862 matches
-
și compătimire, îi era milă. - „Tată, adăugă, e rece, plouă.” - „Da, se auzi răspunsul, e adevărat... dar noi... fără noi nu se poate”. - „Ce nu se poate, tată?” Casca îi atârna de gât. - „Tu nu știi ce-a fost atunci”. Vestonul îi era rupt în spate, parcă sfâșiat, mâna stângă lipsă, câteva zdrențe atârnau de la umeri, și o gaură neagră în pieptul sfârtecat de un Brandt. Lui Lung îi fu iarăși milă. - „Tu nu știi: ce-a fost atunci a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ciudată a cuvântului tumul, pe atunci cu semnificație misterioasă pentru Zare, decât de figura profesorului ce avea să-i devină peste alți mulți și nu prea mulți ani un prieten ciudat. — Înțeleg, zise Grințu descheindu-și Încă un nasture de la veston și tolănindu-se pe iarba uscată a taluzului, rămânând apoi minute În șir cu ochii Închiși și cu fața expusă spre soarele de toamnă neobișnuit de puternic. Zare Își descheie un bocanc, scoase piciorul din el și-i examină apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
al Pontului Euxin au pătruns cu o falsă dezinvoltură trei muncitori tineri, proaspăt bărbieriți, Îmbrăcați curat și corect, fără gust Însă, tăcuți și cu portofelele pline de sute, ușor de ghicit a fi la originea umflăturilor de pe piepții din stânga ai vestonului fiecăruia. Era duminică. Pe unul dintre cei trei Îl chema Zare Popescu.) Sunt un fiu al Revoluției. Poate că nu sunt un fiu bun. Dar sunt și rămân fiul Ei. (Valentin Kataev, Iarba uitării, ed. Univers, 1970, p. 133) (Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
masca dezamăgirii profunde. (Dialog cu unul dintre șefii de sală ai restaurantului N. Zare: — Domnu, vă rog, o masă. Șef sală: Privire triplu măsurătoare pentru cele trei frizuri proaspete, cele trei costume noi și cele trei umflături din stânga pieptului fiecărui veston: Concluzie: ușor dispreț. Decizie rapidă: tipii ăștia n-au decât să bea la altă cârciumă. Enunț: N-avem. Valerică Așchiopoaie: — Da’ șeia di colo? Înainte de a termina propoziția se și Îndreaptă spre cea mai apropiată masă liberă. Șef sală: O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bombele pe-ntins Un scaiete firav, ca o lumânare, Lâng-o țeastă spartă, singur s-a aprins... Înfrățiți în vecii fără de speranțe Doi dușmani de moarte, înghețau uitați, De păreau sărmanii, perforați de gloanțe, Împăcați în fine și îmbrățișați... Unul din vestoane, sfârtecat de-o schijă, Lăsă să se vadă poza unei fete, Ce nevinovată și fără vreo grijă Își exprima parcă, veșnice regrete... Ninge crini de gheață peste frontul morții, Albul vrând să-ngroape nebunia hâdă, Retezat-o țeastă, ironia sorții
FRONTUL MOR?II by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83798_a_85123]
-
fără tragere de inimă. Dumitru rememora fiecare locușor pe care îl vedea. În scurtă vreme, a apărut un plutonier major. „Majurul” - în limbajul cazon. Se vedea de la o poștă că este „tatăl companiei”. Burtă pe care cu greu o stăpânea vestonul peste care treceau centura și diagonala. Ceafă groasă și mers legănat. S-a oprit în fața celor sosiți și, cu picioarele larg desfăcute - ca să-și poată ține echilibrul - li s a adresat: ― Din câte știu, cei mai mulți dintre voi au făcut armata
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
i-o aruncă înapoi. — Mersi, dar nu, mersi. Meeks prinse cadoul în mână. — E ultima mea încercare de a mă purta cuviincios, șefu’. Când m-am dat la Laura, nu știam că e soție de polițist. Mal își netezi piepții vestonului. Meeks îl făcea întotdeauna să aibă senzația că ar avea nevoie de un călcat cu aburi. — Ocupă-te de dosarele din colțul ăla. Știi ce vrea Ellis. Meeks dădu din umeri și se supuse. Un profesionist. Mal se concentră asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai secere vreo trei-patru nemți care le călcaseră țara cu gând de cotropire. La acea sărbătoare, Colonelul Socol se Îmbrăca Într-o uniformă cam obosită, Își punea pe cap chipiul cu frunze de stejar aurite pe cozoroc, iar pe pieptul vestonului Își Înfigea o grămadă de medalii pe care le obținuse pentru vitejie În fața inamicului. După ce le spunea copiilor să-și iubească țara și să-și dea viața pentru ea, Colonelul mergea până la monumentul din mijlocul satului, punea, Împreună cu primarul, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Între