252 matches
-
de sânge a cămășii și o înfășură în jurul părții de sus a brațului. Îl răsuci strâns cu o bucățică scurtă ruptă dintr-o creangă, atât de strâns încât îl durură mușchii. Brațul începu să-i zvâcnească, dar nu era un zvâcnet neplăcut. Hemoragia încetă. Se ridică șovăind în picioare și începu să urmeze cursul râului. Asta fusese intenția lui inițială, iar acum corpul lui își aminti. Era mai ușor să urmezi un traseu ales în prealabil decât să te gândești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
potoli. În cele din urmă, Își potoli setea trăgând o dușcă zdravănă de spirt Royal. Altă transpirație, alt chin. Stomacul dădea și el semne de revoltă, iar gâtlejul Îi era parcă dat cu glaspapir. Ippolit avea Însă experiență. Știa că zvâcnetul stomacului e furtună Într-un pahar de nisip și că greața, ca și bătăile de ciocan din tâmple se vor potoli. Prinzând puteri, Subotin aruncă o privire Îndrăzneață spre mijlocul Încăperii. Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să reziste peste noapte. Jina și-a închipuit că-și simte copilul mișcându-se, deși, la două luni, știa că era mult prea devreme. Și totuși mișcarea parcă nu fusese o părere. Fusese acolo: o bătaie ușoară de aripi, un zvâcnet nerăbdător. Ca un băiețel, căruia nu-i venea să creadă că ea continua să stea acolo și să se gândească în loc să se pună în mișcare. Jina s-a chinuit să se ridice și-a întors spatele râului. A încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
s-a mutat sub alt felinar? a furat întunericul lumii și a plecat? i-am păstrat locul liber pe umărul stâng. să-i spui, felinar bătrân, să nu plângă, atunci când pasărea gândului sărută mărunt fruntea poeziei și-mi lasă în zvâcnetul tâmplei câte un vers... pentru el... nu mai alerg. rămân cu ochii pe tavanul la care priveam nopțile, împreună cu tine, copile, când jocul durerii se mai domolea iar tu, bulgăre de aur, râdeai păcălindu-mi inima să nu se mai
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nu mai are puterea pe care a avut-o cândva. Depășirea durează o veșnicie; e cât se poate de periculos și am trecut deja pe lângă câteva accidente pe care le-am evitat în ultima clipă. Fiasco-ul și-a pierdut zvâcnetul și răgetul de fiară. Mai zilele trecute m-a făcut praf o rablă. Pe când treceam triumfal pe Bayswater Road spre Marble Arch, trotineta asta a țâșnit din spatele meu, mi-a tăiat fața ca o bombă și s-a înscris pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
această stradă toată dimineața. Macadamul părea ud, dar era uscat. Am accelerat îndreptându-mă spre intersecție, am călcat frâna și m-am trezit pe o pantă cu gheață neagră pe care aderența era zero. O microsecundă sau două am simțit zvâcnetul de satisfacție că Fiasco-ul era, în cele din urmă, în formă. Împinși pe un plan cu adevărat ideal pentru rulare, o sanie pe roți blocate, ne-am început alunecarea pe străduță, - Uiii, mi-am zis eu. Și cum o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul acela al mingiucăi trage din mine, încetul cu încetul, gând după gând, cuvintele pe care aș fi vrut să le aștern. Vin cuvintele gata făcute trup. Un fel de derulare de peliculă mută, aproape incoloră, cu umbre, nici măcar umbre, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ritualul venirii anunțate a Berbantului văzut mai de aproape. Șoferul intră în încăperea garderobei. Târăște un geamantan din plastic, negru. Pe umăr tașca galbenă. Merge încovoiat, împovărat și grav. Icnind, urcă geamantanul pe masă. Tașca a lăsat-o, dintr-un zvâcnet, jos, lângă ușă. Geamantanul nu e închis bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari, negre, pe cotor n-a mai încăput și-și ițește muchia în crăpătura fermoarului neînchis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El. Țăranii îi țineau isonul bătrânului, cântând atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase în fața mea la masă și încerca să-mi zâmbească. Am ridicat din umeri. