207 matches
-
chirie acum? Apoi ce ți-i Tanda ce ți-i Manda? Cei doi chiriași vor plăti acum chirie „preosfinții sale părintele patriiarhul de Ierusalim” și gata! Amuzat de spusele bătrânului cu ton hazliu, călcam leneș pe ulița colbăită, cu privirea zburătăcită dintr-un loc în altul. Multe lucruri mi se părea că se repetă necontenit; negustori strigându-și marfa, harabale doldora de marfă, trăsuri cu cai focoși, călăreți de tot soiul și târgoveți grăbind fiecare la treaba lui. Pe nesimțite, ne
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
sub zăpada dindărătul zidului de piatră, nimerise peste Mesalina, cerșetoarea cea mai amărâtă, dintre cei mai săraci cu duhul boschetari ai orașului, pe care noaptea viscolită și cravașa crivățului înverșunat o mânaseră din urmă, până aici, așa cum stihiile Istoriei îi zburătăciseră, din Cadrilater și până în Moldova, segmentele sorții ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i vreun dezacord! Nu, câtuși de puțin: el se prăvăli pe omătul moale, începând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în preajma lui vodă.” „De unde vorbești?” am întrebat aerul din jurul meu. „Sunt aici lângă matale, boierule. Nu căta să mă vezi, că nu se poate. Spune-mi, îți place?” „Aș minți dacă aș spune că nu.” am răspuns eu, cu privirea zburătăcită în toate părțile. Nici urmă de ființă omenească însă. Doar glasul cunoscut, reverberat de bolțile sălii tronului, se rostogolea peste mine...” Curând ai săl cunoști pe celălalt Ștefan voievod, căruia tot omul îi va spune <cel Mare> Și pe bună
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
este de fapt el... Acum, însă, s-a oprit din vorbire cam pe neașteptate. Mă temeam să nu-l fi supărat cu întrebarea mea. Asta ar fi însemnat să-mi pierd ajutorul cel mai de nădejde. Peste acest gând se zburătăcea altul: „Uite cum mă poartă cu vorba de ici-colo și nu spune odată ce are de spus. I-auzi dumneata! Cică dacă stă el bine și se gândește, suntem și un pic de prieteni. De unde până unde?” Am stat mult pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
îndepărtată că nu știa dacă era reală sau doar o născocire a minții și vederii sale. Nu erau sate, case, oameni... Doar păduri și stânci luminate de soare și apa vie, dură și albă. Privi plin de gelozie păsările care zburătăceau în jurul lui în căutare de firimituri: creaturile acestea micuțe, cu coaste delicate, cu aripi ale căror bătai dădeau la iveală inimi ușoare ca zăpada prin aerul limpede. Pe chip i se întipărise o expresie disperată, de om vânat. — E în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
colivie în mână. Se pregătea să scoată canarul la soare. Dar când s-o atârne, cuiul se dizlocă și colivia se prăbuși. Doamna scoase un strigăt de disperare: „Vai, Pichín al meu!“ Augusto se repezi să recupereze colivia. Bietul canar zburătăcea înspăimântat înăuntru. Augusto urcă în imobil, cu canarul agitându-se în colivie și cu inima în dinți. Doamna îl aștepta. Oh, vă mulțumesc, vă mulțumesc, domnule! — N-aveți pentru ce, doamnă. — Pichín, dragule, Pichinito! Hai, liniștește-te! Nu vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unde s-a dus tot timpul acela care trecuse și peste el, și peste ea. Ciudatul sentiment că nici nu fusese timp. Sau tot ce fusese se mistuise, se amestecase, se revărsase acum ca dintr-un sac cu fulgi și zburătăceau crâmpeie de amintiri precum funigeii plopilor, primăvara, stârniți de cine știe ce joacă a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plecat să se plimbe prin pădure, să cerceteze împrejurimile. Eu am rămas să privesc întunericul. Și tocmai când mi se părea că avea să sară ceva din tufe, ori Pantera, ori vreun copac umblător, au apărut în jurul meu patru licurici, zburătăcind și chicotind. Ce mai faci, Hoinarule? Bine, le-am răspuns nedumerit, apoi le-am recunoscut râsetele. Ghidușa, Portocala! am exclamat. Cum ați ajuns aici? Și de ce v-ați transformat în licurici?... Dar tu de ce ești Lup Albastru? m-au întrebat
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
