2,153 matches
-
Mda, consimți Într-o doară Michel. Singura problemă e că nu ești geolog. În pofida acestei obiecții, porni către Pablo, rostogolind pe lîngă el bidonul cu apă. Ca să aibă mîinile libere și să se poată deplasa, băgase caietul cu memoriile sub vestă. CÎnd ajunse lîngă Pablo, luă bidonul și Îl ridică deasupra capului. — De cînd ai venit, ai făcut tot timpul pe prostul, ca să pari șmecher. De fapt cine ești și ce cauți aici? Îl Întrebă. — Nu sunt geolog și nu mi-
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Roja cu o sclipire șireată în ochi. Asta nu e treaba mea, dar cum de le știți dumneavoastră pe toate? — Sînt pățit, zice Roja, privind atent la omul care face cărțile, la cămașa scrobită, care-i vine ca turnată, la vesta de stofă, la papionul prins sub bărbie. — Acum e rîndul dumneavoastră, îl anunță Patru Ace, la cît vă băgați? — Zece mii, se hotărăște, urmărindu-l pe dealer cum face evantai pachetul de cărți, amestecîndu-l cu o dexteritate uimitoare. — Tăiați, îi face
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ar fi să vă ridicați cîștigul, adaugă grăbit, lăsați pe masă miza și umflați cîștigul. — Nimic mai simplu, constată Roja atent din nou la mîinile dealerului care-și adună pachetul de cărți cu repeziciune, îl așază în buzunarul interior al vestei, salută respectuos și pleacă la altă masă unde este așteptat de un client nou. Și mai spuneați că sînteți ghinioist, dom’ Căpitan, de azi înainte n-o să mai puteți să vindeți gogoși nimănui, spune Patru Ace. — Cu așa ajutor cred
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Mondială a râsului,, dihor leșinat. Râzi că nu te costă, animal preistoric. Râsul te ajută să nu te pierzi În universul ăsta jalnic, Îți Întărește mușchii feței și te vindecă de urât. ,, Banii sunt deșertați În buzunarul fără fund al vestei kaki de care Antoniu nu s-a despărțit de când a dat frigul. Un timp degetele lui Îi pipăie prin stofa grosolană, Încleștându-se pe ei ca brațele unei caracatițe. Kawabata nu scoate nici un cuvânt. Privește În gol și tușește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai știam ce să-i răspund. — Sper că nu mă hipnotizezi, am spus. — Sigur că nu, la ce mi-ar folosi, răspunse el. Relaxează-te, Martin. Scoate-ți sacoul. Ești lac de transpirație. Mi-am scos sacoul, mi-am deschis vesta și mi-am suflecat mânecile cămășii. Nu reușeam să-mi desfac butonii. Am încercat să mă ridic, dar canapeaua era făcută în așa fel încât nu puteai ședea pe ea și m-am întins din nou. M-am uitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sute de metri mai Încolo pe una dintre străzile lăturalnice, În spatele unei sinagogi, nefiind deloc genul de local unde omul se duce pe două roți. Ca de obicei, Konrad stătea pe butucul de tocat de la intrare. E ușor de descris: vestă descheiată, mâneci suflecate, brațe tatuate balansându-se pe genunchii de fost boxer. Între degetul arătător și cel mijlociu lucea un trabuc scurt, dar gros. Văzându-mă, s-a ridicat, și-a băgat chiștocul bine mestecat În gură și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că era cuplul pe care Îl văzusem În tramvai cu câteva minute În urmă. Tipul era scund, grăsun, În jur de cincizeci. Luând În considerare ținuta sa excesiv de adecvată - nu lipsea nici măcar lanțul de aur care lega butoniera de buzunarul vestei -, era probabil un notar sau un diplomat. Îi șopti ceva În urechea Însoțitoarei sale, care Îi răspunse cu un râs afectat dar fermecător. — Doamnă, domnule. Bună seara. Plimbându-și țigara dintr-un colț al gurii În altul, Konrad miji ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
labe pe un prosop Întins pe o masă. O servitoare În fustă scurtă, cu un șorțuleț alb și cu panglică În părul tuns scurt, stătea În fața ei, ținându-i fusta ridicată, astfel Încât o doamnă cu Înfățișare distinsă și cu o vestă Îmbrăcată peste o rochie elegantă, dar dintr-un material prea maleabil - poate mama, poate profesoara ei - să-și poată pune o mână pe spatele fetei, iar cu cealaltă să introducă Încet și cu afecțiune ceva ce semăna cu o duză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că erau undeva sub hârtia și chestionarul pe care le-am Îndesat În el. — Normal că mi-am dat seama. De cum a intrat. Comportamentul acela politicos. Masculinitatea aceea rafinată. I-am zis-o. Cu degetele Înțepenite, am aprins bricheta. Manșetele, vesta, cravata. Zici să era o uniformă. Am inspirat adânc. Și apoi spatula aceea absurdă. Un fetiș, bănuiesc? — Nu fi naív, Anton. Felix e bolnav. Dora mă luă din nou de braț. Suferă de epilepsie, să știi, și e ceva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
