1,976 matches
-
părintele Gherasim l-a lovit pe părintele Ilarion în moalele capului cu o cheie de roți, apoi l-a îngropat și pe el, mai la vale, tot ca pe o comoară. Petru, legat de o banchetă în mașina procurorului, îngâna versetul 21 din cartea dreptului Iov: "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat!" Vă rog, dați-mi voie! Am uitat ceva, mă întorc. Dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut." A privit cerul: "Doamne, cât de departe ești fără acoperiș deasupra capului!" Arhimandritul s-a apropiat de mașina procurorului. Petru, legat de o banchetă, îngâna versetul 22 din cartea lui Iov: "Și întru toate acestea, Iov nu a păcătuit și nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu." Plângi părinte, plângi până când lac va crește sub picioarele tale, dar nu deznădăjdui! Vei trece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ucenicilor lui Isus, unde Maria Magdalena este descrisă ca o fostă posedată din care „au ieșit șapte demoni”. O asemenea învecinare nu poate fi cu totul inocentă. Deși femeia din casa fariseului nu poartă nici un nume, faptul că la câteva versete apare o „demonizată” numită Maria Magdalena poate sugera, dacă nu chiar impune, o relație, chiar identitatea între cele două personaje. Dar lucrurile nu sunt enunțate răspicat. Ne aflăm în registrul sugestiilor subliminale. La rândul său, Ioan reinterpretează scena, fixând-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lucruri, cu un soi de plăcere sadică (cf. Ioan 13, 1-30). Reamintește că „diavolul pusese deja în inima/mintea (kardia are aici sens de „minte”) lui Iuda, fiul lui Iuda Iscariotul, șgândulț de a-L preda”. În timpul spălării picioarelor, câteva versete mai jos, Isus ține să amintească: „Voi sunteți curați, dar nu toți”. Îndată după spălare înfige iar cuțitul în rană: Veți semăna cu Mine, dar nu toți, fiindcă, zice Psalmul: „Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
negativă, el preferă explicația lui Ioan. Diavolul îl prinde pe Iuda neprotejat de „scutul credinței”. Pavel spune în Ef. 6,16: „În toate luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește în inima ucenicului când acesta bâjbâie între credință și necredință. Scena hotărâtoare se petrece la Cină: Isus îi oferă „bucata de pâine”, dar Iuda o refuză, spune Origen. Prin acest
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
LXX): exodul sub conducerea lui Moise; învârtoșarea inimilor și, mai presus de toate, amărârea Duhului Sfânt. „Ei n-au crezut și au amărât Duhul Lui Sfânt” kaˆ parèxunan tÕ pneàma tÕ ¤gion aÙtoà, 63,10). Nu există în Vechiul Testament un verset mai apropiat de logion-ul nostru decât acesta. Verbul paroxuneien descrie comportamentul rebel al israeliților, care provoacă amărăciunea lui Dumnezeu. Isaia 63,10 trimite la Ps. 105,22-23: L-au mâniat la apa răzvrătirii/iar Moise a fost pedepsit pentru ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dumnezeu prin intermediul lui Moise și al lui Aron. Atanasie propune următoarea genealogie: evreii din pustie; fariseii din vremea lui Isus; arienii. Arienii, ca și fariseii, neagă dumnezeirea lui Isus, reducându-L pe acesta la simplă creatură, inferioară Tatălui. Atanasie reia versetul și propune o interpretare diferită în Contra Arium I,50. Aici, pneuma nu denumește a treia persoană a Treimii, Duhul Sfânt, ci Duhul care lucrează prin firea omenească a lui Isus, săvârșind minuni. Ioan Gură de Aur Interpretarea marelui capadocian la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care ne împăcăm cu Dumnezeu, refuză să se pocăiască de păcatele sale și decide să persiste (perdurandum esse) în dulceața (suavitas) aceea necredincioasă și mortală și rămâne până la capăt”. Apoi, rafinatul episcop se înhamă la o analiză foarte strânsă a versetelor evanghelice, procedând prin eliminare. Nouăzeci la sută din ancheta sa vizează întrebarea: ce nu este păcat împotriva Sfântului Duh? De pildă, păgânii care blasfemiază împotriva Duhului fără să-L cunoască pot fi considerați pe veci osândiți? Nu, răspunde el, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mod conștient, deliberat. Contraargument: cine nu știe că e păcat să te culci cu soția altuia, să înșeli în afaceri, să minți, să depui jurământ mincinos? Toate sunt păcate conștiente, răspândite pretutindeni. Dacă toți acești păcătoși ar fi pedepsiți conform versetelor noastre, atunci n-ar mai intra picior de muritor în Împărăția cerurilor. Anulăm din nou, cu nejustificată iuțeală, rațiunea însăși a pocăinței și a convertirii. Să fie atunci vorba