373 matches
-
orbitor al crinului la galbenul șofranului și la roșul aprins al trandafirului. Face o plecăciune adâncă în fața lor și grăiește cu o voce ușor cântată: — Tigrul trăiește în ținuturile hyrcanilor și ale indienilor. Pusio uită instantaneu de tigrișori și se zgâiește fascinat la man tia lui, atât de neagră și de lucioasă, încât te orbește cu strălu cirea-i întunecată. Aruncată aparent neglijent pe trup, trece pe sub brațul drept, pentru a urca până la umărul stâng, de unde mar ginea - formând un nod - îi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ridică semeț capul. Nu poți urma și pe Domnul, și pe Baal. — E târziu, face panicat Vittelius. Rufus se smulge din gânduri. — Gata cu hârjoneala! urlă din toți rărunchii. Trecem la ar mele adevărate! Se uită în jur: — Ce vă zgâiți la mine ca proștii? Dacă eu am fost reținut cu treburi, puteați să vă faceți încălzirea și singuri, nu să vă bazați doar pe protecții oculte și magice. Mânia înfrânată mocnește în el. — În schimb, ați preferat să vă flenduriți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nishi? Samuraiul se ridică și își încrucișă picioarele. Deși aveau același rang, se arăta respectuos față de Tanaka, fiindcă acesta era mai în vârstă. — Pe ploaia asta Nishi, încă se mai plimbă prin oraș. Eu m-am săturat să se tot zgâiască lumea la noi și m-am întors, zise Tanaka dezgustat. În tot acest timp își trăsese sabia de la șold, iar acum îi ștergea teaca umedă de piele cu o cârpă. Li se întâmplase și în Nueva España ca lumea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nici incidentul celebru, când am văzut o clipă din antret, pentru întîia și ultima oară, instrumentele lucitoare din laboratorul de fizică, grație unei uși întredeschise de servitor, care ne-a alungat, indignat peste măsură de obraznica noastră indiscreție ("Ce vă zgîiți?")... Cu toate acestea, din cauza imaginației vii și a simțului pentru comic, ea se amuza mai mult decât noi, neastâmpărată pe scaunul ei, râzând cu lacrimi, dar fără glas, cu ochii strălucitori, sufocată parcă de o pasiune, cu capul pe spate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
presus de orice - mă simțeam singur. Și atunci sari, pur și simplu, în mașini înțesate și rămâi acolo. Ca să mă întorc la intriga acțiunii, îmi aduc aminte că, în timp ce toți trei - doamna de onoare, soțul ei și doamna Silsburn - se zgâiau conjugat la mine și mă ascultau tușind, am aruncat o privire bătrânelului pipernicit. Am observat, aproape cu gratitudine, că picioarele nu-i atingeau podeaua. Picioarele lui îmi apăreau ca niște vechi și prețuiți prieteni. — Cu ce se ocupă omul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
vag ostil. Și din nou am avut senzația trecătoare, dar intensă că știa că sunt fratele lui Seymour. — Ce o face pe doamna Fedder să creadă că Seymour e un homosexual latent și un schizofrenic? Doamna de onoare s-a zgâit la mine, apoi a pufnit disprețuitor de elocvent. S-a întors spre doamna Silsburn, întrebând-o cu o maximă ironie: — Ați putea pretinde că un om normal e în stare de o asemenea ispravă ca asta de azi? Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
urmă, când - cel puțin după părerea mea - conversația se împotmolise total, s-a ridicat brusc și s-a dus să se uite la o fotografie a lui și a lui Bessie, care fusese de curând prinsă pe perete. S-a zgâit vreun minut la ea, apoi s-a întors cu fața spre noi cu o bruschețe care nimănui din familie nu i s-ar fi părut neobișnuită și l-a întrebat pe Seymour dacă-și amintește de seara când Joe Jackson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
reveni În memorie Înțelegând de fapt: milițianul dorea s’o legitimeze. Dar, cu ce se făcuse vinovată? Nervos, milițianul În slujba dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, o bruscă Înpingând-o către intrarea În duba miliției. Ridică vocea privind-o Încruntat. “Ce te zgâiești așa la mine...? Vezi bine, eu nu glumesc...!” Biata fată schiță un gest de-a dechide poșeta Însă, Își aduse aminte Îngrozită, pașaportul se afla acasă. Înălță din umeri neputincioasă În timp ce de frică dispăru din memorie toate cuvintele Învățate. Încercă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
