1,953 matches
-
să-l roage să intervină? Dacă o lăsa și-o îndemna pe Cerboaică să se ducă mereu, să nu stea lângă casă, era că trăgea nădejde că numai aceasta îl putea găsi și numai așa avea să se încheie și zbuciumul ei. Sfârșită, fără puteri, rezemă coada măturii de poartă, lăsă fărașul la picioare și, cu cârpa de șters sub braț, își strânse coatele, împietrită. Urmări, ca o dusă de pe lume, goana mașinilor pe drum. Colbul ce se târa în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a întocmit printr-o selecție din acestea; e o apariție integral inedită. Scrise în decursul ultimul an, piesele cuprinse în Galerie concentrează, în expresie mult evoluată, experiența pe toate planurile a unei sensibilități formate, în aproximativ în egală măsură, în zbuciumul existenței materiale și în aventura autofăuririi intelectuale prin lectură, studiu și meditație. Între Poezii -le din 1960 și chiar cele din următoarele două volume, distanța calitativă e ca mugurii primăverii, și fructele timpurii, și roadele coapte pe deplin ale toamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
tinerețe : „eroina tipică a literaturii scriitoarei e în continuă mișcare cu un suflet vibrant în care iubirea se dezlănțuie în uragane, iar dezrobirea pândește la orice cotitură a vieții. Nimic nu e însă mai mișcător și mai nobil decât acest zbucium peste care plutește sufletul fatalității antice. Îi ierți și frenezia și nevroza și o mare duioșie și milă ne cuprind în fața condiției umane care între două nuanțe a creat această sublimă frământare fără rost, ca o protestare împotriva liniștii eterne
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
nervilor o face să fie exaltată în gesturi, pentru prima dată ea se mișcă, trăiește, devine pătimașă. Ea privește de jur împrejur descoperind peisaje arcadiene din bucolicele vergiliene și toată această descărcare de energii doar pentru că ea crede că iubește. Zbuciumul ei sufletesc este manifestarea ei firească, la fel de firească precum firul existențial al celorlalți ce se derulează în paralel. Verbele definitorii stărilor sufletești ale eroinei sunt cele de prezumție: poate, crede, e posibil, ar vrea, spera etc. ICOANA FECIOAREI În capitolul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
egal cu ceea ce mă mistuie și mă răpește mie însumi, astfel încât posed această artă a frumuseții smulsă cerului și care poate învinge natura, vina este a celui care m-a creat pentru foc". Adresându-se nopții, aducătoare de alinare a zbuciumului omenesc: "O, noapte, o, dulce timp, în pacea ta sfârșește fapta noastră, ne înalți din abis spre cer, întrerupi orice mizerie a inimii și sufletului, faci să sece lacrimile și mântuiești celui drept mânia și dezgustul". Iar în epigrama pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Stătea acolo, exact în fața lui, frumoasă și blîndă, așa cum o văzuse de atîtea ori în vis, chip drag adesea învăluit în ceață sau, în nopțile limpezi, luminos ca-n oglinda apei. După atîta dor usturător, după atîtea căutări și atîta zbucium, speranța care nu-l părăsise niciodată se transforma în realitate. Era aceea, cu adevărat, mama sa? Visez sau e aievea? Nu, nu visez; tu ești puiul meu, o simt, o știu foarte bine! O forță mai presus decît voința sa
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se umplură cu amestecul de praf și noxe de la mașinile care rulau cu viteză pe stradă. Îi făcu bine totuși o porție zdravănă de aer rece care pătrunse până în adâncul plămânilor. Îi plăcea agitația orașului pentru că îi distrăgea atenția de la zbuciumul interior, dar în acel moment resimțea absența liniștii, a aerului curat din satul pe care se grăbise să-l părăsească, satul de la marginea pădurii. Pădurea... locul în care se declanșase toată nebunia, era cea care fusese martoră la începutul acestei
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nimeni să-i confirme, iar mesajele lui continuau să apară, să o tulbure. De ce nu puteau avea o relație normală, ca toți ceilalți? „- Ar mai fi fost la fel de interesantă povestea? - Poate că nu, dar nu ar mai fi fost tot zbuciumul acesta care m-a consumat în totalitate.” Se întorcea în spatele zidului protector, acolo unde sufletul nu mai era atins de nimic. Avea nevoie de căldură și iubire, dar la el nu mai putea ajunge nimic. Nici el nu putea trece
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Delfi. Tânărul și prietenii săi se retrag; acum intră în scenă Electra, moment dibaci pregătit, căci înainte ca spectatorul să vadă personajul, el auzise vaietele sale disperate de după ziduri; făcându-și apariția, întreaga ei prezență nu este decât durere și zbucium. Face apel la zei să răzbune moartea nedreaptă a tatălui și să pedepsească dragostea nelegiuită. O singură dorință o stăpânește: să vină Oreste, să aducă salvarea; gândul neîmplinirii actului justițiar o umple de revoltă, revoltă îndreptată împotriva zeilor înșiși: „De-
