294 matches
-
în formule poetice cvasiidentice: suferința erotică, disimulată și intensificată prin persiflare, într-o haină ostentativ (și aparent) facilă. Maniera stilistică, dominată de ludic, angrenează permanent jocuri de cuvinte, de sensuri și de intertexte. A. ostentează meșteșugul poetic prin acrobații de versificare; poemele abundă în invenții verbale, expresii argotice, chiar golănești, jonglând totodată cu miturile și eroii sublimi ai literaturii. Grimasa ironică e îmblânzită de melancolie. Versurile de album, romanța, cronica rimată, grandilocvența ori accentele pastorale sunt mimate ingenios. Poza bufă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
care le am dinainte nu-mi vor fi de ajuns pentru meditație. În realitate, tot ce făceam înainte, zi de zi, n-avea nici un sens, nu folosea la nimic. Constatare cumplită. Cărțile mele despre amor mi se par astăzi doar versificări ridicole: conțin versuri perfecte, dar lipsite de trăire. Toate efuziunile de-acolo sunt fade, iar atracția iubirii corporale nu mai prezintă nici o importanță pentru mine. Acum mă atrage altceva, vreau să-mi descopăr esența. Simt în eul meu noi chemări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în șiruri ordonate, conform cu ritmul metrului latin. Aș fi vrut să pun capăt acestei lejerități. Îmi lipsea însă imboldul de a exprima actele cele mai profunde ce zăceau înlăuntrul meu. Contactul cu pământul Medeei m-a făcut să pierd ușurința versificării fade și acum, de când am reluat Metamorfozele, simt că poezia nouă pe care o scriu reflectă intuițiile mele cele mai vii. Acum sunt în stare să ating acele reziduuri ale ființei mele care, treptat, se transformă în partea trăită a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
atenția lumii literare, așa cum nici încercarea de a accede pe scena Teatrului Național din București, în stagiunea 1931-1932, nu are succes, piesa Să veghem fiind respinsă deoarece era „imposibil de reprezentat scenic”. Fără chemare pentru poezie - Din lanuri vii cuprinde versificări banale ale unor meditații, motive folclorice sau descrieri ale unor aspecte din viața rurală -, P. trece definitiv la proză. Tema predilectă, tratată cel mai adesea melodramatic, este suferința umană și deslușirea cauzelor acesteia. Drame întunecate constituie destinul unor personaje care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
aspecte mai puțin dezbătute. De pildă, în cartea despre opera lui Dosoftei, parcurgând, în capitolul Psalmi și psaltiri versificate în Europa, întreaga tradiție a speciei lirice de până la transpunerea mitropolitului, autorul consideră că principala cauză a lipsei de interes pentru versificări de acest gen în aria de cult ortodoxă o constituie slaba cuprindere a psalmilor în ritualul sacru (cele câteva inițiative din Transilvania, înregistrate după 1673, apar sub influență calvină). Aceeași metodă, privilegiind informația documentară, stă la baza întregii activități a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288883_a_290212]
-
în farsa O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi (1845). A început prin a compune poezii, strânse, o parte, în volumul Scrieri (1840), dar și răspândite prin reviste („Albina românească”, „Curierul românesc”, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”). Sunt versificări naive, predominant elegiace, adesea de un patetism teatral. Nici proza (nuvele, meditații), retorică sau lacrimogenă, nu-i mai seducătoare. C. este mai ales un autor dramatic. Într-o lucrare de factură polemică, Teatrul Naționale în Țara Românească (1867), unde schițează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
lirismul este plat în plachetele celor doi tineri, iar obscuritatea vine mai curând din confuzia gândului și neputința de a-l exprima. Ulterior T. încearcă infatigabil să își aproprieze teme și motive simboliste, sămănătoriste și gândiriste, precum și variate modalități de versificare (versul liber, metrul antic etc.), rareori izbutind să atingă nivelul unui discipol menționabil. Și cercul Adonis, constituit în jurul său, este în epocă, în ciuda celor aproape o sută de plachete tipărite, un fenomen literar mediocru. SCRIERI: Legea poeziei pure (în colaborare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
Don Quijote, Ofelia ș.a.), dar caracterul livresc și lipsa de coerență în alegerea unei maniere de a scrie poezie imprimă o notă inautentică multor versuri. Antologia Cântarea cântărilor mele (1971) cuprinde poeme din anii 1940-1971, ceea ce aduce împreună lirica începuturilor și versificările activiste, angajate, în felul lui Mihai Beniuc. Cartea surprinde prin structură, fiind organizată în cicluri care poartă ca titluri indicații muzicale (Andante, Allegretto). Invocate ambițios în prefață, temele ar fi „permanențele trăirii omenești: dragostea, patria, locurile natale, războiul, bucuria, moartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
