253 matches
-
viața mi-am irosit-o căutându-te și așteptându-te. Acum nu-mi mai scapi. Ești a mea și-o să fii a mea pentru totdeauna... Se trezi strânsă în brațe. Sus, undeva în înălțime, se auzea sunetul metalic al avioanelor, zvâcnet continuu, dar jos, pe-aproape, atât de aproape că închise ochii, răbufniră mătăsurile vântului ce i se încolăciră ca niște vrejuri la picioare, înfiorându-i gleznele. Crezu că are să se sfârșească de rușine și indignare, dar nu se întâmplă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-le mocnirea lăuntrică. Proza lui este ca un mileu cu arabescuri dese și enumerări multe, pe care le admiri pentru finețea țesăturii, dar pe care le uiți de cum ai închis cartea. E o eseistică de gingășie și rafinament, dar fără zvîcnet și fără încordare. Îi lipsește agresivitatea, imboldul de frondă, urmarea fiind o omiletică previzibilă, cu deziderate etice care sună frumos. Neavînd forță speculativă, eseurile morale ale lui Creția sunt moderate pînă la pragul convenției, tonul lor neieșind din uzanța bunului-simț
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
cîteva lecții de golf în liceu, dar jocul cerea mai multă atenție, concentrare și precizie decît eram eu capabil. — Da, întări profesorul. E un joc care necesită concentrare și... răbdare. Tăcură pînă cînd un mic papagal gălbui poposi cu un zvîcnet pe umărul lui Thaw și zise: — Grăbește-te, Marjory! Bătrînul domn Churchill! Grăbește-te, Marjory! — A, un papagal, făcu Thaw. — Da. îi zicem Joey. Sînt sigur că te-am văzut prin universitate. — Uneori fac schițe la medicină. — De ce? Să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
afla trupușorul pe care-l iubiseră atât, și-n cele din urmă uitaseră și de cimitir, și de copil, bucurîndu-se de cel care le mai rămăsese. O îndoială firească avea să facă să tresară, în anii următori, inima Manei, și zvâcnetul înfricoșat avea să se propage tot mai mult, ca o undă tot mai amplă, în cuprinsul acestei lumi imposibile: dacă, cumva, cel dispărut fusese Mircea? Dacă, uzurpator drăgălaș, era de fapt Victor cel care se așeza pe prag lângă Catana
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
victoria. Atacul cu proiectile era cel mai eficace dintre stimulii care îl transformau pe Rim într-o colosală mașină de luptă. Abia ce făcuseră contact cu pământul, că picioarele sale se și lansară într-un dans drăcesc, acompaniate parcă de zvâcnetul surd al lamei de accun. Ca orice alt martor al luptelor lui Rim, Maria văzu doar o umbră care se agită și apoi corpurile însîngerate ale călugărilor căzând descăpățânate. ― Aaah, strigă Maria, făcîndu-l pe Rim să tresară. ― S-a întîmplat
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
se reflectau nuanțele calde din grinzile de lemn ale plafonului și roșul căminului din cărămidă, prin care se strecura întunericul serii, punctele luminoase ale felinarelor ca niște ace în câmpurile ninse. Sub pleoapele închise pe jumătate nu se zărea nici un zvâcnet, nici un tremur. Era liniște deplină. Acum ajunsese la destinație. I-am luat mâinile împreunate în poală și am tresărit. Erau mai calde decât ale mele.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fundul grădinii și cumpăna de la fântână, ce străpunge pânza de fum de parcă-i un răzlog învechit uitat în zare.” În jocul de umbre nedeslușite, Costăchel răscolea priveliștea cu privirea înfrigurată. Când și-a descoperit casa, inima i-a tresărit cu zvâcnet nebun și o lacrimă - lacrima pe care o purta în suflet - a pornit să se rostogolească pe obrazul ars de soare... „Doamne Dumnezeule! Am ajuns, în sfârșit!” Era primul lui gând, sprijinit pe imaginea satului din vale. Plumbul cuibărit în
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
început să curgă în jur, suprapunându-se peste pâlpâirile lumânării... Moș Costache murise fără a reuși să-i spună - poate - lui Costăchel: „Iartă-mă, băiete, pentru nedreptatea ce ți-am făcut-o”... Poate prin acea imperceptibilă strângere de mână și zvâcnet de pleoape încercase s-o facă, dar moartea a fost mai tare ca el... Ninsoarea de afară încerca parcă să șteargă păcatele vrute și nevrute ale bătrânului... Costăchel îl iertase de multă vreme și acum îl plângea... Trecuse ceva vreme de la moartea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de oful și năduful ei, că atârnă la unul care atârnă și el la rându-i - o slugă, un bărbat care nici măcar în pat nu