KorAP: Find »[drukola/base=vocalic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...15 >

360 matches

Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748

4.3.1. Criterii fono-prozodice Din perspectiva fonetica limbile pot fi predominant vocalice (de pildă hawaiana, ca și alte limbi polineziene, are 10 vocale și 8 consoane) sau limbi predominant consonantice (că limbile caucaziene, unele cu 60-70 de consoane). Armonia vocalica este caracteristică limbilor aglutinante, concretizîndu-se în iterări vocalice în silabe succesive. În turcă sau în maghiară vocală din afixul de plural al substantivelor se schimbă (-er vs. -ar și -ak vs. -ek) în funcție de vocală din radical 166: tc. evler "case

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
limbile pot fi predominant vocalice (de pildă hawaiana, ca și alte limbi polineziene, are 10 vocale și 8 consoane) sau limbi predominant consonantice (că limbile caucaziene, unele cu 60-70 de consoane). Armonia vocalica este caracteristică limbilor aglutinante, concretizîndu-se în iterări vocalice în silabe succesive. În turcă sau în maghiară vocală din afixul de plural al substantivelor se schimbă (-er vs. -ar și -ak vs. -ek) în funcție de vocală din radical 166: tc. evler "case" vs. adamlar "oameni"; magh. házak "case" vs. emberek

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
sau Osaka (o-o-sa-ka). Astfel de clasificări sînt totuși relative, tipologiile ritmice putîndu-se schimba în timp sau în funcție de spațiul în care se vorbește o limbă. De pildă, portugheză din Portugalia e o limbă accentuala, cu un mai mare număr de reducții vocalice în silaba neaccentuata față de portugheză braziliană, care e mai degrabă o limbă silabica. Accentele și tonurile sînt unități discrete de același nivel cu fonemul, dar nu sînt segmentabile că acesta. Unitatea accentuala sau unitatea tonala nu pot fi percepute fără

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
limbi amerindiene. Unele limbi au dezvoltat sisteme tonale complexe. De pildă, limba kam (din familia tai-kadai) are 15 tonuri. Alte trăsături fonologice după care pot fi clasificate limbile 167: alternante sau mutații consonantice (da/nu), locul accentului (fix/variabil), durata vocalica (fără vocale lungi, parțială, distinctiva, concomitenta), tonuri și registre (da/nu) etc. 4.3.2. Criterii morfologice Cea mai cunoscută clasificare morfologica împarte limbile în: - izolante (amorfe): cuvintele sînt invariabile - chineză - neizolante - aglutinante: adaugă la un cuvînt o serie de

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
fuzională): limbile indo-europene, afro-asiatice Tipul flexionar este caracterizat îndeosebi prin următoarele particularități: a) o unitate lexicala este poliforma în vorbire, variațiile formale datorîndu-se unor valori gramaticale diferite și fiind realizate prin afixare (prefixe, infixe, sufixe) sau prin alternante interne (alternante vocalice sau consonantice); b) semnificantul morfemelor gramaticale nu este autonom, acestea fuzionînd între ele sau chiar cu morfemul lexical central, rădăcina; c) numeroase morfeme gramaticale au sau pot avea valori gramaticale multiple. De exemplu 169, în lat. roșa, rosae morfemul -a

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
limbi diferite care au ajuns să se asemene în timp și să devină limbi înrudite. Trubetzkoy afirmă că limbile indo-europene ar trebui caracterizate mai degrabă structural decît genealogic, prin enumerarea unor caracteristici lingvistice comune: 1. limbile indo-europene nu au armonie vocalica, spre deosebire de cele din marea familie uralo-altaică (ugro-finice, turco-tătare etc.); 2. consonantismul în poziție inițială nu este mai sărac decît cel medial său final (că în limbile dravidiene și uralo-altaice); 3. cuvîntul indo-european nu începe obligatoriu cu rădăcina, el putînd primi

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
său final (că în limbile dravidiene și uralo-altaice); 3. cuvîntul indo-european nu începe obligatoriu cu rădăcina, el putînd primi adesea un prefix; 4. flexiunea de tip indo-european nu se realizează doar prin afixe, ci și printr-o serie de alternante vocalice din rădăcina; 5. există o serie de alternante consonantice cu rol morfologic, spre deosebire de limbile semitice, în care consoanele rămîn neschimbate; 6. subiectul unui verb tranzitiv are același tratament că subiectul unui verb intranzitiv (o situatie diferită apare, de pildă, în

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
limbile indo-europene ar fi mai recente decît celelalte grupuri de limbi și cea după care "el definește limbile indo-europene după un numar arbitrar de trăsături, nu dintre cele mai importante și care au o largă răspîndire în limbile flexionare; armonia vocalica e caracteristică tipului aglutinant, iar construcția ergativă a fost postulata de unii cercetători și pentru fazele arhaice ale indo-europenei"243. Cele șase trăsături nu sînt adecvate pentru definirea limbilor indo-europene pentru că, deși pot servi la descrierea lor într-o anumită