linii Începuse să se audă zarvă. De-a lungul lor, În ținutul nimănui, cutreiera cel mai frumos porumbel al păcii. Un soldat rus, beat de votcă și de fericire, călărea pe deșelate un cal speriat. Rusului Îi căzuse boneta, vestonul Îi era descheiat, Îi lipsea centura, nu avea armă. Calul târa după el un tun de artilerie ușoară. Țeava se zbătea aiurea, Încoace și-ncolo, În sus sau În jos, după cum roțile intrau și ieșeau din gropi. Soldatul urla Întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu obrăznicie de neîndurat, ajunsese să ofteze numai, cumva resemnat, și să-mi ordone cu glas potolit: „Marș În fața corpului de gardă! Te pui sub paza comandantului gărzii sau a locțiitorului, predai centura, cureaua, stema de la bonetă și nasturii de la veston pe care e imprimată stema țării. Pe urmă aștepți să-ți fac hârtiile de reținere. În fața corpului de gardă, pas alergător, marș!”. Însă În concediu au fost nevoiți să-mi dea drumul, căci nu aveau Încotro. Câteva zile le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care, dacă ar fi continuat, ar fi plimbat cătarea Înaltă și prin dreptul pieptului său. Țipetele isterice Încetaseră la un moment dat și Monstrulică se aplecase asupra lui Biberu, Îl frecase cu zăpadă pe față, Îi desfăcuse gulerele mantalei și vestonului, Îi răsese câteva palme și se străduia, cu deznădejde, să-i descleșteze fălcile când Înțepenitul se trezise și aruncase de jur-Împrejur priviri rătăcite și năclăite Încă de adâncul leșinului. Monstrulică se Întrebase destulă vreme după aceea dacă Într-adevăr despiedicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
verde și-o lalea, toată căzăcimea?” Omul încă mai spera că era vorba doar de o glumă. Generalul Zass și-a pus paharul jos și, în tăcerea aceea îngrozită, a tras cu un gest aproape elegant ucazul imperial din manșeta vestonului. Din porunca țarului Alexandru I al Rusiei, distinsul meu prieten, gazda acelui mare bal, era trimis în surghiun tocmai la Elisabetgrad, împreună cu toată familia. După ce a dat citire ucazului, generalul a ridicat paharul și l-a băut până la ultimul strop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Era o derută generală. ― Soldați, predați-vă! Ați fost induși în eroare. Împăratul trăiește! Nu-l ascultați pe acel evadat de la închisoare. Nu există nici un decret al Senatului. Generalul Malet apăru în ușa imobilului, împingând în fața lui un omuleț fără veston și cu capul descoperit. Era ministrul de poliție. Savary realiză imediat că șleahta lui Malet era înconjurată din toate părțile. Prinse curaj și țipă ascuțit: ― Împăratul e viu, generale! O să dai socoteală în fața Consiliului de război. ― Nu-l ascultați! E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mama, În bucătărie, nu aud ce-și spun. După un timp, iese de la noi prin față, pe lângă mine, trece dincolo, cu niște haine pe braț. Acum necunoscuții nu sunt cu totul necunoscuți: unul poartă pantaloni de-ai tatei, celălalt un veston - al tatei. - Asta-i tot ce am, Moș Iacob, zice mama de lângă mine, din calidor. Mai am câte ceva, dar trebuie să vină al meu - cu ce-l Îmbrac pe-al meu? Moș Iacob Îi dă celui cu vestonul tatei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
celălalt un veston - al tatei. - Asta-i tot ce am, Moș Iacob, zice mama de lângă mine, din calidor. Mai am câte ceva, dar trebuie să vină al meu - cu ce-l Îmbrac pe-al meu? Moș Iacob Îi dă celui cu vestonul tatei o pereche de pantaloni și celui cu pantalonii tatei o bluză de finet. Și, uite-i pe jandarmi! În frunte cu șeful, nesuferitul de Grabenko. - Hai să intrăm În casă!, face mama, dintr-o dată grăbită. - Dar vreau să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ales el cu metehne. Pe de altă parte, poate că mama l-a deprins prea mult cu rachiul. «Ca să nu-l ia frigul pe câmp», zice ea. Când au pornit spre Rusia și Ucraina, nemții erau fercheși și zâmbitori, cu vestonul încheiat la toți nasturii. Seară de seară își lustruiau cizmele. Soseau în unități mici și plecau din sat tot în unități mici. Când s-au dus înapoi către vest, se abăteau pe la noi răzlețiți, uneori numai câte unul. Aveau cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
