1,162 matches
-
glas mângâietor... Domnița Dana! DANA (intră, la fel ca Ana) PRICINĂ (tot mohorât): Hm... da... Treci lângă soră-ta. (Dana trece) LINGUȘITORUL: Fiica cea mică a Măriei Sale, cu părul bălai ca lumina primăverii, mlădie ca trestia în vânt, înțeleaptă ca zicerea bătrânească... Domnița Liana! LIANA (intră, la fel ca celelalte) PRICINĂ (tot mohorât): Mda... treci și tu... (arată spre celelalte două. Liana trece) Mda... Trei fete, trei belele... Unde mi-ați umblat? Iaca, de supărat ce-s, m-am așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cu trăire sfântă”, dar, am spune, și de înțelepciunea populară din „Culegere de proverbe sau Povestea vorbii, De prin lume adunate și iarăși la lume date” (1847), a balcanicului Anton Pann (exemplificăm printr-un fragment condensat, în sensul acesta, al zicerii populare, sfătuire părintească pentru copii săi: „Dragii tatei, viața nu e ușoară, dar cel mai mult o complicăm noi singuri, din cauza că nu știm concret ce dorim de la ea. În viață, niciodată, nu vom putea avea tot ce ne dorim
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
știut ce să răspundă. A tăcut, roșu la obraz, ca un trandafir proaspăt înflorit. Acum știe. De când țupăie, prin preajma sa, o droaie de fetițe si băieței ca niște păpuși umplute cu viață autentică. Iar noii membri ai grupei, ascultă, fascinați, zicerea lui: uite-așa se joacă fata! Uite-așa! Slavă ție, măreață nebuloasă! Pe fiecare unghiuță a trupului fostei Românii comuniste animalele și păsările de pradă ale noii societăți se băteau de la cioszvârtă, mai rău decât hienele, umflându-și burțile și
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
complex exemplul meu e suficient de elocvent, nu? -, cu atât devine el mai dificil de înțeles, iar cauzalitatea faptelor sale mai greu de decelat. Așa! Cred că prin această demonstrație de virtuozitate stilistico-psihologică, poate întrucâtva nițeluș cam elitistă, am demontat zicerea aia atât de enervantă a cumnată-mii cum că: Nimic nu-i mai simplu decât să spui că ești un neînțeles". Bun. Acum, că m-am răcorit nițeluș și pe tema asta, să ne întoarcem la firul narativ principal. Ne
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
feștilele din nas, că acu' acu' dă borșu' p-afară și mă mai și pătez." Când se întoarse de la baie, îl văzu pe șofer ridicat, pe picior de plecare. Banii erau pe masă. Se apropie și-i numără, aplicând solida zicere cum că socotelile corecte cimentează prieteniile. "E bine", spuse moale nea Vasile. Virgil se uită lung la el și-l sfătui: "Bre, poate ar fi cazu' să te duci la doctor. Mă uit la mata și, să mă ierți, da
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
individ mult mai avizat decât specialistul nostru în jurnalism, probabil vreun nenorocit de șoarece de bibliotecă răzbunător, i-a aruncat acestuia o ditamai șopârla ca nadă, iar expertul nostru în mass-media, hulpav, a înghițit-o cu tot cu undiță, încântat de frumusețea zicerii. Naiv, a prezentat-o mai apoi ca fiind un fapt de viață real, întâmplat, să vezi ce chestie, chiar domniei sale. A venit momentul să se termine odată și cu făcătura asta. Pentru a îndrepta această eroare care s-a înșurubat
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Nobelul este, o știm, o afacere politică. Mai precis, o afacere a stângii mondiale. Priviți lista premiaților din ultimii treizeci-patruzeci de ani și nu veți descoperi altceva decât "umaniști", agenți-salvatori ai lumii a treia, "ecologiști", corecți politic, conformiști ai muzicalei ziceri "liberté, egalité, fraternité", scrântiți întru Stalin, Mao sau Castro (când spun Castro, mă gândesc mai ales la doi extraordinari prozatori, Hemingway și Márquez, căzuți, ambii, într-o pasiune morbidă față de bărbosul Fidel.) Probabil că ultimul non-stângist laureat a fost T.
