191 matches
-
avânt, În plină creație, Încărcați de speranță și având „dreptul” la fericire? Mai putem să-i convingem pe „aceștia” de o reală justiție a vieții? Fostul meu prieten, Alexandru Ivasiuc, este arestat la 24 de ani, student excepțional la Medicină, vroind să organizeze cu alți câțiva un meeting de solidaritate cu maghiarii care s-au răsculat contra tancurilor sovietice. Își pierde În aceeași zi toți dinții În cursul unui „interogatoriu” al unui ofițer de securitate, este Închis În imundele pușcării staliniste
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
suferință! Una, pe jumătate „imitată” din marea modă romantică a vremii, dar și pe jumătate veșnic renăscută din firea sa inaptă de mica, mărunta fericire omenească, respingând mereu acel noroc de care te Împiedici la toate colțurile străzii. Orgolios, princiar, vroind un „alt noroc”, cel pentru care era născut - spre fericirea, spre Împlinirea sa și spre adevăratul nostru noroc al neamului În a cărui limbă a scris și a cărui mantie istorică, nu totdeauna clară și justițiară, a Îmbrăcat-o cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fostei gubernii a Basarabiei, le consideră ca o violare neauzită împotriva dreptului de autodeterminare a unui popor care și-a câștigat drepturile cu atâtea sacrificii. Sfatul Țării își exprimă convingerea fermă și credința nestrămutată că poporul ucrainean eliberat nu va vroi să sugrume politicește și economicește popoarele libere ale Republicei Moldovenești. Pentru conformitate, Secretar al Sfatului Țării, B. Epuri 67 1918, martie 16/29, Chișinău. Instrucțiuni date de guvernul Republicii Poporane Moldovenești și de Sfatul Țării, delegației care pleacă la Kiev
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Nichita e stare de spirit româno-sârbească, româno-europeană, româno-universală încât vorbind despre el vorbim despre noi. Nichita iubindu-vă pe voi, poeții din Banatul sârbesc a făcut să ne deveniți și voi intimi, ca poezia lui... Nichita Stănescu s-ar fi vroit ambasador al României la Belgrad. A declarat-o, îi plăcea foarte mult această idee, își imagina o "poartă a sărutului" pe granița româno-sârbească. Înainte de a-i iubi pe poeții români din Banatul sârbesc, Nichita s-a îndrăgostit de poezia poeților
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
general istoric al României din acea perioadă. Autorul a participat implicit la majoritatea evenimentelor prezentate, prin urmare autenticitatea lor este în afară de orice îndoială, ceea ce explică, pe alocuri, efuziuni lirice, accentele sentimentale și entuziasmul înaripat, așa cum mărturisește autorul chiar de la început: "Vroiesc numai să reculeg amintirile mele personale despre unele fapte întâmplate sub ochii mei... Simt, dar, o mare plăcere să revin un moment asupra acestor fapte petrecute, cum am zis, sub ochii mei și care au schimbat fața țărei într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
TIMPURILE "UNIREI" I Nu am intențiunea să fac o descriere istorică amănunțită a tuturor împrejurărilor prin care a trecut țara cu ocaziunea luptelor pentru Unire. Mi-ar trebui volume pentru aceasta și îmi lipsește în mare parte și materialul trebuitor. Vroiesc numai să reculeg amintirile mele personale despre unele fapte întâmplate sub ochii mei, la o vrâstă când impresiunele se întipăresc în memorie ca pe ceara fierbinte pentru a nu se mai șterge. Am ajuns aproape la capătul cărărei. Când mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o limbă cu un foc și cu o putere de argumentare cum nu mai fusese jurnal românesc scris pănă atuncea, era Evanghelia care ne inspira în toate zilele și întreținea căldura entuziasmului nostru. Căci soarta cea bună a țărei a vroit ca în împrejurări așa de grele să avem și oamenii mari trebuitori, pentru a ne cârmui barca și a o aduce la liman. III Divanul ad-hoc își isprăvise chemarea prin votarea celor patru puncte ale dorințelor țărei, și, în virtutea Convențiunei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