-mi cred ochilor de uimire când la adresa de pe bilet am găsit o poartă mare cu sentinele alături, în spatele ei automobile cu numere speciale și un du-te-vino de oameni importanți și mai puțin importanți. Mulți purtau uniforme, cei importanți aveau pe veston decorații și stele, ceilalți luau poziție de drepți în fața lor. Era comandamentul aviației militare. Și acum, copile, ascultă bine și află ce s-a întâmplat în noiembrie 1952, când tatăl tău stătea nehotărât și intimidat în fața acelei porți, neștiind dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Am descoperit că don Tico pusese pe roate o fanfară muzicală, compusă din băieți Între zece și paisprezece ani. Cei mai mici cântau la clarinetă, flaut mic, saxofon sopran; celor mai mari le reveneau trombonul și toba mare. Aveau uniformă, veston kaki și pantaloni albaștri, cu șapcă cu vizieră. Un vis, și am vrut să fiu și eu printre ei. Don Tico a zis că avea nevoie de un genis”. „Ne măsură cu superioritate și recită: „Genis În limbajul orchestrelor e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe nevastă-sa, țăranca de adineaori
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să o prindă, fuge în alt colț. Trafulică o cheamă spre el și stă ghemuit ca și pisica, apoi cu un ultim efort se târăște spre ea și o prinde. Face semn că a prins-o și o bagă sub vestonul de pompier, la sân. Cei care îl priveau, mulțimea curioasă începe să-l aplaude. Dar de unde se afla, îi vede pe toți ca pe niște pitici. Amuțește. Simte că stomacul i s-a întors pe dos. O amețeală îl cuprinde
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
explică situația. Peste câteva minute, elicopterul se rotește în jurul turnului, coborând coarda de salvare cu cârligul de prindere. Mulțimea de gură-cască privește uimită ca la o scenă de cascadorie. Coarda este lăsată cu precizie până la Trafulică. Acesta, ținând pisica sub vestonul de pompier, prinde cârligul de la coardă și-l leagă de centura sa, iar pilotul, văzându-l agățat, îl ridică din turn, trăgându-l spre elicopter. Mulțimea aplaudă. Trafulică ține ochii închiși și-i tot numai o apă din cauza transpirației provocată
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
lasă restul echipajului la mașina de intervenție și fuge întrun suflet spre locul unde subordonatul său este lăsat la pământ. Acesta, când îl vede pe majur, ia poziția de drepți. - Domnule comandant, raportez: am salvat pisica! Apoi o scoate de sub veston și i-o întinde în aclamațiile celor adunați spontan în piața palatului. Pisica era un biet motănel roșcat, speriat ca și el de ce vede. Bietul motănel pornise și el la prima aventură ca să prindă vreo vrabie sau porumbel tocmai pe
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
cu vecinii mei de compartiment, nu-mi plăceau acei hara-sahib cu studii mediocre la Oxford, nici tinerii cu romane polițiste în buzunări, nici indienii bogați, care învățaseră să călătorească în clasa I, dar încă nu învățaseră cum să-și poarte vestonul și cum să se scobească în dinți. Priveam pe fereastră dropiile Bengalului ― niciodată cântate, niciodată plânse ― și rămâneam apoi mut față de mine, fără să-mi spun nimic, fără să-mi cer nimic. Pe șantier eram singurul stăpân, pentru că eram singurul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înainte îi spusese, privindu-l adânc în ochi: Cînd o să ieșiți de aici, poate mă luați într-o seară la cinematograf...") îl ajută să se îmbrace, deși n-ar fi avut nevoie de ajutor. Ghicea, din privirile ei dezamăgite, că vestonul nu cădea prea bine "e prea strâmt în umeri", spuse, și cravata, albastră cu mici triunghiuri cenușii, nu se asorta cu cămașa în dungi. Curând intră internul de serviciu. Începu să-l examineze, încruntat, cu atenție. - Se vede de la distanță
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e altceva; le porți în memoria lor, așa, ca un suvenir... - N-are nici o importanță, spuse zâmbind. Azi, în orice caz, nu mai e timp. Poate cu altă ocazie, când o să mai trec pe aici... - Da, interveni internul, dar cu vestonul ăsta atragi atenția și riști să fii urmărit... - Dacă se pitește bine în fundul mașinii, poate nu se observă... Două ceasuri în urmă, coborî în curte, întovărășit de doctorul Chirilă, cel care îi era mai puțin simpatic pentru că după ce-l surprinse
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]