474 matches
-
răsuceau, iar în urma încleștării lor zburau prin tot cerul flendurile vineții sau alburii. Viteazul Nor Alb apucă de plete un lungan cu armură plumburie, îl învârti de câteva ori ca pe o praștie și-l aruncă cu putere în mijlocul zdrențăroșilor vineții, rostogolindu-i unul peste altul, de zburau armurile de pe ei. Aceștia, când se dezmeticiră, încă buimaci, o luară la fugă, lăsând în urma lor cerul senin prin care zburau doar norii albi, care duceau trăsura Primăverii în urale de bucurie. Prințesei
MĂRŢIŞOR-19 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367844_a_369173]
-
amețindu-i pe luptătorii care își suceau căpățânile după ei. Mărșăluiau în pas alergător, gata să dea piept cu năvălitorii. Primul care observă inamicul fu Nor Vânăt, pentru că zbura prin cer. Când îl văzu pe Nor Alb căsăpind la nespălații vineții, turbă de furie. Buzele-i groase începură să-i tremure, bulbucații ochi îi ieșiră din orbite, din vânăt la față se făcu tăciune, iar fălcile începură să se agite. De departe urlă: - Te spulber, băă, cearșaf umflat! Te fac cârpe
MĂRŢIŞOR-19 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367844_a_369173]
-
păr negru ca pana corbului, creț și bogat. Nasul, borcănat, devenise, după un sfert de rachie, mare cât o cartoafă și roșu ca o sfeclă. Era mai robust, chiar grăsuț în comparație cu Vasile, care era un sfrijit de pistruiat cu buzele vineții. Deși era mai mare de ani decât Ion, Vasile arăta totuși mai tânăr, datorită tocmai construcției lui scheletice. Au ajuns cam la jumătatea adâncimii gropii și rachiul era aproape gata. Dacă nu terminau până la prânz, o încurcau, desigur; cu soarele
ADEVĂRUL NU-L POŢI ASCUNDE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366909_a_368238]
-
ceea ce i-a promis. Lui Constantin, care este atât de uimit de ceea ce vede, i-am cumpărat un talisman, un șirag de mărgele din chihlimbar, pe care le învârtește ca osmanlâii, cât e ziua de lungă. Pietrele șiragului sunt negre, vineții. Să știi că a început să numere în limba turcă până la douăzeci și unu, atâtea pietre câte are șiragul. Călătoria va dura mult. Abia aștept să vin să-mi văd fetița și mi-e tare dor de tine. Vă iubesc mult. Al
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
care ținea batista pe geanta neagră aflată pe genunchii acoperiți de rochia veche și de aceeași culoare, proaspăt spălată și călcată. Acolo îi tremura vizibil, adesea în zvâcniri scurte, de parcă se zbătea în strânsoarea pielii uscate și plină de pete vineții, mărturie a unei circulații periferice deficitare. - Fată, mai e mult până acolo? a întrebat-o ea pe femeia corpolentă ce stătea, bine înfiptă pe picioare și cu o mână agățată de bara de susținere a plasei pentru bagaje, în fața ei
PARTAJUL de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 208 din 27 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367148_a_368477]
-
pe ușă. În liniștea ce învăluia odaia, Arina rămase nemișcată, privind prin fereastră cum norii începuseră să se îngrămădească pe cer, vestind apropierea ploii ce se lăsase atâta vreme așteptată. Un fulger lung despică dintr-o dată, de sus până jos, vinețiul cerului, făcând-o să tresară. Strălucirea aceea fulgurantă îi strânse inima... cândva... și simți cum iar i se răsucește în piept zvâcnetul acela scurt și rece, precum odinioară, când observase sclipirea metalică din ochii mătușii sale, în momentul în care
ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368588_a_369917]
-
țigănci care, în trecere, o lăsase în grija familiei sale, ce se milostivise de ea și o acceptase. „Păi, nu vezi ce neagră ești tu și ce piele albă au părinții tăi?” - își întinsese ea într-un zâmbet slinos, buzele vineții - suferea de inimă - țintuind-o cu privirile înghețate, precum își fixează șarpele victima. Și în plină zi fierbinte de vară, fiorul acela rece, care îi cuprinsese cu repeziciune tot corpul, înghețându-l... și mama, care fără să observe nimic, râdea
ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368588_a_369917]
-
margini - anunță a răfuielii seamăn, Cu morții, împreună - în armuri de viață, și coroane pe cap. Și dau doliul înlături, căci ce nevoie am de dânsul, Îmi iau inima de aripi să o pot feri de tăișul cosașului, Cu buzele vineții, și fără sânge în obraz - îmi apucă mâna, Ahhh, este rece! O răceală fierbinte ce îmi zburlește părul, Și șiroaiele mă năpădesc ca o ultimă sforțare a gândului. Dar își scapă țigara din gură, și veșmântul i se-aprinde, Vâlvătăi
SCRUM DE VIAȚĂ ... ȘI OM PE MARGINI – CONFESIUNEA UNUI TRUP de LIVIA TIRON în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368666_a_369995]
-
Fața ei mai păstrează urmele frumuseții de altă dată, nu are riduri pronunțate cum au alte femei de vârsta ei. Mâinile, afară din pătură, păreau ale unei sfinte; subțiri, cu degete lungi, pielea transparentă, încât i se vedeau venele pronunțate, vineții. O sărut pe frunte și o învelesc cu pătura așa cum făcea ea când eram copil. Îi iau mâinile amândouă și i le sărut. Tresare. Îi simt mâinile reci și picioarele, de asemenea. I le iau și i le masez așa cum
REÎNTÂLNIREA- FILĂ DE JURNAL de VASILICA ILIE în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348506_a_349835]
-
Cristina Petcu Publicat în: Ediția nr. 1828 din 02 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Înaintea propriei căutări am senzația că văd adevărul pretutindeni, am nevoie să cred asta, în realitate însă mă farmecă zilele frumoase de iarnă pictate cu nori vineții, zăcînd deasupra și păsări ce-și caută brusc cuiburile altundeva în urma mea. Ultima oară decupasem fericirea după asemănarea noastră și visam, voiam să înțeleg totul, să-ți citesc ca un orb cu vîrful degetelor, chipul. Să țin minte atîtea lucruri
IUBIREA CARE TACE de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 1828 din 02 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/349932_a_351261]
-
șeful serviciului demografic, proaspăt muștruluit de ministru, urlă în pragul apoplexiei: - Să vină la mine bou’ dă Istrate de la Registratură! Șeful, ca aproape orice șef, suferea de sindromul biciclistului care stă cu capul plecat și dă din picioare, era gras, vinețiu la față și zbiera fără întrerupere pentru a crea impresia de competență. Istrate de la Registratură era invers. Deși avea numai treizeci și șase de ani, începuse să semene nepermis de mult cu hârtiile pe care le răsfoia toată ziua, părea
VERGINICA, PIVOTUL DEMOGRAFIEI de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1275 din 28 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347473_a_348802]
-
de stropi cu prosoapele și s-au întins la soare să mai prindă ceva culoare. Aveau pielea ca de găină din cauza răcelii apei. Adia un vânt din nord care adusese curenți reci din larg și răcise apa. Buzele Cristinei erau vineții. - Stai jos să te mai încălzești. Ești ca o vânătă în loc de roșie. Îți este frig? Sau ești emoționată că ți-a dispărut instructorul de înot, își tachină Ana colega de cameră în continuare. - Nu..., brr..., m-ie frig pur și
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347552_a_348881]
-
Acasa > Poeme > Devotament > RĂSPUNS Autor: Gabriela Mimi Boroianu Publicat în: Ediția nr. 1527 din 07 martie 2015 Toate Articolele Autorului Ai luminat o zare cu-al tău senin al firii Iar norii au dezertat spre ceruri vineții Și-au înverzit deodată câmpiile gândirii Când versul tău în mine a prins a încolți. * Ai răsărit iubire, o flacără de dor În glia însetat-a sufletului meu Și rescriind o viață în cerul fără nor Întors-ai la credință
RĂSPUNS de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350068_a_351397]
