292 matches
-
el, deosebindu-i fluieratul în vacarmul unui campament cu o mie de oameni și cu mii de animale. Se culca, ascultându-i cuvântul, se oprea sau își relua goana ghicindu-i, pare-se, gândul. Atunci începuse Nikolai să-i spună Vulpoiul și să aibă pentru el acel atașament amar născut la război, în noroi și sânge, când, în primele clipe de după o luptă, simți cu violență viața celuilalt, foarte apropiată, tăcută și mai uimitoare chiar decât propria-ți supraviețuire. Pe drumurile
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
să aibă pentru el acel atașament amar născut la război, în noroi și sânge, când, în primele clipe de după o luptă, simți cu violență viața celuilalt, foarte apropiată, tăcută și mai uimitoare chiar decât propria-ți supraviețuire. Pe drumurile războiului, Vulpoiul văzuse cai care se înecau și cai sfârtecați de obuze, un armăsar cu picioarele din față smulse, care încerca să se ridice într-un salt monstruos, un atelaj abandonat în turba adâncă a unei mlaștini: caii se împotmoleau tot mai
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
a unei mlaștini: caii se împotmoleau tot mai tare, prizonieri ai unui tun inutil. Și ofițerul din rândurile Albilor, cu funia petrecută în jurul gâtului, pe care îl târa un cal accelerându-și mișcarea sub loviturile de bici și zbieretele soldaților. Vulpoiul înțelegea, desigur în felul lui, că tot ce-l înconjura scăpase de multă vreme de sub controlul oamenilor care se ucideau între ei, își băteau caii, rosteau discursuri. Mai pricepea și că stăpânul lui nu se lăsa înșelat. Nikolai nu încerca
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
judece. Îmbătrânit mult în acești doi ani, era mulțumit că ajunsese la reflecția asta foarte simplă: firește, puteau să nu iasă la arat, la semănat, dar atunci câmpurile se acopereau de cadavre. Iapa adormită dădu iarăși cu botul în crupa Vulpoiului, care își încetinise imperceptibil pasul. Era ceva ca un gust liniștitor de fericire, în încrederea pe care o arăta animalul acela tânăr ațipit. Nikolai respiră adânc, recunoscând atât mirosul reavăn al zăpezilor ascunse în viroage, cât și mireasma uscată a
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
alb care ieșea din mașinărie îl făcea să simtă un nod în gât, de mânie și de o durere cu totul diferită. Se sufoca, trăgea de gulerul hainei, apoi deodată oprise calul în mijlocul uliței și spusese cu glas tare: „Nu, Vulpoiule, așteaptă, o s-o luăm mai degrabă peste câmpuri...“ Pentru a alunga amintirea aceea care revenea neîncetat, Nikolai duse mâna stângă la spate, pipăi toarta celor două găleți noi agățate de șa. Erau, alături de câteva perechi de cămăși și de pantaloni
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
nu mai avea scoarță până unde putuse ajunge cu botul. Se afla probabil acolo de mai multe zile... Aveau să iasă curând din pădure. Se ghicea deja câmpia, în ultima sclipire roșiatică a amurgului printre spațiile goale dintre crengi. Deodată, Vulpoiul își repetă manevra: cu capul plecat, cu ochii căutând privirea călărețului. Nikolai îl bruftui, amenințându-l că-l va vinde la târg. Calul înainta, dar fără tragere de inimă. Panta nisipoasă care trebuia să se deschidă spre răspântie nu se
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
râu. Trebuia să urce înapoi spre pădure și să se pregătească pentru înnoptare. Nikolai o porni printre copaci, deslușind un luminiș întins îndărătul tufișurilor a căror verdeață fragedă părea albastră în transparența amăgitoare a amurgului... Simți primejdia mai înainte ca Vulpoiul să se fi oprit. Un tremur rapid străbătu pielea calului. Vulpoiul se opri, apoi începu să dea îndărăt, într-un fel de dans nervos pe loc, împingând înapoi iapa somnoroasă. „Lupii...“, se gândi Nikolai și apucă patul revolverului de la spate
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pentru înnoptare. Nikolai o porni printre copaci, deslușind un luminiș întins îndărătul tufișurilor a căror verdeață fragedă părea albastră în transparența amăgitoare a amurgului... Simți primejdia mai înainte ca Vulpoiul să se fi oprit. Un tremur rapid străbătu pielea calului. Vulpoiul se opri, apoi începu să dea îndărăt, într-un fel de dans nervos pe loc, împingând înapoi iapa somnoroasă. „Lupii...“, se gândi Nikolai și apucă patul revolverului de la spate. Calul continua să tropăie pe loc și respira sacadat, ca pentru
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
