208 matches
-
iulie 1943 în comuna Copăceni, județul Bălți - Basarabia, fiu de învățători - Constantin și Floarea, născută Ispas. A debutat editorial cu volumul „Ultrasentimente” (1965), fiind considerat „cel mai tânăr poet al acestei republici”. Are o poezie descriptivă, patetică, expresivă, cu un vitalism frenetic și cu o mare capacitate de me tamorfozare. O poezie de luptător... A VENIT ASEARĂ MAMA A venit aseară mama, ca‐n romanța populară, Oare te‐a găsit acasă, oare mai știai că‐i ea, N‐ a venit ca să
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și pe care o găsește cunoscută încă din filozofia greacă veche. Cea de-a cincea, iarăși o referire en passant, se află în altă parte a cursului (prelegerea a XIII-a, Iubirea, instrument mistic de cunoaștere), în contextul discuției despre vitalism. Iar ultima e o declarație de distanțare categorică de bergsonism, a cărui vogă tocmai fusese reîmprospătată de Premiul Nobel. Puținele referiri la Bergson din celelalte cursuri sunt fie neutre trimiteri minore, fie distanțări critice. Aceste lucruri se vede că îi
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca și adversarele ei tradiționaliste - pentru modernitate și citadinism. „Simbolismul” ei e, de fapt, un academism modern, atras de vitalismul solar al lui Verhaeren și Vielle-Griffin, iar versul liber e cultivat în ideea unei armonii ritmice superioare celei romantice. Lipsa de gust modern a directorului, dogmatismul său îngust și mediocritatea majorității colaboratorilor vor precipita însă revolta antiacademistă a tinerilor „independenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
originalității moderne: descoperirea de teritorii literare noi, pictura de medii sociale neexplorate. În 1913, tînărul Vinea face o apologie vibrantă a lui Maxim Gorki („Alexei Maximovici Peșkov“, în Facla, an V, nr. 87, 3 ianuarie 1914), cu trimiteri în linia vitalismului nietzschean, vestind apariția unei „noi credințe”: „astăzi e scriitorul celebrat, primit solemn în țara care îl gonise; e filozoful ultimelor doctrine, deși niciodată nu s-a gîndit să profeseze o credință. E frate spiritual - cu toată deosebirea dintre ei - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
socialistă și sindicalistă - de sorginte soreliană - a Italiei post-Risorgimento și, pe de altă parte, estetismul „independenților” decadenți (Marinetti a fost inițial un discipol al lui Gabriele d’Annunzio), sursele filozofice asumate fiind intuiționismul lui Bergson, pragmatismul lui William James și vitalismul lui Friedrich Nietzsche. Poemele lui Whitman și Verhaeren (cu ale sale „orașe tentaculare”) au reprezentat, la rîndul lor, repere semnificative. Elogiul industriei și al maselor proletare, mitologia revoluționară și anticlericalismul se asociază unei voințe naționaliste de regenerare a măreției Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
11 mai 1912), urmat de „Supllement...“, text intitulat „Variații pe manifestul viitoriștilor (paradox critic)“. Davidescu făcea însă o distincție între „părțile bune” ale curentului, care „vor rămîne” (fermentul novator, antipaseismul, antisentimentalismul) și doctrina filorăzboinică, agresiv imperială a acestuia, identificînd în vitalismul ei anarhic o „psihologie morbidă”. În 1914, comentatorul revine - tot în Noua revistă română, vol. XV, nr. 10, 9 feb. 1914, la rubrica „Însemnări“ -, cu un text despre „Ultimul manifest al viitoriștilor“ unde înregistrează simptomele de „banalizare” a curentului. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deveni o interfață intelectuală, un intermediar între modernismul moderat al Sburătorului, expresionismul autohtonist și neo-bizantinismul de la Gîndirea, stînga ruralistă - colorată modern - de la Viața românească și cele mai radicale publicații avangardiste (75 HP, Integral, Urmuz, unu), fără a uita - după 1927 - vitalismul mistic al „tinerei generații”. Prin activitatea gazetărească a lui Ion Vinea (colaborator ocazional și la Viața românească, și la Gîndirea), dar și prin B. Fundoianu și Felix Aderca, gruparea se va situa în locul geometric descris de alte reviste mai „populare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca prima parte a manifestului, cel de-al doilea palier al său, „afirmativ”, indică intențiile grupării. Ieri - întuneric, azi - și mai ales, mîine - lumină... Citadinism, industrialism, non-figurativism, abstracționism purist și esențialist (ca expresie a unui „nou clasicism”), neo-primitivism, activism antipoliticianist, vitalism antiromantic și antisentimental, artă colectivă — sînt deziderate constructiviste, din care nu lipsesc însă (a observat în studiul său și Ov. S. Crohmălniceanu...) ingredientele expresioniste („economia formelor primitive”, „teatrul de pură emotivitate”). Finalul este tipic futurist („romanescul să rămînă obiectul reporterilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un amplu articol al lui Emil Riegler-Dinu, „Semne noui (Literatura, arta și sportul/Oameni noui/ În căutarea unui nou stil de viață)“, deplasează idealul futurist al „sportsman-ului” și exaltarea stilului constructivist către o mitologie