1,834 matches
-
atenție distributivă la tot ce mișună-n jur, și cu credința adâncă în mâna tămăduitoare a dumnezeirii: Dacă masa înseamnă fluxul și refluxul dorinței, individul este imnul înălțat singurătății. Învață să fii singur și vei deveni nemuritor. Dar cum poți viețui singur, într-un univers plin de cărnuri palpitânde? Între a fi multiplu și a fi continuu, omul a ales multiplicitatea. (...) Unicul - prezența sa multiplă. Masa - concentrarea într-un singur tot, scurgându-se prin degetele întredeschise ale tămăduitoarei Tale mâini..." (Feofan
Hyde Park by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8421_a_9746]
-
apreciere Mircea Dinutz: "Ce este cu acest poem-confesiune? O tulburătoare mărturie a unui adolescent, abia trecut de vârsta majoratului, despre Sine și despre Lume, despre dragoste, tânjire și suferință, neuitând o clipă că alter-egoul său (Gotha) ține de zodia vărsătorului, viețuind frumos sub cerul poeziei, al detașării de sine, al existenței senine și generoase, dăruite celor din jur. Inspirat din folclorul african - punct de plecare, nimic mai mult, textul are arhitectura unui poem simfonic, cu o linie melodică uneori gravă, alteori
Actualitatea by George Mocanu () [Corola-journal/Journalistic/8131_a_9456]
-
Negru pe negru nu există nici timp, nici spațiu, ci doar linii și puncte, ce se întretaie între ele, creînd iluzia spațialității. Abundența de negru are menirea să inducă privitorul în eroare. În fond cum poți percepe universul ca întreg viețuind ca parte infimă înlăuntrul lui? Dar oare întregul poate percepe sau, mai bine zis, poate empatiza cu părțile care-l definesc? Viețuim, de fapt, într-o dublă eroare, de formă, și de fond. Prezența și absența fiind două fețe ale
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
Abundența de negru are menirea să inducă privitorul în eroare. În fond cum poți percepe universul ca întreg viețuind ca parte infimă înlăuntrul lui? Dar oare întregul poate percepe sau, mai bine zis, poate empatiza cu părțile care-l definesc? Viețuim, de fapt, într-o dublă eroare, de formă, și de fond. Prezența și absența fiind două fețe ale aceleiași medalii. Rotația de umbre și suprapunerile de planuri au menirea de-a induce cititorului o stare de halucinație perpetuă. Pentru Aurel
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
într-o bună zi, nu prea îndepărtată, se va dezvălui o parte din adevăr. Dar acesta n-a fost singurul meu vis. Îmi doream, tot copil fiind, să-mi fac o casă mică undeva, în vârf de munte și să viețuiesc acolo singură, singurică. Cred că am moștenit câte ceva și din înclinația unui sihastru, nu degeaba îl chema pe tata Macarie. Acum intuiesc că fiecare om are „însingurările” sale, are dorința, poate inconștientă, de a căuta ceva pierdut, ceva știut și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
nici măcar democrație; un cimitir istoric presupune un trecut de viață care să fie îngropat. Și totuși, cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectul măștii de om: democrația. Democrația e imperfectă, dar fără ea e greu de viețuit. Este un soi de haos suportabil. Democrația este sistemul social care face posibilă existența idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebește de egalitarismul comunist prin lege. În democrație legea funcționează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie. DRACUL Eu
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
om, să-mi explic asta? Și atunci m-am gândit că există o forță supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlănțuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănțui și elibera. Iar a viețui acolo, la închisoare, fără asistența Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credința nelimitată în atotputernicia și atotbunătatea divină. Am devenit un gânditor creștin când mi-am dat seama că fără
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul a trei ordine de realități: realitatea ascunsă a lucrurilor, pe care nu o putem cunoaște; apoi realitatea curentă, comună, constituită de ceea ce ne apare, ceea ce înregistrează posibilitățile cognitive ale simțurilor noastre, și anume, suprafața lucrurilor, necoincizând cu esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
