333 matches
-
ca la toată lumea". Motivul chemării morții, căreia nimeni nu i se poate împotrivi își are corespondentul semantic în acea "Vale a Plângerii" sau "Câmp al Dorului", zone mici, profane, rupturi de nivel într-un spațiu sacru și care amintesc de vremelnicia făpturii omenești. Și o dată ce a acces la sacru, omului îi este interzis, pentru că el nu corespunde dimensiunii sacrului: emoțiile, durerile, bucuriile sunt pur omenești. Lumea sacră este ne-umană, este "loc de verdeață, loc de odihnă unde nu este nici
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
un salt peste natură, e un salt peste spațiu, un salt peste timp, un salt peste individ. Sensul ei e zborul, climatul ei o regiune aeriană, dezmărginită, care aduce cu veșnicia, fără să fie veșnicie. Cu elemente smulse din lumea vremelniciei noastre, din lumea imperfecțiunilor noastre, arta combină după legi proprii imaginea unei alte lumi. de armonie perfectă și nemuritoare. Ea nu e perfecțiunea însăși, ci numai o imagine a perfecțiunii; ca nu e nemurirea însăși, ci numai o imagine a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și recunoașterea fericită a eului personal în propria lui idee, care există în Dumnezeu din veșnicie. Din acest punct de vedere, nefericirea vieții terestre stă în uitarea propriei noastre idei, a propriului nostru arhetip ceresc, uitare ce pe izolează în vremelnicie și în nimicnicie. Arta religioasă e amintirea sensibilă a acestui adevăr de credință. Dacă saltul dincolo de această lume e propriu fiecărei arte, cea religioasă nu evadează în vagul unei idealități posibile ca arta profană, ci în cerul populat cu formele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Frumuseților ce ne cad sub ochi, ci o strădanie pasionată de-a atinge Frumusețea de sus. Inspirați printr-o preștiință extatică a gloriilor de dincolo de mormânt, noi ne trudim încercând prin mii de combinații ale lucrurilor și ale gândurilor din vremelnicie să atingem o parte din această Frumusețe, ale cărei adevărate elemente nu aparțin, poate, decât veșniciei. Atunci când Poesia sau Muzica, cea mai îmbătătoare dintre formele poetice, ne-a făcut să ne scăldăm în lacrimi, nu plângem, cum bănuiește abatele Gravina
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de împărați. În om se adaugă și propria conștiință a acestei maiestăți. Sublimul solemn sau sărbătoresc e definit de Volkelt ca spectacolul unei puteri neobișnuite, ce năzuie să înfrângă ordinea sensibilă pentru a se ridica la cea spirituală, să biruie vremelnicia pentru eternitate și suferința pentru fericirea veșnică. Sentimentul acestui sublim e însoțit de evlavie și respect. Esteticianul german îl exemplifică numai cu fapte din domeniul religios al artei și al Bisericii. Gândiți vă bunăoară la dumnezeiescul moment al sfințirii darurilor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lume, ci un superior simț estetic, care refuză urâtul existenței sau care e pătruns de tristețea frumuseților atât de vremelnice din această lume. Schopenhauer atribuie geniului melancolia. Dar care poate fi cauza acestei melancolii decât aspectul urât ai lucrurilor sau vremelnicia frumuseții lor? Genialitatea e un instinct estetic, care îl desparte pe om de lume. Și e foarte posibil ca geniul să nu aibă conștiința păcatului ce devastează existența, făcând-o urâtă și vremelnică. Urâtul și vremelnicia sunt efecte ale păcatului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
urât ai lucrurilor sau vremelnicia frumuseții lor? Genialitatea e un instinct estetic, care îl desparte pe om de lume. Și e foarte posibil ca geniul să nu aibă conștiința păcatului ce devastează existența, făcând-o urâtă și vremelnică. Urâtul și vremelnicia sunt efecte ale păcatului, dar conștiința păcatului e specific creștină, pe când geniul poate fi sau nu creștin. Când Horațiu disprețuiește lumea într-un vers faimos, n-o face din motive ascetice, fiindcă Horațiu e un epicurian, care se simte prea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
către Postumus, e determinat nu de sentimentul moral, ci de regretul că desfătările acestei lumi nu țin decât atât cât scurta noastră viață omenească. Un exces de sensibilitate nativă pune distanță între geniu și lume, din pricina vulgarității ei sau a vremelniciei frumuseților ei, fără ca el să aibă neapărat conștiința morală a cauzei adânci din care se naște această desfigurare. Adesea se adaugă la aceasta un orgoliu rănit de felul cum lumea reacționează față de opera lui. Beethoven e furios și deznădăjduit că
