299 matches
-
rezerva ei abundentă. — Două pastile pe zi, timp de trei zile, spuse ea. Dacă e vorba de o dizenterie ușoară, până dimineață vă veți simți mai bine. Aveți grijă să beți multă apă fiartă. Moff, Rupert, Marlena și Bennie aprobară vlăguiți din cap și-și primiră pastilele ca niște catolici muribunzi ultima Împărtășanie. A, Harry! El lipsea, concluzionă Walter. Harry Bailley nu-i dăduse pașaportul. L-a văzut cineva pe Harry? Întrebă Walter. Călătorii erau iritați. Nu voiau să intervină nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să mă concentrez la nimic. Dacă vorbeam mai mult de o oră, capul începea să-mi zvâcnească. Și acum sunt la fel. Pe la jumătatea lunii aprilie le-am dat o declarație polițiștilor. În total a durat cam cinci ore. Eram vlăguit. În august, după un concediu de o săptămână, am simțit că ceva se schimbase. Mă urcam în metrou fără nici o problemă, nu mai aveam acele dureri de cap insuportabile. Poate că săptămâna aceea de odihnă a tăiat firul tensiunii. Primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
unei pene de curent sau a unei defecțiuni. Pe linia Chiyoda se circula normal, cu ceva întârzieri. Dar, la scurt timp, m-am urcat în metrou. Cu puțin înainte de a coborî la stația Nogizaka mă simțeam cam rău. «Sunt cam vlăguit astăzi!» După ce am coborât, aveam palpitații. Mi-a fost destul de greu să urc scările. Pentru că sunt ocupat la muncă și sufăr de insomnie cronică, nu prea am grijă de sănătate. De aceea m-am gândit că era din cauza asta. Vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spitalul Nisseki din Hiro-o. În taxi toți se întrebau: «Simțiți un miros dulceag?». Se pare că hainele erau impregnate din plin cu gaz. În afară de faptul că respiram greu, nu prea îmi mai simțeam trupul. Nu puteam ține ochii deschiși. Eram vlăguit și aveam stări de somnolență. Credeam că o să mor. Nu mă mișcam, nu aveam forță. Cu toate astea, nu îmi era deloc teamă. Mă sufocam, dar nu mă durea nimic. «A, se poate să mor. Ce mă fac?» Cam astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și, deși, bărbatul a apăsat butonul, și-a continuat drumul. Da, cu toate acestea trenul a continuat să meargă ca și cum nimic nu se întâmplase. A început să-mi amorțească trupul. De la brâu în jos eram înțepenit. «Asta este straniu.» Eram vlăguit. În sfârșit, metroul a ajuns la Tsukiji, cumva am reușit să mă ridic și am coborât. Atunci am simțit că nu mi-era bine și că mă aflam în pericol. Am coborât ținând strâns geanta. Am început să merg înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
rămas acolo o noapte sau două. Cel mai grav a fost că lichidul era impregnat în talpa pantofilor mei. După externare, vedeam încă un pic întunecat, dar nu aveam alte simptome. După vacanță, m-am dus la firmă, însă eram vlăguit și mi se părea întuneric întuneric. Nu puteam conduce mașina. Problema asta a mai durat două săptămâni. De-abia după o săptămână au început să apară simptomele. Nu puteam dormi noaptea. Chiar dacă voiam să dorm, mi se deschideau imediat ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fost schingiuită cu pricepere și răbdare chinezească jumătate din viața ei, până să fie dresată, pentru ca apoi, cealaltă jumătate din viață, să mimeze un vals vienez pentru câteva grăunțe. În așteptarea mucosului, marinarii zăceau cu capetele pe masă, doborâți și vlăguiți de băuturi ieftine date pe gât fără suflare. Se treziră uimiți și bucuroși la auzul muzicii și se repeziră, dându-i brutal pe cei doi la o parte, să vadă și să probeze și ei minunea orientală. Reflexul lui Pavlov
