KorAP: Find »[drukola/base=zbiera & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...47 >

1,162 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cu glasuri cuprinse de panică. Ori e vorba de o mumie egipteană care s-a întors din morți să-și poarte blestemul și încearcă să-i ucidă pe vecinii de-alături, ori se uită la un film. Sub podea, cineva zbiară, un câine latră, se trântesc niște uși, iar funcționarul de la casa de licitații cântă o melodie. Intru în baie și sting lumina. Ca să nu văd ce-i în sacoșă. Ca să nu văd ce trebuie să iasă. În întunericul dureros de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care, altfel, n-ar arunca în ruptul capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla în ruptul capului fumul de țigară în față într-un restaurant aglomerat zbiară cât îi ține gura în celular. Țipă unii la alții la două palme distanță. Oamenii ăștia, care n-ar da în ruptul capului cu ierbicide sau insecticide, își otrăvesc vecinii cu boxele din care urlă muzică scoțiană de cimpoi. Operă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
doar cu o groază de note înalte. Aici nu e vorba despre calitate, ci despre volum. Nu e vorba despre muzică, ci despre cine iese învingător. Sfidezi concurența cu bașii. Zgâlțâi ferestrele. Lași baltă linia melodică și te apuci sa zbieri versurile. Vorbești urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi banda adezivă de pe pachet, iar înăuntru dau de o cutie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pornesc spre toaletă. Alții se pitesc în spatele monitoarelor și se fac că vorbesc la telefon, în timp ce Henderson se proțăpește în mijlocul biroului cu cravata desfăcută și gulerul descheiat, răcnind: — Unde naiba e Duncan? Ediția de prânz trebuie se plece la tipar - zbiară Henderson - și noi n-am încheiat prima pagină, fir-ar al dracului! Unii ridică din umeri. Eu ridic telefonul. În legătură cu Henderson, faptele ar fi următoarele: este blond, tuns cu breton. A renunțat la facultatea de drept. Este șeful departamentului de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pustnici. După încă o cafea, mă taie pișarea. Henderson, de la știri naționale, mă prinde în toaletă în timp ce mă spăl pe mâini și zice ceva. Nu se-nțelege nimic. Cu mâinile sub uscător, țip la el că nu-l aud. — Duncan! zbiară Henderson. Zbiară peste zgomotul apei și al uscătorului: Avem doi morți într-un apartament de hotel și nu știm dacă e o știre sau nu. Unde-i Duncan? Trebuie să se intereseze despre ce-i vorba. Cred că asta zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
încă o cafea, mă taie pișarea. Henderson, de la știri naționale, mă prinde în toaletă în timp ce mă spăl pe mâini și zice ceva. Nu se-nțelege nimic. Cu mâinile sub uscător, țip la el că nu-l aud. — Duncan! zbiară Henderson. Zbiară peste zgomotul apei și al uscătorului: Avem doi morți într-un apartament de hotel și nu știm dacă e o știre sau nu. Unde-i Duncan? Trebuie să se intereseze despre ce-i vorba. Cred că asta zice. E prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vin roșu, răzbate o fulgerare de lumină adevărată. Și Stridie își ițește bărbia peste umărul meu, pe la spate, și zice: — În general, vacile nu mor pe loc, zice. Leagă un laț de gâtul vacii, o târăsc prin abator și, în timp ce zbiară, îi taie de vie picioarele de dinainte și de dinapoi. În spatele lui e o fată dezbrăcată pe nume Stea de Mare, care deschide un telefon și zice: — Biroul de avocatură Dooley, Donner și Dunne. Spuneți-mi, zice, ce culoare are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
surdină, Stridie strigă: N-aveți decât să mă aruncați în veceu, că tot niște oameni de rahat o să rămâneți. Și eu o să tot cresc! Helen semnalizează și începe să se încadreze în trafic — N-aveți decât să uitați de mine, zbiară Stridie. Cu chipul lui de diavol, roșu și schimonosit, arătându-și dinții mari și albi, zbiară: Dar asta nu-nseamnă că eu nu mai exist! Nu știu de ce, dar îmi vine în minte prima molie de stejar care a zburat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
rahat o să rămâneți. Și eu o să tot cresc! Helen semnalizează și începe să se încadreze în trafic — N-aveți decât să uitați de mine, zbiară Stridie. Cu chipul lui de diavol, roșu și schimonosit, arătându-și dinții mari și albi, zbiară: Dar asta nu-nseamnă că eu nu mai exist! Nu știu de ce, dar îmi vine în minte prima molie de stejar care a zburat pe fereastra unei case din Medford, Massachusetts, în anul 1860. Și Helen își duce un deget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