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o visează geniul, se realizează în sfânt. Nu ascetul singur o realizează ci energia harului dumnezeiesc, singura care poate zidi din nou frumusețea din sluțenic și nemurirea din moarte. Arta e simulacrul eternității. Sfințenia e realism transcendent, care începe în vremelnicie și se continuă, desâvârșinduse, în eternitate. Că genialitatea nu e totuna cu sfințenia se vede din faptul că un ascet n-are nevoie să fie geniu pentru a deveni sfânt. Geniul e un dar natural; sfințenia o încununare supranaturală. Chiar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nesleită asupra cugetătorilor și artiștilor tuturor veacurilor ulterioare. E oare nevoie să adăugăm că ideea paradisului în accepțiunea ei îndoită face parte integrantă din doctrina creștină și închide, ca o paranteză de aur, începutul și sfârșitul dramaticei noastre vieți din vremelnicia pământească? Nu e locul aici să dezvoltăm temeiurile, înfățișările și înțelesurile profunde și deosebite ale paradisului creștin. Intenția noastră a fost să reamintim că această idee face parte din patrimoniul universal al omenirii. Dacă există o revelație primitivă sau naturală
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
din restriștea haotică a decadenței a putut să priceapă frumusețea, desăvârșirea și fericirea raiului din care a fost alungat. Tragica lui experiență se repetă în fiecare muritor, care nu se poate bucura de lumina vieții din plin, câtă vreme blestemul vremelniciei impregnate de durere îi contrazice cel mai intim și mai neînduplecat sentiment, care e acela al nemuririi. Nu există umbră decât dacă există mai întâi obiectele reale care s-o proiecteze; nu există întuneric decât dacă există mai întâi lumina
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cele mai înalte și mai vaste simboluri din câte a creat geniul artistic în avântul spre dezmărginire. Ea se desfășoară pe aceeași limită de sus, dincolo și dincoace de care apar în paralelă lumea frumuseții impasibile și nemuritoare și lumea vremelniciei și a pasiunilor. Ca în mitul platonic al Androginilor, ale cărui clemente nu o dată le amintește, dragostea erotică face parte din soarta omenească, bântuită de patimi și limitată de moarte. „Intriga” poemei stă în tendința Luceafărului de a se coborî
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
libertății haotizate de păcat, Olimpul e imaginea foarte aproximativă a veșniciei, dibuită de geniul antic deasupra lumii noastre, dar nu mai puțin o imagine frumoasă de sub a cărei boltă eterică se puteau înțelege mai limpede, prin contrast, proporțiile și semnificația vremelniciei omenești. Condiția terestră trăită de omul antic cu atât mai dureros cu cât perspectiva Hadesului de după moarte nu înfățișa nici o atracție, și-a căutat mângâierea în această supremă plăsmuire a artei, care deschide parcă supape de siguranță spre nemărginire Iliadei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
supape de siguranță spre nemărginire Iliadei, Odiseei, Eneidei și tragediilor. Sunt sigur că ceea ce ne atrage încă în aceste creații supraviețuind peste mii de ani nu e numai simpla fabulație a unor întâmplări omenești, ci vraja care le transfigurează împletind vremelnicia lor în canavaua de aur a ideii divine. Limitat în istoria de demult și în locuri streine de noi, obiectul pur omenesc al acestei arte plutește azi în văzduhul frumuseții ca o nacelă atârnată de o aeronavă. Despuiat de prestigiul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
prin raportare la caracteristici intrinseci, și nu la cerințe de adecvare în raport cu un obiect situat în afară. Blaga susținea că o viziune metafizică va trebui judecată „după profunzimea și armonia interioară a vedeniilor ce ni se propun” și considera că „vremelnicia de care este stigmatizată orice concepție metafizică dobândește o fatalitate inerentă chiar și celor mai evidente reușite ale spiritului uman”34. În succesiunea sistemelor metafizice, în contrast cu ceea ce constituie cunoașterea universală, nu poate exista progres. Dacă cunoștințele propriu-zise pot deveni bunul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în deschisul vederii întregii lumi. Eu sesizez golul ce am devenit, vidul interiorității mele de cetățean babilonic cu nucleul de conștiință ancorat în tărâmurile demonului. Și abia, astfel, mi se arată istoria mea și istoria lumii drept un exod întru vremelnicie. Demonul, asemeni unei făclii viclean-surâzătoare, stă la stânga mea, iar eu văd cum mă aflu poziționat, urmând exemplul său, la stânga scaunelor de judecată. După apariția divină finală, eu înțeleg că nu sunt așezat instantaneu la stânga universală, ci mă aflam deja acolo
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Steaua, Dinamo și Rapid își vor da mîna în dura bătălie a ratingului. Propunerea a venit de la Gigi Becali, stîlpul de susținere al acestei Antante nobiliare, ce are drept scop să ia de la săraci pentru a da bogaților. Inadaptabile la vremelnicia locuitorilor Diviziei A, Steaua, Dinamo și Rapid își vor împlini nemurirea pe sticlă, într-un post pe sigla căruia se vor îngemăna monogramele de pe ușile celor trei trăsuri boierești. Iată ce va ieși: ora 16:00 - Deschiderea programului. Se vor