biologistă a tinereții, impregnată de vitalismul nietzschean. Rezultă un discurs antisistem (antiparlamentarist, antipoliticianist, antiburghez) fascinat de soluții politice extrem(ist)e. Punînd elogiul stilului de viață ultramodern în slujba unui ideal politic antiplutocratic și antimodern, textul lui Riegler-Dinu se apropie de linia radicală a Cuvîntului naeionescian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei și i-a denunțat toate insuficiențele. În consecință, poeții sînt absolut liberi s-o nesocotească, atît pe ea cît și instrumentul ei specifc: limbagiul. De aci, toată anarhia în concepția și tecnica formală a școalelor de artă modernistă”. Influența vitalismului nietzschean și a ideii „Supraomului” e prezentă în „glorificarea libertății și forței neîngrădite” sau în „individualismul anarchizant” al futurismului și expresionismului. În fine, „Prin rolul excepțional pe care Freud îl acordă inconștientului și instinctelor, se stabilesc raporturi directe între psicanaliză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ilustrul său reprezentant, Gabriele D’Annunzio, autor disputat de curente literare și de ideologii, cu o biografie tumultuoasă, spasmodică. Nietzscheean impenitent, D’Annunzio pare a avea, la prima vedere, destul de puțin dintr-un adevărat dandy. Nimic mai ostil dandy-lor decât vitalismul nestăvilit, pasionalitatea, senzualitatea paroxistică. Și totuși, cine Îi reconstituie biografia nu poate uita câteva episoade excentrice dintr-o tinerețe italo-pariziană, după cum nu poate să nu remarce modul cu totul ieșit din comun În care D’Annunzio trăiește retras În castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
barierele politice în vederea resuscitării tradiției culturale a provinciei, apariția O. coincizând cu reluarea activității Societății Scriitorilor Bucovineni. Rubrici mai importante: „Cronica literară”, „Gânduri”, „Însemnări”, „Reviste”, „Mozaic”. Înscriindu-se în perimetrul specificului literaturii bucovinene tinere, poezia îmbină exultanța de sorginte trăiristă, vitalismul și elanurile mistice cu cel mai cuminte tradiționalism. Semnează versuri Nicolae Tăutu, George Ionașcu, Dragoș Vicol, Neculai Roșca, Victor Săhleanu ș.a. Sunt prezenți cu proză Mircea Streinul, Mihail Ghiga ș.a. În numărul 4/1939 se lansează ancheta Scriitorii ținutului Suceava
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288581_a_289910]
-
într-o altfel de metaforă, cea a sugestiei. Cuvintele devin intelectualizate, aproape ermetice, subversive prin ele însele și prin rafinamentul expresiei. Fără să renunțe, însă, la haina, mai puțin nobilă, poate, dar vulnerabilă, a emoției, Ana Blandiana nu își pierde vitalismul, când: "nesupusă ca un personaj responsabil, și nu ca unul recalcitrant, aceasta citește, la întâlnirile cu publicul, în perioada de apogeu a dictaturii lui Ceaușescu, poeme-manifeste, care electrizează asistența: "O să vină ea,/ nu se poate altfel,/ O să sosească/ Și ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cuvintele de manieră necunoscută, surprinzătoare, șocante, metaforice, aproape violente, așa cum se întâmplă, în cazul celor doi congeneri, mai sus amintiți 72, ci unul de conținut, care se referă la surse de inspirație, teme și motive 73, regăsibile într-un comun "vitalism exuberant, de sorginte blagiană, dar și orfică, prin care eul liric aspiră la integrarea în fluxul elementelor, căutând rădăcinile cosmice ale propriei ființe și aducând în spațiul dens al poemului un senzualism extrem de elocvent".74 Dincolo de acestea, există "sentimentul grav
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unei lungi și infinite căutări a propriei identități, Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970, devin toate volume programatice, laitmotive ale începutului de creație artistică al autoarei. Ele sunt marcate, astfel, de vitalismul și de entuziasmul tinereții, urmând ca, apoi, treptat, aceste stări entuziaste să scadă, până la anihilare. Este momentul în care autoarea începe să se confrunte cu cenzura comunistă, cenzură de care încearcă să scape, prin crearea unei realități interioare, total diferită
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dizolvării propriului canon. Desigur, Ana Blandiana păstrează de la Generația '60 o construcție guvernată de "imagini artistice dense, novatoare, în care subiectivismul, viziunea spre universul interior al eului liric se configurează ca o muzicalitate interioară, urmărindu-se două linii de forță: vitalismul exuberant și descoperirea trăirilor cu subtext etic"105. Totuși, originalitatea scrisului "configurează lumi posibile și imposibile, generate de trecerile succesive în planul visului, prin care eul liric ajunge la echilibrarea mișcărilor interioare, legitimând astfel permanenta construcție și reconstrucție a creației
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezie vizează o permanentă evoluție spirituală și intelectuală, care constă în trecerea de la cuvânt la tăcere. Exuberanța inițială, marcată de țipătul entuziast, devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma vitalismului interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și devine repaus, devine acceptare. "N-am fost niciodată destul de optimistă să-mi imaginez că voi trăi mai mult decât Ceaușescu", spune Ana Blandiana, care, în decembrie 1989 era "interzisă" de un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