Doris Lessing, pe treptele casei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9155_a_10480]
-
Din contră, noi suntem mai ușor de dus de nas, fiind totuși atât de pățiți... Ei, nu-i așa. Insul lucid, mai ferit de cele rele, și deci mai avut, e mai pătrunzător... Tipul foarte inteligent, educat, și ajuns. Proverbul, zicerea aceasta franțuzească, mi-a dat așa mult timp de gândit... Dar de ce să te temi?... Pentru că repeziciunea cu care ți se dezvăluie un lucru poate să fie învelișul protector al acelui lucru, ce nu se lasă ghicit cu una cu
Molto vivace... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9185_a_10510]
-
merdenele, cu un excelent gust, dar care trimiteau spre etaj, în birourile redacției, un insuportabil miros de ulei ars. Astăzi, sub încăperile redacției se află sediul unei bănci de succes. Miresmele plăcintelor încinse au dispărut ca prin farmec, ilustrând faimoasa zicere conform căreia "banii nu au miros". Pot depune mărturie: nu au, într-adevăr. Au, în schimb, o gravitație accentuată: în loc să se ridice, prin tavan, spre noi, coboară tot mai mult în pântecele clădirii, într-un loc unde, pe vremuri, Iosif
Ce înseamnă o revistă literară? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9200_a_10525]
-
atinse fruntea, el se trezi și ea făcu față cu curaj acelei priviri despre care se temuse că-n primul moment o va fixa senin, fără a-și aminti cine este ea și ce făcuseră Împreună. Se Îmbărbătă singură cu ziceri ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
artă cât în ștergarele, puse pe vremuri deasupra plitei, pe care scria cu ață: „Bărbățelului să-i faci/ sărmăluțe, cozonaci”, „Pentru tine când gătesc/ Eu să știi că te iubesc”, „Păunașul codrilor/ Numai de tine mi-e dor”. Și aceste ziceri au măcar calitatea de a nu fi crunt agramate, cum sunt cele de la Săpânța... Pe la 1935, un ins din zonă, Stan Ioan Patraș, s-a apucat să facă la comandă aceste cruci-zarzavat. „Versurile” sunt pur și simplu stupide, relatând cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
puțin versificat, e o prostie: seamă despre cine-ai fost, cum ai trăit și cum ai murit dau urmele, câte și cum sunt, lăsate de tine în ceilalți, acolo unde Dumnezeu va ști să te găsească la Judecata din urmă. Ziceri pe cruce își pune numai cel căruia îi e teamă nu doar de a muri, ci și de a nu fi existat... Cimitirul Vesel nu mi s-a părut deloc vesel; dimpotrivă, e apăsat de tristețe. Dar nu de tristețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
București”. Autorul acestei declarații nu este un limbric complexat, Gherman și mai nu știu cum, care s-a săturat de România, acest om a fost până ieri ministrul de Interne al statului român, unitar, național și independent. Justificările lui Rus pentru aceste ziceri de mare toxicitate cică ar ține de înțelegerile PSD-ului cu UDMR, de „trădarea” ungurilor ș.a.m.d. Adică, fiindcă n-au ținut aranjamentele lui alde Hrebenciuc cu Verestoy și n-a ieșit Rus primar, vine acum dl - repet - fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
câine osul? Mușcând? Nichita Stănescu n-a mușcat pe nimeni, în schimb s-a gudurat cât cuprinde pe lângă marii mahări ai comunismului. Din nou, aceeași poveste ca și la Călinescu: cât poate influența poezia lui Stănescu masele prin comparație cu zicerea sa, de neuitat, la televizor, în 1981-1982: „Noi toți, scriitori, pictori, muzicieni, n-am fi făcut nimic fără tovarășul Nicolae Ceaușescu!”. Dacă dl Simion se mărginește să prefere literatura, neglijând cu superioritate restul, dl Nicolae Manolescu afirmă că literatura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
iunie 1990: în 13, era o situație critică, nu mai avea autorități la care să apeleze și atunci i s-a făcut pur și simplu frică și a chemat minerii. 14 ani mai târziu, înțeleg cu groază din ultima sa zicere, că dl prezident a privit atunci cu liniște minerii, care atacau în haită oameni luați de pe stradă după blugi, ochelari, plete sau fustă scurtă, ca pe niște băieți care aveau ei motivele lor. Și mai spune domnul prezident: „E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