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa cu frică iarna, ca o moarte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și le dorească. Jordan se înhăitase de copil cu un vânător ambulant de păsări, cu care cutreierase Balcanii, ungând crengile copacilor cu clei din fiertură de boabe de vâsc. Seara strângeau recolta de păsărele epuizate, cu picioarele înțepenite și aripile vlăguite de fâlfâit zadarnic. Îi povesti despre vulpi ce-și lăsau piciorul însângerat în capcană, ca o ofrandă adusă libertății. Despre biberi, vânați în Siberia pentru testiculele lor din care vracii extrăgeau "castoreum" un remediu împotriva holerei și a epilepsiei. Castorii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dispară din cult, "îndepărtîndu-se" de oameni și retrăgîndu-se în Cer, unde devin dei otiosi. Ca și cum zeii, după ce au creat Cosmosul, viața și omul, s-ar simți cuprinși de un soi de "oboseală", ca și cum uriașa lucrare a Creației i-ar fi vlăguit. Se retrag deci în Cer, lăsîndu-și pe Pământ fiul ori un demiurg ca să sfârșească ori să desăvârșească lucrarea. Treptat, alte figuri divine le iau locul: Strămoșii mitici, Zeițele-Mame, Zeii fecundatori etc. Zeul Furtunii își mai păstrează încă structura cerească, dar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fost schingiuită cu pricepere și răbdare chinezească jumătate din viața ei, până să fie dresată, pentru ca apoi, cealaltă jumătate din viață, să mimeze un vals vienez pentru câteva grăunțe. În așteptarea mucosului, marinarii zăceau cu capetele pe masă, doborâți și vlăguiți de băuturi ieftine date pe gât fără suflare. Se treziră uimiți și bucuroși la auzul muzicii și se repeziră, dându-i brutal pe cei doi la o parte, să vadă și să probeze și ei minunea orientală. Reflexul lui Pavlov
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa cu frică iarna, ca o moarte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și le dorească. Jordan se înhăitase de copil cu un vânător ambulant de păsări, cu care cutreierase Balcanii, ungând crengile copacilor cu clei din fiertură de boabe de vâsc. Seara strângeau recolta de păsărele epuizate, cu picioarele înțepenite și aripile vlăguite de fâlfâit zadarnic. Îi povesti despre vulpi ce-și lăsau piciorul însângerat în capcană, ca o ofrandă adusă libertății. Despre biberi, vânați în Siberia pentru testiculele lor din care vracii extrăgeau "castoreum" un remediu împotriva holerei și a epilepsiei. Castorii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să păstrez o expresie „normală“ era de-a dreptul extenuant. Iar biata Jacqui era așa de hotărâtă să mă înveselească încât, de fiecare dată când ne vedeam, era înarmată cu un arsenal de povestiri nostime de la ea de la lucru. Eram vlăguită de cât trebuia să zâmbesc și să spun: —Vai, ce haios. —Ai lucrat tot weekendul? a întrebat Rachel. Anna, nu e bine. Ce puteam să-i spun? Doar nu era să-i spun adevărul, anume că mi-am petrecut cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe care le-a construit, mulțumindu-se să ne interzică accesul pe drumuri. Peste trei luni, va fi primăvară, Ferdinand va avea trupe proaspete, gata să dea atacul decisiv împotriva orașului nostru pe care, până atunci, foamea îl va fi vlăguit deja. Acum e momentul să negociem! Acum va accepta Ferdinand condițiile noastre, căci încă îi putem oferi ceva în schimb.“ Abu-Khamr, care rămăsese tăcut de la începutul discuției, țâșni brusc de la locul lui, împingându-și vecinii cu umerii săi masivi: „Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea exetrioară a semicercului, astfel încât să fie întotdeauna un quad între el și ceilalți. Era singura cale pentru a nu fi atacat de toți deodată; nu erau zei, ci oameni vlăguiți de lupta recentă și de înfrângere. Nu mai alergau la fel de repede și nu mai mânuiau armele cu aceeași ușurință. Atacă alt adversar, care încerca să-l lovească cu măciuca de os. Căzu, dar reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Am luat-o de mână. Cel puțin ea era aceeași. Un lucru stabil într-un univers transfigurat. Trandafirul. Partea de el din mine avea o voință proprie și mă silea să mă supun dorințelor sale. Eul din mine era slăbit, vlăguit de șocul subsumării. Am rămas așa și m-am uitat la Trandafir, mult, foarte mult timp. Protuberanța de pe tulpină părea să exercite asupra mea o fascinație imensă, o atracție magnetică. Poate că partea de el din mine era cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dintre scriitori. Cam astea aș fi vrut să vorbesc la Muzeu. Îmi dau seama că nu merită. Dacă am ceva de spus, o voi spune în scris. De-asta îmi dă această putere scrisul meu de acum. Pentru că nu mă vlăguiește, nu pustiește ceva în mine, ci, dimpotrivă, ordonează, luminează. Aș vrea doar să fiu în stare să scriu curat, adevărat, drept, pe măsura luminii pe care mi-o aduce ca o târzie Luminare acum, când coborârea nu numai că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