esența lucrurilor. Există însă o a treia realitate: este ceea ce noi suprapunem pe lucruri, icoana ideală. Or, a suprapune o icoană vibrantă pe aparența lucrurilor este act poetic. Astfel, veritabila, unica noastră realitate pe care ne-o putem crea și viețui este cea poetică Cea de a treia realitate depășește posibilitățile cunoașterii senzoriale, precum și cele ale cunoașterii discursive, intelectuale. Această neorealitate necesită un al treilea mijloc de cunoaștere, și anume intuiția poetică, capabilă să pătrundă nemijlocit, fulgurant în inima acestei suprarealități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
complexitatea mitică și simbolică a spiritului orfic, pe care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor le sunt date zile nemuritoare", deoarece "există o vecie a vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și se înalță către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fereastra spre o lume care nu a fost niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan științific astronomie. matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa fel încât toate simțirile trupului, care sunt imagini ale lucrurilor, să fie viețuite în Dumnezeu". Și a trăit din plin sublimul final al Ethicei: "Sed omnia praeclara tam difficilia quam rara sunt" dar toate lucrurile minunate sunt tot atât de dificile, pe cât sunt de rare. Acesta este destinul pe care și l-a asumat Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
au aflat înțelepciunea. În afară de Unul nu este nimic. Cine nu înțelege unitatea, nu înțelege nimic. Universul este în fiecare lucru. Este un unic creator continuum. Este oare atât de utopic să credem cu Nietzsche că energiile concertate ale unei omeniri viețuind la unison în patos poetic ar reuși să instaureze în sfârșit prezentul absolut eternitatea ? Energia, de o calitate superioară, dezvoltată de actul poetic fie artistic, fie al transformării unei secvențe de viață într-un poem viu, nu ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nezăgăzuite antietică și antirațională în cultură și în viața de fiecare zi. Poezia este o necesitate cosmică pentru om. Necesitate sacră. Reamintim cuvântul definitiv al lui Hölderlin "numai poetic merită omul să trăiască pe pământ". În rest nu trăiește, este viețuit de toate stihiile antispirituale, antiumane, antiviață ale infernului modern și postmodern care a proclamat bezmetic lupta furibundă împotriva tuturor valorilor, inclusiv împotriva noțiunii de om. Nu știm cât a fost poluat și spațiul cuantic de haosul malign, deși este posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferința unei realizări imperfecte, astfel că "doar el și-aude plânsu-și". Or, Eminescu optează pentru prima hipostază a demiurgului. Poezia Lacul se transformă în prezentul etern cosmic al neînceputului: apa, albastrul originar, și nuferii primi născători nedesfăcuți, petrec solitudinea pregenezică viețuită de poet. Așteptarea rămâne în prag. Un prag dincolo de care ar fi putut începe, dar a fost evitată, o fenomenologie a "vremuirii". Această ambiguitate a Spiritului Timpului, o regăsim în poemul lui Hölderlin cu acest titlu: Oamenii în această lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
flacără, devenirea fiind eterna lege a naturii... Dacă nu-nțelegi aceasta: "Mori, spre-a deveni", tu ești Doar un oaspete obscur În beznele pământești." Iar în Höcherer und Höchste (Mai înaltul și Cel mai înalt), după ce aici, pe pământ, poetul viețuiește diversele bucurii ale vieții, speră ca dincolo să se dizolve în iubirea eternă: Liberi, în zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare. Omar Khayyam, după ce deplânge în robaiyate măiestre nimicniciile destinului omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exclusivitatea sensului, dându-le sensuri noi, care nu mai sunt impuse de uzajul comun, ci sunt cele ale poetului. Este un prim mod de a ne asuma lumea din jur în viziunea noastră, în modelul nostru de a vedea și viețui lucrurile: "Donner un sens plus pur aux mots de la tribu" scria Mallarmé. Metafora vie este actul imaginației prin care transpunem ființa reală, viața, lucrurile într-o icoană ideală. Este un act de iubire. Nu ne putem apropia de celălalt, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îți dă bătăi de cap și te roade curiozitatea să afli ce-i dincolo de „aparențe”, te sfătuiesc să mai deschizi o carte!. Oamenii ajută plantele să iasă din pământ, să rodească, în vreme ce plantele ajută oamenii să rămână pe pământ, să viețuiască. Mai firesc ar fi să-l plângem pe aproapele nostru cât este în viață, iar nu când moare! Mulți varsă lacrimi și pentru vii și pentru morți de ochii lumii.... Dumnezeu a creat plantele, animalele și făpturile umane, să-și