simboliste, moderniste, folclorice etc. dau un caracter eclectic acestei producții în care autorul cultivă nu o dată locuri comune, dar având orgoliul unui deschizător de drumuri. Totul e văzut la modul animist, alegorizant, antropomorfic, iar versul liber e înlocuit adesea cu versificarea facilă. Poezia fie vrea să păstreze „memoria străbunilor” (Prefață), fie e identificată cu ființa poetică, în stil neomodernist („poezia e sângele meu” - Andante). Actul creator impune o comparație cu Meșterul Manole, altundeva se vorbește despre cuprinderea demiurgică a lumii: „În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
sau rapsodiile enesciene. Stihuirea patriotică, abundentă, pueril rapsodică, e mult mai convențională. Se păstrează tiparele mitizante în care sunt invocați eroii, tipare potrivit cărora orice soldat devine un Făt-Frumos. Metaforismul primelor volume se stinge treptat în schematism, didacticism, rutină a versificării despre orice, odele, poemele sociale, patriotice purtând amprenta comandamentelor comuniste. Un suflu liric autentic se simte, totuși, în Jurnal de front, care pornește de la experiența trăită în timpul celui de-al doilea război mondial. Ca romancier, T. evocă mai ales realitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
revoluția rusă, răscoala din 1907, proclamarea Republicii, revoluția de la 1848. Semnează versuri Dumitru Almaș, V. Atomulesei, Mircea Butnaru, C. Gavriliu, Lucian Mircea (pseudonim al lui Mircea Borș), George Demetru Pan, H. Mihăescu, Ion Cazimir. În marea lor majoritate, textele sunt versificări de circumstanță, cu accente proletcultiste vizibile. M.Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289276_a_290605]
-
Scriitorilor Români (1911), al Societății Autorilor Dramatici Români (din a cărei conducere a făcut parte) și al Sindicatului Ziariștilor. Epigramele lui R., adunate în câteva plachete cu acest titlu sau în Surâsul unui trecător (1910), Mărunte (1914), ca și celelalte versificări, strânse în volumele Poemele despărțirii (1921), Poezii (1925; Premiul Societății Scriitorilor Români), Sensibilitate (1938), suferă de o exprimare precară, ce anulează speranța autorului: „am îngropat un suflet într-o carte”, „ca să trăiască singur, mai departe” (Închinare). Culegerea de poeme în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
de cuvinte desemnând realități exotice, încât străbaterea lor reclamă foiletarea enciclopediilor și a atlasului. În anii de studii, poezia este pentru P. un prilej de verificare a gustului și a cunoștințelor și, în mare măsură, un exercițiu pentru desăvârșirea meșteșugului versificării. Fără să experimenteze prea variate moduri prozodice, poetul le cultivă perseverent pe acelea în care se va exprima și în opera de maturitate. Preferința lui merge către versul iambic de paisprezece silabe, dar folosește destul de frecvent și endecasilabul, uneori alexandrinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
stilistic, amintesc uneori de epoca preeminesciană. Aflate sub semnul „datoriei” (Poezie-datorie) față de poporul ce trăia într-o „ceață de dureri nemăsurate”, al necesității de a-l lumina și mobiliza, al dorinței de a-i cânta virtuțile și aspirațiile, cele mai multe dintre versificări (din volum și din periodice) au mai mult valoarea unui document despre om și vremea sa. Atunci când reușește să se sustragă imperativelor sociale, H. reiterează modest teme și atitudini comune ale liricii - natura ca mediu al regenerării și tonificării sufletești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287402_a_288731]
-
alte poeme. În 1955 nu se mai recunoaște nimic din suprarealistul de odinioară, acum un poet tradiționalist, în linia descriptivismului pillatian sau a „peisajelor” de tinerețe ale lui B. Fundoianu, dar vizibil impregnat de ideologia realismului socialist, care transpare în versificarea agitatorică ori în parabolele simpliste. Volumele publicate între 1958 și 1966 continuă aceeași linie a clișeului oportunist: poezii cu uzine, oțelari, despre țară și noua lumină, eră, libertate, versuri-manifest împotriva fasciștilor sau dedicate lui Lenin și evenimentelor în care sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
sau în Limba iubirei și Raiana (1892), Pontice (1898), împovărate de stângăcii și de sărăcie imaginativă, îi imită palid pe Mihai Eminescu, Al. Vlahuță și pe George Coșbuc. Când invocă trecutul macedoromânilor, cu viziunea ridicării lor la o viață glorioasă, versificările capătă o oarecare substanță. De altfel, în periodice, ca și în volumul Lilice de la Pind (1897), dă poezii în dialectul aromân, însoțite de transpunerea lor în cel dacoromân. Paginile de proză, incluse în culegerea Dragomir. Medgeea. Baba Sanda. La bacalaureat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290663_a_291992]
-
câtorva poeme rezumă pur și simplu „mesajul” liric: „Zămislirea și rodul - acesta ni-i rostul prin care umblăm peste gloria trecerii”, iar cuvântul-cheie este „melancolie” („vastă”, „tainică”). Dăinuim (1976) cuprinde poezii ce se vor patriotice, dar prin supralicitare devin doar versificări patriotarde în manieră vetust pașoptistă. Se rețin vagi înfiorări nostalgice după Satul copilăriei, după Mama, câte o Carte către tata și una adresată lui Eminescu tânăr. Plachetele ce au urmat, Solia (1980), Portretul focului (1983), Mic tratat de melancolie (1984
