944 matches
-
Lupul văzând că nu-i nimic / În casă, să-și mai prindă-un pic Foamea, a stat ce a mai stat, / A pierdut vremea și-a plecat. Iedul cel mic iute-a ieșit, / Din horn, și ușa a trântit, Trăgând zăvorul. S-a uitat / Apoi în jur, înspăimântat, Plângându-i pe ceilați doi frați, / Care au fost de lup mâncați. „Vai! Dragii frățiori ai mei! De nu s-ar fi-nduplecat ei Ca să deschidă ușa-ndat’, / Nănașul nu i-ar fi mâncat! Vai
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
știi - s-a aruncat La ușă s-o deschidă-ndată.” / „Și-atunci? Haide, vorbește-odată!” - Îl îndemna capra mereu. / „Atunci, în horn m-am ascuns eu, Iar mijlociul sub cherșin. / Cel mare-atunci, de sine plin, Merge la ușă, după care / Trage zăvorul cela mare.” „Și-atunci, ce s-a mai întâmplat?” / „Nănașul - lupul - a intrat În casă-ndată! Vezi matale? / E chiar cumătrul dumitale!” „Cine? Tocmai cumătrul meu, / Cel care s-a jurat mereu Pe părul său că niciodat’ / Copiii nu-mi
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
grăbi să-și pună bereta cu văl lung și să-și tragă pe degetul arătător inelul de aur cu stema crinului, apoi Își netezi grijuliu cutele hainei ce imita toga romană, precum văzuse la statuile din Santa Croce, și ridică zăvorul. — Ce vrei, nemernicule? Întrebă pe un ton aspru. Dinaintea lui apăru un bărbat scund și bondoc, cu o cămașă din zale de fier care Îi cobora până sub genunchi. În locul obișnuitei tunici cu Însemnul crinului, purta o a doua armură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o clipă, Dante se simți pierdut, iar apoi se rezemă de lemn pentru a verifica cât era de solid. În ciuda faptului că părea solidă, poarta se legănă sub greutatea trupului său. Poate că, În interior, era Închisă doar cu un zăvor amărât. Sau poate că lemnul, la fel de vechi pe cât era și clădirea, fusese ros de cari. Mai Împinse o dată și poarta mai cedă o bucată. Stărui, apelând la toate puterile sale. Cu un pocnet sec, simți cum ceva se rupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cablu de care nu putea să se rupă. Când am intrat în hol, vântul a împins ușa din față și a trântit-o de perete. Am simțit vântul rece trecând pe lângă mine, până să ajungă înapoi în bucătărie. Montasem un zăvor la ușă ca să o închid noaptea, pentru că acum mai erau niște oameni pe deal cu noile lor case, așa că am mers până acolo și-am încercat să-l pun, dar era ieșit un șurub sau ceva de genul ăsta, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
fie Tom care trecea pe acolo așa cum promisese. Am înghițit în sec. Nu aveam chef de companie. M-am dus până la ușă, dar nu am apucat să descui. —Tom? am întrebat. Nu, eu sunt. — Oh, am exclamat, cu mâna pe zăvorul de sus. M-am gândit că, deși nu aveam chef de cineva, ar fi nepoliticos să nu-i deschid. Oricum, probabil ar dărâma singur ușa dacă nu i-aș deschide. Aș putea să-i zic să nu stea mult, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cercetând încă o dată locul. Dăduse ocol gardului căutând să vadă dacă în interior se află cineva. Nu văzuse nici o mișcare dar, neputând stră bate cu privirea prea departe, încă nu se hotăra să intre. Poarta nu era încuiată, numai un zăvor rudimentar o ținea închisă. I-ar fi fost ușor să-l deschidă, însă, deocamdată, ezita să o facă. Chiar lângă intrare, tras ceva mai la o parte ca să nu stea în drum, se zărea un tractor forestier cu lamă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
contabil. Prevedea că urma o noapte albă, însă nu avea voie să se plângă. Plecase la casa bătrânului împreună cu doi băieți de ai lui, oameni de încredere. Îl găsise pe Vișinescu dormind. Intraseră în casă, fără să se sinchisească de zăvorul vechi de la intrare. Acesta zburase cât colo imediat ce se împinsese cu umărul în ușă. Bătrânul nici nu știa ce dăduse peste el. Era speriat de moarte și tremura din toate încheieturile. Se pomenise cu cei trei bărbați îmbrăcați în negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să simtă vibrația naturii. Un regret imens îi sfâșia inima. Concertul se întrerupse brusc, cineva se apropia de locul unde se afla. Pași grăbiți veneau spre el. Comisarul era deja lângă remorca în care se afla containerul metalic. Umbla la zăvoarele oblonului din spate, încercând să le desfacă pentru a-l coborî. Hei, îi strigă Cristian, oprește-te, nu umbla acolo! Pop tresări și se întoarse spre locul de unde auzise vocea. Se apropie și îl ajută să se ridice de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru memoria... Dacă preferați, mă puteți aștepta jos, la poartă, doña Aurora. — SÎnteți un diavol. Hai, descuiați odată. 