e-n stare... Deloc și de tot, Mirelo, încă-i bine. E bine pe dracu’. Zvâcnetul ăla de mândrie care se răsucea în ea și o umplea de venin... Oful și năduful, Mirelo, ai fi meritat mai mult decât cocoșul ăla împielițat care cânta cucurigu la comandă, hlizindu-se și gudurându-se pe lângă prietenii stăpâni, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în agonie, se împrăștie trist peste locul încleștării plin cu chemările jalnice ale muribunzilor. Apoi, se lasă liniștea. Numai vântul glacial alunecă ca o umbră nevăzută peste câmpul bătăliei. În tăcerea nefiresc de adâncă, Marius ajunge să audă în urechi zvâcnetul ritmic al propriei inimi. Ridică din zăpadă capul și privirea lui întâlnește ochii căprui, reci și imobili ca însăși moartea, ai unui neamț căzut lângă el. E fără cască, cu picături de sânge în părul castaniu. Din colțul gurii un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
compara cu el), a apărut odată în apartamentul 40, din D 13, și a bocit până i-au curs mucii. Al doilea cerc a descris o viață de câine (la propriu), nu prea lungă, până la ultima suflare și la ultimul zvâcnet: Kita s-a dovedit a fi o corcitură mai grozavă decât toți lupii alsacieni; a ros pantofii din casă, cotoarele cărților de pe rafturile de jos ale bibliotecii, brațul unui fotoliu și o policioară de la vitrină; Florea o ura, Naghy se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a luat geaca și a ieșit, și a fost plecat mult timp, iar cînd s-a Întors era atît de tîrziu Încît orașul aproape amuțise complet, nu se mai auzeau decît ici și colo cîte o sirenă, un claxon și zvîcnetul asurzitor din piciorul meu, și s-a culcat fără să mai aprindă lumina. Mirosea ca mama. L-am auzit dormind, cu respirația lentă și greoaie, apoi rîzÎnd În somn, iar dimineața am văzut că s-a culcat cu hainele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
gata să țâșnească, din sufletul amărât de gânduri. În casă, tăcere... era o tăcere rea cu spaime. Cu fața în sus, în pat, Iorgu se uita țintă la tavanul întunecat pășind în trecut... În neclintirea lui nu putea desluși decât zvâcnetul venelor. Toată noaptea aceea, din ajunul Sf. Apostoli Petru și Pavel, prima lui noapte de după înmormântarea Vasilicăi, nu putu să adoarmă recapitulându-și destinul... ...S-a văzut împresurat de umbre. -Am săvârșit lașități... M-am înstrăinat de lumea mea. Când
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
care nălucele sunt gata să țâșnească din sufletul amărât de gânduri. În cameră era tăcere... o tăcere rea cu spaime. În pat cu fața în sus, Iorgu privea tavanul întunecat, pășind în trecut. În neclintirea lui, nu-și deslușește decât zvâcnetul venelor. Năpădit de gânduri se simțea străin și singur, zvârcolindu-se doar, cu durerile, suferința și amintirile lui. Singurătatea la care era osândit îl înspăimânta... pierzându-se în gânduri fără șir. Și, doar, pentru o clipă închise ochii strâns,... și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o lumânare. Lumina era departe, moartă... Soarele nevăzut, se prăbușea în noapte. Era ceasul magic în care nălucele sunt gata să țâșnească din sufletul amărât de suferință, nemișcat și amorțit. Tăcere... o tăcere cu spaime... Iorgu nu-și deslușea decât zvâcnetul arterelor. Il cuprinse o teamă nedefinită. -Fata, Fata mea dragă... unde ești, Fata?!.. se tângui el. -Rând pe rând, fiecare urcă Golgota de veacuri... Fiecare străbate aceleași chinuri!.. îi șopti un gând. Fiecare află deznădăjduita speranță a veacurilor... Fiecare își
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să moțăie. Poate chiar ațipise ? Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniștea cunoscută a străzii care dormita, pustie, țăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să deschidă. Ba chiar și zvâcnetul apei din stropitoarea cu care, sub prelata dungată, jupânul răcorea trotuarul încins din fața prăvăliei ; ba chiar și plesnetul dudelor negre care își striveau de asfalt trupul cald și răscopt, împrăștiindu-și sângele dulce și lipicios, bâzâit de viespi. Și totuși