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
indo-europeană pare să constituie o verigă intermediară între limbile din nord (uralo-altaice) și cele din sud (caucaziene, semitice). Are trăsături care se regăsesc în unele sau în altele, dar nu sînt reunite decît în familia limbilor indo-europene: nu au armonie vocalica; consonantismul nu este mai sărac în poziție interioară sau finală decît inițială; cuvintele nu încep obligatoriu cu rădăcina; flexiunea se realizează atît prin afixe cît și prin alternante vocalice în radical; alternantele morfologice libere au rol morfologic; subiectul unui verb

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
nu sînt reunite decît în familia limbilor indo-europene: nu au armonie vocalica; consonantismul nu este mai sărac în poziție interioară sau finală decît inițială; cuvintele nu încep obligatoriu cu rădăcina; flexiunea se realizează atît prin afixe cît și prin alternante vocalice în radical; alternantele morfologice libere au rol morfologic; subiectul unui verb tranzitiv este tratat la fel că subiectul unui verb intranzitiv. Alte trăsături: rar limbi cu vocale nazale sau distincții tonale care să diferențieze cuvinte (tonul înlocuit prin accent de

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
italiană, retoromana și sarda), un grup galoromanic (franceză și occitana/ provensala) și un grup iberoromanic (catalana, spaniolă și portugheză). Friedrich Diez, unul dintre întemeietorii romanisticii, împărțea limbile romanice în limbi sigmatice (folosesc desinența -s pentru plural) și asigmatice (folosesc desinențe vocalice pentru plural). În cea de-a doua categorie intră limbile română și italiană. În articolul din LL autorii descriu limbile romanice în special prin inovațiile față de latină, pe care o continuă 256. Eugeniu Coșeriu sintetizează în cîteva formulări memorabile particularitățile

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
succesive, ar fi dus la proto-cușitică, proto-ciadică, egipteană veche, proto-berberă și proto-semitică. Ramurile omotică, ciadică și cușitică sînt tonale, netonale fiind ramurile semitica, berbera și egipteană. Principalele caracteristici cvasi-generale, uneori în grade diferite, ale acestei familii 263 sînt următoarele: - sistem vocalic simplu format doar din i, a și u, cu două grade de deschidere, scurte și lungi. - sistem consonantic complex organizat preponderant ternar (o mare parte dintre dentale și palatale sînt aranjate în trei serii corelative). - numeroase consoane care se articulează

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
implozive), realizate printr-un suflu expirator mărit. - sînt limbi flexionare 264. - cea mai cunoscută trăsătură a limbilor afro-asiatice este triliteralitatea (radicalul cuvîntului este format din trei consoane, singurele care se notează în scriere), diversele categorii gramaticale fiind exprimate prin alternante vocalice (așa-numita flexiune internă 265), dar și prin prefixe și sufixe. De exemplu, în arabă, de la rădăcina triconsonantică HML, care are semnificația generală "a purta", cu ajutorul flexiunii interne și al afixelor putem obține: hamala "a purtat, a dus", hammala " a

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
caz, de descendentă limbilor proto-uralică și proto-altaică dintr-o proto-limbă comună, dar urmată de o dezvoltare divergență. Printre aceste trăsături genealogice comune ale mării familii uralo-altaice ar fi de amintit: - la nivelul tipologiei fonologice sînt limbi caracterizate de fenomenul armoniei vocalice; - la nivelul tipologiei morfologice sînt limbi de tip aglutinant iar genul gramatical lipsește; - la nivelul tipologiei sintactice sînt limbi SOV (subiect-obiect-verb), centripete (modificatorii preceda elementul modificat) și utilizează postpozițiile în locul prepozițiilor. Lista numeralelor de la 1 la 10 pare mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
cum sintetizează autorii principalele trăsături tipologice ale celor două familii: limbile din familia altaica "au sisteme consonantice simple și puține grupuri de consoane. Nu au tonuri (japoneză are un sistem asemănător celui tonal). Sînt în general limbi aglutinante, cu armonie vocalica între sufix și radical (că și limbile uralice), care nu se regăsește însă în coreeană și japoneză actuala. Nu exprimă formal genul natural. Multe limbi au cazuri gramaticale, ca și limbile uralice. Nu au articol definit (că și limbile din

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
limbi au cazuri gramaticale, ca și limbile uralice. Nu au articol definit (că și limbile din grupul finic). Postpozițiile predomina asupra prepozițiilor. Articolul preceda numele. Verbul stă la sfîrșitul propoziției"274. Limbile uralice actuale au următoarele trăsături tipologice comune: "sisteme vocalice simetrice; opoziție de cantitate vocalica distinctiva în unele limbi; corelație de rotunjime; în general nu au vocalism de tip turcic (prezenta în aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
și limbile uralice. Nu au articol definit (că și limbile din grupul finic). Postpozițiile predomina asupra prepozițiilor. Articolul preceda numele. Verbul stă la sfîrșitul propoziției"274. Limbile uralice actuale au următoarele trăsături tipologice comune: "sisteme vocalice simetrice; opoziție de cantitate vocalica distinctiva în unele limbi; corelație de rotunjime; în general nu au vocalism de tip turcic (prezenta în aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală și reprezintă numai o regulă

