169 matches
-
plinătatea, În Anatolida. El se naște din imponderabilele unui târziu necunoscut, cunoaște momentul mistic al nuntirii și apoi piere misterios, totul desfășurîndu-se Într-un regim de purități aeriene. Cerul, vegetația, rîurile care veghează idila biblică constituie o sinteză de virtuți virginale. Iarba e mlădioasă și „Îndamascată” cu flori, din fîntîni curge apă limpede și, adunate În rîuri, apele se varsă Într-o „cîmpie lichidă, cristalină”. Divina Eva are sînul de alabastru și fruntea ei respiră prin perle transparente. Misterul unirii se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cristalină”. Divina Eva are sînul de alabastru și fruntea ei respiră prin perle transparente. Misterul unirii se petrece Într-un loc care concentrează puritățile tuturor elementelor, Într-un climat de fervoare și pietate: „Cine-ar putea descrie nespusele transporturi, Candoarea virginală și grațiele Evei, A lui Adam fervoare, Întreaga fericire Și-extrema pietate-a ritului plinire?” Zicînd că n-o poate spune, poetul o spune, În fapt, indicînd un model erotic. Heliade Îl reproduce, În genere, În poemele sale, chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care pasiunile tind spre desfătare și răsfăț. Însă acesta este Bolintineanu: contradicția este regula lui, nonsensul este sensul limbajului său. Violența caută În Florile Bosforului și alte versuri complicitatea diafanului. Senzualitatea orientală, reputată prin rafinamentul ei complex, tinde spre „farmecul virginal”... Dar să revedem, mai cu luare-aminte, peisajul său, spațiul liric pe care Îl creează această imaginație destrăbălată În dorința de a-și purifica obiectul. Există, În fapt, mai multe peisaje În poezia lui Bolintineanu. Cel din primele versuri (O fată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răsfăț, o moliciune dulce și dalbă ne Întîmpină Îndată ce deschidem poarta acestui serai poetic. „Simțualismul” lui Bolintineanu ia forme violent diafane, patria lui imaginară este, prin excelență, o patrie a parfumurilor, culorilor și pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul sîn este totdeauna În poezia lui „vergural”, ochiul „verde dulce”, răsfățurile care, prin natura lor, presupun un exces, o tulburare a simțurilor, răsfățurile sînt mereu dulci și dalbe la Bolintineanu. Pasiunea nu-și accelerează ritmul și nu tinde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strangularea, Înecarea eroului imprudent). Peisajul se constituie din astfel de elemente (luate din mai multe universuri de percepție: Bolintineanu are intuiția corespondențelor!) care tind, curios, spre o voluptate a stingerii. Există În poeme o euforie a albului, o obsesie a virginalului din materie, o acumulare de moliciuni, jocuri, gesturi grațioase care se transformă repede Într-o adevărată teroare. O isterie a albului, dulcelui, răsfățului etc. Spațiul liric este, În orice caz, copleșit de: ...„culori suave, magice, divine ce Încîntă ochii, inima
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
singuratice, mîndre, fantezia nu se leagă de cîmpie sau de colină, n-are apetit pentru o categorie specială a realului; imaginația vrea să-și apropie o lume mirifică În care cerul, pămîntul și marea fuzionează și participă la o existență virginală. CÎmpul este „Însmălțat”, aerul „Îmbălsămit”, raza (lumina) „beată”, femeile au fața albă ca mărgăritarul, gîtul de crin, ochii de foc, gura lor este un rubin grațios și mîna e subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dintre elementele nutritive ale beției, un drog fin care provoacă imaginația. Acolo unde este iubire, plăcere, mister este În preajmă totdeauna un dulce prefum: „Să se verse dulci prefumuri În cămara de misteri! Crinul, roza să-ncunune Patul dulcilor plăceri!”... Spațiul virginal, acela În care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În mare (Rabie). Scenariul se repetă În alte poeme: Întîlnirea amanților, fuga, urmărirea și pedepsirea celor care nesocotesc legile haremului. Marea este mormîntul pasiunilor tinere și imprudente. Este, totodată, promisiunea unei reîntîlniri, promisiunea unei răscumpărări În altă existență, mai pură, virginală, desfătătoare... O piedică (o imensă piedică) și o libertate care duce la curmarea, prin violență, a iubirii. Marea devine, astfel, la Bolintineanu, o metaforă-cadru, o metaforă-matrice, spațiul imaginar În care extazul și moartea stau În aceeași barcă. Există Însă și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd tresare lina Propontide Sub al aurelii tinerei sărut, Scînteind la focul stelelor splendide Semănate-n fundul cerului plăcut Colo se arată niște insolite, Strălucind la raza stelii lui Lial, Astfel ca un negru cuib de alunițe Care Încunună sînul virginal. Muntele Olimpul cu a lui cunună De ninsori eterne se zărește-n fund; Albele-i cosițe strălucesc la lună, Se răsfrîng pe sînul golfului profund. Însă cadrul dulce, care ne răpește Peste Propontide, se schimbă-n Bosfor: Arta cu natura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se schimbă-n Bosfor: Arta cu natura acolo s-unește Să formeze cadrul cel mai răpitor.” Într-adevăr, acesta este Bosforul lui Bolintineanu: spațiu imaginar, compus ca un decor de teatru printr-o sinteză a tuturor formelor de relief (forme virginale), strînse În jurul mării, centru iradiant, matricial. Poetul dă o sugestie despre natura artificială a acestui spațiu („aici domnește blînda poezie”, „arta cu natura acolo s-unește”), Însă indirect, fără a avea conștiința artificialului. Arta participă la viața materiei, În forma
