1,547 matches
-
lase În urma lui În ziua În care avea să moară, dar chiar și așa, era convins că urma să aibă curajul de a-l arunca În hău chiar Înainte de a fi Început să orăcăie, dacă ajungea la concluzia că fusese zămislit un al doilea Oberlus. Petrecuse multă vreme gîndindu-se la asta, ba chiar veni o clipă În care - Înaintea incidentului cu vaporul englez - nutri speranța că poate copilul ar fi reușit să trăiască pe o insulă unde nu existau oglinzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
obțin de la o femeie ce am obținut eu de la tine, cred că e mai bine să fiu singur... Dădu din cap. Nu vreau să mai trec din nou prin dilema dacă să ucid sau nu un copil... Nu vreau să zămislesc monștri, nici să-mi fac iluzii absurde mințindu-mă pe mine Însumi atunci cînd Îmi imaginez că o femeie ar putea ajunge să mă iubească... Poate că tu erai cea care lipsea pentru a mă face să mă simt În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Încheiați. Dar am făcut un salt prea mare În timp, patruzeci de ani din viața lui, iar cronologic vorbind suntem abia În anii treizeci și șapte - treizeci și opt, G.M. are acum două fete (fiul Îl va avea mai târziu) zămislite prin vreun târgușor de provincie, Petrovac, Mlavi sau Despotovac, Stepojevac, Bukovac, Ćuprija, Jelasić, Matejević Ćecin, Vlasini, Knjaževac sau Podvis. Faceți În gând harta acestei regiuni, măriți fiecare punctișor la scara 1:50000, la dimensiunea reală, Însemnați străzile și casele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învârtoșau În cuget, În Închipuire, frământând lutul din care ele fuseseră zămislite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învârtoșau În cuget, În Închipuire, frământând lutul din care ele fuseseră zămislite, Încât aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să‑l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mai adânc se vor abate asupra insulei Bora Bora că un suflu de moarte. De moarte, de groază și de rușine. Ce-o să zică pe viitor, Oamenii-Memorie despre această incarnare a râului, care, în plus, poartă în pântece un copil zămislit cu un alt monstru, si care va deveni, la rândul lui, moștenitorul tronului? Asta să fie viitorul care ne așteaptă? Vatrebui să ne supunem tiraniei unui asemenea neam de nebuni? — Nu putem accepta așa ceva, replică de îndată Chimé din Farepíti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vedea călcate și împăturite frumos, cum o să i le dăruiască cu amândouă brațele întinse, cu acea bucurie ezitantă în ochi... Câtă forță era în ea, forța de a se anula pe sine, de a trăi numai și numai pentru copiii zămisliți de ea ca și cum ea, dând naștere celor două fete, se desființase ca persoană și, continuând să existe în virtutea inerției, ea exista numai în folosul celor două ființe. Nu cerea mulțumiri, nu cerea laude, așa credea ea că este normal să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ultimele raze de lumină ale zilei?! Am început astfel să mă plimb pe lângă misterioasa baltă, să-i privesc apele purpurii. Fiorul amurgului îmi pătrundea parcă până la inimă, trezindu-mi un simțământ de teamă, dar și de admirație față de acel ținut zămislit de natură. Și ce frumos erau îmbinate acele lumini, acele culori! De o parte, frunzișul cenușiu ascundea profunzimi misterioase, de pe altă parte rumeneala asfințitului se scălda pentru o ultimă dată în apele lacului. Amurgul adusese cu el unde răcoroase. Pesemne
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
o facă așa. Numai pe mama o știu... Ioana Dănilă, clasa a V-a B O, mamă, dulce mamă! Ce poate fi mai frumos pe lume, mai dulce și mai blând pentru un copil, decât însăși ființa care l-a zămislit? Suflet gingaș și duios, plin de puritate și sensibilitate, mama este pieptul pe care îți sprijini capul, mâna care te binecuvântează, ochiul care stă de veghe pentru tine. Ea este consolarea la tristețe, speranța la deznădejde, forța la neputință, este
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
chiar în hărmălaia tîrgului, a iarmarocului, a drăgăicii. Nici că se poate desfereca din verdele ochilor de zugrav de biserică. O iubește cu bărbătească blîndețe și o face să rodească. Îl nemurește biologic prin trei copii frumoși. Copiii frumoși se zămislesc dimineața. Îngereasa (Fecioara, Măria) îi devine altar. Urcă în frescele bisericilor de țară, în chip de sfîntă/sfinte: ca Elena, Marta, Xenia; ca Teodora și Teodosia și Teodula și Tomaida; ca Verona împărăteasa, ca Olimbiada, ca Varvara, ca Pulheria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