luptă pentru putere. Oricât ai crede că o să fii un tată perfect, până la urmă tot aici ajungi. Celor dragi poți să le faci lucruri mai rele decât să-i omori. Cartea aterizează într-o trâmbă de praf și pietriș. Și zbier la Helen să pună mâna pe ea. În clipa în care Mona e liberă, eu și Helen ne dăm înapoi. Helen ține cartea în mâini, iar eu mă uit să văd dacă nu e cineva prin preajmă. Mona e gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Mona nu zice nimic. Se răsucește în scaun și-și ridică într-o parte bluzița țărănească. Pielea albă de pe coaste, sub brațe, e plină de urme vinete. Dragoste cu năbădăi. Prin ușa care-o desparte de biroul lui Helen, Helen zbiară: — Care-ar fi un sinonim pentru „chinuit“? Biroul ei este acoperit de cărți deschise. Sub birou, un pantof e roz și altul galben. Canapeaua de mătase roz, biroul sculptat în stil Ludovic al XIV-lea al Monei, măsuța cu gheare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apuc de dunga pantalonilor și-i ridic ca să-i arăt juliturile vinete de pe fluierul piciorului. Asta-i altceva, zice Mona. Eu mă apăram. Bat de câteva ori din picior și zic că infecția se vindecă bine, mulțumesc, zic. Și Helen zbiară: — Mona! Cum se mai zice la „măcelărit“? Mona zice: — Trebuie să stăm un pic de vorbă când ieșiți. În biroul ei, Helen e cufundată într-o carte deschisă. Este un dicționar ebraic. Alături are un ghid de latină clasică. Dedesubt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

holba năucă la primul vers din Desiderata („Treci nepăsător prin asta și cealaltă...“), Carol și-a dat seama că starea de amețeală se transformase într-o beție zdravănă. Băieții de la design se sprijineau unii pe umerii celorlalți. „Vino odată, Eileen!“ zbierau cu un fals accent de Geordie. Își pregătiseră cartonașe cu numele tuturor barurilor din Atherstone scrise pe o coloană, iar pe cealaltă o lăsaseră goală pentru a trece numele băuturilor, cantitatea de alcool și așa mai departe. Dar acum renunțaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
întâmplat? Și orice amic din gașcă ce fusese de față se apuca să-i povestească exact cum se terminase totul. — Erai chiar lângă raft, în garajul ăla nenorocit. Omule! Și-ai apucat una din canistrele alea mari de ulei. Tot zbierai... — Vino-ncoace să te ung... mda, știu! Remușcările care îl cuprindeau în clipele acelea erau autentice și reprezentau singurul episod acut care se desprindea din amestecul infect al amintirilor despre noaptea precedentă. Pentru început, Carol nu numai că îi tolerase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
pe care Dan o adusese special acasă, fiind, de altfel, cel care consumase cel mai mult din ea. Mama lui se prefăcuse că nu observă. În cea de-a patra seară, Carol nu se mai deranjase să gătească. Înnebunit, Dan zbierase la ea chiar în fața mamei, ca și cum faptul că aceasta era de față îi dădea dreptul să se poarte în halul ăsta. Se năpustise afară din casă și se întorsese abia pe la patru dimineața, izbind, trântind și, în cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
agenților turistici băutori de vin. Dan fusese cel mai promițător dintre protejații ei. La câteva seri după aceea, trecând aparent întâmplător prin fața prăvăliei, Carol se pomeni strigată de Ted Wiggins. — Nu te-am mai văzut de un car de vreme, zbieră el prin ușa întredeschisă decorată cu abțibilduri, atât de nerăbdător era să dea ochii cu această posesoare a hainei de ploaie cumpărate cu o reducere specială pentru abonații la Mail on Sunday. Intră, ușoară și vioaie, și le explică ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
pe loc tot timpul, astfel încât corpul său mic și păros devenea foarte-foarte obscen. — Așa-i că vreți să știți ce s-a întâmplat cu ginecologu’ care a operat cea mai mare pizdă din lumea asta? Așa-i...? — Da! Da! Da! zbiera belicos publicul de bețivani. L-a făcut cavaler când a ieșit din cabinet! Răspunsul fusese întâmpinat cu un hohot de râs. Razza Rob se simțise încurajat, ba chiar susținut, să meargă și mai departe cu satira. — Și cu ginecologu’ militar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
