293 matches
-
în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spinării bogate, printre care răzbăteau câțiva pruni pitici, strâmbi, răsuciți ca-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cazonă... Coloana a pornit ca o gloată. Și tare-i mai venea locotenentului să strige: „La loc comanda!” S-a mulțumit, însă, să strâmbe din nas și să gândească: „Lasă, că în câteva zile punem șaua pe voi. Și o să zbârnâiți, nu alta! O să vă aduceți aminte ce înseamnă armata!” Mărșăluiau pe la periferia târgului de vreun ceas, schimbând mereu bagajul dintr-o mână în alta. Pe fruntea multora au apărut broboane de sudoare. Dumitru cunoștea locurile, fiindcă acolo a făcut armata
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
capela pe cap. ― Pluton! Adunarea pe platoul de instrucție! Aveți trei minute! Odată cu ordinul dat, a pornit cu pas grăbit spre locul de adunare. S-a așezat în capul liniei care marca locul plutonului doi. Când a simțit că plutonul zbârnâie, a ieșit în fața lui: ― Pluton, v aliniați! Drepți! Pentru onor, prezentați arm’! S-a întors energic la stânga și, cu pas de defilare, a pornit în întâmpinarea locotenentului Coasă. S-a oprit la patru pași în fața ofițerului și, cu o mișcare
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fata... Și zilele treceau cu tot felul de necazuri... Aplicații peste aplicații, fiecare cu ale ei. Când frunzele copacilor au pălit de-a binelea și cântecul păsărilor încetinise, s-a ordonat revistă de front... În acea dimineață, plutoanele celor concentrați zbârnâiau... Cu fețele trase și cu ochii adânciți în orbite, ostașii ședeau în așteptarea comandantului. Iată-l! Și el avea pe chip semne ale trudei. Cu doi ofițeri străini alături, a înaintat spre mijlocul platoului. După ce a primit raportul de la șeful
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
apoi ar deveni fum... - O linie de foc poate fi creată ușor, cu câteva săgeți aprinse. Dar flăcările de care spui nu pot fi decât explozii. Cineva atacă spatele oștirii lui Mahomed și Îi distruge artileria... Cine?! Săgeata se Înfipse, zbârnâind, În scutul ridicat al Apărătorului care avea misiunea de a aștepta mesaje. Luptătorul o desprinse și fugi spre căpitanul Pietro, care deschise răvașul și Îl Întinse voievodului. Tunurile care lovesc cetatea Sucevei sunt distruse. Depozitul de muniții al otomanilor a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
în locul unde mă aștepta gândul de veghe. În coasta Curții domnești, pe Podul Spânzurătorilor, cum i s-a mai spus după mutarea spânzurătorii de lângă fântâna din fața Curții gospod. --În ultima vreme, uliții i se spunea Podul Roșu. Știu că îți zbârnâie mintea de câte ai aflat până acum, dar înainte de a ajunge unde vreau să te duc am să-ți spun că aici pe stânga se afla Fânăria domnească, iar pe dreapta grajdurile și heleșteul gospod. --Unde vrei să mă duci
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
mâncare, iar când mă gândesc la sărmana doamnă Wilt... — încearcă să nu te gândești la ea, zise directorul-adjunct, dar dr. Cox clătină din cap. — încearcă tu să nu te gândești la ea când o nenorocită de mașină de forat imensă zbârnâie cât e ziua de lungă lângă fereastra biroului tău. — Dacă tot vorbim despre șocuri, zise dr. Board, eu tot nu pricep cum se face că șoferul de pe tirbușonul ăla mecanic a reușit să scape de electrocutare atunci când ne-au tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
