285 matches
-
și băiete, îi apare culegerea cea mai importantă, Proverbele românilor, care îl și face cunoscut. În prefață, H. enunță câteva observații despre vechimea și legătura speciei cu modul de viață al unui popor. Remarcând rolul rimei în memorarea proverbelor, le versifică el însuși, uneori îndepărtându-se de spiritul popular. Subliniază rolul lui Anton Pann în culegerea proverbelor și citează alți precursori ale căror lucrări i-au servit, de asemenea, la alcătuirea volumului (Aron Pumnul, Timotei Cipariu, Petre Ispirescu, G. Baronzi, Zaharia
HINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287435_a_288764]
-
jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Constandin Cantacuzino, marelui postelnic al Țării Rumânești, scrisă de un necunoscut, ins instruit, în stare să se vaite pe tonuri înalte și să acuze violent, poate un român care știa să versifice și în grecește -, tipărită la Veneția. Tălmăcirea e dedicată Stancăi Cantacuzino, fiică a postelnicului ucis și mamă a lui Constantin Brâncoveanu, ceea ce înseamnă că traducerea e făcută până în 1699, căci în februarie 1699 Stanca răposa. „Pedepsit” în carte elinească, G.
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
reușite portrete și tablouri. Rima este facilă, uneori chiar forțată, dar ritmul alert e adecvat precipitării întâmplărilor. Prin lexic, printr-o anume familiaritate, prin umorul malițios și echivoc, cu un specific de mahala bucureșteană, H., cu iscusința sa de a versifica, pare să-l prefigureze pe Anton Pann. SCRIERI: Povestea mavroghenească, îngr. Gh. Adamescu, București, 1896; ed. îngr. și introd. Dan Simonescu, CPV, 225-229, 258-281. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit., III, 117-122; Călinescu, Ist.lit. (1941), 57-59, Ist.lit. (1982), 51-53; Piru, Ist.
HRISTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
ocupă diverse funcții - cenzor, membru în comitetul de conducere. Cu placheta Foi de toamnă se precizează aspectele dominante atât din poezia, cât și din proza lui R.; volubil, iubitor de improvizație, cu gust pentru registrul dramatic, poetul construiește miniaturi dialogate, versifică anecdote, fie în tonalitate populară, fie în timbrul grav-meditativ din Viața lumii, poemul lui Miron Costin. ,,Morga” psalmistului rămâne exterioară, convențională, vibrația personală este mai aproape de Ion Minulescu și de seninătatea „veselului Alecsandri”. Prozele scurte, inspirate din existența celor umili
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
poezii din periodice sau inedite, în volumul Nopți pontice (1969) - privirea poetului contemplă mai calmă realitatea, în special schimbătorul peisaj marin. În Poemul creațiunii (1942) S. renunță la întrebările fără răspuns și încearcă să se apropie de adevărurile din Biblie, versificând fluent momentele cheie ale Facerii și ale vieții și faptelor Mântuitorului, dar totul în limbaj, imagini, viziuni convenționale. Cei care i-au comentat lirica relevă în primul rând calitățile formale, tehnice, versurile atent elaborate după norme clasice, cursivitatea, naturalețea desfășurării
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
Contemporanul”, „Luceafărul” ș.a. Consecvent convențională și lipsită de mari pretenții, poezia lui S. rimează marotele unui clasicism de manual. Atemporală încă din momentul publicării, ea oferă totuși, în succesiunea volumelor ce o compun, datele unei perfecționări în abilitatea de a versifica, fiind o lirică în care, din când în când, se potrivesc versuri frumoase. Șerban Cioculescu, prefațatorul amabil al volumului de debut, Ferestre spre azur, vedea, „ca notă particulară a sensibilității poetului, coarda etnografică”. Observația era dedusă din mici clișee ilustrative
STANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
versuri la „Perdaful” (1873). Cea dintâi scriere semnată este anecdota Trei surzi, apărută în 1881 la „Contemporanul”. Folclorul l-a atras din copilărie, dar nu a făcut operă de culegător. Conștient de valoarea psihologică deosebită a creației populare, el a versificat, din ce în ce mai prolific, pe teme folclorice, creând anecdote. Acestea, impropriu numite „populare”, au cunoscut o rapidă difuzare și s-au bucurat de aprecieri favorabile din partea lui B. P. Hasdeu, A. D. Xenopol, Al. Vlahuță, N. Iorga. Succesul obținut cu primul volum, Anecdote
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
pilot și, cum ea deschide fiecare număr, rolul de „editorial” al textelor de pagina întâi trebuie avut în vedere. Bunăoară, ilustrativ pentru această stilistică este poemul liminar inclus în numărul 1, Templul iubirii, în care însuși robustul Al. T. Stamatiad versifică descripția parnasiană a unui edificiu visat, nepământesc, din aur și pietre nestemate, spre a deplânge în final mirajul năruit: „Și iată că deodată toți îngerii suspină/ Căci templul se preface cu-ncetul în ruină”. Și debutul publicistic absolut al lui
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
colecțiile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, publicate de I. C. Fundescu, Petre Ispirescu, D. Stăncescu, ca și în cea a lui D. Furtună, s. apare alături de basm și doar rareori separat. O serie de motive au fost versificate mai întâi de Anton Pann în Povestea vorbii, procedeul fiind apoi reluat de Petre Dulfu și Th. D. Speranția. Specia românească este ilustrată de aproximativ patru mii de tipuri de s. propriu-zise și două sute de anecdote. Avându-se în vedere
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
valul mării răstoarnă trupul ca „un amant grăbit”, iar duna de nisip spulberată de vânt e sufletul pierzându-și conturul sub „nori de stele pe-un cer de levănțică”. Din cele patru cicluri ale cărții - Medalioane, Chivote, Brocarturi, Scame -, ultimul versifică, departe însă de modelul arghezian, atașamentul franciscan pentru lighioanele domestice. SCRIERI: Ferestre luminate, București, 1921; Sâmburi de lumină, București, 1940. Repere bibliografice: E. Lovinescu, O revistă literară la...Galați, SBR, 1919, 18; Mihail Iorgulescu, „Ferestre luminate”, SBR, 1921, 3; Scarlat
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
devine membru al grupării poetice Adonis, care îi editează câteva plachete. Statutul de militant socialist și condiția proletară îi aduc anumite privilegii după război, când, în 1950, intră în redacția revistei „Viața românească”. Se pare că S. a început să versifice aspecte ale propriei existențe, sensibilizat de puternica încărcătură de exotic și visare prilejuită de călătoriile pe mare. Primul ciclu din Pași spre lumină, intitulat Fragment de jurnal, încearcă să prindă felul în care, în umilitatea periferiei și a atelierului, imaginile
SARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289496_a_290825]
-
Minciunile convenționale ale civilizației noastre), din Byron, Ossian, Lessing, Uhland, Turgheniev, Garșin. Poezia din Ș.n., romantică și juvenilă, de influență eminesciană, era scrisă de G. Ibrăileanu, C. Hamangiu, P. Mușoiu, Corneliu Botez, I. Catina ori de Eugen Vaian, care versifică pe tema inechității sociale, arătând simpatii proletare. Revista rămâne un document de epocă. S. C.
