798 matches
-
judecător și o juristă se îndrăgostiseră unul de altul, cu chipurile aplecate într-un dosar (care conținea o semnificativă existență întîrziată într-o lume la care nu se putea adapta), nu trecuse nici o furtună, nici un nor greu care să le zgâlțâie sau să le întunece senina lor iubire (deși ceva trecuse, când el își dăduse demisia ca judecător și începuse să practice avocatura: s-ar fi putut să n-o practice, să fie adică respins ele barou și el știuse că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a prins odată un guturai... Probabil că după ploaia rece de azi... trebuia să-mi fi dat seama..." Da, zisei, am stat eu la carcere, iarna, afară și numai în cămașă, nopți întregi, dar n-am simțit vreodată că mă zgâlțâie o asemenea drăcovenie... Te pomenești că am îmbătrînit, râsei, iată un semnal..." Asta e o prostie, te rog să bei imediat un ceai de tei și să iei o aspirină. Ai un termometru acolo?" "N-am!" "Cere-i stafiditei aceleia
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
i se schimbă: parcă ar fi vrut să spună că nu putem trăi tot timpul clătinîndu-ne amândoi. "Ți-a trecut, zise, ai luat aseară o aspirină și ai băut un ceai de tei?" "Nu, îi răspunsei, demonul care m-a zgâlțâit atât de tare a plecat singur..." Dar nu mă auzi, și atunci reluai fără echivoc, dar parcă în treacăt: "Fotografia aceea trebuie s-o scoți și pe ea din album și s-o pui pe foc". Am și scos-o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Era mirosul ce anunța deschiderea porților infernului. S-a făcut noapte. A mai durat câteva ore și s-au culcat. Toți dormeau. Deodată, Noel și Roxana se trezesc la auzul unui huruit urmat la scurt timp de zgâlțâială. Totul se zgâlțâie. Se zgâlțâie patul, lustra, mobila, pereți... Roxana, încordată și îngrozită, abia a putut pronunța cuvântul cutremur, stins, fără vlagă. Noel, într-o fracțiune de secundă, se repede ca un tigru la copil și îl înșfacă din patul ei, trezind-o
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
ce anunța deschiderea porților infernului. S-a făcut noapte. A mai durat câteva ore și s-au culcat. Toți dormeau. Deodată, Noel și Roxana se trezesc la auzul unui huruit urmat la scurt timp de zgâlțâială. Totul se zgâlțâie. Se zgâlțâie patul, lustra, mobila, pereți... Roxana, încordată și îngrozită, abia a putut pronunța cuvântul cutremur, stins, fără vlagă. Noel, într-o fracțiune de secundă, se repede ca un tigru la copil și îl înșfacă din patul ei, trezind-o. Văzând că
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
convertit la dreapta credință. E într-o stare euforică ce nu-l lasă să doarmă, un preaplin de viață îl copleșește: Îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgîlțîi și pe ceilalți, să le spun cît sînt de fericit, să-i rog să-și dea seama ce comoară posedă cu toții, ce sobiță minunată, ce tranchilizant fără prescripție medicală. Noroc de mine că strășnicia regulamentului mă împiedică să mă dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Ehe! Ce știm noi?, îl completez eu. - Dar, mai ales, ce nu știm!, o întoarce repede afurisitul de Haralampy. - Bine, dragu' meu, te-am înțeles... Gata! Altă știre la telejurnale... Haralampy sare de pe taburet, mă prinde de umeri și urlă zgâlțâindu-mă: - Nu se poate, mă bade! Așa ceva nu există să existe! Auzi? Antohi, turnător? Femeile se cutremură privind speriate spre televizor de unde, venind dinspre clădirea "Presei Libere", se aude un fel de geamăt deznădăjduit aducând puțin cu vocea lui Gabriel
În grija Sfântului Sisoie? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10283_a_11608]
-
un termos și ridică receptorul. Telefonul funcționa din nou. Dădu telefon în oraș și află că personalul plecase într-adevăr în urmă cu o oră. Avea să ajungă în Mohoreni în douăzeci de minute. Se duse la fată și o zgâlțâi ușor. - Nu dorm, zise ea. Mă gândesc. - Vine trenul, Domnișoară. În douăzeci de minute. - Da? Fata se ridică, dădu plapuma de o parte și își trecu o mână prin părul cam murdar. Apoi merse în toaleta gării să se spele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