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
mai puțin versuri originale, dedicându-se, cu stăruință, minuție și implicare afectivă, tălmăcirii poemului Zlatna al umanistului Martin Opitz, poem care reprezintă „una din cele mai frumoase icoane ale sufletului românesc” (Adolf Armbruster). În primele cărți ale lui G. predomină versificările unor teme „obligatorii” în epocă, tratate însă în compuneri armonioase, fără ridicolul sau stridențele care marcau, de regulă, ilustrarea unei tematici impuse. Cultivând tradiția coșbuciană, autorul recurge uneori la tonul baladesc, popular, fiind influențat totodată și de maniera energică, maiakovskiană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
și aceea a veseliei debordante însoțită de o limbariță pe măsură. La ultimele două se mai adaugă interpretarea plină de sensibilitate a unor cântece de jale de genul "De ce oare eu te-am cunoscut" sau, dimpotrivă, de melodii săltărețe, cu versificări ad hoc, care mai de care mai porcoase. Cea mai rară este aceea plată în care omul bea în cea mai deplină tăcere, fără nicio manifestare exterioară. Bea până cade sub masă sau până pleacă acasă, să se culce. Asta
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
România literară”, „Iașul literar”, „Argeș”, „Steaua” ș.a. Primul volum, Între mare și cer (1964), amalgamează cu zel retoric atât poezii despre mare și timp (Pescăruș, Farul de pe coastă) ori despre natură (Poemul vântului, Dansul ploii dintâi, Primăvara intimă), cât și versificări teziste, avându-i ca protagoniști pe „eroii” zilei: colectiviști, cosmonauți, muncitori pe șantierele „mândriei socialiste”. Dacă „jurnalele” în versuri respectă locurile comune trasate ideologic în epocă, ori de câte ori R. tinde să adopte stilul poeziei autentice în cărțile ulterioare, inițiativa sa cade
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289078_a_290407]
-
revistei „Știință și tehnică”, își reia și reeditează cartea din 1947 și scrie, singur sau în colaborare, lucrări de popularizare a științei. Povestioarele pentru cei mici ale lui M., îndeosebi cele avându-l ca erou pe Țăndărică, relevă îndemânare în versificare, un limbaj adecvat vârstei și oarecare inventivitate în închipuirea unor întâmplări amuzante. Scrise cam în aceeași vreme, nuvelele Turla cu paianjeni, Foc la Moara Roșie și Minunea din moscheie rețin atenția prin exotismul peisajului dobrogean și prin încercarea de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288254_a_289583]
-
cu Luminile câmpiei (1952), o „plachetă de dibuiri poetice”, cum o califică autorul însuși. Următoarele culegeri de versuri - Struguraș de pe colină (1956) și Însetat de depărtări (1959) -, deși conțin câteva poezii și cântece cu oarecare ecou în epocă, abundă în versificări dogmatice, într-un limbaj discursiv, șablonard. Abia volumele Lume, dragă lume... (1962) și Gustul pânii (1964) învederează un autor ce mizează pe spontaneitate, pe simplitate și cultivă dezinvolt o formulă de factură tradițional-cantabilă, cu rădăcini în folclor. Evocarea ambianței rurale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290683_a_292012]
-
subliniază că autorul definește ironic, necruțător tipul parvenitului), Aspectul stilistic (e avută în vedere folosirea cu măestrie a figurilor de stil, a cuvântului „cu bogată sugestivitate”) și Descendența literară încearcă să fixeze statura de scriitor a celui cercetat. După ce în versificările sale din adolescență prelucrase și unele basme ale Fraților Grimm, la senectute dă o bine șlefuită și personală versiune a Fabulelor lui La Fontaine (1978). SCRIERI: Îngerii pământului (în colaborare), București, 1931; Cucu! Cucu!, București, 1931; Oameni și idei, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288113_a_289442]
-
lui nu s-au arătat întotdeauna satisfăcuți de echivalențele românești oferite de traducător, mai ales pentru operele poetice. I s-au reproșat lipsa de înțelegere față de specificul poeziei sau faptul că acribia învățatului copleșește textul, care nu depășește stadiul unor versificări elementare. Sunt, nu încape îndoială, observații îndreptățite, dar care nu micșorează cu nimic meritele lui C., ale cărui eforturi rămân menționabile. SCRIERI: Istoricul presei focșenene. Bibliografie (1859-1900), Focșani, 1931; Publicațiile periodice românești ale Sibiului de azi, Sibiu, 1934; „L’Infinito
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286377_a_287706]
-
și festiv (în 1855 alcătuiește culegerea Buchetul poetic, dedicată domnitorului Grigore Al. Ghica „la onomastica sa din 25 ianuarie”). Banalitatea și monotonia domnesc peste stihuri, fie că e vorba de poezii erotice, elegii sau sonete, imnuri și balade, fie de versificări în formă populară. Înclinația spre filosofare nu face mai profundă această poezie. O temă importantă este cea patriotică. G., care nu rezistă tentației de a da lecții în critică, dar și prin intermediul literaturii, găsește în fabulă un teren prielnic. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]