la pantofi. Atât și are. — Of, căcat! zise Flint. în ordine, o să vin la secție. Se dădu jos din pat și începu să se îmbrace. în celula lui, Wilt fixa cu privirea tavanul. După atâtea ore de interogatoriu, mintea lui zbârnâia și acum de întrebări. „Cum ai omorât-o? Unde ai pus-o? Ce-ai făcut cu arma crimei?” întrebări fără sens, reluate iar și iar, în speranța că până la urmă or să-l facă să cedeze. Dar Wilt nu cedase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de departe, mângâindu-și, nervos, sprânceana, semnul bizar de la coada sprâncenei. Orașul anihilat. Noaptea, mâluri putrede. Rareori, cadența păzitorilor... Spasmul câte unei bufnițe, lovind antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii și avioanele și fantomele brusc întinerite. Avionul se tot leagănă, de pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prezenți, Regele Soare își făcu apariția, strălucind aproape regal alături de irezistibila, insolita Napoleoană Marioritza. Așa începu fantasmagoria. Lumânarea fu stinsă și, de undeva, din spate, prin fanta unei draperii negre, năvăli doar un singur fascicul de lumină fosforescentă. Șovăia, zbura, zbârnâia ciudat peste capetele spectatorilor și, dintr-odată, întunericul începu să curgă în fața lor ca o perdea de fum. Apoi, ușor, ușor, se ridică un balon imens, ducând cu el spre ceruri pe cel mai zâmbăreț dintre frații Montgolfier, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deseori apa. Atunci, toți se apucau să ciocănească în țevi. Cu cât locuiai mai sus, cu atât ciocăneai mai tare. Uneori, când știam dinainte, umpleam toate vasele din casă cu apă. Alteori presiunea nu ajungea până la etajele de sus. Atunci zbârnâiau telefoanele, eu mă duceam la etajul cinci, să fac duș, iar mama la șase, ca să ia o oală de apă pentru supă. Mama spunea că tata n-ar trebui să înghită așa ceva, ar trebui să telefoneze la uzina de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
le da o mai mare amploare ori de câte ori acest lucru e convenabil. În câteva minute zeci de reporteri se aflau În stradă luând la Întrebări pe fitecine care le apărea În cale, În timp ce În redacțiile În fierbere telefoanele se agitau și zbârnâiau cu aceeași frenezie iscoditoare. S-a sunat la spitale, la crucea roșie, la morgă, la pompele funebre, la secțiile de poliție, la toate secțiile, cu excepția, lesne de Înțeles, a celei secrete, dar răspunsurile se produceau În aceleași cuvinte laconice, Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
plece, Nickie. — Spune-i tu. — Du-te, potîrnicheo. Pasărea nu se mișcă. Nick Își ridică pușca și cocoșul Îl privi. Nick știa că nu poate să-l Împuște fărĂ s-o supere pe soră-sa, așa că scoase un sunet hîrÎit, zbîrnîind cumva și din buze, ca o pasăre care Își ia zborul din ascunziș; cocoșul Îl privi fascinat. — Eu zic să nu-l enervăm pe gagiu’ Ăsta, spuse Nick. Îmi pare rău, Nickie. Chiar că-i tîmpit. — Stai să vezi cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
care Începeam s-o găsesc imundă, de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de un platfus dublu, uriaș, Sile se urnește și se dislocă pe tânjeală înscriindu-se, cu o dexteritate lentă, de vâslaș, pe o traiectorie aproximativă, cu apexul și punctul de coliziune, în încheietura mâinii fantomatice, de gnom. Zbang-zdrang...! O piatră zbârnâie, sticla cu secărică clinchetește ca o caterincă voioasă și se preface-n țăndări, iar brațul cel neguros, care tocmai o etalase, se retrage și acesta, odată și cu restul corpului ciudatului intrus... Și se dizolvă în neant! Big Sile tresare
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
făcu deodată Petre, parcă I-ar fi lovit în moalele capului. Nici nu se uită la Marioara, cu toate că o iubea și avea planul să facă nunta după Paști. I se părea străină, și necunoscută, și indiferentă. Numai glasul ei îi zbârnâia în urechi urât ca niciodată. Fără altă vorbă își curmă lucrul și porni grăbit, aproape fugind. Marioara îl urma ca un cățel și-i povestea gâfâind întîmplările de la curte. Petre o auzea din urmă și cuvintele ei parcă-l împingeau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lustruit mișuna și ea de o viața larvară. Ca un gest de suprem curaj, închideam ușa și puneam cârligul de sârmă. Stăteam în picioare, pândind. Raze galbene de lumină pătrundeau printre scândurile ușii, ivind din penumbră sutele de muște care zbârnâiau rapid în spațiul acela de iad. Dacă intra înăuntru și o viespe, bâzâitul