inimile noastre prin versul lui dulce și limpede curgător ca izvorul de la munte; el simboliza într-un cuvânt întreg neamul nostru cu suferințele, cu lacrimile lui din trecut, cu dorul și cu aspirațiunile lui spre viitor. El, de-ar fi vroit, se alegea domn. Și ce bine a făcut că a rămas poet! Domnia peste oameni era să-i răpească domnia peste lumea visurilor omenești. El retrăgându-se, toate voturile lui au rămas răzlețe. Atunci un număr de deputați, Alecu Grigoriu-Văsescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acele de ieri, dar nu voi să întrețin cetitorii cu fapte puțin importante, și de aceea trec repede la al 20-lea an al vieței mele când îmi sfârșisem învățătura și mă credeam acum om în tot locul. Părintele meu, vroind, se vede, să mă puie la probă, mi-a zis: Măi băiete, de acum nu mai aștepta nimic de la mine. Du-te și-ți fă singur cariera în lume, căci om ești și știi mai multă carte decât am știut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
încăput tot avutul meu. Nu erau tocmai vesele gândurile ce-mi treceau prin cap; dar la vrâsta de 20 ani speranțele nu lasă pe om. Mi se părea că norocul o să-mi iasă așa neașteptat din drum, și așa a vroit Dumnezeu să se întâmple. II Ajuns în Iași mă întâlnii cu unchiul meu Iordachi Hermeziu, atunci director la ministerul de justiție, și îl mărturisii scopul venirii mele în capitală. Minunat, îmi zise el, parcă ai tras în bobi. Tocmai aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la plecare erai aproape nevoit să-ți faci testamentul, căci de multe ori trebuia să treci râurile când erau mari cu pericolul vieței sau să stai zile întregi la malurile lor pănă la scăderea apelor. Îmi aduc aminte că odată, nevroind să cheltuiesc prea mult cu caii de poștă, am plecat cu diligența la București și am fost prea fericit să ajung numai cu câteva cucuie la cap și pete albastre pe trup, după trei răsturnări în cursul unei călătorii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prețul biciului care era o vechitură și nu făcea mai mult de o carboavă 77. Bine zici!... Hai, zgârcitule!... Pune prețul biciului, adaose Hermeziu; ori îl pierzi, ori îl îndoiești 78. Unde nu merge o carboavă! Ași!... întâmpină Iancu Rosetti, vroind să mă aducă la ambiție. El, dac-a pierde o carboavă, se spânzură; îl știu eu ce tacâm de om e. Și așa începură cu toții să mă hărțuiască care-n dreapta, care-n stânga, iar eu m-am ținut cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
după vorba cartoforilor. Am pierdut și a treia oară. Eram acum dator cu patru carboave. Începu să fiarbă sângele în mine. Plătii galbenul și mai rămăsei dator cu o carboavă. Această ultimă carboavă pentru mine a fost clenciul 79 dracului. Vroind s-o recâștig, am dat mereu înainte, pierzând un galbăn, doi, trei, zece, cincisprezece, așa încât musafirii mei prinseră să se minuneze de goana ce mă urmărea. Destul, dragă Nicule, îmi zise Cananău pe care-l mustra cugetul că mă îndemnase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cât și nasul lui, iar prin celalalt colț de gură scuipa printre dinți la un metru depărtare. El sta pe un scaun de lemn picior peste picior cu un aer neprietenos și pufăia și scuipa, și scuipa și pufăia. Ce vroești, îmi zise el cu un glas răstit și răgușit, ca dintr-o pivniță. Am venit să mă jăluiesc. Contra cui? Contra mea. No! ce-i asta? Am făcut o greșală, domnule, și vin să mă denunț eu singur, spre a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fine, făcea un scandal, de începuse neamțul iarăși a se încreți. No?... Schön recht!95... Răspunde, mă rog, dacă te-ai tocmit cu zece galbeni și cu condiția să ajungi în astă sară la Dorna-Vatra. Da. Pentru ce, dar, ai vroit să petreci noaptea în drum? Pentru că dam de sabaș și d-lor tot una le era să ajungă în astă sară sau mâni dimineața la Dorna-Vatra. A! Zo!96... Atunci el luă o filă de hărtie, o umplu cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
