realsimilul nu mai reprezintă, nici pe departe, categoria cea mai cuprinzătoare, ci devine doar un semnificat minor în polisemia
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
un semnificat minor în polisemia å?küs-ului. Minor, pentru că în accepțiunea lui Aristotel arta ar avea ca obiect atât posibilul, cât și imposibilul. Contează mai puțin dacă o operă propune o lume posibilă sau una imposibilă. Esențial rămâne efectul de verosimilitate. Imitarea realității cotidiene nu constituie însă un garant al obținerii acestui efect, din moment ce autorul Poeticii afirmă că există și posibilități neverosimile; în acest context, afirmația sa conform căreia „decât întâmplări posibile anevoie de crezut (äýíáôá ?ðièáôá), trebuie preferate mai curând
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
câmpul tragediei?1 În această lumină, intenția primordială a Poeticii ne pare a fi mai puțin aceea de a oferi o clasificare riguroasă a artefactelor literare și mai curând o tentativă de a investiga polimorfismul acestora din urmă, în funcție de criteriile verosimilității sau, după caz, ale necesității 2. 1.3 Mimesis-ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs științătc "1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
spectru de probleme extrem de vast, mai multe paradoxuri și o serie de incertitudini. Este mimesis-ul mai degrabă subversiv sau mai degrabă represiv? Este o „celebrare” a lumii sau o formă de subminare a prestigiului ei? Presupune oare această categorie o verosimilitate în sens natural, sau una culturală? Interpretarea dată de către teoreticienii moderni binomului Platon-Aristotel a accentuat cu precădere ultimul aspect, dezvăluind implicit caracterul aporetic al categoriei de care ne ocupăm și urmărind să provoace o atrofiere a acesteia în favoarea semiosis-ului. Încercările
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Mircea Ivănescu, poeții ultimelor decenii nu au încetat să caute poezia „în afară”, adică în individualitatea obiectivă și, uneori, în valorile „tranzitive” ale limbajului. Însă această poezie se vrea implicit și teorie a poeziei, tematizând adeseori însăși posibilitatea sau imposibilitatea verosimilității este așadar mai puțin o ilustrare a „transparenței”, cât o tentativă de a proba eficiența mecanismelor reprezentării (fie că se are în vedere o verosimilitate „naturală”, fie una culturală, având ca punct de reper doxa, opinia comună). În orice caz
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
această poezie se vrea implicit și teorie a poeziei, tematizând adeseori însăși posibilitatea sau imposibilitatea verosimilității este așadar mai puțin o ilustrare a „transparenței”, cât o tentativă de a proba eficiența mecanismelor reprezentării (fie că se are în vedere o verosimilitate „naturală”, fie una culturală, având ca punct de reper doxa, opinia comună). În orice caz, această poezie nu presupune renunțarea la acele „cadre” ce asigură, ca și în cazul diferitelor forme (mai simple sau mai sofisticate) ale jocului, marcarea distanței
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]