SCOALA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289565_a_290894]
-
și pe surse românești: Petru Maior, Gh. Șincai, Dionisie Fotino, Andrei Șaguna, Mihail Kogălniceanu ș.a. Poeziile originale, rămase în manuscris, mărturisesc frământările tânărului aflat la Kiev; el meditează la concepte abstracte (Fericirea, Adevăr), melancolizează înstrăinat de țară (Acasă, Toamna) sau versifică în limitele ocazionalului. Bun filolog, S. folosește limbile pe care le cunoștea - latina, franceza, rusa - pentru traducerile sale din Cornelius Nepos, Platon (Viața lui Socrate), Fénelon (Dialogurile morților) și, păstrate în manuscris, Tragodia lui Brutus (1838) după Voltaire și Ambrosie
SCRIBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289576_a_290905]
-
timp de conștiință”, lansează energice apeluri către compatrioți, somându-i să își facă datoria către țară. În versuri răspicate, pe un ton patetic, el deplânge soarta clăcașului, condamnându-i vehement pe cei ce îl asupresc. S., care scrie de pe la 1845, versifica, se pare, cu multă ușurință, nu în afara înrâuririi unor I. Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac. În 1858 îi apare o Colecțiune de poezii scrise în esiliu. E aici o lirică searbădă și monocordă, autorul lamentându-se întruna, pururi nemângâiat de
SERRURIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
realitate mitropolitului Teodosie Veștemeanul; a susținut ideea că Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) în forma în care s-a transmis a fost întocmit de Simion Dascălul, nu de Grigore Ureche; a soluționat problema paternității unor cronici și povestiri versificate din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și i-a atribuit dascălului brașovean Ioan Duma cronica în versuri Plângerea sfintei mănăstiri a Silvașului; a identificat autorul primei piese de teatru românești, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei. Prieteșugul, Imaginația, Simpatia trădează, chiar din titlu, artificiul, caracterul de disertație versificată pe teme morale, dar și strădania de înviorare a abstracțiilor prin personificare. În Ceasornicul îndreptat i se cere timpului să întârzie când înfloresc valorile morale (frăția, dreptatea, iubirea) și, dimpotrivă, să alerge fără oprire când relele (nelegiuirea, discordia) îl copleșesc
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
o vădită influență asupra unor debutanți precum Constant Tonegaru, Radu Teculescu, Tudor George, Gheorghe Chivu, George Mărgărit, Teodor Pâcă, poate și Geo Dumitrescu. Cât despre poemele dramatice, acestea sunt construite, integral sau în parte, din material de basm, fără a versifica însă povești preexistente. Până și insignifiantele basme Fata pădurarului și Gelu sunt inventate. Printre actanții „feeriilor” Șarpele Marao și Vrăjitoarele se numără un măgar, Zeița-Crăița, Crai-Cucută, un diavol, un șarpe, un pui de cerb, în realitate fiu de împărat, Nodul
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
și poemul de meditație, pe care a încercat să îl îmbine cu satira. Meditațiile lui se concentrează cu predilecție pe tema deșertăciunii. Poate și sub influența lui Schopenhauer și a lui Mihai Eminescu, a scris poemul Nirvana. Calea vieții, unde versifică incolor precepte budiste, extrase din cărțile orientalistului francez Eugène Bournouf (din care a și tradus câteva fragmente). Aceleași înclinații transpar și din nuvela Cele cinci surori de la Târgul Neamțului, a cărei atmosferă amintește de Cezara lui Mihai Eminescu. P. a
POGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288873_a_290202]
-
lui Mihai Eminescu. Se remarcă de pe acum importanța dată surselor documentare, meticulozitatea cercetărilor în arhive, efortul de reconstituire a biografiilor, problematizarea unor aspecte mai puțin dezbătute. De pildă, în cartea despre opera lui Dosoftei, parcurgând, în capitolul Psalmi și psaltiri versificate în Europa, întreaga tradiție a speciei lirice de până la transpunerea mitropolitului, autorul consideră că principala cauză a lipsei de interes pentru versificări de acest gen în aria de cult ortodoxă o constituie slaba cuprindere a psalmilor în ritualul sacru (cele