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
s-adună/ pământ e ea, și prund și undă,/ un drum cu călătorul dimpreună/ fântâna-adăpostind o lună". Imaginea poetică a răsturnării cerului în om dându-i acestuia tiparul, dar inversiunea feed-back reflex ar putea determina pe Dumnezeu să poarte tiparele vremelniciei ca un arc de regăsire a imanenței "o transcedere a transcendenței" (Wahl), o proiecție a spiritului uman înspre Dumnezeu, transcedentând transcendenșa, reîntorcându-se la imanență. Arcul reflex noetic este o întoarcere la a doua transcendență, regăsită nu în "datul imediat
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pace profundă. Forțele cosmice sunt mai bine astfel receptate să ne împlinească legăturile cu mediul înconjurător 870. Imaginea poetică a răsturnării cerului în om dându-i acestuia tiparul, dar inversiunea feed-back reflex ar putea determina pe Dumnezeu să poarte tiparele vremelniciei ca un arc de regăsire a imanenței "o transcedere a transcendenței" (Wahl), o proiecție a spiritului uman înspre Dumnezeu, transcedentând transcendența, reîntorcându-se la imanență. Poesia este o întoarcere la a doua transcendență, regăsită nu în "datul imediat al existenței
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
suflet - doar duhul să-ți aleg” este idealul la care încearcă să ajungă poetul. Iubirea materiei: „Cum te arăți, mă-ntunec și sufletul întreg/ Se face ochi, piept, brațe... zbucnite către tine” are consecințe devastatoare pentru integralitatea și puritatea sufletească: „Vremelnicia cască-n mine abisul/ Rostogolit pe dâre de flăcări, ca ntr-un iad.” Dragostea trupească extinsă la plăcere, sexualitate este vremelnică, își dovedește efemeritatea. Calea eternității este iubirea, dar cea „mai presus de fire”. Deși în carnea trupului se află sămânța
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
bine, iar judecățile noastre ar fi eronate indiferent de nivelul de cunoaștere pe care considerăm că l-am atins. Puțină umilință a gestului va prinde bine, tocmai pentru că poziția asta, perspectiva asta, ne pune în situația de a ne recunoaște vremelnicia și conștiința socratică de asumare a stării de necunoaștere. Căutăm prin întuneric luminițe, care mai de care mai înșelătoare. Așa considerăm că-i stă bine unui demers, pe care putem să-l caracterizăm a fi științific pentru că folosește metodele a
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
în fața existenței, dar și în confruntare cu meandrele verbului (în „ciudatele saline ale creației”). Starea de nesiguranță se acutizează odată cu trecerea timpului, ca în poemele din Autobiografie ermetică. Unui lamento pe tema singurătății i se adaugă acum motivul înstrăinării. Obsesia vremelniciei, spaima față de imprevizibilul destinului uman, întotdeauna supus hazardului, constituie și substanța versurilor din Zaruri de apă (1999). Dar registrul imagistic se modifică și, de asemenea, sintaxa poetică. Metaforele, abstracte și oarecum reci la început, devin mai concentrate și mai sensibile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288801_a_290130]
-
lucrurilor, mono no aware este un termen lansat de Motoori Norinaga (1730-1801), erudit japonez, În Încercarea amplă a perioadei Tokugawa (16031868) de a descoperi originile si specificul local al culturii japoneze. El poate fi apropiat de compasiunea pentru fragilitatea si vremelnicia tuturor lucrurilor, de tandrețea cu care le Înțelegem soarta neîndurătoare și le resimțim suferința, desemnat În simțirea europeană de expresia lui Virgiliu lacrimae rerum. Mono no aware este deci atestată ca o valoare care surprinde specificul firii și culturii japoneze
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ficțiunii, al cugetării poetice este reprezentat prin motivul poetic al copacului sacru și prin motivul Câmpiilor Elizee (sfintele lunci). Cele două metafore spațiale sugerează un paradis al cântării și încântării, al armoniilor sublime din care se naște poezia. Izbăvit de vremelnicia pământeană, poetul se reintegrează spațiului originar - matrice primordială a cugetării și a cântecului: În ramurile gândului, / În sfintele lunci, / Unde păsări ca el / Sentrec în cântări. Întreaga secvență este încadrată de o comparație repetată (Numai poetul, / Ca păsări ce zboară
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
acest „adânc“ originar, Luceafărul redevine spirit pur, formă paradig matică, inalterabilă și eternă, redevine Hyperion - „cel care merge deasupra“. El adre sează o rugă pătimașă Demiurgului, cerândui săl dezlege de greul negrei vecinicii, în schim bul mistuirii până la cenușă în vremelnicia unei clipe de iubire. Răspunsul Demiurgului îi revelează lui Hyperion faptul că nici în lumea de jos nu există repaos, că moartea e și ea relativă, fiindcă oamenii se nasc spre a muri / Și mor spre a se naște. Hyperion
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]