-
mistere, și își aduse ceata de slujitori fioroși. Dar cine erau enigmaticii slujitori ai Iernii? Unul, mătăhălos și burtos, buzat, cu nasul borcănat și cu ochii bulbucați, s-a aciuat în turnul cel mai înalt al palatului. Purta o manta vineție, lungă, care-i atârna hăt, departe, când plutea prin văzduh. Îi zicea NOR VÂNĂT și comanda oștile de NORI VINEȚI, niște uriași cu mantale vineții,grași, greoi, pletoși, nespălați, cu fălci enorme și buci umflate, din care spulberau prin ceruri
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
ochii bulbucați, s-a aciuat în turnul cel mai înalt al palatului. Purta o manta vineție, lungă, care-i atârna hăt, departe, când plutea prin văzduh. Îi zicea NOR VÂNĂT și comanda oștile de NORI VINEȚI, niște uriași cu mantale vineții,grași, greoi, pletoși, nespălați, cu fălci enorme și buci umflate, din care spulberau prin ceruri fulgii de nea și revărsau pe pământ munți de zăpadă. Altă namilă, butucănoasă, cu fălci bolovănoase avea gura mare cât o peșteră. Când se înfuria
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
în părculețul cu vechiul ceas al Brăilei. Dar cel mai mult îi place autoarei să vorbească despre Maica Domnului, despre Măicuța Dunăre: ,, O Dunăre ce dă un farmec aparte și nespus de plăcut, precum o amforă străveche de agată patinată vinețiu. ,, Deasemenea descrierea Bărăganului iubit pentru cumințenia și hărnicia lui, aducând sufletelor omenești rodul grâului, porumbului...cât și al altor plante. Autoarea, consideră grâul - monumentul vieții. Și pe bună dreaptate ! În toate minunățiile vieții, ea vede lucrarea și Milostirea Divină: ,, Și
NATURĂ MOARTĂ CU ECOURI DE LINIŞTE de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1348 din 09 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365863_a_367192]
-
care ținea batista pe geanta neagră aflată pe genunchii acoperiți de rochia veche și de aceeași culoare, proaspăt spălată și călcată. Acolo îi tremura vizibil, adesea în zvâcniri scurte, de parcă se zbătea în strânsoarea pielii uscate și pline de pete vineții, mărturie a unei circulații periferice deficitare. - Fată, mai e mult până acolo? a întrebat-o ea pe femeia corpolentă ce stătea, bine înfiptă pe picioare și cu o mână agățată de bara de susținere a plasei pentru bagaje, în fața ei
PARTAJUL de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1345 din 06 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365295_a_366624]
-
Anotimp > IARNA PĂDURII Autor: Mihaela Tălpău Publicat în: Ediția nr. 1812 din 17 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului pictor: Mihai Olteanu Într-o albă remușcare se ascund copacii firii Peste-un ochi din fiecare rătăcesc fin trandafirii Cei uscați în vineția, aburoasa și geroasa iernătate Presărați în suflet tandru și-n angoase siderate Din a griului părere se mai naște-o transparență Ce-și rezeamă-a fricii fiere, ce-și muțește-o penitență Dar a vălului albire ce ascunde-n frig
IARNA PĂDURII de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1812 din 17 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366346_a_367675]
-
fi spus. A plecat în mormânt, sărmana de ea, fără să fi aflat cine i-a omorât bărbatul. Într-o bună zi, tot am să dau de urmele lui. Așa s-a sfârșit nefericita mea copilărie. Bulgări uriași de nori vineții prevesteau o crâncenă furtună în întreaga mea ființă. Am jurat pe mormântul lui tata că într-o zi îl voi răzbuna. John, șeriful cel bun și Nora Trecuse de miezul nopții. Viscolul continua să muște cu colți de fiară hăituită
CARTEA CU PRIETENI- CORNEL ARMEANU de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 773 din 11 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351770_a_353099]
-