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.” (Tesaloniceni 2, 7-8). * Din nefericire, ne intoxicăm de la o zi la alta, cu mojicia celor care se cred singuri pe stradă sau în locul în care viețuiesc. Liniștea este vocea lui Dumnezeu, iar zgomotul este vocea diavolului. Lumea de astăzi Îl alungă pe Dumnezeu, răstignindu-L iar și iar, la fiecare pas al vieții, sub privirile noastre, de cele mai multe ori, neputincioase, prin forme de manifestare din cele
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
funcție trebuie privită din perspectiva valorii compensatorii a educației fizice în raport cu viață. Sportul poate deveni astfel examen pentru identificarea sa cu colectivitatea căreia îi aparține, dar și poziției acesteia în lume. Integrarea implică: “subordonarea individului față de ansamblul social în care viețuiește” în sensul că sportivul reprezintă colectivitatea, nefiind o persoană privată, iar victoria, recordul său nu este a sa, ci a societății căreia îi aparține; practicând sportul, individul face parte din anumite grupuri, interacționează ca ființă socială, jucând un rol și
Comitetul Internaţional Olimpic ca miză politică în relaţiile internaţionale by Oana Rusu Demmys Rusu () [Corola-publishinghouse/Administrative/753_a_1124]
-
timpuri, hotărât românesc" afirma pe drept cuvânt Nicolae Iorga. Brăila exista încă din vremea lui Vlaicu Vodă, iar "drumul Brăilei era cea mai importantă cale comercială cu Transilvania, cu Dunărea și Marea în Evul Mediu". Brăila era oraș cosmopolit. Aici viețuiau alături de români, greci, italieni, armeni, bulgari, evrei etc. între anii 1831-1837 Brăila a fost ocârmuită de Ion Slătineanu pe care Nicolae Iorga îl numește "ctitorul" orașului Brăila, iar numeroși contemporani îl apreciau pentru spiritul său gospodăresc și acțiunile sale menite
Trecutul unui oraș by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/7204_a_8529]
-
de echilibru, de cristalizare, de permanență a identității există în același timp. Viața este antientropică, se opune dispersării, producând o permanentă încărcare energetică. Un corp fizic are o inerție a sa în fața coroziunii timpului. Scoarța pământului rezistă imploziei celor ce viețuiesc pe ea. O casă cu oamenii ei rezistă furtunii, în timp ce furtuna încearcă să îi transforme în stihie. Piatra vrea să rămână piatră, cu contururile și duritatea ei de piatră și cu măcinarea, lăuntrică, lentă și infinită; fluviul să fie curgere
Inteligența creatoare by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7203_a_8528]
-
concedem că avea și el limitele sale omenești. O ultimă încercare de a-l convinge pe mitropolit să vină în țară a făcut-o și fratele său, Constantin Puiu, medic în Galați, vizitându-l în anul 1963, în satul unde viețuia. în casa memorială de la Vânătorii Neamțului, pe lângă alte obiecte aparținând mitropolitului, multe dintre ele, dăruite de preotul Dumitru Em. Popa, există și o xerocopie după o fotografie care îi arată, alături, pe Sadoveanu și pe Visarion Puiu. Datată - 1938. Mitropolitul
O prietenie complicată by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/7223_a_8548]
-
în cultura regională a Maramureșului. Am presupus inițial că s-au luat în calcul și vechile colecții de versuri și melodii populare; am aflat însă cu surprindere că toate piesele incluse în spectacol, inclusiv cele de o altitudine estetică particulară, viețuiesc încă în cultura țărănească actuală, chiar dacă unele într-un fond care se activează în circumstanțe excepționale. Versurile - care explicitează mai precis sau mai vag evenimentele și trăirile emoționale ale scenelor de spectacol - au și ele același regim. Citez din scena
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]