289 matches
-
În natura acestor mișcări religioase. Maeștrii lor nu au fost profesori de filozofie, care să argumenteze cu obiectivitate meritele unei noi teorii despre originea lumii, ci profeți care au Încercat cu fervoare să adune umanitatea În jurul cauzei lor”. Atunci când Învățătura zoroastriană se definește ca monoteistă, trebuie să se țină cont de faptul că astfel se atinge un singur aspect, poate cel mai superficial, fiindcă, dacă este adevărat că, teoretic, monoteismul nu se opune dualismului, ci politeismului (Pettazzoni, 1920, pp. 96, 112
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și dramatic condiționată. În G³th³, ca de altfel În toată lumea religioasă a Iranului antic, răul este un dat, o condiție a existenței. Acest fapt nu este evident doar În zoroastrismul considerat ortodox, ci și În zurvanism (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 3.3) și În tendințele spre mister și gnoză, legate Într-un fel sau altul de zoroastrism, oarecum În misterele lui Mithraxe "Mithra" și, cu siguranță, În maniheism. Problema Răului este omniprezentă În mentalitatea Iranului antic, unde diferitele răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Bun, clarifică implicit și semnificația definirii celor două Spirite ca „gemene”, deși acestei afirmații i s-a dat uneori o valoare pur metaforică (Boyce, 1992, p. 81, nota 54). Mai mult, având În vedere rolul fundamental al alegerii În cadrul dualismului zoroastrian, trebuie să ne gândim la un „spirit” (mainyu) nediferențiat, care doar În momentul manifestării voinței sale autonome dă viață la două spirite opuse (Gershevitch, 1964, p. 13). Paternitatea Domnului Înțelept nu apare asemenea celei a unui tată vinovat de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
originea existenței materiale, pentru că, așa cum se spune În Yasna 30,4, una este la originea vieții (gaya), pe când cealaltă este la originea non-vieții (ajy³iti: Kellens-Pirart, 1988, p. 111; Humbach, 1991, p. 124). În coerență cu o asemenea concepție, Întreaga tradiție zoroastriană Îi va atribui Spiritului Rău o singură „contracreație”, opusă celei materiale, pe care Domnul Înțelept a creat-o prin mijlocirea Spiritului Bun, iar natura unei astfel de lucrări negative va fi esențialmente spirituală sau mintală. În substanță, Zoroastrismul va rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumea spirituală, de către puteri spirituale malefice, potrivnice lucrării divine. Ansamblul acestor concepții, care au fost elaborate cu atenție de tradiția religioasă posterioară, În contextul speculațiilor despre cele două condiții ale existenței, m¶n½g și g¶tșg (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.3), a avut fără Îndoială premise gathice (Gnoli, În curs de publicare). În ceea ce privește cele două principii opuse, redate În funcție de semnificația lor primară cu Așaxe "Așa" și Drujxe "Druj" - „Adevărxe "Adevăr"” (F.C. Andreas și J. Wackernagel, H. Lüders etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aspect deja mult mai sistematic decât În G³th³, nici un element care să contrasteze cu datele gathice: așadar, este foarte validă teza celor care subliniază elementele de continuitate, În ceea ce privește concepția despre aceste abstracții-entități, Între gândirea gathică și dezvoltările ulterioare ale teologiei zoroastriene (Boyce, 1992, p. 67), chiar dacă nu se poate nega faptul că, de regulă, sistematizările teoretice sunt, Într-un fel sau altul, inovatoare și nu respectă mereu spiritul mesajului pur spiritual și etic. În orice caz, nu există nici un dubiu că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deja, ea nu se poate explica fără să se țină seama se concepția gathică a celor două existențe. La o privire mai atentă, o asemenea ontologie consimte, de fapt, prin utilizarea categoriilor unei gândiri nu tocmai conforme cu viziunea originală zoroastriană, o interpretare imanentistă a Heptadei divine (cei șapte Nemuritori Buni ca mainyu prezenți În cele șapte elemente ale lumii create: Boyce, 1992, pp. 68 sqq.). O constantă a Învățăturii zoroastriene, din cea mai Îndepărtată antichitate până În zilele noastre, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