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
dintre ființa umană și destin, asistăm la Sofocle la un proces de laicizare a tragediei: omul e în centrul acțiunii, nu zeii; despre ei se vorbește, îi simțim, însă sub ochii spectatorului se desfășoară acțiunea ființei umane, tragismul reiese din zbuciumul sufletesc al acesteia - de aceea, în timp ce în Choeforele lui Eschil, Electra apare ca personaj secundar, în piesele lui Sofocle și Euripide ea este personaj central, suflet vulcanic ce animă acțiunea. Locul cel mai întins în piesele lui Sofocle revine jocului
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
nicio piedică simplului fapt de-a exista. Ele sunt mai degrabă propice artei; cheamă spre a fi cântate ori pictate. Poate că profunzimea gândirii nu poate să apară decât în condiții de vitregie, a vremii și a vremurilor, în vecinătatea zbuciumului, a efortului pentru supraviețuire, a tragicului. Senzația de plenitudine a ființei noastre vine și de dincoace de noi, din zona unei armonii a simțurilor ce se stabilește în anumite împrejurări fără voia noastră. E una din dimensiunile Străinului din noi
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
totul a fost spus. Și atunci nu-mi rămâne decât a încerca scrisul ca formă a tăcerii, a ascunderii, a învăluirii a ceea ce a fost dezgolit în mod impudic. Văd dezgolirea drept una din funcțiile rațiunii. Poate că tot rostul zbuciumului nostru de-a lungul existenței este de-a fi strămoș (și, totodată, urmaș); acesta este locul pe care ni-l rezervă Istoria; Raiul a fost înlocuit cu amintirea (care este o formă slabă a pomenirii). O carte "îți bagă idei
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
văd cu Clody, Clocotilda mea! Ne plimbăm, stăm pe o bancă, ne ținem de mână. Și ea plânge și tace. Apoi mă cuprinde o ură, că nu pot fi cu ea, împotriva mea, împotriva tuturor. Cât timp va dura acest zbucium? La Cireșica i-am luat mâinile să i le sărut și am observat că nu mai avea inelul cu ametist. Și-a dat seama de mirarea mea. Ai stricat logodna noastră? Nu! Cum să stric ceva atât de minunat! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
păcatele și durerile mele. Ei au drumul lor, ca păsările care zboară din cuib. Trebuie să-i lași liberi, despovărați de grijile părinților. Trebuie să fiu mereu senin, cu o aparentă liniște. Ca oglinda unui lac, fără a-mi dezvălui zbuciumul din adâncuri. Mă întreb, uneori, cum de și-au înălțat zorelele clopoțeii albaștri până la mansarda mea, urându-mi "bună dimineața", când visez la masa de scris, cum și de unde au răsărit în livadă puzderie de albăstrele, flori de cicoare, garofițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
costume, lumini și câteva obiecte cu încărcătură simbolică (scaunele, pomul vieții, ouăle renașterii, câteva vase și șterguri rituale). Ele contrastează sau se topesc una într-alta transgresându-și granițele fluide. Omul și Moartea - odihnă către care omul se îndreaptă prin zbucium și durere - iată care sunt, cred eu, personajele spectacolului: unul vizibil, încarnat de cei doi dansatori; celălalt nevăzut (sau poate travestit în muzician?) dar omniprezent, sugerat doar prin imagini și sunete. Cele două culminații ale spectacolului - moartea subită a Omului
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]
-
și mă preocupă acum, parcă mai mult ca niciodată. Impresionant este și faptul că acest spectacol există și ca un teritoriu al adevărului profund al ființei, al artistului autentic, al performanței, acolo unde nu există minciună, ci doar neliniște, căutare, zbucium. "Societatea de vînătoare"( "Der Jagdgesellschaft") de Thomas Bernhard, un spectacol regizat de Dragoș Galgoțiu, la care a lucrat cu doi scenografi mari, o echipă cu care ne-a obișnuit - Andrei Both și Doina Levința - și cu o trupă formidabilă. Exemplară
Pavilionul de vînătoare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8791_a_10116]
-
Ciulei, Pintilie, Brook, Grotowski. Pintilie a vrut de două ori să-l distribuie. O dată în Reconstituirea, apoi, în Treplev din Pescărușul. Dincolo de histrionismul lui, de unicitatea talentului său, de amintirea spectacolelor sale, de verbul său puternic, de rătăcirile lui, de zbucium, de bruiaje, de boală, există un mare dar, o șansă care i-a fost dată, care l-a însoțit și nu l-a părăsit nicicînd. Iubirea de oameni. Mă gîndesc la Manea și învăț mereu cîte ceva. Esențial. Ascult și