POP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288883_a_290212]
-
am...”. De relevat că în poezia scrisă de P. în limba sârbă stilul discursiv dispare, elocvența este asasinată. Poetul învață de la avangardiști subminarea confesiunii, a despletirii lirice, a plângerilor suave. El trăiește implozia, reducția, buna așezare a negației. Nu mai versifică, nu mai utilizează limbajul declarativ. Se oprește asupra unor sintagme, încercându-le capacitatea sugestivă, forța de a ocroti enigma. Apar, prin urmare, negațiile, dar se forjează și un limbaj al pierderii, al retragerii și al absenței, se construiește un discurs
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
pornit la deal/și dealul a pornit la vale:/pe-ntinsu-acesta mineral/ plouau secunde abisale” (Secunda abisală). Excepția de la această grandilocvență a discursului poetic o reprezintă prelucrarea „în viziuni antinomice moderne” prezentă în Proverbele lui Solomon, carte apărută în 1996. Colaj versificat de cuvinte biblice de duh, de proverbe românești sau extrase din folclorul altor popoare, de snoave și anecdote, aceste stihuri ludic-moralizatoare lasă a se întrezări o posibilitate mai adecvată lirismului lui R., mizând pe umor, ironie și sarcasm dezabuzat: „Nu
RACHICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289078_a_290407]
-
sunt rememorate scenele din viața școlară. În cazul prozei scrise de R., clișeele abundente, artificialitatea dialogului, comparațiile extrem de banale vin să sublinieze caracterul de „schițe ușoare”. Același caracter facil, minor, este întâlnit și în poeziile din Mărgele de măceș (1931), versificate în maniera cântecelor de lume ale lui Anton Pann: „Dragoste, de n-ai mai fi, dulce în viață cum ar fi”; Totul însă printre oameni se strecoară binișor/ Ca și apa ce din munte lunecă încetișor.” Din ciclul romanesc Ferentarii
RADULESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289102_a_290431]
-
dintre cei tineri - este vizibilă totuși o anumită atitudine care trădeză mentalitatea proletcultistă. Asemenea poeți disprețuiesc studiul, nu-s exigenți față de lucrările lor, ignoră nepăsători culmile atinse de arta omenirii în dezvoltarea ei milenară, crezând că-și pot rezolva sarcinile versificând lozinci.” Printre cei acuzați de asemenea erori se numărau Dan Deșliu, Ion Brad, Aurel Rău, care s-ar fi situat pe „linia minimei rezistențe” în materie de „măiestrie”; existau și exemple pozitive: Nina Cassian, Eugen Frunză, Eugen Jebeleanu. Încălcarea unor
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
Viora Magdu, Elena din Ardeal și Emilia Sabo, fie unor autori mai cunoscuți de peste munți, printre care M. Gregoriady de Bonacchi, Gh. Becescu-Silvan, Carol Scrob, Iuliu I. Roșca. Se tipărește și literatură populară, culeasă de Antoniu Popp, se dau anecdote versificate de I. Cândea și Petre Dulfu. Din Heine și Platen traduce frecvent M. Gregoriady de Bonacchi, Camil B. (Ieronim G. Barițiu) transpune din Teofrast, iar I.I. Schiopul realizează o versiune fragmentară a comediei Georges Dandin de Molière. R.Z.
RANDUNICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289131_a_290460]
-
Techirghiol, Gheorghe Delacoperativă, Dom Paladu, Don Paludu, Farmazon, Menelic, Coco, Ghiță Delagambrinus, Tarascon, Cyrano, Gheorghe Biciușcă, Jorj Delamizil ș.a. „Crescut în umbra marelui Caragiale” (Perpessicius), R. se face repede cunoscut și apreciat pentru verva umoristică și pentru ușurința cu care versifică în cele mai diverse stiluri, parodiind deseori opere cunoscute. Fabulele sale mizează în special pe dialogul plin de surprize al obiectelor sau animalelor, iar cupletele în limba franceză, pe traducerea literală a unor expresii idiomatice românești, efectele comice fiind nu
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]