utilizarea categoriilor unei gândiri nu tocmai conforme cu viziunea originală zoroastriană, o interpretare imanentistă a Heptadei divine (cei șapte Nemuritori Buni ca mainyu prezenți În cele șapte elemente ale lumii create: Boyce, 1992, pp. 68 sqq.). O constantă a Învățăturii zoroastriene, din cea mai Îndepărtată antichitate până În zilele noastre, a fost Întotdeauna convingerea naturală a unei solidarități profunde și indestructibile Între două nivele de existență, cel spiritual și cel material, cu toate implicațiile morale și comportamentale. A necinsti un element - de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și organice dintre toate părțile universului viu. Într-adevăr, nimic nu poate avea o existență materială fără să aibă un corespondent În existența spirituală: de exemplu, dacă am interpreta formula „gândire-cuvânt-faptă” (Schlerath, 1974), care a avut atâta succes În lumea zoroastriană și chiar În G³th³, ca pe o secvență sau un proces, am observa că, la fel ca În cazul celor două nivele ale existenței, reciproca nu este valabilă: existența spirituală, bunăoară gândirea, poate exista prin ea Însăși - Drujxe "Druj", Răul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin ea Însăși, pentru că ea este produsul sau manifestarea existenței spirituale. Pornind de la aceste premise, În textele de limbă pahlavi va fi amplu dezvoltată doctrina conform căreia m¶n½g este rădăcina, iar g¶tșg este rodul (cf., mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.3). Pentru importanța pe care doctrina celor două existențe o are În privința conceperii Nemuritorilor Buni, trebuie luat În considerație și faptul că aceste abstracții-entități corespund, În sistematizarea panteonului și a pandemoniului (probabil, În mare măsură, opera teologilor care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
etc. (Gray, 1929, p. 175); În timp ce, odată cu integrarea primului membru al heptadei, Spiritului Bun i se va opune Spiritul Rău, care se va opune direct chiar Domnului Înțelept, În urma unei dezvoltări aparte a concepției dualiste iraniene (cf., mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 3.2). Unele personaje demoniace nu sunt altceva decât divinități antice indo-iraniene, cum ar fi: Indra, Saurva (În India: Œarva) și N³nhaithyaxe "Na>nhaithya" (În India: cei doi N³satyaxe "Na>satya"), venerate probabil de populații „protoindo-ariene” cu care iranienii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
saoșyant („salvatorul care va veni”), care au dat naștere la interpretări variate, chiar etimologice; acestea ocupă un loc aparte În viziunea escatologică a zoroastrismului. Ideea unei fericiri duble, a sufletului și a trupului, este un motiv constant al mentalității religioase zoroastriene (Bausani, 1959, pp. 64 sqq.) și se Întâlnește deja În G³th³. De exemplu, binefacerile celor două existențe (cf. mai sus, subcapitolul 2.5 ) sunt obiectul unei invocații ca aceasta (Yasna 28, 2): „ca să-mi dai, conform Adevărului, binefacerile celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Molé (1963). În ceea ce privește escatologia individuală, consensul este aproape general: cu siguranță, G³th³ nu sunt sărace În referiri la soarta sufletului (urvan) după moarte. Două motive caracteristice ale concepției despre post mortem În tradiția religioasă a zoroastrismului (cf., mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.4 ) sunt deja prezente aici: acela al podului sufletelor, „podul Despărțitorului” (åinvantxe "c^invant": pentru o explicație, printre cele mai verosimile - Ch. Bartholomae) și cel al imaginii tinerei femei psihopompe (da¶na: literal „viziune”, dar În aceste contexte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se vadă În Zoroastru primul „apocaliptic” al Orientului antic (Nyberg, 1938, p. 267; Duchesne-Guillemin, 1948, pp. 142 sq.; Rudolph, 1961, pp. 113 sqq.; Widengren, 1983, pp. 77 sqq.; Boyce, 1984a, p. 74). Desigur, acest lucru nu Înseamnă că toată escatologia zoroastriană, care se reflectă și În literatura apocaliptică de limbă pahlavi, trebuie să-și aibă originile, În mod anacronic, În concepțiile inițiale. Unele elemente mitologice și elaborări teologice, prezente În izvoare mult mai târzii decât G³th³, dintr-o epocă ulterioară sfârșitului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
der Prophet des alten Iran”, În Nietzsche. Conferences prononcées à Genève sous les auspices de la Fondation Marie Gretler, Erlenbach, Zürich, pp. 64 sqq. Amiet, P. (1986), L’âge des échanges inter-iraniens 3500-1700 avant J.-C., Paris. Bailey, H.W. (1943), Zoroastrian Problems in the Ninth-Century Books, Oxford. Barr, K. (1953), „Avest. «dregu-», «drighu-»”,În Studia Orientalia J. Pedersen dicata, Copenhaga, pp. 21-40. Barr, K. (1954), Avesta, Copenhaga. Bartholomae, Ch. (1904), Altiranisches Wörterbuch, Strassburg. Bausani, A. (1959), Persia religiosa da Zaratustra a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
The Early Period”, În Handbuch der Orientalistik, vol. VIII, nr. 1-2, Leiden, Köln. Boyce, M. (1982), „A History of Zoroastrianism, II: Under the Achaemenians”, Handbuch der Orientalistik, vol. VIII, nr. 1-2, Leiden, Köln. Boyce, M. (1984a), „On the Antiquity of Zoroastrian Apocalyptic”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 47, pp. 57-75. Boyce, M. (1985), „Anâhïd”, În Encyclopaedia Iranica ,vol. I, fasc. 9, pp. 1003-1006. Boyce, M. (1987), „Priests, cattle and men”, În Bulletin of the School
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Sasanians Heirs to the Achaemenids?”, În La Persia nel Medioevo (Accademia Nazionale dei Lincei), Roma, pp. 517-531. Yarshater, E. (1983a), „Iranian National History”, În The Cambridge History of Iran, vol. III/l, Cambridge, pp. 359-477. Zaehner, R.C. (1955), Zurvan - A Zoroastrian Dilemma, Oxford. Zaehner, R.C. (1961), The Dawn and Twilight of Zoroastrianism, Londra ștrad. it., Zoroastro e la fantasia religiosa, Milano, 1962ț. tc "" RELIGIA ZOROASTRIANĂTC "RELIGIA ZOROASTRIANĂ" Gherardo Gnolitc "Gherardo Gnoli" 1. IZVOARELETC "1. IZVOARELE" 1. Avestatc "1. Avesta" Atunci când, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
History of Iran, vol. III/l, Cambridge, pp. 359-477. Zaehner, R.C. (1955), Zurvan - A Zoroastrian Dilemma, Oxford. Zaehner, R.C. (1961), The Dawn and Twilight of Zoroastrianism, Londra ștrad. it., Zoroastro e la fantasia religiosa, Milano, 1962ț. tc "" RELIGIA ZOROASTRIANĂTC "RELIGIA ZOROASTRIANĂ" Gherardo Gnolitc "Gherardo Gnoli" 1. IZVOARELETC "1. IZVOARELE" 1. Avestatc "1. Avesta" Atunci când, În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cultura europeană, datorită lui A.H. Anquetil-Duperron, a descoperit Avesta la parsii din India, i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tradiție orală a sanctuarului din Fars, prima aparținând magilor mezi, iar cea de-a doua, clerului persan (Wikander, 1946; cf. Windengren, 1968, pp. 275 sqq.), ambele fiind „Înțelepciuni” (Belardi, 1979) ce ar ține de două tradiții culturale diferite ale Iranului zoroastrian. Pe de altă parte, nu poate fi lipsit de semnificație faptul că zandșk În pahlavi - adică cel care Încearcă să facă o „interpretare” (zand) arbitrară a doctrinei religioase - era un termen care desemna „ereticul” și, de regulă, În secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel care Încearcă să facă o „interpretare” (zand) arbitrară a doctrinei religioase - era un termen care desemna „ereticul” și, de regulă, În secolul al III-lea d.Hr., deja maniheul (cf. Schaeder, 1930, pp. 274 sqq.): Într-adevăr, pentru un zoroastrian, principala trăsătură a maniheismului, În special negativă și periculoasă, trebuie să fi fost tocmai faptul că acesta se prezenta ca un interpret autentic al adevăratei religii a lui Zoroastruxe "Zoroastru". Culegerea de texte care formează scrierea sacră a zoroastrismului poartă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caz, clerul sasanid era foarte conștient de ruptura tradiției cauzate de căderea primului imperiu persan. Figura lui Alexandru a fost demonizată: faima sa legendară din literatura persană medievală are, În realitate, origini străine, mai Întâi elenistice și apoi islamice. Pentru zoroastrieni Însă Alexandru Macedon a fost Întotdeauna un blestemat, un exponent al nedreptății, distrugător al regalității legitime și dușman al Bunei Religii: el a dat foc Avestei - după o versiune ad hoc care intenționa să atribuie textului sacru scris o vechime
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
d.Hr.), lucru demonstrat mai ales prin confruntarea cu ortografia medio-persană din textele maniheiste din Asia Centrală, reflectată, la rândul ei, de limba provinciei Fars din primele secole ale epocii sasanide. Numele pahlavi (pahlavș) a fost dat persanei medii din textele zoroastriene, nu cu semnificația originară (literal: „partă”), ci cu cea mai târzie de „eroic, antic”, folosită pentru a desemna cultura iraniană preislamică. Chiar și În privința literaturii pahlavi, rolul tradiției orale a fost foarte mare. Acest fapt este foarte important: texte scrise
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu glosele și comentariile, dezvoltate vers cu vers, frază cu frază. Chiar și textul pahlavi era memorat În Întregime. În acest fel, ajung să facă parte din patrimoniul cultural și noțiuni derivate din doctrine străine, indiene, grecești, babiloniene, din moment ce clerul zoroastrian, sub impulsul dat de unii suverani cu o sensibilitate aparte pentru diferitele forme de cunoaștere ale epocii, s-a străduit mereu să consolideze propria cultură științifică și filozofică, armonizând cu tradiția religioasă noile cunoștințe legate de cele mai variate domenii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
armonizând cu tradiția religioasă noile cunoștințe legate de cele mai variate domenii ale cunoașterii, de la cosmogonie la escatologie, astronomie, logică, fizică, istorie naturală, drept, medicină etc. S-a vorbit deja despre rolul important pe care tradiția Îl atribuie unor preoți zoroastrieni În opera de codificare a canonului scripturii, ca Tansarxe "Tansar" sub domnia lui Ardașir și Âdurb³d ș Mahraspand³n sub domnia lui Ș³buhr II. De fapt aproape toată producția literară era de origine ecleziastică. Clerul magilor, În special cel din Persia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Deosebit de importante sunt Bundahișn și D¶nkard pentru conținuturile lor antologico-enciclopedice variate și pentru mărimea considerabilă (mai ales D¶nkard), dar și Ard³ Wșr³z n³mag, pentru faima pe care a avut-o, ca opera cea mai populară din Întreaga literatură zoroastriană, tradusă În diferite limbi orientale, În persană, sanscrită și gujarati și, de ceva timp, chiar În limbi europene. Bundahișn (MacKenzie, 1989a) tratează, În treizeci de capitole, În două redactări (Marele Bundahișn sau Bundahișn-ul Iranian, versiune prescurtată provenită dintr-o tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]