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura lui. Zorile, pasiunile, formele de relief sînt tinere Într-o bună parte din poemele lui Bolintineanu; femeia din seraiurile Bosforului are, totdeauna, „un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată de „tinere plăceri”. În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește amorului „tinerele-i răsfățuri”. Îmbătate, sublime sînt simțurile aceluia ce vede: „Lumina dimineții [ce] se varsă În eter”. În golful Smirnei, grenadul, mirtul, olivierul și laurul se concurează În parfumuri și În culori de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stă „În al său palat”, probabil tot la masă, Misail din Cupa lui Ștefan prezidează un banchet și ține discursul lui dureros „În timpul mesei”, evident. Mihai, Învins În luptă, părăsit de oameni și de natură, este condus de o „voce virginală” Într-o colibă unde se află o masă și o copilă cu buze de rubin. „TÎnăra copilă”, toarnă, de bună seamă, eroului „la masă În cupă vin”. Eroul crede, atunci, că viața este dulce... Masa este locul și timpul meditației
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin plămânii săi verzi și surâdea cu gingășie pentru primeneala primită de la zei. Temperatura a mai scăzut cu câteva grade, alungând arșița amiezii. Firea Întreagă părea răsărită atunci din sânul adânc al creațiunii, atât era de fragedă, atât era de virginală! Soarele, reapărut ca din senin, Însuflețea, cu lumina de aur idealizat a razelor sale, picăturile mari și grele de rouă curată, care atârnau pe vârful negru-verde al fiecărei frunze mici și ascuțite, ierburile subțiri și mlădioase, sub greutatea acelorași picături
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
volumul Eulalii, tendința transcenderii realului ia aspectul unei dereificări programatice a limbajului. B. este, la rândul lui, victima ermetismului, „vițiu” rafinat, incriminat, ca exercițiu în sine, la Mallarmé și Valéry. Din „sunete-crin”, poetul conturează arabescuri, evocând o lume de curății virginale. Opalul, ametistul, aurul, safirul, diamantul, fildeșul, apele „fosforoase”, eterul „cerul de arme cristaline”, „sorii nuli”, toate alcătuiesc materia evanescentă a versului din Eulalii. Trupul însuși mai păstrează, chiar în cădere, ceva din aura lui siderală, astfel că ispita îi este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
înfățișează o tânără cu un chip emaciat care, cu ochii închiși, semn al unei interiorizări profunde, încearcă să-și întoarcă fața de la o imagine angoasantă. Tunica subțire, semitransparentă, care-i acoperă bustul lasă să se întrevadă contururile unui corp tânăr, virginal, accentuând prin contrast expresia dureroasă a chipului mortificat. Această morbiditate spiritualizată de factură decadento-simbolistă este prezentă și la alți simboliști europeni, precum sculptorul polonez Biegas Boleslaw cu Chopin (1902), Marșul funerar al lui Chopin (1902), Spirit posedat (1902), Lumea (1902
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sâni, astfel că pistilul atinge aproape sfârcul acestuia. Întregul potențial de senzualitate derivă din detaliul floral și în acest sens, tabloul lui Pallady, precum și cel al Klimt, dobândește o dimensiune decadentă: floralul nu mai reprezintă o expresie a lilialității, purității virginale, precum floarea de câmp a pastoralelor diafane. Floarea de culoare albă este înlocuită cu o floare pretențioasă, de seră, cu un aspect care trimite numaidecât la anatomia genitală, printr-o apropiere voită de corporal, menită să sublinieze lumea deghizată vegetal
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a resetat timpul istoric, prin instituirea "Anului Zero" în 1975, conform cronologiei convenționale. Toate aceste manevre de re-cronologizare a istoriei unei națiuni semnalează intensitatea eforturilor politice de redefinire identitară. Resetarea timpului istoric simbolizează dorința politică de creare a unei "identități virginale" (Mullaney, 2001, p. 8), care nu poate fi asumată colectiv decât prin redefinirea radicală a relației comunității cu propriul său trecut. Iar prin instituirea unui nou debut al istoriei, relația cu trecutul este, pe de o parte, abrogată simbolic, în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]