verde, asemănător oului de bibilică, cu coaja lipită, pusă cap la cap ca un puzzle. Întinde degetul arătător cu unghia întoarsă înăuntru și arată către ou: Este oul de cocoș bătrân, clocit de o broască țestoasă, din care s-a zămislit strămoșul meu, primul Vasilisc. Aripile lui erau adevărate, ale mele nu mai servesc decât ca podoabă explică el efectul imprevizibil al timpului chiar și asupra creaturilor fabuloase. Odată ieșiți din timpul mitic, a început alienarea, degradarea, diminuarea puterilor fabuloase. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fier, destul de meschină pentru dimensiunile mele. Apoi și-a făcut apariția și prințul; trufaș, aprig, mic la statură, cu trăsăturile dure, dar nu nedelicate, în fapt foarte bărbătești. Totuși, neclădit din acel aluat de distincție și grație din care sunt zămisliți cavalerii. Fata s-a năpustit în brațele lui cu toată furia, lăsând la o parte orice pudoare ce ar fi fost demnă de o nefecioară închipuită. Prințul necavaler și vânător de licorni a respins-o cu siguranța delicată a celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fără vreo umbră de ezitare. Vorbele acestui monden mă opriseră, mă făcuseră să reflectez iar pe parcursul acestor minute de conciliabul intim în mintea mea se strecurase gândul nebun al unui schimb de identitate. Și dacă cineva complotase pentru ca eu să zămislesc acest plan? Apelul telefonic al pivnicerului făcea oare parte din acest scenariu? Nu era imposibil: mă făcuse să par foarte străin de acest Baptiste Bordave descriind comportamente de care nu îmi aminteam. Evocase chiar vinul de Meursault. Din partea unui vânzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cadavrul, eu aș fi vinovatul ideal. În felul acesta, rețeaua lor ar fi scutită de bănuiala unei morți suspecte. De ce eu? Pentru că aveam aceeași vârstă, aceeași înălțime, aceeași culoare a părului, mintea destul de sucită - și viața destul de ratată - pentru a zămisli planul de a-mi schimba identitatea cu cea a lui Olaf. Cine le putuse oare sugera să mă aleagă pe mine? Vecinii, colegii, prietenul care mă invitase la serată, oricine. De ce trebuia el să-l sune pe Sheneve? Pentru ca acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
iarbă verde buratec, suculentă și moale ca mătasea de porumb în pîrg. Proprietarul, Gheorghe Bulhac, era mîndru că el putea hrăni vitele din belșug cu otava aceasta, invidiată de toți. După ce că Bulhac ăsta avea așa un noroc, mai și fusese zămislit ca un făt frumos, îndrăzneț și șugubăț, încît femeile nu-i puteau servi niciodată un "nu" categoric. Numai Saveta tontălăului de Adrian Lupu se codea și se sclifosea de îl enerva pe Bulhac la culme. Duminica, toată lumea ieșea în mijlocul satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
femeie cînd făcea dragoste. Dacă anonimele, mediocrele, ne-poetesele chițcăie mii de "oh" și "ah", mai mult la cerere decît din imbolduri și instincte, Roxana vorbea cu sine și își descria trăirile. "Erai în mine și te simțeam copil Te zămislisem parcă și-ți ofeream un sîn Plin de lichidul vieții... Te declaram stăpîn." Poeții, care se credeau adînci ca Eminescu, chițcăiau pubertin și se uitau fie la picioarele poetesei, fie la sînii ei frumoși, fiind gata oricînd să-i înhațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu Maximin, unul dintre cei șaptezeci și doi de ucenici, Maria Magdalena se îmbarcă și ajunge la Marsilia. Aici are o scurtă perioadă misionară. Evanghelizează o parte din populația păgână, printre care și pe unul dintre principii ținutului. Soția acestuia nu putea zămisli copii. În urma rugăciunii Magdalenei, ea rămâne însărcinată. Drept mulțumire, principele decide să facă un pelerinaj la Roma, pentru a-l întâlni pe apostolul Petru. Soția lui, cu pruncul în pântece, dorește să-l însoțească. Pe drum, corabia este prinsă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă și păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aș putea să mă asemăn? Nu sunt ca vietățile