la un moment dat cu el și cu fiul lui, Hector, pe stradă. Băiețelul de doi ani se lipise uimit de peretele de sticlă al unei bănci, în timp ce tatăl său făcea o scenă în fața trecătorilor. — Nu am să accept așa ceva! zbiera psihologul de copii. Nu suport așa ceva! se tânguia el. Împrăștiase pe trotuar conținutul genții cu schimburile copilului și arunca în stânga și-n dreapta cu scutece, șervețele umede, cremă de gălbenele și pungi pentru scutecele folosite, agitându-se ca un derviș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

sinistră conținută în așa-numita corectitudine politică cu care ne-au împuiat capul americanii. Majoritatea dominantă nu trebuie să facă uz de poziția ei împotriva minorităților, dimpotrivă, trebuie să le acorde drepturi mai mari, spun apostolii discriminării pozitive, ăia care zbiară că în România clocotește antisemitismul și au loc zilnic pogromuri antițigani. Și atunci, se poate imagina o mai crasă incorectitudine politică decât acest uz de forță pe care îl face majoritatea militară dominantă a Americii ca să asigure imunitatea pentru crimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
abstracție de existența lui. Am făcut asta într-o emisiune televizată, în care, solicitat fiind să adresez telefonic întrebări invitaților, pe C.V. Tudor l-am ignorat pur și simplu și am închis. Cuprins de turbare, a început pe loc să zbiere la camerele de luat vederi că am furat patrimoniul Scânteii, că sunt nebun, că am nu știu câte neveste... Nu altceva a făcut ambasadorul SUA la București, Michael Guest. Dl ambasador nu a dorit să onoreze cu prezența dezvelirea la Cluj a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
mureșeni înseamnă discreditarea totală a actului de Justiție din România. Dacă nici judecătorii nu se supun Justiției, atunci lumea ce să mai zică? Apoi, persoana pentru care militează amintiții juzi este una de-a lor. „Onoratele” instanțe au ieșit să zbiere fără să cunoască măcar o probă din dosar. Problema nu e că judecătoarea Ciucă e coruptă sau nu, problema e că este judecătoare. Faptul că se numește Ciucă nu este esențial, deși mulți dintre susținătorii ei îi sunt apropiați în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
ignorantă în orice, toate tomurile ștampilate cu numele ei și scrise de alții nu puteau compromite corpul chimiștilor români, care rânjeau cu toții în barbă, în vreme ce dl Beuran e de meserie medic, e chirurg, și își face de rușine breasla tot zbierând să vină americanii să-l dea în judecată. Savanta Elena Ceaușescu amenința cu „o să v-audă colegii mei”. Colegii lui Mircea Beuran chiar au auzit și au decis: nu partidul, nu guvernul, nu poliția, nu parchetul, instanțele medicale cele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
metal și sticlă, la plasme Sony, Carlsberg, Xsara, la țoape cu laptoape, la bulibașe cu trei nokii, mă amăgesc că viețuiesc în România. Vine însă la intervale regulate dl Ion Iliescu și prăvale iarăși RSR-ul peste mine. De obicei, zbierând. Acum, și pururea, și-n vecii vecilor, într-o aceeași prezentare: „Nu vă privește!!!”. Reporterii de pe Otopeni întrebaseră ceea ce meseria le cerea să întrebe: cum e cu demisia lui Năstase? Era subiectul zilei, confirmat de o grămadă de surse din apropierea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
mă privească situația de posibilă ruptură dintre președintele și primul-ministru al României? Cum să nu mă privească soarta partidului de guvernământ, echilibrul politic din țară, alegerile din toamnă? Ce sunt eu, un animal, cum ați categorisit o dată un gazetar, tot zbierând? Măcar cetățean nu-mi dați voie să fiu? Tot ce aflăm de la dvs., de la dl Năstase și alți politicieni, noi, gazetarii, redăm publicului românesc care vrea să știe pe ce lume trăiește. Sau v-ar conveni mai degrabă o țară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

așa a fost. N-avea aripi și nici parașută, era doar el, împreună cu gașca lui fioroasă. În blocurile din față se aprinseseră luminile și la fiecare geam și balcon apăruse câte un tată, câte o mamă sau un bunic, care zbierau laolaltă către Cristos și ăia să nu facă vreo prostie și să sară, că ei nu cred în miracole, că nimeni n-are aripi și așa și pe dincolo, aiureli, zicea Coșuță. Și Cristos i-a ascultat și nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]