distracție pentru mine și un semn al timpurilor totodată. Bre, aga! Ia vin' încoace, îi zisei eu, făcându-i semn, nu cu mâna, ci cu piciorul. Mărturisesc că acest gest n-a fost lipsit de un pic de răutate intenționată, vroind oarecum să mă răzbun de timpurile pe când le văcsuiam noi cizmele turcilor. Ei!... așa se întoarce câteodată roata lumei. Turcul, după ce îmi făcu o temenea 119 cu tot ifosul lui de ex-suzeran, se așeză dinaintea mea, își scoase periile, șipurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să-și îndoiască, ba chiar să-și întreiască averea. De atunci i-a fost casa, casă, și masa, masă. Colțata cea de babă a fost înlocuită cu slugi ca oamenii și, după câțiva ani de trai îndemânatec și fericit, el vroind să ne dovedească că s-a lecuit de patima zgârceniei, ne-a poftit pe cei cinci foști tovarăși de vânătoare la moșie la dânsul, unde de astă dată n-am avut nevoie să-i împușcăm găinile, ca să mâncăm în adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Noroc că stăpâna rochiei avea pe lângă multă îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul, vroind să ofer un pahar uneia dintre domnișoare, în graba mea nesocotită, am răsturnat paharul așa că mi-am udat bleașcă surtucul 168 cel negru de sărbători, care mă prindea așa de bine, și am făcut și un lac pe parchet. Vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bine credința că nu erau ai mei și că, prin urmare, nu venisem cu dânșii. Șiretlic copilăresc cu care eram încredințat că șterg ultimele urme ale minciunei. Zece ani au trecut după această emoționantă cumpănă a vieței mele și a vroit soarta să ieu de soție tocmai pe una din fiicele doamnei cu pricina, în casa căreia am fost pe punctul de a suferi cea mai mare rușine ce poate cădea pe capul unui tânăr; iar la cununie, drept recunoștință pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și astăzi pe albastrul cerului ac o colosală enigmă pe care poporul nostru, în neputința de a o dezlega, o învăluie într-o aureolă poetică de legende. Așa se zice că Ștefan cel Mare, învins de turci la Valea Albă, vroind a se retrage în cetate, a fost respins la poartă de maică-sa, care i-a zis că numai biruitor îl va primi. După o altă legendă, se zice că 18 plăieși închiși în cetate s-au luptat cinci zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în urmă, pe când biata noastră țară trecea prin cele mai grele cumpene, care i-au pus de atâtea ori existența în pericol. Câte lupte, câte suferinți, câte drame înfiorătoare au trebuit să se petreacă în incinta lor! Ei!... Dar a vroit Dumnezeu ca de atunci să se îngroape secoli peste secoli, să se aștearnă atâtea rânduri de morminte peste alte atâtea rânduri de morminte și patria noastră, deși știrbită ca cetatea, a rămas totuși în picioare; iar astăzi aceste ruine privesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
venit să-l sărut. M-am apropiat de el și i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse țiganul cu o mișcare de bucurie, parc-ar fi vroit și el să-mi sară în gât. I se înseninase fața ca și când ar fi văzut pe frate-so. Eu sunt de la Moldova, adaose el, am venit cu drumul-dă-foc, ș-acuma stau pe plecare, fiindcă nu prea a fost alijveriș 195 aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vântul și să pierzi echilibrul. Atunci, sumeața noastră tovărășiță, venindu-și în fire și văzând că cararea pe care se angajase era mult mai amețitoare decât își închipuise, se opri în loc, închise cortelul, dar, cuprinsă de frică, n-a mai vroit să facă un pas înainte pănă când amândoi călăuzii n-au luat-o fiecare câte de-o mână și au dus-o la vale mai mult de-a târâșul. Când am ajuns jos, biata femeie era atât de istovită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bineînțeles fără nici un motiv întemeiet; căci atât Negruzzi cât și eu eram foarte departe de a ne gândi să-i stricăm fericirea casnică. Dar această boală mai rea decât toate vine câteodată așa din senin. Astfel, dânsul n-a mai vroit nici în ruptul capului să călătorească mai departe în tovărășie cu noi după itinerarul ce ne propusesem. El a declarat că rămâne încă câteva zile la Chamonix, pentru ca femeia lui să-și recâștige puterile și că de acolo pleacă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Eram, nu e vorba, pârlit și eu de atâta umblare prin vânt și soare, de atâtea dealuri suite și văi scoborâte, d-apoi iubitul meu tovarăș mă întrecea cu mult; parcă era Negusul în persoană, descălecat proaspăt din Abisinia. Am vroit un moment să mă dau pe față, ca să mă spăl de această nedreaptă clasificare etnică, dar Negruzzi m-a oprit. Lasă-i, dragă, în credința lor. Ei, când s-or duce acasă, au să se laude că au văzut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]