El condor passa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9893_a_11218]
-
pe cel mai albastru cer, cu văzduhuri agreste, iar pe la începutul lui Noiembrie cu magnificele cromatici în galben, roșu, mov pe coastele urcătoare ale măgurilor, în peticele de pădure ale șesului. Iar în curți, straturile de regina nopții, clătinate de zbuciumul vânturilor de seară, slobozeau cel mai tare miros de floare a grădinilor - și cel mai iubit. Domneau, mai cu seamă, florile de târziu ale Toamnei, diminețile roșii, crizantemele imperiale cu petale mai fine decât aripa libelulei, aurii, albe până la transparență
Înaltele Toamne by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9092_a_10417]
-
primesc această infinită răsplată. Ceilalți, care au fost niște oameni execrabili, se îndreaptă spre chinurile iadului. Cred că omul poate trece mai ușor peste grozăvia morții dacă este profund credincios. Sunt convins că această calitate te scutește de foarte mult zbucium, de enorm de multă durere sufletească. Numai că omul, cultivat sau nu, are în mod firesc încorporată în creierul său "îndoiala". Frământările provocate de această meteahnă îl fac să nui mai tihnească viața, să n-o guste din plin. Poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
dacă nu-ți cer prea mult, deși știu că-ți cer totul, primește-mă Mie redă-mă ! Treapta a IV-a Dorință Aș vrea să dorm, să uit, să dorm, să curgă peste mine înserarea, să uit de trup, de zbucium, ea, uitarea, să mă cuprindă-n lungul, dulce somn. Odihnă, liniștire, împăcare, mi-e sufletul setos de toate-aceste.... Nu mai sunt vis, și nu mai sunt poveste... Din haos, înfășoară-mă uitare! Aș vrea să fiu, o clipă, doar o
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
Murad, desemnat ca succesor este cât se poate de evidentă. Moartea sultanului, în timpul unei vânători, datorită unui atac de cord, la vârsta de 32 de ani va îndurera familia sa numeroasă. Probabil că înăbușirea acestor răscoale va fi însemnat un zbucium interior deosebit, care-i va șubrezi sănătatea. Mehmed al II-lea Era fiul lui Murad al II-lea, sultanul care a renunțat la prerogativele de conducător în august 1444. Nu se cunoaște motivul acestei abdicări benevole. Mehmed avea 12 ani
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
două maici, oblojesc, jelesc, spală, mîngîie, alină. Timpul însuși este intolerant și amenință în strigătul strident al unui cuc ce înalță țipătul tuturor neputințelor din noi. Accentele muzicii din Oaș, mai aspră, imprimă un tip de emoție dincolo de verb. Privesc zbuciumul fragmentat al Vavei Ștefănescu și freamătul fustelor învîrtite nervos de bărbați. Stihii ale timpului meu. Prizonieri ai întunericului. Uneori, și sunetele o iau razna. Sînt dizarmonice, chinuitoare. Se topesc, se rup. Sau înnebunesc de-a binelea și repetă, la infinit
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
fețe ale aceluiași peisaj. Capitolul consacrat prozei scurte este punctat cu multe observații de același fel, fără îndoială utile, și se încheie cu concluzia demnă de reținut că "nuvelele lui Anton Holban adâncesc și nuanțează obsesiile romancierului, notațiile reflectând puternicul zbucium sufletesc al unui individ interiorizat. Acesta se zbate continuu între Eros și Thanatos și are un dar teribil de a complica lucrurile și de a amplifica suferința" (p. 78). Trecând la romanele lui Anton Holban, exegetul se dovedește la fel de atent
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
și înțelegi că freamătul te duce în această direcție, (...) te uiți la unchiul tău care învârte volanul urmând camioneta cu sicriul în care zace tatăl tău și revezi scena ce integrează această imagine a tatălui în care se integrează tot zbuciumul tău: ești lângă tatăl tău, pe pat, într-o dimineață de vară, sunteți acoperiți cu un cearșaf alb, presărat cu scrum de țigară și citiți amândoi, fiecare citește din cartea lui, el un roman de spionaj, tu o carte despre
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]
-
Cehov. Dar măștile? Masca de teatru, măștile pe care ni le așezăm, mereu, pe chip, suprapuse, dintr-un reflex al politeții tot mai istovitor. Se topesc unele în altele. "A mă odihni înseamnă a sacrifica teatrul".În vertigiul odihnei, în zbuciumul desprinderii este prins chiar Marian Râlea într-un rol atipic pentru el. Deloc simplu de susținut. Tulburarea evidentă din cîteva momente intense vine și din felul în care se alimentează emoțional reciproc, alchimic aș zice, confesiunea celui obișnuit să joace
Odihna, iluzia mea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8195_a_9520]