chicotind. Ce mai faci, Hoinarule? Bine, le-am răspuns nedumerit, apoi le-am recunoscut râsetele. Ghidușa, Portocala! am exclamat. Cum ați ajuns aici? Și de ce v-ați transformat în licurici?... Dar tu de ce ești Lup Albastru? m-au întrebat Hamsterii zburătăcind roată în fața mea. Eu am fost întotdeauna așa, le-am zis. Dar voi?... Și noi am fost întotdeauna așa, a râs Ghidușa. Doar că nu ți-am spus până acum, a adăugat Portocala mândră de secretul lor. Sau poate am
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
nu știe să se poarte altfel. Tutuiesc toți bolnavii, îi manevrează brutal, îi reped pe „aparținători“ și au buzunarul căscat pentru orice: o perfuzie schimbată, un pansament, un cearșaf curat, o ploscă. Dar când e ora de vizită a Profesorului, zburătăcesc toate ca niște găini albe în jurul suitei de medici și studenți. Unul dintre stagiari, cu care am fumat pe balcon mai devreme, îmi face cu ochiul. Are surâsul unui copil cu o ușoară debilitate mintală. 8 octombrie Pe tata l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
Era rândul lui Moș Crăciun, înalt și masiv, îmbrăcat într-o manta roșie de satin, tivită cu vată, s-o pornească domol către marginea cealaltă a scenei, unde, la piciorul unui brad de mucava, dormeau cei doi copii sărmani. "Fulg-de-Nea" zburătăcea deja pe tot întinsul scenei. Sala nu-i vedea, dar Lucian, ridicându-și privirea către pasarela înaltă de metal de sub tavanul scenei, zări doi lucrători în salopete cenușii, pe care nu-i văzuse niciodată până atunci, aruncând pumni de buline
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
N-ar strica să luați o gustare înainte de tărie, zice Chițu cu deferență. Hm! știți, previne ulcerul. Să vă aduc o felie de cașcaval cu puțin piper?... Afară, dincolo de fereastra înaltă, unde se vede înălțându-se coroana unui copac, vrăbiile zburătăcesc tot mutându-se de pe o creangă pe alta și ciripesc asurzitor. Aplecat servil către domnul Panciu, Chițu observă jegul lucios de la îndoitura reverelor. Profesorul poartă un costum bleumarin cu dungulițe albe, la două rânduri. Se gândește că le va spune
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să putem ajunge sus până la stea, să vedem ce este? - Ca să înțelegi lucrurile trebuie numaidecât să le și pipăi? - Dar cum altfel, stăpîne? zise Auta. Marele Preot întoarse capul spre fereastră și stătu o vreme așa. În frunzișul de sub fereastră zburătăceau păsările. - Nu e oare o stea căzătoare? întrebă deodată sclavul. Bătrânul își întoarse într-o clipă ochii spre el. - De ce n-a căzut? Se mai gândi un timp, apoi zise cu o luminiță ciudată în ochi: - Să nu-mi ceri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
într-o dispoziție neobișnuit de proastă cât a ținut drumul către casă. Vultur-în-Zbor s-a simțit aproape la fel de epuizat de cea de-a doua noapte petrecută în K cum fusese și după cea dintâi. Insecte mici, creaturi ale nopții, le zburătăceau prin față. Scena era pregătită. TREIZECI ȘI NOUĂ Măgarul familiei Gribb, poate cel mai ascultător și cel mai puțin încăpățânat măgar din câți au existat vreodată, mergea serios de-a lungul Drumului Pietruit, în spinare un Vultur-în-Zbor măcinat de îndoieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face pline. Un meșteșug zadarnic, dacă nu mai poți aduce viața în pagini, dacă până și propria ta viață îți pare, când scrii despre ea, când o descrii, un lucru străin, gol, sec, mai inutil joc decât acesta, al frunzelor zburătăcind, răscolite, pe asfaltul de la intrarea în Cișmigiu. Intrarea dinspre „Spicul“, dinspre fostul restaurant „Cișmigiu“, dinspre intersecție, dinspre fostul „Gambrinus“. Tot mai sus, pe Bulevard, dinspre un tot mai de demult fost. Am mai intrat o singură dată în, de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despre câmpia încinsă în care stăpâni erau doar măgărușii, caprele răzlețe, ciulinii uscați și Luna luminând câte un drumeag ducând spre niciunde. Nu reușeam să-l facem să povestească ceva coerent despre Balcicul său. Parcă prindea cuvintele dintr-un stol zburătăcit de vânt, venea câte unul și se lăsa rostit de Kerim, destăinuindu-se numai lui, nouă lăsându-ne doar stinsa îngânare de dairea. În Ghemigi-mahlesi, mahalaua corăbierilor, locuise când încă avea mahoanele, când era puternic, tânăr și, spunea el, Allah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pas cu pas, atârnat, înlănțuit de Conți. Dezmierdat de bâiguielile ei. Muream și mă urmăream cum mă petreceam în altceva, necunoscut, fără stare, fără contur, fără greutate, un fel de fulg soios pierzându-se în rotocoalele puzderiei de alți fulgi zburătăciți în noaptea Bulevardului. M-am oprit chiar la intrarea în parc. Moartea mea, o adulmecam, venea din Cișmigiu. Îngrozit, m-am răsucit spre Conți. Adormise. Dormea din picioare. Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
