323 matches
-
de cărți, în stradă, un ghid al plantelor medicinale. Leacuri vechi, semințe și ierburi. Bărbatul era înalt, spân, palid. Buze groase, nas mare, chelie în creștere, ochelari. Costum cacao, cravată cafea, față albă, de lapte. Parcă nu purtai ochelari... îngână, zăpăcită. Ștefan Olaru, inginerul. Sef de promoție. Ambițiosul care luase, prin efort și îndârjire, locul întâi, cuvenit altuia, celui care era însă prea boem și nepăsător. Deci, Ștefan, zis Fănică... trăise cu Laura, mititica pentru care își tot trăgeau pumni amatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ora zece fără douăsprezeceminute, locatarul Anatol Dominic Vancea Voinov părăsește imobilul. Se întoarce de două ori din drum, ca și cum ar vrea să inducă în eroare vreun urmăritor.Verifică sau doar mimează că închide din nou robinetele, dulapurile, fereastra, ventilul aragazului. Zăpăcit și pedant, perfect în rol. Privește stânga dreapta, traversează. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE. Sunt toate aici, alături. „Ca la începutul lumii. Dacă ne-am putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și superficiale. Limbajul mimico-gesticular impune îngrădiri. Lipsa limbajului accentuează rigiditatea și manifestările negativiste. Invidia, gelozia, rigiditatea. Grupați într-o organizație cu reguli stricte și simple, handicapații pot dovedi, însă, excelente calități de subordonare.“ Lunecoasa Gina stătea cu gura căscată. Repeta, zăpăcită, cuvintele pe care le auzea. Parcă pregăteau o piesă de teatru sau o expediție în junglă, printre marțieni. „Instructajul trebuie să respecte minime reguli de comunicare. Să li se vorbească, ca și cum ar auzi, fără a încetini sau accelera debitul, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vorbiseră. Tolea o uitase, o vreme. Și-a reamintit-o, cândva. O seară când primăvara părea toamnă și în umbrele ferestrei se zbătea iarăși șarpele de foc, halucinația, dorința fără nume și obiect. O și revăzu, de altfel, între pietonii zăpăciți, în deruta și mareea de afrodiziace a zilei. Cobora treptele de la Universitate. Pelerina albă, pufoasă. Uriașă, zveltă, cu părul negru, lucios, vedeta vedetelor filmului mut. Se oprise, incredibil, în stația de troleu! Lumea din stație se holba la neobișnuita apariție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
inteligent, era vital Matus acela, dar asemenea calități nu erau suficiente pentru prințesa din basme, așa credea prostul de Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Noaptea de Anul Nou nu lăsase În urmă obișnuitul și catastroficul șuvoi de decese, ca și cum bătrâna atropos cu dinții rânjiți s-ar fi hotărât să-și pună foarfeca În cui pentru o zi. Sânge, totuși, a fost, și nu puțin. Zăpăciți, agitați, Îngrijorați, stăpânindu-și cu greu greața, pompierii scoteau din grămada de fiare trupuri umane jalnice care, În conformitate cu logica matematică a coliziunilor, ar fi trebuit să fie moarte, chiar moarte de-a binelea, dar care, În ciuda gravității rănilor și traumatismelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Maiorul Barney. Într-un fel, mă surprinde că se mai înțeleg cât de cât. Când m-am angajat la WebMaster, credeam că au o relație aproape perfectă. Finn era artistul, iar Barney era omul de afaceri. Finn era vesel și zăpăcit, Barney, serios și precaut. Dar, pe măsură ce am ajuns să-i cunosc, mi-am dat seama că se completează reciproc, că aparentele diferențe dispar în fața profundelor asemănări. Cred că nu fac altceva decât să se străduiască să pară diferiți, chiar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-i? ― Eu, eu... Nu te deranja deloc!... Numai o secundă... Îmi dai voie? răspunse din antreu o voce. De emoție, Titu nici nu o recunoscu. Tanța însă, scuturând desperată din cap, șopti către tânărul care o privea uluit: ― Jenică... Mai zăpăcit, când înțelese cine era, Herdelea întrebă iar: ― Dumneata ești, domnule Jean?... Ce este, ce s-a întîmplat? ― Nimic, nimic... Dar deschide un moment, dacă nu te superi! continuă Jenică de afară stăruitor. Titu Herdelea se uită îngrozit și întrebător la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