privi o dată florile înainte de a le băga în buzunar. Îi aminteau... sau nu... ba da! Își aminti: acel buchet de Bășina Porcului fusese pictat de Van Gogh, conțineau același galben, același verde, același gri. - Auzi, îl întrebă Reptigli pe Mâzgâlici zgâlțâind bidonul, astea le-ai furat dintr-un tablou, nu-i așa? - Nu! Le-am cules din Kiseleff! răspunse Mâzgâlici simulând culegerea florilor. - Nu jura strâmb! se auzi o voce din cer. Era însuși Dumnezeu, în pragul unui cort uriaș care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
munți, către Colorado. Mexicanul repetă „sii-ren-aaa“ și face cu ochiul. Wakefield găsește locul și adoarme În vaierul vîntului care scutură ferestrele și În chicotele și gemetele fetelor bete și ale camionagiilor care vin și pleacă toată noaptea, trîntind ușile și zgîlțîind paturile. Dimineața, o zăpadă de un alb strălucitor Învăluie dealurile și totul este straniu de liniștit. Wakefield o apucă pe drumul vechi către Arizona. Trece pe lîngă un șir de reclame vechi la Burma Shave, care Încep imediat după intersecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
stătea pe pat făcută covrig. Părul lung și negru îi era răsfirat în jur, iar pe perna de lângă ea zăcea ceva ce părea a fi o cutie de Big Mac. —Anna! Am șoptit destul de tare, în timp ce-o și zgâlțâiam un pic. Nici un răspuns. —Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la Gestapo. Trezește-te! Anna a deschis ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
iar pe perna de lângă ea zăcea ceva ce părea a fi o cutie de Big Mac. —Anna! Am șoptit destul de tare, în timp ce-o și zgâlțâiam un pic. Nici un răspuns. —Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la Gestapo. Trezește-te! Anna a deschis ochii și a început să se holbeze la mine. —Claire? a croncănit ea neîncrezătoare. Părea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Bine, zisese Gelozia. Vrei s-o trezești tu? — Vai, nu, de ce n-o trezești tu? a răspuns Furia politicoasă. Plăcerea e de partea mea, a spus Gelozia plină de grație. După care m-a înșfăcat de umăr și m-a zgâlțâit până m-a trezit. M-am trezit în minte cu imaginea oribilă a lui James în pat cu Denise. Furia amară revenise, cugându-mi prin vene ca o otravă. Așa că în timp ce o hrăneam pe Kate, am terminat restul de vodcă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
smucindu-l din când în când, după pașii nervoși, largi, nesincronizați cu cei ai copilului, se intuia starea unei cumplite enervări, o ieșire din matcă datorată acestei vești care o descumpănise. Și spuneai că ești băiat mare, mai zise ea, zgâlțâindu-l cu putere, încât copilul, dacă nu ar fi fost ținut zdravăn de mână, și-ar fi pierdut echilibrul. Tot drumul până în casă repetă de zeci de ori: ,, Spuneai că ești băiat mare, ai?" * Despărțindu-se de Simona, Veturia întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
e splendidă, chiar dacă-i foarte friguroasă, luna de sus, din cer, luminează cu o strălucire glacială străduțele de nepătruns ale bătrânului Paris. Ar putea fi ora zece seara: clopotnița abației Black Friars a bătut nu demult, rar, ora opt. Vântul zgâlțâie cu scrâșnete lugubre fâșiile de tablă de pe Întinderea dezolantă a acoperișurilor. Un strat gros de nori acoperă cerul. Căpitane, urcăm iar? Nu, dimpotrivă, ne prăbușim. Blestem, peste puțin Patna se va prăbuși În adânc, sari, Jim Cânepă, sari. N-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pierre noire... mon voyage souterrain...“ „E fals, e fals“, striga Agliè, „fraților, cunoașteți cu toții textul acesta, este Très Sainte Trinosophie, am scris-o chiar eu, oricine o poate citi cu numai șaizeci de franci!“ Alergase către Geo Fox și-l zgâlțâia de braț. „Oprește-te, impostorule“, strigă Madame Olcott, „Îl ucizi!“ „Și, ce, dacă?“ strigă Agliè, răsturnându-l pe medium de pe scaun. Geo Fox Încercă să se susțină agățându-se de propria-i secreție, care, târâtă În căderea aceea, se dizolvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