devenea cu adevărat insuportabil, senzația de pericol era supremă. La cea rnai mică mișcare pe care-o observam la inamicii mei, mă pierdeam cu firea și începeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dat pe spate și ochii căscați În hăul pestriț, ne Încleștăm mîinile de marginea de lemn a pichetului, să nu cădem. În sus. GÎndindu-ne fiecare la foarte multe lucruri În același timp. Din cînd În cînd, telefonul de ebonită maro zbîrnîie scremut. — Răcane, bagă o flotare să nu adormi, țipă Aursulesei din centrala telefonică, cu vocea lui de copil bătrîn. — Mai bine sună la room-service să ne trimită două beri aici sus. Referințele din umorul nostru deștept n-au ecou În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
voi fi acasă la casetele mele cu muzică, la cărțile mele, voi dormi În patul meu, În hainele mele curate. Există posibilitatea să mă văd cu foștii colegi de liceu, să stăm la palavre la o bere. Îmi simt scheletul zbîrnîind de o neliniște nucleară. Mă opresc la un magazin alimentar - ridicat În mod ironic undeva În pustiu, la mijlocul drumului spre șoseaua principală. Nu e un miraj, arată așa cum mă aștept să-l găsesc. Pentru a camufla penuria, rafturile sînt pline
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
era cîmp. După ce am coborît din tren, am mers ca liliacul, ghidîndu-mă după un instinct care În acel ceas de noapte s-ar putea să fi fost dereglat de oboseală, de frig și de deznădejde. De fapt, auzeam cum Îmi zbîrnîia ceva În mațe, ceva Între enervare și disperare, lăsînd la o parte foamea. Am fost tentat de cîteva ori să mă Întind pe jos, chiar dacă ceea ce simțeam sub picioare era un fel de ogor, În orice caz un teren neregulat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe care l-a făcut, părea să vină de pe altă lume): sinuciderea trădătorului Milea. Două știri care pocnesc, nu fac altceva decît să sporească tensiunea și absurdul. Culoarul e pustiu, realmente pustiu. Singura prezență e muzica populară. Șerpuiește pe sub uși, zbîrnîie În stîlpii și În pereții albi, se scurge din tavan. E pretutindeni, e ca un duh malefic care parcă vine din chiar structura clădirii, din fibra acestei realități, care are aspectul unui experiment psihologic condus de un doctor dement. După
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
jur. Pot să întreb dacă ați mai avut ceva vești despre Stella? Nu, răspunse Gabriel. Sunt foarte îngrijorată, nu ne-a scris, pur și simplu s-a evaporat. Și asta nu-i seamănă. Nu fiți îngrijorați, spuse preotul. Institutul ăsta zbârnâie întotdeauna de tot felul de zvonuri absurde. Lumea se dă în vânt după crime și dezastre. Se îndreptă spre tejghea. — La ce zvonuri se referă? îl întrebă Gabriel pe Brian. N-am auzit nimic. A, e ceva fascinant, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din senin. Nici o presimțire, nici un semn, nimic nu păru că deosebește ziua aceea de celelalte, gemene, în uniformă. Toată dimineața am lucrat intens într-o comisie financiară. La prânz m-am întors extenuat acasă cu mașina. Pe când cercetam corespondența, telefonul zbârnâi strident. Deși receptorul era alături de mine, am pregetat să întind mâna ca să-l ridic. (Poate acesta să fi fost singurul semn.) Soneria continua să țipe, strident, asurzitor, ca un semnal de alarmă. ― Alo, cine-i? am întrebat aproape răstit. ― Tudor
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ca o pendulă. Preotul, plictisit de încetineală, îi făcu un gest de invitare. Livid, Rim se apropie și aplecă de formă capul peste coroane. Printre flori picurau încet stropi greoi, ce se prelingeau din sicriul asudat. Lui Rim acum îi zbârnâiau picioarele ca niște coarde slabe. Se gândi la gută și o grimasă mare de nemulțumire îl urâți încă; părea lecuit de sărutări virginale: "Fecioară nesocotită!" își zise cu severitate. în spatele lui, gemenii se adăposteau ca fugăriți. Muzica le căzuse ca
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]