făgăduind că spre seară va reveni să ia pe domnul avocat. ― Sper că ai să-mi faci curte, iar nu să mă sperii cu ororile țăranilor? glumi Nadina către Stavrat pe când Platamonu își lua rămas bun. Olimp Stavrat își mângâia zăpăcit bărbuța, cu un surâs în care îngrijorarea se lupta cu cochetăria. Afară, în curte, Aristide era nerăbdător. Ciupise puțin pe Ileana, în glumă și de față cu tatăl ei, cu care se apucase să discute, ca să-și omoare plictiseala, despre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
neliniștite. ― Foc!... Foc! izbucniră oamenii cu o bucurie sălbatică. ― Uiuiu, cum îmi încălzește inima! răcni Toader Strîmbu cu fața jilavă de sudori, alergând spre acareturile aprinse, parc-ar fi vrut să se arunce-n foc. Lângă cerdac, Petre Petre rămăsese zăpăcit, uitîndu-se ca prin vis la lumea ce viermuia prin curte. Numai într-un târziu văzu că nici Matei Dulmanu nu s-a clintit din loc. ― Măi Petrică, ia să scoatem pe cucoana din casă, că dă focul peste dânsa și-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și o găină în oală să-ți fac o ciorbă fierbinte și... Se întrerupse deodată. Ochii îl priveau mereu, nemișcați, cu aceeași umbră de spaimă, deși gura întredeschisă parcă voia să vorbească. ― Aoleu, doar n-oi fi murit? bâigui Melentie zăpăcit. Se apropie, pipăi brațul uscat sprijinit pe dunga patului și cu degetele atârnând în jos. ― A murit! făcu omul abătut, uitîndu-se lung în ochii încremeniți cu privirea spre masă. Tocmai acuma s-a prăpădit și ea când... În pat, la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au intrat prin parc, trecu și el dincolo, parcă s-ar fi supărat că au îndrăznit să intre pe acolo și ar fi vrut să-i alunge. Curtea interioară dintre castel și conacul vechi era plină de țărani. Logofătul, mai zăpăcit, aruncă câte o vorbă bună când unuia, când altuia, iar pe urmă se proțăpi în dreptul ușii, între doi stâlpi ai cerdacului, parcă s-ar fi pregătit să oprească lumea de-a năvăli asupra stăpânului său, dar cu fața mereu umezită
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
diferiți cunoscuți care se îmbulzeau, cu mutre de circumstanță, să-i exprime condoleanțele lor sincere. Grigore dădu cu ochii de Isbășescu: ― Vino-ncoace, vino, domnule, să aflu în sfârșit și eu ce-a fost! ― Să trăiți, coane Grigoriță! făcu contabilul zăpăcit. Să mă iertați că n-am îndrăznit... De altfel mai sunt pe aici și alții de la noi, care numai Dumnezeu știe cum au scăpat din ghearele tîlharilor! Grigore nu observase pe plutonierul Boiangiu și nici pe perceptorul Bîrzotescu, deși se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a corespuns așteptărilor. ― Oh. Lasă-mă, că n-am nici o iubită! strigai eu, înfuriat și de prostia mea, și de prostia ei. ― Minte, spuse ea mai încet, aproape confidențial, către inginer. E un mare crai... Scenă. Inginerul își privea fiica zăpăcit și încurcat. Maitreyi îi privea pe toți cu ochii ei absenți, inumani. Harold credea că bătălia a fost câștigată și-mi făcea semne de lângă fereastră. Mie mi se părea totul ridicul la culme; și, cum într-o situație ridiculă sunt
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aceea, când eu mă întorsesem de în birou și stăteam trântit pe pat, obosit, fără gânduri, Maitreyi a bătut la ușa mea. ― Vă rog să-mi spuneți când se întoarce tata, vorbi ea, rezemîndu-se intimidată de ușă. Sării în sus zăpăcit (mărturisesc că nu știam cum să mă port cu fata aceasta) și-i spusei tot ce știam, în mai multe cuvinte decât ar fi fost nevoie și fără să îndrăznesc s-o poftesc înlăuntru, să șadă. ― Mama m-a trimis
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
seamă, îmi podidiră atunci mintea. O dată, Mantu închisese ușa cu bara, în camera Maitreyiei, și îi auzeam de jos cum se luptă și zbiară, căci, chipurile, era o luptă corp la corp, dar când au ieșit, Mantu era roșu și zăpăcit, iar Maitreyi palidă, cu părul zbătut pe umăr. (E adevărat că ea îmi spusese mai demult că Mantu e scârbos, că a vrut să o pipăie, și ea l-a plesnit, că s-a plâns tatălui, dar, de când acesta era
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
atunci mi-a șoptit printre dinți: ― Vino mâine înainte de zori în bibliotecă... Acestea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus Maitreyi, căci doamna Sen a luat-o sus, eu m-am dus în camera mea extrem de abătut, zăpăcit și aproape incapabil să înțeleg ce s-ar putea întîmpla a doua zi. N-am putut dormi deloc, ci fumam pipă după pipă, în jețul larg și odihnitor, așteptând zorile. Băteau unul după altul ceasurile în noapte, și eu evocam