receptare critică, în "Observator cultural", nr. 62 (2001), în format electronic la: http://www.observatorcultural.ro/Iulian-BOLDEA-Ana-Blandiana.-Monografie-antologie-comentata-receptare-critica*articleID 2787-articles details.html/accesat august 2012: "Întoarcerea la modele culturale interbelice este considerată ca binevenită, întrucât temele major-universale sunt recuperate cu nostalgie estetică: vitalismul elementar exuberant și trăirea-rostirea cu subtext etic a eului liric. Ana Blandiana nu face excepție de la genul proxim al poeticii generației, ci, mai mult decât atât, se impune ca diferență specifica. Iulian Boldea nu ignoră, de asemenea, vocea civica a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1984, Totul. 33"Grefată pe constantele Generației '60, poezia Anei Blandiana este construită de imagini artistice dense, novatoare în care subiectivismul, viziunea spre universul interior al eului liric se configurează ca o muzicalitate interioară, urmărindu-se două linii de forță: vitalismul exuberant și descoperirea trăirilor cu subtext etic. Vitalismul exuberant se bazează pe aspirația eului liric spre integrarea în primordialitatea elementelor, căutându-si propriul sens, iar dorința de a tinde spre individualitate produce sinestezia senzualității între formă si fond. Cea de-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezia Anei Blandiana este construită de imagini artistice dense, novatoare în care subiectivismul, viziunea spre universul interior al eului liric se configurează ca o muzicalitate interioară, urmărindu-se două linii de forță: vitalismul exuberant și descoperirea trăirilor cu subtext etic. Vitalismul exuberant se bazează pe aspirația eului liric spre integrarea în primordialitatea elementelor, căutându-si propriul sens, iar dorința de a tinde spre individualitate produce sinestezia senzualității între formă si fond. Cea de-a doua linie de forță, însă, urmăreste starea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
622. 100Luiza Bratu, op. cit., p. 80. 101Ibidem, p. 75. 102Daniel Dimitriu, Reabilitarea ideii: Ana Blandiana, în "Convorbiri literare", nr. 6, 1978, p. 5. 103Ileana Oancea, Poezie și semioză, p. 37. 104Luiza Bratu, op. cit., p. 77. 105Diana Tâlvâc, op. cit., p. 5. "Vitalismul exuberant se bazează pe aspirația eului liric spre integrarea în primordialitatea elementelor, căutându-și propriul sens, iar dorința de a tinde spre individualitate produce sinestezia senzualității între formă și fond. Cea de-a doua linie de forță, însă, urmărește starea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Conform unei tendințe individuale reperate la nivel societal de Jean-Claude Kaufmann, aceea de a „a ieși din cadrele impuse” În construcția identitară, Chloé este o femeie nu În mod special frumoasă, puternică, „feminină”: cinică, ironică - vitală după ultimele calapoade ale vitalismului nou-venit În literatura franceză contemporană. Nu se pune În romanul Annei Gavalda problema scriiturii. Nu se pune nici cea a vreunei opțiuni estetice. Funcționarea acestei literaturi este caracterizată foarte bine de paradoxul lui Crisip: „Dacă spui ceva, acel ceva Îți
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Ricoeur, dar și al ultimului Derrida, cel din ultimii douăzeci de ani. Ei sînt trei dintre artizanii reconcilierii cu Istoria. A individului, Lévinas, a societății, Derrida și a literaturii, Ricoeur. Rămîne deschisă În acest moment problema autenticității, a unui nou vitalism - preluat de logistica tardo-capitalismului pentru a-i eficientiza turnoverul? - pe care o pune gîndirea lui Sloterdijk. La Începutul perioadei postbelice, proza franceză acuză puternic șocul războiului devastator. Măștile literaturii cad, pentru că nu mai există motivații pentru ca ele să fie păstrate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatura feminină, marcată dintotdeauna de obsesia trupului. I se adaugă Însă cel puțin alți doi „tovarăși de drum”: literatura alterității scrisă de pildă de homosexualii Tony Duvert și Hervé Guibert, dar și literatura foarte tînără a editurii Minuit: un nou vitalism, mai mult sau mai puțin reușit, la autori precum Tanguy Viel, Laurent Mauvignier, Eric Laurrent sau - deși mai În vîrstă - Christian Gailly pe care-l aminteam eja printre minimaliști. Numitorul comun al experiențelor care sînt Înregistrate În acest raport generalizat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și cel mai important. Pascal Quignard, fidel convingerii (exprimată În carte) că arta nu evoluează - ci, cum repetă Hugo Friedrich, este - nu aduce nimic veritabil nou În peisajul literaturii franceze. Nimic nou, dacă ne gîndim la filonul estetizant și la vitalismul sexualist pe care le Îmbrățișează. După 11 septembrie 2001, după intervenția americană din Serbia, Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]