către mine În timp ce ochii deschiși dar pierduți În fundul capului mă priveau cerând Îndurare și În același timp parcă Întrebau. “Dece am fost omorâți...!?” Am fost readus la realitate de ghiontul gardianului cu bastonul de cauciuc, care ridică vocea. “Ce te zgâiești mă la cadavre, ori vrei să te numeri printre aceste mortăciuni...? Hai, apucați de targă, eu vă aștept afară...!” Cu cele mai năpraznice sentimente de ură Împotriva brutelor comuniste - am Început să transportam cadavrele la un auto camion acoperit cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pe mama și m-am rugat lui Dumnezeu să se joace cu mine eram devorat de frică și de întunericul decupat din veșmintele lui tata prins în acest sentiment ciudat am ucis o lacrimă am strigat și moartea s-a zgâit la mine ca la o pradă nici nu știu dacă sunt fericit sau trist știu doar că nu-mi aparțin am privirile amputate și oscilez între cer și o umbră leneșă aș putea să mă prefac într-un băiat care
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
te așezi și faci exact ceea ce simți că îți vine să faci. Cuvintele erau scrise cu carioci de culoare neagră pe carton galben, la care erau atașate poze obscene. Uite-așa o găleată avea nenorocita între picioare. Stai să te zgâiești la șmecheriile jagardelelor din mijlocul valului de spermă. Juanita del Pablo o ia în cur. Cine scrie chestiile astea? Cu siguranță cineva care are un profund dispreț pentru sexul opus. Între timp îngrijitorii își fac rondul zornăindu-și săculeții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dublu. Limba îmi era ca un frazzfurter carbonizat. Pe la jumătatea drumului, însoțit de plecăciunile portarului - un adevărat desfrâu de umilință bine jucată - am constatat într-una din oglinzile din hol că fermoarul pantalonilor se rupsese și că chiloții roz se zgâiau triști prin șliț... Am o teorie. Ele hotărăsc, nu-i așa? Fetele hotărăsc. Totul e hotărât, totul e acut în vedere. E una din acele nopți când îți faci apariția cu o orhidee și iei un loc la masă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
kile de bucurie, pe o litră de cap! Cotoșman: Cum văd eu, Măria Ta, nu e chiar așa ușor să fii împărat! Marele Dregător: Dar tu cine ești, arătare? Cotoșman: Eu sunt Cavalerul Cotoșman, supranumit și Motanul Încălțat. Dar de ce zgâiești așa la mine? Înălțimea Ta, ce, n-ai mai văzut motani? Marele Dregător: Ba da, am văzut, dar nu din ăștia așa ca tine, cu grai de om și haine omenești! Cotoșman: Fiindcă eu nu sunt motan de rand, sunt
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
să te ajut? Întrebă Sammy. Cel puțin atâta pot face și eu, după ce v-am mințit. În plus, a trecut ceva timp de când n-am mai stat Într-o bucătărie de familie - mi-ar plăcea foarte mult. Părinții mei se zgâiră la el, curioși. —Sammy e bucătar, am spus eu. A studiat la Institutul Culinar American și are de gând să-și deschidă propriul său restaurant Într-o bună zi. —Zău? Ce interesant. Acum gătești undeva În oraș? Întrebă tata. Sammy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
montase lângă raftul cu dosare. Sângele în alb-negru era țipător și nenatural. Erau fotografii pe care nu le va putea arăta nimănui chiar dacă ar fi rezolvat tot cazul. Gândul că îi aparțineau exclusiv lui era liniștitor. Petrecu ore întregi doar zgâindu-se la ele și distingând forme înăuntrul formelor. Scurgerile deveniră stranii apendice corporale, iar jeturile de sânge - cuțite care le retezau. Conexiunile vizuale deveniră atât de ilogice, încât se văzu nevoit să se întoarcă la textele de școală: exemple de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
sau despre vreun tip de vreo treizeci de ani, cu arsuri pe față? — Nu. — Avea vreunul dintre ei vreo pasiune pentru animale? Nu, doar pentru alți tipi. Danny zise: — Cară-te de-aici! Apoi se cără el, iar puștiul se zgâi în urma lui. Întinderea de asfalt negru era acum goală. Se lăsa înserarea. Danny se îndreptă spre poarta principală. O voce venită dinspre ghereta paznicului îl opri. Ia zi, detectivule, n-ai un minut liber? Danny se întoarse. Un tip chel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-și pumnul în ultima fracțiune se secundă. — Povestește-mi despre Loftis, ce naiba! Ajută-mă să plec dracului de-aici! Sticla lovită de sticlă produse un clinchet, după care se auzi o respirație grăbită și urmară clipe de tăcere. Buzz se zgâia la perete. Hartshorn vorbi cu o voce spartă, moartă: — Reynolds și cu mine am avut doar... o chestie de moment. Ne-am întâlnit la o petrecere organizată de un belgian, un regizor de film. Tipul era foarte au courant și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