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mea nu există, va trebui să mă obișnuiesc cu aceste mici zgîrcenii ale destinului. Refuz În schimb șortul. Un chilot căruia, pentru că nu e genul slip și nu-ți ține socoteala la un loc, i se spune AZP - Aparat de Zăpăcit Pula. Dar asta nu e singura lui problemă. — Al tău arată de parcă a fost șutit din mormîntul lui Tutankamon, zice cineva privind cîrpa zdrențuită, fără o culoare anume, dar plină de pete maronii - niște arsuri medievale, ai putea spune, și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-l aud“. „Se poate să nu-l audă, dar le afectează nervii“, îi spusese odată cineva, cu mare seriozitate, directorului Institutului, Vernon Chalmers, care a încropit pe dată, ținând-o în rezervă, o mică monografie asupra efectului terapeutic al sunetului. Zăpăcit, aproape amețit de zgomotul pe care nu-l auzea, John Robert plutea, cu pântecul lui uriaș, ca de balenă albă, înainte. Mâinile mari, ca niște labe înotătoare, i se mișcau ici-colo în spațiul bazinului, ținându-l la suprafață, în timp ce apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
purta. Își spuse: „Într-un fel, mă bizuiam pe George, îl credeam invulnerabil, intangibil, mereu tânăr, așa ca mine, o replică a personalității mele, pe care mi-o garanta. Dar acum arată ca un prăvăliaș de rând, împovărat de griji, zăpăcit, mediocru“. Îi văzu costumul neglijent, cămașa murdară, fața nebărbierită. În același timp, George o analiza pe Alex și se gândea: „Ce-a mai îmbătrânit, și-i țeapănă și parcă bolnăvicioasă. Și i s-a încovoiat spatele și pielea-i atârnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mine... În acea dimineață cu soare abia rotunjit la orizont, plantonul l-a trezit pe Limbosu care dormea buștean, trăgând zdravăn de el: Domn’ sărjănt, deșteptarea! Îi ordinul domnului sublocotenent Cicoare. Cu ochii cârpiți de somn și cu o mutră zăpăcită, a întrebat: De ce mă scoală numai pe mine? Ceilalți sunt deja în picioare de jumătate de ceas. În cinci minute, să vă prezentați la domn’ sărjănt Toaibă. La auzul acestui nume, Limbosu a clipit des din ochi și a icnit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
apuc să mă dezmeticesc, motocicleta era departe. Buimac, m-am îndreptat mașinal spre bravul d'Artagnan, dar, în aceeași clipă, din șirul nesfârșit de vehicule s-a pornit un concert exasperat de claxoane. Eram din nou pe verde. Atunci încă zăpăcit, în loc să-l scutur puțin pe individul care strigase la mine, m-am întors cuminte la mașină și am demarat, în timp ce imbecilul mă blagoslovea cu un "nenorocitule" de care mi-aduc aminte până azi. Întâmplare lipsită de importanță, veți spune. Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Buimăcită, Sia rămăsese într-un colț. Ghicea că L:că e acum un tată pe care 1-a pierdut și mâhnirea străbătea crupul ei masiv ca un fel de crampă. Nu intervenea cu nici un cuvânt ca să curme aiurările lui Lică. Zăpăcită, nu putea nici să nudă bine, necum să înțeleagă acea limbă nouă și acele grozăvii pe care le povestea. De prin toate locurile pe unde, fără alegere, o purtase Lică, prinții și poveștile de cai Ii păreau "murdării". Lina, incîntată
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
surpare de valori, deveni rea. Răutatea celor buni, proaspătă, neobosită, nesocotită, mereu susceptibilă, mereu agresivă. Ca cineva închis într-o casă necunoscută, încercînd pe la uși și ferestre bănuitor, cu ochi de asasin, oîndind de după colțuri gata să lovească, cu mișcări zăpăcite, ne-cumpătate, dibuind în întuneric și dușmănie - așa era răutatea Linei. Baba, acum pitic, domolită, cu ochii în broboadă, stând pe ladă, nu mai zicea că pleacă, nu mai zicea nimic. Aștepta cu frica cuiva care a azvârlit cu gaz
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
14, că va fi însoțită de o verișoară din Ploiești pentru ca pe parcursul drumului până la Iași și mai departe să conducă alternativ mașina. Aștept cu nerăbdare musafirele. La TV aceleași încrâncenări politice, demne de o cauză mai bună. Lumea e oarecum zăpăcită, derutată de atâtea teorii susținute cu voci tari, stridente, iar noi, cetățenii de rând, aproape că nu mai știm ce să credem. În plus, noi pături ale populației ies în stradă, incitate de interese ale unor anumite grupări politice. Seara
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]