16 Un suflu de aer rece șuieră prin orificiul Încuietorii, măturîndu-mi degetele În timp ce introduceam cheia. Domnul Fortuny pusese să fie instalat un zăvor la ușa de la camera neocupată a fiului său, de trei ori mai mare decît cel de la ușa apartamentului. Doña Aurora mă privea cu teamă, ca și cum aș fi fost pe punctul de a deschide cutia Pandorei. — Încăperea asta dă În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe care încă n-am reușit s-o facem să treacă de grădiniță, cu toată mulțimea de psihologi și analiști din cele mai diverse școli și de cele mai diverse calibre care și-au rupt unghiile încercând să-i deschidă zăvoarele. Aceste considerații științifice, oricât de valoroase sunt deja și oricât de prospective ar putea fi în viitor, nu trebuie să ne facă, totuși, să uităm realitățile neliniștitoare de astăzi, ca aceea de care tocmai am luat cunoștință în acest moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cu toată greutatea. Poarta abia vibră. Probabil că de partea cealaltă să găsea un drug de fier. Se dojeni pentru propria-i nerăbdare. Ar fi trebuit să Își imagineze că miracolul era apărat de ceva mai zdravăn decât un simplu zăvor. Zidul exterior apărea ca o suprafață compactă, lipsită de orice punct de sprijin până la ferestrele Înguste de sus. Nici gând să fi putut fi escaladat până la rozeta de deasupra porții. Ar fi fost nevoie de un șiretlic demn de marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dorința de fast să Îi fi Împins să Își realizeze noua fațadă. Obstacolul acesta părea la fel de solid, Însă lemnul era În condiții mai proaste decât celălalt. Dante introduse vârful țărușului Între cele două canaturi, făcând pârghie cu putere. Auzi cum zăvorul se sfărâmă cu o pocnitură Înfundată, În timp ce ușa ceda. În naos părea să nu fie nimeni. Șirul de pilaștri răspândea În jur o pădure de umbre, În lumina lunii, ce pătrundea pe ferestre. O porni tiptil spre absidă, unde tabernacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la drum spre Nord. Continuă să pășească, parcurgând ultima porțiune. Sala de la parter era goală și nici pe scări nu Întâlni pe nimeni. Ajunse la etajul al doilea, unde era odaia lui Fabio dal Pozzo. Fără să mai bată, Împinse zăvorul și intră. Îi fu suficientă o privire rapidă ca să se asigure că Încăperea era complet goală. Pe masa de scris se găseau niște hârtii cu figuri geometrice și cu numere. Mângâie cu buricele degetelor urmele de cerneală, Încă umede. Pesemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de acolo, pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă ușa, În speranța că se va deschide. Auzi de partea cealaltă zgomotul metalic al zăvorului care rezista. Fu cuprins de teama că Arrigo fugise. Poate că intuise că fusese descoperit. Sau poate că, aflând de masacrul de la Maddalena, se hotărâse să plece, spre a salva ce se mai putea salva din planul său. Ori poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
victime, pentru a-și desăvârși proiectul, se gândi el cu un fior. Dar unde putea fi? Poate că În chilie avea să găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut de crepusculul slab ce se strecura prin oblonul tras peste ferestruică. Se opri o clipă În prag, așteptând ca ochii să i se deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unei lucrări atât de ambițioase, de ce Își pusese capăt zilelor Înainte ca aceasta să se isprăvească? Această slăbiciune contrasta cu imaginea omului, așa cum Dante Îl cunoscuse. Începu să umble Încoace și Încolo prin spațiul restrâns al chiliei. Se apropie de zăvorul scos din balamale și examină cu atenție ușa. Nu exista nici o posibilitate de a o Închide din afară. Scutură din cap, respingând ipoteza spre care Înclinase pentru o clipă. Arrigo trebuia