săruți și pierd șirul pupăturilor de bucurie că mă vezi! Stai, fii calmă să-ți privesc sânii încărcați cu doruri. Stai să-i ating, stai să-i încercui, stai să mă joc puțin cu ei! Culmea, sânii tăi nu-s vlăguiți ci doar flămânzi! Brusc, mă urmăresc avizi, glandele au început să elibereze misterioasele secrete iar ei au devenit suculenți, tresaltă, dansează și-acum mustesc plini de viață! Nu vezi că ne dezechilibrăm când mă strângi în brațe? Spre uimirea mea
Iubiri proscrise by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83732_a_85057]
-
furiei lui Roland! El a aruncat în aceasta trunchiuri de copaci smulși din pământ, bolovani rupți din stâncă, buruieni desrădăcinate, pline de pământ, ierburi și tufișuri întregi pentru a o înfunda și a-i tulbura apele. În cele din urmă, vlăguit de atâtea sforțări, plin de sudosre și cu răsuflarea tăiată, Roland s-a trântit gâfâind la pământ, zăcând în nesimțire trei zile și trei nopți. A patra zi când s-a deșteptat, și-a făcut armura praf. Coiful și scutul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
BONTAȘ Părerile de rău sunt ireparabile. „Doamne, în cer este mila Ta, și adevărul tău până la nori”. (Psalmul 35 David 4) Greșelile se plătesc cu zbuciumări sufletești, cu nopți nedormite, cu gemete mocnite care rup din carnea ta și îți vlăguiesc puterile sufletești. Am nevoie de iertarea cerului. Sunt vinovat! Atât! Domnul Dumnezeul părinților noștri va hotărî acolo sus, în cer. Până atunci, suspină în sufletele noastre infern tulburător, scrâșniri de lanțuri, gemete din adâncuri. Șiroaie de sânge și horcăiri de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
las în cinșpe lei. - Ho-ho, făcu poetul, Nenorocitul nu știe că ieri am dat-o p-a mea cu șapte... Din ce în ce mai mult îmi căutam satisfacțiile în lectură. Aproape cu disperare mă adînceam într-o patimă care avea darul să-mi vlăguiască vitalitatea. La ceasul la care toți colegii mei se plimbau cu fetele prin parc, eu ieșeam tehui de cap din bibliotecă, împleticindu-mă pe sub pereți. Simțeam un soi de resemnare. Atunci mi-am zvîrlit în foc manuscriptele. Instalat în stal
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de trei ore. Nu încăpea nici o îndoială că Yojiro tocmai primise încă o veste proastă. Și nu mai avea curaj să-i transmită știrea lui Mitsuhide. Mustrat de stăpânul său, Yojiro coborî, încă o dată, colina. Privi în jur, se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lăsând loc din nou zâmbetului ascuns. Câteva clipe mai târziu, ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzații binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-și facă simțită prezența, croindu-și drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleștate până atunci de jilț. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariție în timp ce mii de furnicături mărunte începură să-i mărșăluiască prin tot corpul. Un alt oftat, dar nu de ușurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
colții de fildeș. Se răcoreau, în zilele arzătoare, înotând, în amonte, prin apa aceea limpede și rece ca o zi polară. Peștii se oglindeau jucăuși, ca într-o zbatere de pleoape. Când râul mușca furios din maluri, mistreții se retrăgeau vlăguiți la marginea pădurii de cleștar, mirosindă a poveste, își așezau trupurile masive în bătaia zănatecă a soarelui, strigându-și somnul, ca pe un strigoi-vârcolac. Apoi se îndesau unii în alții, într-o grămadă umezită, șuierându-și în urechile clăpăuge truda
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]