șefului cînd va prezenta raportul, îl știa amator de formulări aforistice, zicea că marea politică se vede după cît de expresivă este susținerea verbală, citea discursurile de la Cameră sau de la Senat cu creionul verde în mînă și sublinia cîte o zicere mai norocoasă. Vorbitorul cu pricina se putea aștepta la un sprijin pe care nici nu-l bănuise, discret, dar îndeajuns de insistent, încît să-l împingă mai în față. " Cine se exprimă frumos înseamnă că gîndește bine. Doar se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nimeni nici măcar o clipă. Era prea gras pentru asta, da, da, prea gras ca să poată urî." Leonard Bîlbîie se simți foarte neplăcut, prințul vorbea iarăși ca pe vremuri, cînd se afla în Vladia, cu o morgă și o știință a zicerii care te putea ameți, vrăji, cuceri, iar dacă nu te lăsai, dintr-o dată te simțeai mic și rău, ca un cîine de maidan. Întîlnirea lor din această seară nu merita, cel puțin pentru el, nici un resentiment. "Dar dumneavoastră, prințe, ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
masă de la Malaxa, cam așa ceva, ori să găsească prin ziare o bombă despre care numai el știa adevărul, "sînt bombe care dărîmă birourile, astea nu-s chiar cele mai rele, pentru că sînt altele că dispar oamenii și rămîn birourile!", o zicere pe care o aruncase ca în glumă la o masă făcuse ocolul Bucureștilor și se întorsese ca o frază spusă de generalul Cihoski la o convocare, o frază dintr-un raport confidențial, bineînțeles, și abia după aceea își arunca ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
n‑ai cum să‑l asemui cu amintirea și pentru că dintr‑un vis ca ăsta te trezești tot În vis? Și dacă fusese un vis profetic, visul veșniciei și al timpului? Un vis fără himere ori șovăieli, un vis al zicerii și al simțirii, un vis deopotrivă al sufletului și al trupului, un vis cu contururi precise și limpezi, un vis ca un grai al său și cu o anume rostire, un vis care se supune zicerii, care se lasă adulmecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
șovăieli, un vis al zicerii și al simțirii, un vis deopotrivă al sufletului și al trupului, un vis cu contururi precise și limpezi, un vis ca un grai al său și cu o anume rostire, un vis care se supune zicerii, care se lasă adulmecat și deslușit, un vis mai viu decât trezia, un vis pe care‑l visează doar răposații, un vis ce nu se lasă ras cu briciul cu care‑ți razi barba, căci imediat țâșnește sângele, căci tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a cîte unui ren, spre hazul stăpî nilor vitei. Lui Gheorghe Pomean, Iuri cum Îi spuneau rușii, graiul acestui neam de păstori de reni Îi suna oarecum cunoscut. Rosteau cuvintele tare și apăsat, parcă ar fi rostogolit la vale fiecare zicere. Deodată, Începu să priceapă: un bărbat spu sese „hó“, după care „nap“. Alte vorbe nu Înțelese, pînă cînd o femeie prinse a se văieta că-i Înghețaseră degetele de la picioa rele uitate În zăpadă și nasul și mîinile și fața
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
doar la cerere. Ei? Ce spui? ― Că mă voi strădui să urmez sfatul dumneavoastră. Au mai discutat Încă o bună bucată de vreme. Strădania profesorului părea că dă roade. Gruia devenea din ce În ce mai Încrezător În forțele sale. ― Și acum, să urmăm zicerea care spune: călătorului Îi șade bine cu drumul... Seara de toamnă târzie, cu răcoare plăcută, a venit ca o mângâiere de mamă pe fruntea arsă de griji a lui Gruia. Involuntar, a dus mâna, ca În copilărie, când căuta mâna
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ziceați că sunteți alături de poporul muncitor!.. Adică cum vine asta?? Chiar așa precum ai auzit, măi deadea Kiprianov, i-a spus viitorul președinte, pre numele lui, Zozuleac, un bărbat încă destul de tânăr, viguros și cu ceva carte, după înfățișare și zicere a vorbelor. Că noi avem îndreptări încă de la Dragoș și Bogdan cum că aista-i loc voievodal, care, odată cu democrația, a devenit bun al poporului. Dar nu se poate, măi celovecule! Că documentele mele fac trimitere la uricele scrise ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
la chemarea aleșilor din neamul nostru huțulesc. Chemărilor aistor oameni aleși li se mai spune pe la noi și farmece sau vrăjitorii, solomonii ori magii și făcături, legări și dezlegări de bune și de rele, după trebuință. Așa și-a început zicerea prietenul nostru de la Izvoare. În obștea noastră, a continuat el, mai mult gospodinele muncesc, deși adesea fac și ele tovărășie cu paharul la făgădău și cu iarba dracului în crucea drumului. Că bărbații nu-și pierd vremea cu torsul lânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
un amor narcisist, dar mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc anul trecut și de gândul unui filosof care spunea că întregul glob pământesc nu se poate afla într-o mizerie mai mare decât un singur suflet. E de poveste zicerea asta, nu crezi? M-am zvârcolit multe nopți întorcând-o pe toate fețele și am ajuns la concluzia că omul are dreptate. Dar, încercând să iau distanță față de mine, încep să mă suspectez de anormalitate. Mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]