alunga muștele. Umbra din mijlocul copacilor era deja foarte deasă, ochiul nu mai deslușea contururile. Iar luna încă foarte joasă încețoșa vederea, cu sclipirea ei lăptoasă. Trunchiurile erau dublate de reflexe alburii. Nevăzut încă, cineva sau ceva stătea la pândă... Vulpoiul făcu un salt iute într-o parte, trăgând iapa după el. O pată neagră, o zdreanță de blană zbârlită, țâșni aproape sub picioarele lor și dispăru în hățișuri. Urmărind fuga acelui animal, Nikolai coborî privirea și văzu. În colțul poienii
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ființe vii. Dar, o clipă mai târziu, se gândi că ar fi o treabă inteligentă să cerceteze modul de execuție și să vadă astfel pe cine risca să întâlnească pe drum a doua zi de dimineață. Sări de pe cal, lăsă Vulpoiul care încă tremura și se apropie mergând pe jos. Nu era lucru rar în acel război să li se dea poruncă prizonierilor să-și sape propria groapă, pentru a fi apoi îngropați acolo de vii, știa bine asta. Ceea ce îl
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
prudentele manevre ale lupilor în jurul capetelor lor lipsite de apărare. Nikolai își închipui țipetele acelea, reîntoarcerea soldaților, lovitura de grație, tăcerea. Erau acolo oameni doborâți de gloanțe, în grabă, desigur, sau într-un gest de lehamite... Nikolai se întoarse spre Vulpoi, îl bătu ușurel peste bot și își spuse că fuseseră amândoi mai speriați de salturile micului animal carnivor negru, care rodea cadavrele, decât de capetele acelea care ieșeau din pământ. Când să urce iarăși pe cal, auzi iapa gemând încet
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
peste bot și își spuse că fuseseră amândoi mai speriați de salturile micului animal carnivor negru, care rodea cadavrele, decât de capetele acelea care ieșeau din pământ. Când să urce iarăși pe cal, auzi iapa gemând încet. Își aminti că Vulpoiul, dându-se înapoi, o împinsese și că probabil strânsese prea tare nodul căpăstrului. Coborâ din nou, slăbi funia, ciufuli coama tânărului animal... Deodată, geamătul se repetă, numai că venea din poiană. „Oricum, ăsta are să crape“, se gândi Nikolai, punând piciorul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
o moviliță întunecată. Nikolai se aplecă, atinse gâtul celui îngropat, nu găsi nici o rană. Soldatul deschise ochii și gemu îndelung pe un ton ritmat, ca spre a-i dovedi că era vorba de o ființă omenească. Nikolai se duse către Vulpoi („Plec chiar acum! Să se ducă cu toții dracului!“ șopti o voce în sinea lui), șovăi, scoase o ploscă, se întoarse spre acel cap. Soldatul bău, se înecă, tuși cu o sonoritate deja aproape vie. Nikolai începu să sape, mai întâi
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ființă incredibil de străină, necunoscută, dar care i se părea, nu știa să spună de ce, foarte apropiată. Ridica pe pipăite crengi uscate de pe jos, apoi se întorcea să vadă de foc. Uneori, câte o lucire stacojie scânteia în beznă. Era Vulpoiul, care înălța capul și-l căuta, cu ochii lui cu reflexe de flacără. Liniștea era atât de adâncă, încât Nikolai auzea de departe respirația calului, ca niște suspine mici, când amare, când ușurate. Iar când revenea lângă foc, avea ciudatul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de crengi, urcară panta unei văi încă albă de ceață și dădură în sfârșit peste răspântia pe care o căutase zadarnic în ajun. De mai multe ori, Nikolai încercă să-i vorbească tinerei femei, pe care o instalase pe spinarea Vulpoiului, hotărându-se să meargă el pe jos. Ea nu răspundea, zâmbea uneori, dar zâmbetul acela semăna cu crisparea unui chip gata să plângă. În sfârșit, spre amiază, când trebuiră să se oprească să mănânce, se înfurie un pic, iritat de
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
constatând înființarea unui nou comitet (comitetul săracilor, comitetul celor-fără-Dumnezeu, comitetul celor-rămași-fără-cai, în fiecare zi, avea el impresia, activiștii mai născoceau ceva nou), Nikolai nu mai avea încredere în soliditatea lucrurilor. Se oprea la marginea ogorului, pentru a-l lăsa pe Vulpoi să respire, parcurgea din ochi câmpia aceea care urca ușor spre casele din Dolșanka, și-i închipuia pe toți oamenii care, cu câțiva ani mai înainte, în timpul războiului, străbăteau locurile acelea, ucigând, murind, dând foc caselor, violând femeile, torturând bărbații
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
E. Albuquerque, O răzbunare, București, f.a.; W. W. Iacobs, Taina puțului, București, f.a.; Lev Tolstoi, Prizonierul din Caucaz și alte povestiri, București, 1929, L. Tolstoi povestind copiilor, București, 1930; O. Wilde, Casa cu rodii, București, f.a.; J. W. Goethe, Povestea vulpoiului șiret, București, 1931; Gérard de Nerval, Mâna vrăjită, București, f.a. Repere bibliografice: I. C. Negruzzi, „Povestea lăcrămioarei”, AAR, partea administrativă, t. XXXI, 1908-1909; S.S. [Scarlat Struțeanu], „O istorie din alte vremuri”, ALA, 1921, 4; V. Rugă [Vintilă Russu-Șirianu], „O istorie din
BOUREANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285845_a_287174]
-
măsură măiestria, dar și temperamentul nestăpânit. Renumele literar al lui B. este legat în primul rând de schițele cu subiecte din viața militară, cuprinse în volumele Vine doamna și domnul gheneral (1918), Maiorul Boțan (1921), Cum sunt ei... (1923), Doi vulpoi (1923), Schițe vesele (1924), ultimele două premiate de Societatea Scriitorilor Români. Intrigat și revoltat de formele și (non)sensurile existenței cazone, de carențele ofițerilor, de unele aspecte ale relațiilor dintre grade, autorul prezintă, într-o manieră ironică, tăioasă, situații și
BRAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
care-i caracterizează și diferențiază satira, literatura d-lui Brăescu are nu numai caracterele talentului, ci și cele ale clasicității. E. LOVINESCU SCRIERI: Vine doamna și domnul gheneral, Iași, 1918; Maiorul Boțan, București, 1921; Cum sunt ei..., București, 1923; Doi vulpoi, București, 1923; Schițe umoristice, București, 1923; Nuvele, București, 1924; Schițe vesele, București, 1924; Un scos din pepeni, București, 1926; Moș Belea, București, 1927; Alte schițe vesele, București, 1928; La clubul decavaților, București, 1929; Conașii, București, 1935; Amintiri, București, 1937; Primii
BRAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
său..., nu... o simplă cu noștință, se corectează ea repede. — Cine? face adormit Augustus. — Nu știu, se apără Livia. Minte! E evident. Principele o privește pe sub genele lăsate. O fi ea mai șireată decât Ulysse, dar și eu mi s vulpoi bătrân. Se abține să nu zâmbească. Cu pleoapele întredeschise, lăsă să-i scape un fluierat ușor, ca un sforăit. — Tu m-asculți, ori ba? îl scutură impacientată Livia. — Da?! Tresare speriat. — Ce s-a întâmplat? Mișcă din mâini dezordonat ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de ceea ce li se întâmpla, au făcut zgomot. Câinele s-a îndreptat către cotețul lor, iar hoțul, cu un gînd ar fi fugit, cu zece nu, că nu se îndura să lase așa pradă. Când s-a hotărât, în sfârșit, vulpoiul s o ia la sănătoasa, era prea târziu. Cuțulache pornise pe urmele lui. Nu i-a trebuit mult să-l prindă. Pe urmă, au început să se lupte între ei. Se iscase o gălăgie în ogradă, că nu știam ce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
M-am trezit și eu și, după mârâiturile cățelului și ale jivinei, am cam priceput despre ce putea fi vorba. Așa că am luat un par și m-am îndreptat către ei. Am prins un moment bun și, poc! am lovit vulpoiul peste spinare. Înțelegând că i-am venit în ajutor, Cuțulache a dat pace vulpoului, care, și așa, era tare amețit de izbitura mea. Sălbăticiunea s-a prăbușit la pământ. Atunci, i-am mai ars una în cap și lat l-
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
placă, cereți-i socoteală prietenului vostru... El n-are nici o vină, bunicule, doar și-a făcut datoria! spune Sorina. Poate că, dacă eram mai atent, nu s-ar fi întâmplat absolut nimic și ne-am fi ales și cu blana vulpoiului... se căinează bunicul. Da, poate, dar să nu uiți matale că bietul Cuțulache are mult de lucru, mai ales noatea. El nu poate fi în mai multe locuri în același timp! zice, iarăși, Sorina. Să știți că eu nu l-
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
după jir, rădăcini dulci și ghindă ori poame pădurețe. Unde au lucrat ei cu râturile, grohăind harnic, pădurea parcă este arată, nu alta. Somnul și-l petrec prin desișuri apărate de vânturi, adunați în cerc, godacii fiind la mijloc. Codan, vulpoiul cu blana roșie ca para focului, încearcă în fel și chip, doar-doar o dobândi ceva pradă; pândește, se apropie tupiliș, iar dacă în felul acesta nu izbutește, se așează pe șoricărit. Mai abitir ca mâțele! Ei, mai sunt și somnoroșii
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
avea frică, știe rățoiul ce face. Pe apă, rățoiul facea pe beteagul, lăsase o aripă în jos și dacă nu l-am fi văzut zburând mai înainte puteam să jurăm că e frântă. Pesemne că asta a crezut-o și vulpoiul când s-a lăsat înot pe apă, pe urmele rățoiului. Acesta se jeluia pe limba lui și înota la doi pași de colții vulpoiului. Merse așa până izbuti să-l îndeparteze de cuib. Atunci, deodată, vâști! își strânse aripile și
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]