pământului, fiindcă și vietățile pământului pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine oare mă asemăn? Nu sunt ca vietățile din ape, căci și ele pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aș putea să mă asemăn? Pământului, nici lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu cine aș putea să mă asemăn? Nu sunt ca vietățile pământului, fiindcă și vietățile pământului pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine oare mă asemăn? Nu sunt ca vietățile din ape, căci și ele pot zămisli, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aș putea să mă asemăn? Pământului, nici lui nu-i sunt asemeni, căci și pământul rodește la soroc și pe tine, Doamne, te binecuvântează!” și, iată, un înger al Domnului a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
d.Hr.); - LXXXIII-XC: Cartea viselor (circa 164 î.Hr.); - XCI-CVIII: Sfaturile lui Enoh (înainte de 167 î.Hr.). Ciclul consacrat lui Enoh se întemeiază pe câteva versete din Geneza (5,21-24): „și Enoh a trăit o sută șaizeci și cinci de ani și l-a zămislit pe Mathusala. Iar Enoh a plăcut lui Dumnezeu, după nașterea lui Mathusala, două sute de ani, și a zămislit fii și fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. Enoh a plăcut lui Dumnezeu și n-a mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Enoh se întemeiază pe câteva versete din Geneza (5,21-24): „și Enoh a trăit o sută șaizeci și cinci de ani și l-a zămislit pe Mathusala. Iar Enoh a plăcut lui Dumnezeu, după nașterea lui Mathusala, două sute de ani, și a zămislit fii și fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. Enoh a plăcut lui Dumnezeu și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a strămutat” (după LXX, traducerea mea). Există o anumită suprapunere între Enoh și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creaturi mult mai puternice, nu sunt sută la sută responsabili de producerea dezastrului. Vicierea lor se datorează în primul rând acțiunii nefaste a îngerilor lui Dumnezeu, care, răzvrătindu-se, au coborât pe pământ și s-au împreunat cu fiicele oamenilor, zămislind uriașii. Așadar răul intră în lume prin femeie, o obsesie a grupării eseniene. Cei douăzeci de îngeri răzvrătiți îl au în frunte pe Shemehaza; acesta își obligă complicii, pentru a nu fi trădat, să lege jurământ pe vârful muntelui Hermon
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sunt viziuni; ultima reprezintă o ars apocalyptica, întrucât conține toate elementele definitorii ale genului. Nu mă voi opri aici decât asupra episoadelor apocaliptice, lăsând descrierea conținutului teologic pentru capitolul de sinteză. Să spun totuși că textul pare să fi fost zămislit în siajul mișcării eseniene. O dovedesc coincidența mai multor expresii („inimă rea”; „Fiul”, denumirea pentru Mesia), precum și a multor teme: locul de excepție pe care-l ocupă Cunoașterea (Gnoza), ascetismul, ezoterismul, tehnicile extazului etc. Autorii „Studiului introductiv” la volumul Ecrits
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
s-a desfășurat în vremea exilului babilonian (626-586 î.Hr.). Scrierea datează de pe la începutul secolului I d.Hr., așadar este puțin anterioară Apocalipsei lui Ioan. Miza esențială pare a fi menținerea „speranței împotriva oricărei speranțe”. Comunitatea unde se pare că s-a zămislit textul pare amenințată de o catastrofă de amploarea exilului babilonian. Reactualizând figura lui Baruh, membrii comunității își regăsesc un model vital, un model „de supraviețuire” sub teroarea istoriei. Ieșirea din istorie prin intermediul viziunii este singurul remediu psihologic împotriva disperării. Deși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tes oikoumenes), întrucât, desfăcându-și aripile, apără pământul și tot ce viețuiește pe el de dogoarea, altfel insuportabilă și ucigătoare, a Soarelui. Pe aripa dreaptă a păsării Baruh vede o inscripție cu litere aurii: „Nici pământul, nici cerul nu mă zămislește (tiktei), ci aripile de foc mă zămislesc”. După spusele îngerului, Phoenixul se hrănește „cu mana cerului și cu roua pământului”, iar după digestie elimină un vierme al cărui excrement devine scorțișoară (kinamomon), „folosită de către regi și principi”. Cu forfotă și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]