doză de șarm, persuasiune și rafinament. Aspectul fizic e de o importanță capitală... Nu e nevoie să mai căutați, a bubuit Neil. Iată-l pe omul momentului. A picat la țanc. Ei, Hugo, ai fost cu noaptea-n cap să zgâlțâi piața imobiliară? Hugo a înțeles că ăsta era momentul să intre în acțiune. —Ăăă, da. Da. Absolut. —Vedeți? El e omul vostru. Nu doarme niciodată, a rânjit Neil către cuplul din fața lui. Mănâncă, respiră, ba chiar și cacă vânzări. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
uluit la maică-sa. — Sigur că mi-a spus, a tunat Amanda. E prietena mea. Îmi e loială. Nu că tu ai fi în stare să înțelegi ce înseamnă conceptul ăsta. În plină stare de demoralizare, Hugo s-a simțit zgâlțâit de un puseu de indignare. —Loială! a pufnit el. Nu cred c-ai mai fi considerat-o loială dac-ai fi văzut-o cum se dădea la mine acum câteva zile. Dac-ai fi văzut-o cum se freca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te facă să caști ochii, înainte să-i închizi la loc: Dacă vrei să afli cine te urmărește... În aceeași clipă, a sunat telefonul. Se restabiliseră liniile, îl auzeam pe Mihnea cu o claritate nefirească. „Robane, ești bine? Te-a zgâlțâit?“ Am început și eu să vorbesc, cu ochii încă pe monitor. „Lejer, ca la bombardament. Încă puțin și săream cu balconul. Mari și-acum tremură. Tu?“ „Nimic deosebit, m-am trezit doar cu motanul în cap. A fugit când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu luăm atitudine, voi sunteți bătrâne, nu?” Și știu că mama s-a supărat pe mine, că am ales să intru la izolator, cu celelalte. Și vreau să spun că a venit comandantul, m-a luat de piept și mă zgâlțâia, că dacă m-ar fi lovit de paturile de fier, acolo rămâneam lată, că el știa că eu am fost În dispensar, și ce căutam Între astea, care, mă rog, au luat atitudine... Și de-acolo am fost dusă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pe câmp, exact când eu mă concentrez pentru scris. Tavanul tremură, amenințând să cadă peste mine. Nimic de făcut. Decât să-mi iau tălpășița la Centrul de Presă, unde existăvorbărie în toate limbile posibile, dar cel puțin „tavanul” nu se zgâlțâie și nu țipă ca din gură de șarpe. L-am visat pe regele suedez, care-mi arăta o mare prietenie, tocmai inspecta gărzile surâzând. În aceeași zi am primit de la PEN treisprezece mii de coroane suedeze! Vizita lui Dalai Lama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
în fugă de la hambar, lipăind cu picioarele lui desculțe, și a lovit animalul cu o piatră în cap. Eu l-am așezat, mort, pe mănușă, iar Caligula n-a refuzat să vină, însă n-a vrut să-l mănânce. A zgâlțâit șopârla cu mare furie și a zvârlit-o cât colo pe jos. Când i-am oferit-o a doua oară, o biată fărâmă de carne plină de praf, a făcut la fel. Oh, cioară nemernică! Să nu-l mai văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
m-a făcut să tresar. Am zis: Da’ ce s-a întâmplat? Care-i treaba? Renée a încercat să se sinucidă azi noapte, mi-a spus. A luat somnifere. Am ajuns acolo exact când începea să își piardă cunoștința, am zgâlțâit-o și am pleznit-o, am făcut-o să meargă, am băgat-o într-o baie rece până a ajuns acolo doctorul - și e în viață. O să fie bine. Chiar a încercat? A vrut să moară? Doctorul spune că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
apostoli sau tulburată de trecerea lui Eneas, acea băiță clementă, mătăsoasă, minunată, cu sclipiri de frumusețe, pe lângă care copilăriseră toate semințiile străvechi. În timp ce părăseam portul, oceanul Atlantic, de un cenușiu brutal, a prins în chingi vasul cu toată puterea lui, zgâlțâindu-l, împingându-l, mormăind; o sfârâială înfometată a prins a săra pereții etanși. Însă în dimineața următoare, în soare și căldură, ne îndreptam cu toate pânzele sus spre sud. Am ieșit pe punte după o noapte întreagă de vărsături - căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
În cele din urmă i-am făcut o treaptă cu mâna și a reușit. Am așteptat să mă ajute și pe mine, dar nimic. M-a lăsat să plutesc o grămadă de vreme. Am urlat, am țipat, am înjurat, am zgâlțâit barca. Nici o mișcare. În cele din urmă mi-am aruncat un picior peste o margine și m-am căznit și am reușit să mă cațăr peste copastie. Stătea pe o bancă, cu mâinile între genunchi. Furios, mi-am înfipt pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]