32,832 matches
-
credeam că dl Agathon a fost schimbat fiindcă nu rata nici o ocazie să debiteze prostii în public. Ne-am înșelat, de fapt PSD i-a acordat repaus vocal ocupatului domn Agathon. Un titlu optimist în EVENIMENTUL ZILEI: “Legea privind combaterea violenței în familie intrată ieri în vigoare prevede: Soțul bătăuș ajunge în stradă”. Așa o fi, dar după ce se întoarce acasă domnul soț, ce face el oare? Credeți că-i aduce flori doamnei? Dar să dea Dumnezeu să se înșele Cronicarul
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13584_a_14909]
-
istoria Europei liberale, e ziua când un domn n-a mai zis: «am puterea fiindcă am majoritatea», ci «am puterea fiindcă am în mână pârghiile de comandă». Acest domn n-a fost Hitler, nici Franco, nici Mussolini, a fost Lenin”. Violențele de toate felurile nu caracterizează numai perioada lui Stalin, ci ele se produc din start, din momentul instaurării puterii bolșevice, conchide și S. Damian, ceea ce știm astăzi cu toții. Din păcate, colegii de generație ai lui Malraux pe care-i convoacă
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
auzit vocea soldatului parcă spunând: i-aș fi sucit gâtul, domnișoară. Dar eu nu cred. În orice caz a fost știrea cea mai de senzație, care o ținut populația țării cu respirația tăiată câteva minute fiind singura știre fără morți, violență, prostituate, droguri, corupți, violuri și Radu Coșarcă. În rest, așteptăm cu încredere și emoție hotărârea Academiei Regale suedeze și cea a Comisiei pentru decernarea premiilor Oscar. La Cannes și Veneția erau blocate telefoanele pentru moment... Da’ ce știre de senzație
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
descoperirea propriului sine în urma citirii unei cărți de Camus, pînă la descoperirea galeriei echipei de fotbal Dinamo, Nuova Guardia Colentina. În fața imbecilităților debitate la ore de maximă audiență în emisiunile de divertisment sau lacrimogene ale tuturor posturilor de televiziune, a violenței fără margini din filme și a pornografiei afișate la drumul mare, a halucinantelor sloganuri rasiste și/sau triviale și a violenței comportamentale față de oameni care nu au nici o legătură cu rivalitatea dintre echipe care au făcut faima Nuovei Guardia și
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
imbecilităților debitate la ore de maximă audiență în emisiunile de divertisment sau lacrimogene ale tuturor posturilor de televiziune, a violenței fără margini din filme și a pornografiei afișate la drumul mare, a halucinantelor sloganuri rasiste și/sau triviale și a violenței comportamentale față de oameni care nu au nici o legătură cu rivalitatea dintre echipe care au făcut faima Nuovei Guardia și a mai tuturor galeriilor de fotbal, aproape că devine legitim să te întrebi dacă literatura mai are vreun rost. Pururi tînăr
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
muncit ca un apucat la el, și-n același timp ai fost foarte fericită. Vezi? E o formă de a fi fericit de unul singur... D.P.: Stările pe care le exprimi în mai toate poemele tale - deznădejde, durere acută, stridentă, violență, amărăciune, venin - sînt, par coordonatele tale afective obișnuite. M.P.: Și leacul lor e munca. D.P.: În același timp, știi să rîzi cu o poftă cum eu n-am rîs niciodată. Ce anume te face să rîzi? M.P.: Cînd eram copil
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
vor reprezenta, gândeam, un element de descurajare pentru previzibila explozie infracțională. Să fim noi sănătoși Nu numai că n-au stârpit golănimea, nesimțirea comportamentală, găinăriile și tâlhăriile, dar trântorii cu centiron și pistoale lucitoare sunt adesea ei înșiși generatori de violență și bestialitate. Nu trece săptămână să nu citești în ziare că nu știu care „badigarzi" au dat năvală nu știu unde, spărgând vitrine și capete, dărâmând tejghele și împrăștiind picioare în nas. După câteva cicluri electorale și după ce tranziția s-a luat la întrecere
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
badigarzi" au dat năvală nu știu unde, spărgând vitrine și capete, dărâmând tejghele și împrăștiind picioare în nas. După câteva cicluri electorale și după ce tranziția s-a luat la întrecere cu ea însăși, reușind să iasă pe locul doi, aceste exportatoare de violență și criminalitate au ajuns unul din ultimele refugii ale clasei muncitoare. De fapt, avem de-a face cu mici armate de desperados dispuși să execute ordinele oricărui descreierat, știind că, de data aceasta, chiar nu au unde să mai plece
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
de-a face cu mici armate de desperados dispuși să execute ordinele oricărui descreierat, știind că, de data aceasta, chiar nu au unde să mai plece. În plus, sentimentul apartenenței la o castă privilegiată mobilizează în ei nebănuite resurse de violență, invizibile atunci când ajungeau la șapte dimineața la fabrică și puneau în funcțiune amărâtul strung producător de șuruburi și piulițe. Jurnalișțtii care-au scris indignați despre recenta avansare în grad a lui Dumitru Iliescu de către protectorul său Ion n-au înțeles