despre păcatul săvârșit în pofida cunoașterii voinței lui Dumnezeu? Dar cum putem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru că Tu, Puternice, fiind pus în groapă, cu palma începătoare de viață ai rupt încuietorile morții; și ai propovăduit celor ce dormeau acolo din veac izbăvirea nemincinoasă”. Coborârea lui Isus în iad este o teologumenă întemeiată pe 1Petru 3,18-19, versete ce prezintă mai multe variante în manuscrisele vechi ale Noului Testament 83: „Căci și Isus o singură dată a pătimit pentru păcate, șElț, Drept, pentru nedrepți, ca să ne aducă aproape (prosagogei) de Dumnezeu, omorât fiind în trup, dar viu făcut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a pătimit pentru păcate, șElț, Drept, pentru nedrepți, ca să ne aducă aproape (prosagogei) de Dumnezeu, omorât fiind în trup, dar viu făcut în duh; în care, mergând, le-a propovăduit (ekeruxen) și duhurilor șaflateț în închisoare”. Autorul epistolei racordează, două versete mai încolo, pogorârea în duh a lui Isus pe lumea cealaltă cu taina botezului. Botezul înseamnă scoaterea omului vechi, reînnoit, din iad. Teologumena este reprezentată în iconografia ortodoxă, conform indicațiilor lui Dionisie din Furna, astfel: Iadul, ca o peșteră întunecoasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Parabolelor lui Enoh (secolul I î.Hr.); - LXXII-LXXXII: Tratatul de astronomie (prima jumătate a secolului al II-lea d.Hr.); - LXXXIII-XC: Cartea viselor (circa 164 î.Hr.); - XCI-CVIII: Sfaturile lui Enoh (înainte de 167 î.Hr.). Ciclul consacrat lui Enoh se întemeiază pe câteva versete din Geneza (5,21-24): „și Enoh a trăit o sută șaizeci și cinci de ani și l-a zămislit pe Mathusala. Iar Enoh a plăcut lui Dumnezeu, după nașterea lui Mathusala, două sute de ani, și a zămislit fii și fiice. Toate zilele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a poporului lui Israel (simbolizat printr-o oaie albă începând cu Iacob-Israel), de la Avraam până în zilele autorului (164 î.Hr.)98. Ultimul episod este revolta „mieilor albi” - „pioșii” (hasidim) -, care au pus mâna pe arme, alăturându-i-se lui Iuda Macabeul. Versetul 20 al capitolului XC deschide viziunea Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor. I se aduc toate cărțile/cronicile pecetluite cu faptele creaturilor lumii. Păstorul sau Stăpânul oilor este slujit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o „zi a Domnului”, așadar într-o duminică, pe când autorul se afla probabil cufundat în rugăciune, în mijlocul liturghiei. Locul viziunii: insula Patmos, transformată de împărații romani într-un fel de închisoare naturală. Numele lui Isus Cristos apare din primul verset ca un semn de identitate. Asupra trăsăturilor creștine voi reveni mai încolo. Deocamdată aș dori să abordez, cu ajutorul a două studii clasice în domeniu, structura narativă și repartizarea de-a lungul celor douăzeci și două de capitole a câtorva „seturi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Asupra trăsăturilor creștine voi reveni mai încolo. Deocamdată aș dori să abordez, cu ajutorul a două studii clasice în domeniu, structura narativă și repartizarea de-a lungul celor douăzeci și două de capitole a câtorva „seturi tematice”138. În capitolul 1, versetul 19, Fiul Omului îi dă lui Ioan o poruncă în spatele căreia se poate citi schița întregii Apocalipse: „Iar tu să scrii tot ce ai văzut, ce se petrece acum și ce se va petrece după aceasta!” Interpretând din perspectiva ansamblului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că au avut legături cu fiicele oamenilor? Se potrivesc oare aceste cuvinte, în sensul lor literal, cu naturile spirituale?” (Conl. 8,20). Expunerea lui Serenus se desfășoară în mai multe etape. Mai întâi, el atrage atenția asupra interpretării literale a versetelor 1-4 din Geneza 6: „Nu trebuie să credem”, zice el, „că niște naturi spirituale ar putea avea vreo legătură carnală cu femeile 146. Într-adevăr, dacă acest lucru s-a întâmplat o dată, pe vremuri, de ce nu s-ar repeta el
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de Seth, dar se ferește să transforme acest model într-un simbol al disprețului față de lumea „profană”. 8. Geneza 6,1-4 face, de asemenea, obiectul unui comentariu destul de amplu al lui Ioan Gură de Aur (Omilii la Geneză 22167). Pentru versetul „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales”, el propune interpretarea devenită deja clasică: În Scriptură este obiceiul de a se da