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a spus Sophie decât atât : vino mai devreme mâine ? împingi deci poarta, pietrișul scârțâie sub pași, familiar. În fața ochilor, medalionul de ipsos de pe fronton, iar în el - anul atât de îndepărtat, 1879. Nervii îți sunt atât de întinși, încât propriul zvâcnet de spaimă te sperie. Întorci capul într-acolo de unde ai auzit foșnetul și respiri ușurat, văzându-l. Te privește cu ochii mierii și rotunzi - o pojghiță de luciu fără adâncime sunt ochii lui galbeni, plutind în orbitoarea lumină albă a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Pe nimeni și nimic. Ai grijă de ea. Mai mult ca de viața ta. Am vrut să Încuviințez, Însă ochii mi s-au Îndreptat spre Fumero, care se lupta cu cuțitul ce Îi străbătea Încheietura mîinii. Îl smulse dintr-un zvîcnet și se prăbuși În genunchi, ținîndu-și brațul rănit care Îi sîngera pe lîngă corp. — Du-te, Îmi șopti Carax. Fumero ne privea de pe jos, orbit de ură, ținînd cuțitul plin de sînge În mîna stîngă. Carax se Îndreptă spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ar re ține cu dragă inimă. Ai de ce să te fudulești cu asemenea ser vitori. Întoarce încet privirea către adolescenți. Și dacă i-ar lua totuși? Măcar să i vadă mutra opărită când va da nas în nas cu ei. Un zvâcnet în vintre îl face să freamete. O să i trimită în calea ei tot timpul pentru a o servi cu devotament, îi va învăța să o aduleze, căci femeilor le place să fie venerate precum zeițele. Cine știe? S-ar putea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
propria gură și plescăitul apei din chiuvetă, glasul lui monoton și pătimaș În timp ce lucra cu bărbatul cîrn, cu braț schilod. CÎnd deschise ușa băii și trecu Încet pe lîngă ușa lui, vocea lui monotonă se auzi mai tare, de parcă era zvîcnetul unui motor de mașină. — Eric, auzi ea, trebuie să faci hm-hm. Cum poate fi zum-zum, cînd hm-zum e cu totul altceva? Merse precaut, furișindu-se pe scări, deschise ușa din față, nezăvorîtă, și rămase o clipă pe scară, ezitînd. Albeața cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În gol, clătinîndu-se ușor de pe un picior pe altul. Dar cînd auzi cum ușile anti-bombă se dau la o parte, se uită În jur și zîmbi. Iar cînd Îi văzu zîmbetul, inima lui Helen vibră din nou, și simți un zvîcnet, o zvîrcolire aproape dureroasă. — Salut, Julia, spuse ea, totuși, calmă. Ce surpriză plăcută. — Chiar așa? o Întrebă Julia. M-am gîndit că, de vreme ce știu unde lucrezi acum... Se uită spre cer, care acum era Înnorat și cenușiu. Speram c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Împărțea țigara cu Helen, lăsînd-o să și-o pună Între buze și s-o Îndepărteze după ce trăgea un fum. După ce termină de fumat, Închise ochii. Helen Îi studia pieptul și stomacul care se ridicau și coborau În ritmul respirației, și zvîcnetul pulsului la baza gîtului. Se auzi o bubuitură slabă a unei explozii depărtate, un ropot de mitraliere și poate zgomot de avioane. Vecinul polonez al Juliei, de la etajul superior, patrula neliniștit prin Încăpere; Helen Îi urmărea traversarea Înainte și Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
peste buza superioară și-l simte mereu umed. Senzația de teamă i se amplifică pe măsură ce dimineața se apropie de sfârșit. Durerea de cap se întinde, cuprinzându-i brațele și picioarele și începe să conștientizeze un nou centru al durerii, un zvâcnet surd, la baza coloanei vertebrale. Obloanele deschise ale dormitorului și pereții vopsiți în alb par să reflecte criza, deplasându-se amenințător spre pragul său de percepție, de parcă ar fi fost și ei afectați de febră. Pe la mijlocul zilei, începe să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
când se culpabiliza, când își reproșa că o trădează pe mama ta, că i-a fost destul să se depărteze de casă ca să cadă în mrejele altei femei. Ca și tine, în clipele acelea nu își ridica pleoapele și un zvâcnet abia perceptibil îi apărea în colțul gurii, în stânga, după cum văd că se întâmplă și la tine. O să îți repet cuvintele ce i le spuneam lui atunci : "Căile spiritelor predestinate unul altuia se întâlnesc atât de rar încât ar fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
oferea amăgirea unei liniștiri de mică durată. De obicei adormea cu fruntea pe birou, epuizată, cu simțurile răvășite, după un timp se trezea buimăcită, răsfoia cărțile și se pornea să citească, lacom, repede, cu ochii mijiți de efort, până când simțea zvâcnetul, își încorda palmele pe brațul fotoliului, zgâlțâia din picioare, apoi durerea exploda ca o petardă în creier. Sărea din fotoliu, mugea, își îndesa în urechi usturoi zdrobit și frunze de nalbă, făcea gargară cu spirt, carmol, oțet, își frângea mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]