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
modului palpabil sau suprarealist în care lumea se naște, se face și se preface, cu linii drepte, strîmbe, curbe, cu întrebări și mirări, cu răspunsuri și explicații fabuloase. Este răvășitoare candoarea felului în care observă lumea, sînt sfîșietoare dozele cruzimii, violenței, riscului, fricii din și dincolo de cupola circului, cantități presărate în silabe, în cuvinte, în pagini. Peste tot. Născută în 1962 într-o familie de artiști de circ, Aglaja Veteranyi părăsește România în 1967 împreună cu părinții. Colindă prin Franța, Anglia, Spania
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
2002, al optulea an de apariție al revistei. Nu știm exact cum se difuzează. Dar credem că merită s-o căutați. l Un număr, ca de obicei, îngrijit alcătuit și cu numeroase lucruri de citit este 530 al Dilemei. Tema: Violența în familie. Se putea ceva, vai, mai actual? Dlui Pleșu i se reia un editorial de acum exact 10 ani. Despre omul fără dileme care naște monștri. Din nou, actualitatea nestinsă a unor probleme din România postcomunistă. Așa că poate ar
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13832_a_15157]
-
o mare diversitate, ai acelui loc. După cum ne atrage atența Harold Bloom, critic de sorginte emersoniană, Orfeul americanizat de Ralph Waldo Emerson este și "zeul-profet al discontinuității", al dezmembrării prin excelență, fiindcă odată cu momentul refacerii se manifestă din nou cu violență tendința contrară, de inovare și experiment. Apelul la înnoire făcut de Emerson este, neîndoios, și o invitație la propria sa coborîre de pe soclu. O invitație ce nu anulează, însă, afirmația, pe care o întîlnim în contexte diferite, că America a
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
redusă la un stil, ea nu se limitează la un gen sau la absența unui gen. E un cinema neliniștitor și neliniștit. Fie tonul tragic, umoristic sau fantastic, Polanski rămîne un cineast al absurdului, al singurătății, al nebuniei și al violenței, un cineast în căutarea unei morale și al unui sens. Prin intermediul poveștii (adevărate) a unui pianist care a supraviețuit, în mod miraculos, aneantizării evreilor în ghettoul din Varșovia, Polanski își sublimează propria experiență de copil în ghettoul din Cracovia și
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
Mihăieș Cu masochismul caracteristic neamului, aștept de mult căderea măștii lui Adrian Năstase. Și n-am de ce să fiu nemulțumit. Nu trece săptămână fără ca premierul-minune să n-o facă de oaie ca să întrebuințez limbajul tradițional românesc. Încăpățânarea, aroganța, agresivitatea și violența îmi par a fi dominante ale caracterului său, pe care doar împrejurările au împiedicat să le scoată mai devreme la iveală. Atotștiutor și autoritar ca un vătaf în curtea cu orătănii, Adrian Năstase e o pacoste atât pentru partid, cât
Apocalipsa întârzie cu o zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13946_a_15271]
-
de inform și de pasivitate, Vasile Tolan este un reprezentant demn al expresionismului abstract, atît de bine ilustrat în spațiul ardelenesc. Însă spre deosebire de formele consacrate ale acestei expresii și ale acestei stilistici de școală, în marea lor majoritate circumscrise unei violențe glaciale și unei evidente frigidități afective, Tolan este mai degrabă un temperament liric și meridional. Expresionismul lui are un duct sentimental asemănător aceluia pe care l-a consacrat un alt bistrițean, Miron Duca, o subtilitate și un rafinament de fond
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
rafinate, între care mai original este "patru ceasuri cu cățeaua". Evident, este vorba de alergarea purtînd mitraliera de companie în spinare. Aceasta cîntărea după atestări vreo 15 kg pe puțin. Iată cum arma de foc ajunge armă albă. Culmi ale violenței sînt atinse în romanul Răscoala de Liviu Rebreanu. Aici blîndețea tradițională românească se manifestă atît la răsculați, cît și la organele de represiune, încît, la lectură, cititorul e siderat. N. Iorga își declară stupefacția în fața paginilor crude. Un fiu de
Agresiuni, încăierări și arme by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10392_a_11717]
-
evocarea directă a mărunțelului, dar indispensabilului organ al gândăceilor și muștelor, buburuzelor și cărăbușilor; și, de asemenea, nici o inflexiune egolatră în crearea acestui personaj, manasia, cu un nume și o identitate proprii autorului. Poetul clujean se află la ani-lumină de violența lexicală a fracturiștilor și de atitudinea lor protestatară, detașându-se de propriul eu și transformându-se din subiect în obiect al poeziei pe care o scrie. Își privește protagonistul din afară, cu deplină luciditate, schițând rareori câte un profil ce