să fi fost singur, În momentul suprem. Abandonat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de șase săptămâni. Știam închisoarea. În Evul Mediu, fusese mănăstire. Deținuții au venit după călugări. Asta e tot. Altfel, locul nu s-a schimbat prea mult. Refectoriul avea încă aceeași destinație, celulele rămăseseră celule. Mai fuseseră adăugate niște gratii, uși, zăvoare și, pe ziduri, țăruși de metal și sârmă ghimpată. Lumina nu prea intra în această mare clădire. Înăuntru, era mereu întuneric, chiar și în zilele însorite. Iar când intrai, nu îți doreai decât să ieși cât mai repede posibil, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sărbători religioase, recolte de fructe și legume, adunările păstorilor, zilele naționale din Asia de Sud, foametea din Africa, prostituție și boli cu transmitere sexuală ale rasei albe, peisaje rurale, copii cu privirea strălucind de speranță, copii bolnavi așteptându-și moartea, Încuietori cu zăvor, grupuri de artiști de avangardă militând pentru drepturile lor, meșteșugari și neonaziști, marinari și preoți, generali și bibliotecari, toate astea Îmi treceau disparate prin fața ochilor, Într-un haos incoerent. Toate imaginile acestea nu aveau nici un sens, alunecau prin fața ochilor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ședința de spiritism ca să văd dacă celelalte camere erau mai interesante decât cea în care ne aflam noi. Nu părea să fie vreun câine, așa că se părea că tot ce aveam de făcut era să-mi pregătesc intrarea. Am pus zăvorul la ușă în urma mea și m-am apucat să desfac ivărul de la fereastră. Era înțepenit și de-abia reușisem să-l fac să se deschidă, când s-a auzit un ciocănit la ușă. Era Rahn. — Herr Steininger? Sunteți înăuntru? Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu o mare fereastră pătrată, ieșită în afară, la etajul întâi. Becker începu să tragă de clopoțel de mama focului. Când se plictisi, începu cu ciocănelul de la ușă. Până la urmă, în hol se aprinse o lumină și am auzit sunetul zăvorului tras. Ușa se deschise atât cât permise lanțul pus și am văzut fața palidă a lui Lange trăgând cu ochiul, cu neliniște, de după ușă. Poliția, zise Becker. Deschideți. — Ce se întâmplă? Ce doriți? Becker făcu un pas în spate: — Feriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
S 23. Ia uite unde a ajuns! Oprește puțin, Dromiket. „Bourul” trase aproape de platformă. Felix S 23 scoase capul pe hublou. — Gică! strigă el. Mă, Gică! Ia ieși, mă, puțin la poartă. După câteva clipe se auzi cum se ridică zăvorul și în prag apăru un bărbat gras, chel, îmbrăcat într-un costum de culoare bleumarin, cămașă albă și papion negru. Se uită cu atenție spre navă. — S-a închis, tovarăși. Reveniți mâine, zise el. — Bă Gică, sunt eu, Felix S
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ți intră lumina-n casă. — Nu dorim! zise tare Felix S 23. — De ce nu? făcu Getta 2. Eu n-am văzut niciodată jaluzele. Lăsați-l să intre. Felix S 23 privi șovăitor spre ceilalți, apoi se îndreptă spre ușă, trase zăvorul, scoase lanțul și apăsă pe buton. Ușa nu se clinti. — Poftim, s-a blocat și asta! zise comandantul Felix S 23. Un moment, tataie, că ți-o deschide băiatu’, făcu vocea de dincolo, și-ndată se auzi un zgomot fin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
e, că nu mă văd! Dar deschideți-mi o dată, că nu mă mai pot ține de clanță! răsună tânguitoare vocea. — Deschide-i, Felix, șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru. — Uf! auziră roboții și-apoi văzură uimiți cum perna fotoliului de lângă ușă se lasă în jos, ca și cum s-ar fi așezat cineva acolo. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
întristare plină , nu zăresc deloc lumină . Și adorm într-un târziu cu tristețea laolaltă , tot șoptind, șoptind într-una, iartă-mă, Te rog mă iartă! Bate cineva în ușa , insistent și răbdător, sunt uimită și confuză , dar m-apropii de zăvor. Cine e la ușa? Tată! Domnul meu Cel bun și Sfânt ! cerurile par deschise, se aud glasuri cântând . Îngeri mii umplu văzduhul , inima-mi o simt arzând , căci pe raze de lumină Îl văd pe Isus intrând . Și-ntr-o
Trezirea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83357_a_84682]