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
tipologice comune: "sisteme vocalice simetrice; opoziție de cantitate vocalica distinctiva în unele limbi; corelație de rotunjime; în general nu au vocalism de tip turcic (prezenta în aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală și reprezintă numai o regulă care restrînge ocurenta vocalelor în rădăcina și în sufixele care i se atașează; corelația de sonoritate la oclusive are în general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de granițele morfemice; absența combinațiilor consonantice la inițială și finală; alternante consonantice; accent preponderent inițial; cuvîntul se definește printr-un nucleu vocalic (o succesiune de consoane nu are sens decît în funcție de vocalele pe care se sprijină); aglutinarea este procedeul gramatical primar; sufixe posesive la nume; elemente de flexiune - sistem de cazuri locale; trei persoane la singular și plural; sistem dezvoltat de nume

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
sau împrumutate; lexic deosebit de bogat în cuvinte onomatopeice și expresive - trăsătură valorificata în poezia populară și culta."275 Ar mai fi de remarcat: marele număr de cazuri (estoniana - 14, finlandeză - 15, maghiară - 18, komi - 27, udmurtă - 16, vepsă - 24); armonia vocalica s-a pierdut recent în estoniana standard, dar a supraviețuit în dialectele acestei limbi; nu au pronume posesive, rolul acestora fiind preluat de sufixe posesive; mărci de plural comune: -j/-i și -ț/-d; nu au verbul a avea. După

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
est: saama Kainuu (moartă), Kemi (moartă), Akkala (Rusia), Kildin (Rusia), Ter (Rusia), Skolt (Finlanda), Inari (Finlanda) - ramură de vest: saama Ume (pe cale de dispariție, Suedia), Pite (pe cale de dispariție, Suedia), Nordică (Norvegia), Lule (Suedia), Sudică (Suedia) Sînt limbi cu armonie vocalica, la fel ca în limbile turcice (acesta este unul dintre argumentele în favoarea existenței unei macrofamilii uralo-altaice). În finlandeză, maghiară și lapona accentul cade pe prima silaba. Sînt limbi aglutinante (la rădăcina se atașează diverse afixe pentru exprimarea categoriilor gramaticale). Numărul

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
macro-phylum")288 care ar trebui să includă: - nihali (limba din centrul Indiei) - austro-asiatice (munda - mon-khmer) - hmong-mien (miao-yao) - daic (tai-kadai) - austroneziene - ainu (Japonia) Principala trăsătură caracteristică a acestor limbi ține de nivelul fonologic: sistemele consonantice sînt simple sau normale, în timp ce sistemele vocalice sînt extrem de bogate, unele limbi austro-asiatice avînd pînă la 40 de vocale: "adesea 3 serii după locul de articulare, 4 grade de deschidere, opoziție de cantitate și uneori de nazalitate. În unele limbi două registre vocalice: articulare normală și articulare

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
sau normale, în timp ce sistemele vocalice sînt extrem de bogate, unele limbi austro-asiatice avînd pînă la 40 de vocale: "adesea 3 serii după locul de articulare, 4 grade de deschidere, opoziție de cantitate și uneori de nazalitate. În unele limbi două registre vocalice: articulare normală și articulare la care corzile vocale șunt fie mai apropiate decît la producerea sunetelor sonore obișnuite (fără a ajunge însă la închiderea glotei), fie mai depărtate (fără a duce însă la producerea unor sunete surde). În general nu

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
aceleiași limbi (sau limba din aceeași ramură) este foarte redus - de ordinul celui existent de obicei între limbi diferite și, respectiv, între familii înrudite. Deși numărul de foneme variază între 16 (mulurudji) și 34 (arabana), caracteristicile sistemului sînt aceleași: inventar vocalic redus la 3: a, i, u (a are frecvență cea mai mare; i și u nu apar la inițială; e și o apar mai rar și nu sînt totdeauna foneme distincte); la consoane număr mare de puncte articulare (rareori sub

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
precolonială; împrumuturi din arabă și bambara B. Saharian este alcătuit din limbi insuficient cercetate, cu tonuri, fără clase nominale sau gen gramatical; sisteme cazuale; flexiune complexă a verbului; cea mai cunoscută limba din acest grup este kanuri C. Maba - armonie vocalica; patru tonuri; particulă mu pentru clasa "uman"; SOV D. Fur (For) - clase nominale; prefixul d - pentru singular și k - pentru plural; E. Sudanic oriental este alcătuit din patru grupuri: a). grupul sudanic oriental propriu-zis; b). grupul în care regăsim nubiana

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]