Nirvana by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10391_a_11716]
-
-n gard, Maggie Smith e menajeră, săraca. Iar filmul nu e vreun remake al lui Mary Poppins sau Sunetul muzicii, după cum ți-ar sugera denumirea românească. De fapt, în trecerea de la Traficantul de arme la această peliculă, te miști de la violența colectivă și organizată la una individuală și organizată ad-hoc. De către o trilogie de muieri (Maggie Smith și Kristin Scott-Thomas merită laurii) care dețin monopolul puterii și frîiele bărbaților. Tot comedie neagră, dar, la nivelul scenariului, mult diluată dar și consistent
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
în ghetoul de la Terezín, sau interminabilele interogatorii la care a fost supus tatăl autorului la sediul Securității. De fapt, aventura cea mai riscantă o reprezintă însuși faptul de a te fi născut în secolul XX, plin de rău și de violență. Prima povestire, intitulată Luisa, evocă o lume aproape idilică dintr-o periferie pragheză, în care trăiau familii cehe alături de cele nemțești sau evreiești, toate având practic același nivel social și înțelegându-se între ele în limba cehă. Războiul și instaurarea
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
mentală ereditară - și arta sa. Munch a ilustrat mereu propriile traume psihice, de la confruntarea în anii copilăriei cu moartea mamei și sorei sale, căzute amândouă pradă tuberculozei - Moarte în cameră (1893), Copil bolnav (1896) - la relații amoroase nefericite, încărcate de violență - Metabolism (1899), Sărutul (1892), Vampir (1893), Cenușă (1894) -. În același timp, Munch a știut să transceadă particularul propriilor experiențe lansându-se într-o profundă examinare a ceea ce el însuși a numit viața modernă a sufletului. Influențat de contactul cu teatrul
La muzeul de artă din New York - Retrospectivă Munch by Mărghit Dascălu-Sava () [Corola-journal/Journalistic/10502_a_11827]
-
naufragiat în cafenea și în calambur. Alții au vrut să fie scriitori - și au sfîrșit curînd în cea mai tristă gazetărie. Am cunoscut și eu cîțiva dintre acești glorioși ratați. Cum să nu le acord dreptul la ură și la violență, cînd le știu toate idealurile lor naufragiate, toate complexele lor de inferioritate, toată tragica lor sterilitate? Nimic nu mă întristează mai mult decît drama ratării și a nerodniciei. Dacă n-ar avea calomnia și calamburul - cum ar mai putea supraviețui
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10505_a_11830]
-
pentru că ei se așteptau la ceva gigantic, eroic, cu un ansamblu imens pe scenă, iată apare o altă simfonie, grandioasă, desigur, dar nu îndeajuns de eroică, nu îndeajuns de muzică a poporului. Șostakovici avea atunci alte sentimente: de disperare, teroare, violență. Printre stările tragice, cu greu mai întâlnim momente de izbândă. După cutremurul provocat de Andrei Jdanov împotriva marilor compozitori ruși: Prokofiev, Haciaturian, Miaskovski, Șostakovici și alții, a urmat o perioadă de adâncă degradare artistică. Lui Șostakovici se pare că i-
FILARMONICA BANATUL Avancronica de concert [Corola-blog/BlogPost/94361_a_95653]
-
un răspuns la dezlănțuirea „celei mai grave crize pe care o cunoscuse neamul românesc în lunga și dramatica lui istorie.” Comunismul, adus în țară pe tancurile trupelor invadatoare ale Rusiei Sovietice, își inaugura dominația în România prin ofensiva, de o violență fără precedent, îndreptată împotriva întregii societăți românești, a instituțiilor, a economiei, a învățământului, a științei, a istoriei, a culturii, a spiritualității și în general a tuturor acelor valori prin care românii, într-o perioadă istorică deosebit de scurtă își legitimaseră - în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
de după război („fluturașii din Saint Germain des Prés”), nu făceau decât să tragă cu ochiul „la destrăbălarea Istoriei”. Potrivit cu o astfel de înțelegere a lucrurilor - configurând o veritabilă paradigmă - intelighenția franceză nu numai că se aventura în a face apologia violenței și brutalităților bolșevismului sovietic, dar nu se va sfii să emită afirmații de-a dreptul năucitoare. Iată-l, de pildă, pe Paul Éluard în 1948 într-o penibilă confesiune adresată bucureștenilor - la momentul acela - edificați cu supra-măsură privind binefacerile comunismului
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
se lasă descrise”), propunându-și cât se poate de clar, încă din 1934: “Mai bine sa sfințesc fleacurile decât să compromit sfinții”. Într-o lume a tuturor vanităților, abandonărilor și trădărilor, a rinocerizării iminențe, rinocerizare radical instantanee și cumplit de violență (fie ea de sorginte nazistă, bolșevica ori, pur și simplu, ecou, val eruptiv venit din străfundurile lungului șir de animale sălbatice care ne locuiește) -, Robert Wilson îi biciuiește pe actori fără pic de cruțare, le înfige până la sângerare pintenii obsedantelor
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]