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ordinea TM. În continuare, mă voi opri asupra a două tipuri de diferențe între TM și LXX: 1. abrevierile sau dezvoltările (fie de o parte, fie de cealaltă) ale unor pasaje ori capitole și 2. inversarea ordinii unor capitole sau versete (Exod, Proverbe, Siracidul, Iezechiel etc.). Cu această chestiune ating punctul central al textului de față. Urmărind neconcordanțele dintre cele două Biblii și raportându-ne apoi la versiunea ortodoxă sinodală, vom obține un grafic pe baza căruia vom putea oferi un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
simplu aleg varianta TM, nu pentru că ar urma un principiu metodologic coerent, ci pentru că varianta oferită de TM e mai lungă. Deuteronomul. Capitolul 32 cuprinde celebra „Cântare a lui Moise”, ultimul cuvânt al acestuia înainte de moarte către poporul lui Israel. Versetul 43 al LXX are aproape șase rânduri în plus față de cel al TM (o parte dintre aceste șase rânduri suplimentare au fost descoperite la Qumran, semn deci că LXX prezintă un text mai vechi decât TM). În TM (urmat, cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
față de cel al TM (o parte dintre aceste șase rânduri suplimentare au fost descoperite la Qumran, semn deci că LXX prezintă un text mai vechi decât TM). În TM (urmat, cum am văzut, de tălmăcitorii români pentru fragmentul din Exod), versetul 43 spune doar atât: „Neamuri, slăviți poporul său, căci el va răzbuna sângele slujitorilor săi, va face să cadă răzbunarea asupra vrăjmașilor, răscumpărând astfel pământul și poporul său”. Traducătorii români, dornici să concilieze, se pare, cele două versiuni (prin alegerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
săi, va face să cadă răzbunarea asupra vrăjmașilor, răscumpărând astfel pământul și poporul său”. Traducătorii români, dornici să concilieze, se pare, cele două versiuni (prin alegerea sistematică, dar absolut arbitrară a variantei mai lungi), urmează de data aceasta textul LXX. Versetul 43 sună așa în Biblia românească: „Veseliți-vă, ceruri, împreună cu El și vă închinați Lui toți îngerii lui Dumnezeu șîn loc de „și să se închine Lui toți fiii lui Dumnezeu”ț. Veseliți-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui și să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iar în cazul „Cântării lui Moise” din Deuteronom s-a găsit că e mai bine să se traducă după LXX. Iosua. Nu mai departe de capitolul 20 din Iosua/Isus Nave, traducătorii dau iar câștig de cauză textului masoretic. Căci versetele 4-6 ale acestui capitol lipsesc din LXX, absență compensată la sfârșitul cărții, unde LXX prezintă două capitole în plus față de TM. Evident, și traducătorii români revin acum la versiunea mai bogată, incluzând capitolele 34 și 35. 1-2Regi. Textul grec este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
incluzând capitolele 34 și 35. 1-2Regi. Textul grec este mai amplu decât TM. Dar și TM prezintă unele fragmente originale în raport cu LXX. Așadar lucrurile se prezintă destul de alambicat. Dau câteva exemple. La sfârșitul „Cântării Anei” (1Regi 2), TM are două versete în plus (8-9). În Biblia românească ele apar. La fel se întâmplă și cu povestea lui Goliat, comprimată în versiunea Septuagintei: Biblia românească redă varianta masoretică, utilizând însă pentru întreaga carte întâi a Regilor versiunea LXX. 3Regi. LXX introduce un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un deverbativ de la perao („a trece”, mai abstract, „a depăși o limită”). Părinții Bisericii, neobosiți scormonitori ai sensurilor mistice, plecând de la termenul grecesc, au zămislit o întreagă construcție filozofică având în centru „migrația”... sufletului spre Dumnezeu. Primul care a interpretat versetul în sens mistico-filozofic a fost Philon din Alexandria, continuat apoi de întreaga tradiție alexandrină și nu numai. Omul lui Dumnezeu trebuie să emigreze din lumea pământeană, „de jos”, către lumea inteligibilă, noetică (Philon, De migratione Abrahami, 20). Clement (Stromatele II
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de exemple): lipsa cărții a IV-a a Macabeilor; situarea pasajului Exod 38,8 în capitolul 39, după TM, nu după LXX; în 1Regi 17, episodul luptei dintre David și Goliat, se păstrează dubla sursă, ebraică și greacă; în Ieremia, versetele 17,1-4, absente în LXX, sunt prezente în Anania; la fel, Ieremia 29,16-20. Ordinea este amestecată pretutindeni, unul dintre cazurile cele mai flagrante fiind episodul binecuvântărilor lui Iacob din Geneză (Î.P.S. Bartolomeu Anania pendulează dezinvolt între TM și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]