îi nemulțumește ei se răzbună pe cel care, de fapt, nu numai că nu le-a greșit cu nimic, ba mai mult, le plătește și salariile! Pielea oratorului Chiruță se umplu de o urticarie suspectă, nasul căpătă o splendidă culoare vineție, ochelarii de activist, aceia lipiți cu leucoplast, mai plesniră puțin într-un loc, iar omul răcni ca înjunghiat în inimă: - Băăă, contrarevoluționaru’ dracu’, pă’ cu unii ca voi nu mai ieream noi acu’ liberi bă, ieream tot sclavi la burghezo-moșerime
UN ET ÎN MAHALA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1469 din 08 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352324_a_353653]
-
castel al Brâncoveneștilor aflat pe ținutul Potlogenilor. „Mai avea câțiva metri să ajungă lângă clădire când o rafală de vânt mătură brusc iarba. Alexandra se uită cu îngrijorare spre asfințit. Se opri din mers cu privirea blocată pe cer. Norii vineții se îngrămădeau cu o viteză amețitoare. Puncte negre mai mari sau mici dansau sub ei. Un fulger aprinse tot cerul. Un sentiment neînțeles, de teamă puse stăpânire pe ea. Făcu un efort pentru a se stăpâni și a deveni mai
MARIA DOBRIN TE ÎNDEAMNĂ SĂ CREZI ÎN VISE de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1241 din 25 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350553_a_351882]
-
fierbinți ale soarelui. Uită de contemplare și se grăbi spre adăpostul clădirii. O dorință nepământeană de a fi la acea oră în palat puse stăpânire pe ea. Picăturile mari se înmulțiră până mai făcu ea câțiva pași, apoi din norii vineții începu să curgă șiroaie” Ajunsă în palat, soția domnitorului, femeia din vis, i se arată Alexandrei și îi vorbește de iubirea și respectul ce le-a simțit de-a lungul vremurilor la supușii ei față de domnul Brâncoveanu și familia lui
MARIA DOBRIN TE ÎNDEAMNĂ SĂ CREZI ÎN VISE de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1241 din 25 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350553_a_351882]
-
se integrează armonios cu asociațiile lirice. Secvențe admirabile sunt limpezite în sclipirile imaginației, precum nuferii în apa transparentă și albastră a unui acvariu: "Câteodată liliacul înflorește târziu,/ Irupând uluitor de alb de alb, peste durerile noastre,/ Împietrind răsucirea pustiului vânt vinețiu,/ Clătinat besmetic în transparențe rafale albastre". E multă durere profundă în aceste poeme, o durere a timpului trecut, lirismul are o notă personală și autentică: "Mult ne mai place nouă să fugim!/ Ni se târăsc în urmă câte drumuri?/ E
CE-A MAI RĂMAS de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 337 din 03 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351467_a_352796]
-
Fața ei mai păstrează urmele frumuseții de altă dată, nu are riduri pronunțate cum au alte femei de vârsta ei. Mâinile, afară din pătură, păreau ale unei sfinte; subțiri, cu degete lungi, pielea transparentă, încât i se vedeau venele pronunțate, vineții. O sărut pe frunte și o învelesc cu pătura așa cum făcea ea când eram copil. Îi iau mâinile amândouă și i le sărut. Tresare. Îi simt mâinile reci și picioarele, de asemenea. I le masez așa cum făcea ea cu mâinile
REÎNTÂLNIREA de VASILICA ILIE în ediţia nr. 826 din 05 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345684_a_347013]
-
îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoștită și parțial cheală, pe care Edy imediat și-a agățat-o cu mândrie la butonieră. Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Așteptam nerăbdători fetele în colțul rotund, vineții, rebegiți de frig, clănțănind din măsele și privind cum cucoanele își fâțâie tropăind zgomotos pantofii cu capișoane de metal la tocuri. Giulia avea deci, misiunea ingrată să vină cu prietena și .. au apărut amândouă! Au ajuns direct de la serviciu la
ANII MEI APOCALIPTICI de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 280 din 07 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355527_a_356856]