asta clar, și n-am reușit să disting nici bustul când se așeză la biroul său ordonat (stilourile, pe stânga; hârtiile, la dreapta; clamele, spatula și sugativa În față). Deși... Doctorul mă Întrerupse. — Ăsta nu e semn bun. Își aranjă vesta; atunci mi-am dat seama că era Încheiată mai mult decât ultima dată când ne-am Întâlnit - de parcă cineva i-ar fi vârât o țeavă de revolver Între coaste. — Vreau să zic, dacă Dora a murit, ar trebui informată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
temuta aventură Într-un ținut străin, care nu putea fi controlat cu un cuvânt măiestru. Nici un alint, oricât de abil, nu va satisface Întunericul pe cale de-a se lăsa. Trenul Întârzie, se gândi Myatt, ieșind pe culoar. Își pipăi buzunarul vestei, căutând cutiuța cu stafide pe care o purta Întotdeauna acolo. Era Împărțită În patru compartimente și degetele lui aleseră unul la Întâmplare. În timp ce și-o punea În gură, o aprecie după gust. Calitățile Îi dispăreau. Asta-i de la Stein & Co.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
era milă de domnul Eckman, pe care-l urmâri iar În imaginație de la birou În apartamentul lui foarte modern, În toaleta strălucitoare, În baia cu argint aurit, În salonul cu tapiserie luminoasă, unde nevasta lui stătea și cosea, cosea, făcând veste, pantaloni, bonete și ciorapi pentru Misiunea Anglicană. Domnul Eckman era creștin. Cât era linia ferată de lungă, coșurile Înalte scoteau flăcări. Dogoarea lor nu pătrundea prin peretele de sticlă. Era teribil de rece - o noapte de aprilie precum o ilustrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
kilometri de cablu și manifestându-și speranța că va avea curând onoarea să se Întrețină cu domnul Carleton Myatt În Constantinopol - agreabil, ospitalier și anonim. Trecu pe lângă compartimentele cu locuri obișnuite de la clasa a doua, cu bărbați care-și scoseseră vestele și se Întinseseră pe banchetă, albăstrii În jurul bărbiei, și cu femei cu părul prins În plase terne, asemenea plaselor de pe polițele de bagaje, care Își adunau fustele strâns În jurul lor și se rezemau de spătare În poziții nefirești, sâni mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un orologiu bătu de nouă. Acesta-i expresul de Istanbul, se gândi el, și are douăzeci de minute Întârziere; trebuie să fi fost reținut de zăpadă. Își potrivi ceasul plat din argint și-l vârî la loc, În buzunarul de la vestă, netezindu-i cutele peste curba stomacului. Așa deci, aprecie el, e un noroc să fii gras Într-o noapte ca asta. Înainte de a se Încheia la pelerină, Își strecură mâinile Între chilot și pantaloni și-și potrivi revolverul care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mâna care arătase spre seif, rapida tragere de șnur, revolverul cumpănit și descărcat În aceeași clipă, toate Îl făcură să se simtă cuprins de mândrie. Am ucis un om. Își lăsă pelerina să fluture, deschisă, În briza nopții; Își netezi vesta; pipăi cu degetele lanțul de argint; Își ridică pălăria moale și cenușie, făcută de cel mai bun pălărier din Viena, dar puțin prea mică pentru el, pentru că fusese șterpelită din cuierul unei toalete, În fața unei cunoștințe feminine imaginare. Eu, Josef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În lupta sa: „Religia e prietena omului bogat“. Îi spuse străinului: — Dacă nu ești spion al poliției, atunci cine ești? Ce făceai aici? — Numele meu - și dolofanul se Înclină puțin din mijloc, În timp ce un deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea alunecă de pe o parte pe cealaltă a liniei ferate ca un țipar de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Ezită o clipă, apoi continuă: — Căutam bani, Herr Czinner. — Ai furat... — Ați venit prea devreme. Începu să explice pe Îndelete: — Am scăpat din mâinile poliției. Nimic dezonorant, Herr Czinner, vă pot asigura de asta. Își răsucea fără Încetare nasturele de la vestă și părea a fi un vorbitor străin și neconvingător În aerul proaspăt iluminat al minții doctorului Czinner, populat cu adevăruri incontestabile, o față Înfometată, o cârpă colorată, un copil cu dureri, un bărbat Împleticindu-se pe urcușul spre Golgota. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spus „De ce nu ați declarat că aveți o armă la dumneavoastră?“ Le-am spus: „Nimeni nu călătorește În țara dumneavoastră fără o armă la el“. Coral Musker Începu să râdă. Josef Grünlich se uită la ea Înciudat, apoi Își netezi vesta șifonată, Își consultă ceasul și se așeză. Cu mâinile așezate pe genunchii săi grăsulii, privea drept În fața lui, cântărind lucrurile. Trebuie să-și fi terminat deja trabucul, se gândi Coral. Probabil s-a Întors În compartiment și a constatat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Czinner repetă În englezește ce spusese acesta: — Trebuie să ieșim. Zăpada se năpusti asupra ușii deschise, desenând pe prag o urmă cenușie ca un val. Îi văzură pe țărani Îngrămădiți pe linie. Josef Grünlich se ridică În picioare, Își netezi vesta și-l Împunse cu cotul pe doctorul Czinner: — Dar dac-o luăm la fugă, eh, prin zăpadă, toți deodată? — Vor trage, spuse Czinner. Soldatul strigă din nou și făcu un gest cu mâna. Dar vor trage oricum, eh? De ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lemnărie. — N-am fost niciodată Închis. S-ar putea să vă surprindă, dar acesta e adevărul. La vârsta mea nu poți Începe așa ceva. Și acum mă trimit Înapoi, În Austria. — Ești dat În urmărire acolo? Josef Grünlich trase de marginile vestei și făcu să tremure cruciulița de argint. — Nu mă deranjează să vă spun. Suntem În aceeași oală, nu? Își suci puțin gâtul, Într-un acces de modestie. — Am ucis un om la Viena. Coral spuse cu oroare: — Vreți să spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
uita cineva la o rudă săracă. Toți puștii din Monaco purtau genul ăsta de après-ski mițoși, pe roz și pe violet, anul trecut. Eugenie se ridică și se Îndreptă către prietenii ei, care erau toți Îmbrăcați În blugi foarte mulați, veste din blană și ghete scumpe din piele de cal sau din piele tăbăcită de căprioară. Înfățișarea lor te ducea cu gândul la ceva gen Ali MacGraw În Colorado. Este incredibil de drăguță, am remarcat, după ce a plecat. M-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
consideram de o Înțelepciune drăcească, am Încercat să par calmă. Sophia stătea lângă șemineu În celălalt capăt al Încăperii, cu un braț sprijinit de polița de deasupra șemineului. Era Îmbrăcată din cap până În picioare În cașmir alb și cu o vestă crem din blană. Părea să se amuze copios cu... Salome, cu care râdea isteric. Ce punea la cale Salome? Puțin mai Încolo, Valerie și Alixe sporovăiau Împreună. Ce se petrecea? Și unde era Lauren? Nu trebuia să fie și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
deasupra străzii principale, săptămâna trecută. Avea părul lung, împletit în șuvițe roșcate și negre fluturând în bătaia vântului, picioarele desculțe și murdare și era îmbrăcată cu o fustă indiană de bumbac, vopsită în două nuanțe de maro, și cu o vestă de denim. Materialul a apărut în World Miracles Report, numărul de săptămâna asta, care se găsește la casă în toate supermarketurile din America. Iar eu, iată, am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna sunt cu un pas în urmă. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ajung cinci, domnule profesor? De ajuns. Și pentru că-mi place cravata ce-o ai, am să și deschid. Scump, dar face. Merg. Și mă întreb, domnule profesor, o cravată pe trei cam cît ar face? Dacă mergeți. Ce ziceți de vestă? Contra pantaloni. Contra, dar sînt servit. Ascultă, Mihai rupe Săteanu tăcerea brusc, și tot brusc se oprește, înfiorat parcă de propriu-i glas; tace, cu privirea absorbită de o vedere de sub sticlă, înfățișînd o stațiune montană iarna; surîde unui gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
băieții sau bărbații lipsiți de experiență. Trase de ea cu putere; poate că se simțea ușor jenat să se dezbrace astfel, în public. — Cu fiecare sarcină pierdută, mi se părea că sunt provocat să creez o nouă viață. Își scoase vesta ca o femeie, încrucișându-și brațele deasupra pieptului și apucând marginea de jos. Și când și-a scos și chiloții, apoi și-a desfăcut jartierele și și-a dat șosetele jos, văzându-l în fața mea, gol ca în ziua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]