smulși din orbite, cu intestinele mușcate. Vorbim despre șantaj, spargeri, jazz și tipi cu fețe arse, iar dumneata crezi că mă poți jigni numindu-mă naiv? Crezi că... Danny se opri când văzu falca lui Gordean încleștându-se. Omul se zgâia la podea. Danny se întrebă dacă atinsese cumva vreun punct sensibil sau pur și simplu îi provocase repulsie. — Care-i problema? Spuneți-mi. Gordean își ridică privirea. — Îmi pare rău. Am un nivel de toleranță extrem de redus față de tinerii polițiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și mai înspăimântătoare, punctată de scâncetele unei voci de soprană. Fetele se uitară la Mal. El luă altă revistă și încercă să citească. Se auziră hohotele de râs ale lui Dudley, chiar mai înfricoșătoare decât răgetele de dinainte. Studentele se zgâiau acum la el. Mal lăsă Weekly Sportsman și urcă sus, ca să vadă ce se întâmplă. Holul era îngust și pe el se înșirau mai multe uși înguste din lemn. Mal urmări acel Ha, ha, ha! până la o ușă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în mod oficial și vei primi imunitate din partea acuzării, un lucru pe care nu i l-am oferit niciodată lui Loftis. Ce spunea locotenentul Smith despre tulburările sindicale e adevărat. Acum ori niciodată. Iar acum noi suntem aici. Rolff se zgâi la el. — Vă recunoașteți oportunismul cu atâta seninătate, încât dobândiți o credibilitate sinistră. Se auzi ha-ha-ul lui Dudley. — Există o diferență între taberele noastre: noi avem dreptate, voi n-aveți. Acum să ne întoarcem la Reynolds Loftis. I-a portretizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și cu Niles să studiați dosarele secțiilor de poliție din cartierele mexicane și să verificați toate incidentele raportate mai demult, cam prin anii ’42-’43, când cu revoltele zoot și Sleepy Lagoon, pe vremea când mexicanii erau bumbăciți. Breuning se zgâi la Danny. Niles gemu și murmură: — Instinctul meu... Danny spuse: — Sergent, dacă ai de făcut comentarii, adresează-mi-le mie! Niles zâmbi. — În regulă. Unu: nu-mi plac cei din Departamentul Șerifului din Los Angeles și nici bunul lor amic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
parte un șir de polițiști în uniformă și smulse obscenitatea agățată acolo. Apoi se răsuci pe călcâie, întorcându-se spre un contingent de polițiști inamici, și rupse caricatura în bucățele. Polițiștii de la LAPD stăteau încordați, priveau în gol sau se zgâiau pur și simplu la el. Gene Niles își făcu loc printre ei, înfruntându-l pe Danny. Îi spuse: Am vorbit cu un tip pe nume Leo Bordoni. Nu prea voia să cânte, dar mi-am dat seama că fusese interogat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
sala de sport, ademenindu-l cu un borcan de șnaps, și îl duce în vestiarul băieților. Acolo fata încearcă să-i desfacă nasturii de la cămașă, lingându-l pe piept și mușcându-l de păr. El se străduiește să se entuziasmeze, zgâindu-se la corpul lui din oglindă, dar continuă să se gândească la Tim. Asta-l face să se simtă mai bine, dar îl și doare, iar în final nu e deloc bine în ambele ipostaze. Îi spune lui Susan că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai ești acolo? Ești acolo, puștiule? Reuși să-și ducă receptorul la bărbie. — Da. Aici sunt. Știi ceva și nu-mi spui? — Da... nu... Pula mea, nu știu... Liniștea se așternu pe fir preț de câteva minute lungi; Danny se zgâia la fotografiile cu wolverine. Meeks întrebă: — Detective, vrei să zici că Loftis e suspect pentru crimele tale? Danny îngăimă: — Hai să zicem că poate. Poate foarte serios. Se potrivește cu descrierea asasinului și se... potrivește. Buzz Meeks exclamă: — Sfinte Sisoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-mi totul încet și calm. Știai că Hartshorn s-a sinucis, nu? Duarte zise: — Poate că s-a sinucis. Tu să-mi spui dacă-i așa. Nu, spune-mi tu, pentru că eu nu știu. Și trebuie să știu. Duarte se zgâi la Danny printre gene, ca și cum nu știa sigur ce să creadă. — Charlie era avocat și maricón, dar nu era fățarnic. A lucrat la cazul Sleepy Lagoon, a făcut rapoarte și multe altele. Totul pe gratis. Știu asta. — Okay. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]