desen de munte. Un cât de firav contur, să dea profunzime spațiului nesfârșit în care m-au aruncat. Doar alb, monoton alb, alb revărsat până în orizont, totul într-un pustiu de alb. Doar fulgii, mai mult ghiciți în materialitatea lor, zburătăcesc în chenarul ferestrei. Unii parcă se opresc o clipă, mă cercetează, îmi zâmbesc, își scot și-mi arată limba, fac fel și fel de ghidușii, zănatici, nepăsători. Am încercat să deschid de câteva ori fereastra, să prind un astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
privi cu mare neliniște. Iguana Oberlus se apropie de intrarea În peșteră și Îl azvîrli pe nou-născut În aer, privindu-l cum se izbește, cu un zgomot sec, de suprafața unei mări cenușii, oțelite și liniștite, deasupra căreia Începeau să zburătăcească, odată cu lumina zorilor, fregate, pelicani, albatroși și pescăruși. - Voiam să-l văd. - Nu ți-ar fi plăcut. - Era copilul meu. - Și al meu. Ți-am atras atenția că o să fac asta și am făcut-o... Problemele lui s-au Încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
liniștit și cu apele mai domoale decît cel mai liniștit și mai calm lac de munte, se transformă În singura Însoțitoare a oamenilor de pe balenieră. Păsările marine, care pentru o vreme se antrenaseră găinățîndu-se În capul lor, Încetară să mai zburătăcească În juru-le și se Întoarseră la cuiburi odată cu căderea Întunericului, iar În zorii zilei următoare avură În sfîrșit conștiința Înspăimîntătoarei lor singurătăți. Nici un val, nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai răspundă. Părea limpezit. Calul mergea la trap, și nu locurile erau de vină că-mi venea să-nnebunesc cu-adevărat. Copacii se bolteau albi deasupra capului, apoi drum întins, soare, iarăși pâlcuri de pădure și câte o pasăre care zburătăcea fără griji. Am dat curând de drumul mare, pe care se vedeau multe urme amestecate. — E vineri, a catadicsit să-mi spună, parcă îmbunat. Sculat când încă nu se luminase de ziuă, după o noapte cu somn prost și doborât
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de-a binelea. Și de altfel începuse a se adeveri din nou zicala care spune că goliciunea înconjoară, dar foamea dă de-a dreptul. Drept urmare, m-am ghilosit cu grabă și, cu pas iute, am pornit spre chilie, cu gândurile zburătăcite în toate părțile. În primul rând, m-am întrebat dacă a doua zi voi reuși să străbat ceea ce a mai rămas din documentele privitoare la Istoria orașului Iași. Tare aș fi vrut să închei această cursă lungă cât o lume
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
și de mâncare, căci nu exista animăluț, nici colț pe care furnicile să nu-l fi curățat. Soarta lui era să se sfârșească de o febră paludică, victimă a unuia dintre cei o mie de milioane de țânțari anofeli care zburătăceau prin Amazonia, ca să fie apoi devorat de jaguari și de furnici și să treacă astfel să facă parte din selvă; o selvă care era o mașinărie neobosită de creație și distrugere și unde nimeni nu era la adăpost de predatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
hazardului. Citeau mașinal nume și profesii - miniștri, comersanți, doctori, prefecți, pianiști, soții și mame iubitoare. Wanda se opri lîngă o bancă de piatră ascunsă Într-un boschet de trandafiri sălbatici. Își scoase batista și șterse excrementele uscate ale porumbeilor, care zburătăceau deasupra lor scoțînd sunete agresive, hulpave. Se așezară. Fumau absorbiți În gîndurile lor. — Fotografiile au ajuns În mîna nevesti-sii și pe masa redactorului șef. Niki le-a aranjat pe toate. Fiecare cu petrecerea lui, nu? Și tu de ce te cramponezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]