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Pe nimeni și nimic. Ai grijă de ea. Mai mult ca de viața ta. Am vrut să Încuviințez, Însă ochii mi s-au Îndreptat spre Fumero, care se lupta cu cuțitul ce Îi străbătea Încheietura mîinii. Îl smulse dintr-un zvîcnet și se prăbuși În genunchi, ținîndu-și brațul rănit care Îi sîngera pe lîngă corp. — Du-te, Îmi șopti Carax. Fumero ne privea de pe jos, orbit de ură, ținînd cuțitul plin de sînge În mîna stîngă. Carax se Îndreptă spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și trabucul lui Satanovski, legănându-se În hamacul improvizat din secreții nevăzute, piereau din vedere, lichefiindu-se Într-un punct din ce În ce mai Îndepărtat În spațiu. Urma apoi și mult așteptata oră când ornicul Mitropoliei bătea de șase ori. Atunci, cu ultimul zvâcnet, insectele sufereau o scurtă metamorfoză. Pe spatele lor, În locul crucilor, apăreau cadranele de ceas, ale căror minutare și secundare se Încrucișau mereu, rotindu-se amețitor... Minutele și secundele se devorau Între ele, umflându-se mereu, pînă ce ajungeau la dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
el Îl strigase pe nume și-l chemase În birou stârnind astfel vagi licăriri de invidie În ochii celor câțiva alți profesori care așteptau. — Mă așteptam să vii! - fuseseră primele cuvinte ale tovarășului inspector Stamatescu și ele provocară al doilea zvâcnet al surprizei.) În interiorul unei biserici (judecând după arcadele - sau firidele - care se ghicesc În spate, În planul depărtat al imaginii) se văd mai multe paturi de campanie. Un spital improvizat, deci. Pe unul dintre paturi se află un bărbat tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mai mare rușinea. Dorm pe rogojină. ― Dacă poimâine le ai, e bine? ― Să mi le trimiți prin fecior. ― N-avea nici o grijă. Poftă bună! ― Mulțumesc, jupâne - a răspuns lotrul doar din gură, fiindcă ochii urmăreau plutirea cu unduirile șoldurilor și zvâcnetul sânilor sub iia hangiței. Simțea că îi arde toată ființa... În sfârșit, a ajuns în fața lui: ― Uite, ți-am adus ce știu că îți place. Să mănânci cu plăcere, i-a urat ea cu glas tremurat. ― Da’ ce-i cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mă duc la ușă, să văd ce e... Hangiul mergea cu pas mare, gâfâind. Când a ajuns în fața bordeiului, s-a oprit. A ridicat cocoșul puștii, a pus mâna pe clanța ușii și... a deschis-o!... În aceeași clipă, un zvâcnet scurt i-a smuls pușca din mână. A urmat o lovitură în moalele capului, care l-a culcat la pământ... Hangița a scos capul de sub plapumă, dar, fiind întuneric, nu și-a dat seama despre ce ar fi vorba cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
O bucată de mușchi smulsă de pe tot brațul ședea răsfrântă și sângera... A căutat o cămașă albă curată, a rupt-o în fâșii și a înfășat-o strâns... Scrâșnind, s-a așezat, ca să poată răbda mai ușor durerea. Simțea un zvâcnet în locul rănit. „Îi prea strânsă legătura. Am s-o slăbesc, dar mai târziu. Să se oprească sângele. Acum ar trebui să văd cine a gândit că mă poate ucide așa ușor...” ― Eu, să fi fost în locul lui, mă duceam întâi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
peste buza superioară și-l simte mereu umed. Senzația de teamă i se amplifică pe măsură ce dimineața se apropie de sfârșit. Durerea de cap se întinde, cuprinzându-i brațele și picioarele și începe să conștientizeze un nou centru al durerii, un zvâcnet surd, la baza coloanei vertebrale. Obloanele deschise ale dormitorului și pereții vopsiți în alb par să reflecte criza, deplasându-se amenințător spre pragul său de percepție, de parcă ar fi fost și ei afectați de febră. Pe la mijlocul zilei, începe să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Îmi dădea amețeli. Nu aveam nici un gând porcos În cap, numai mă treceau vertijuri plăcute și nelămurite. Fără să vreau, Îmi mușcam limba și buzele. Înainte ca usturimea pricinuită de nuia să-mi Încețoșeze ochii cu lacrimi, apucam să văd zvâcnetul din piepții cămășilor totdeauna frumos colorate. Tot acolo, În casa parohială, am Îndurat și prima mare umilință În dragoste. Pe cea de-a treia fiică de Împărat o vizita și o curta un nene inginer dintr-un sat vecin. Venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
afară de o fierbințeală umedă. După ce sfârșise, se grăbise să plece, cât pe ce să se ciocnească de cel care Îi urma. Acum stătea sprijinit de peretele barăcii. Lacrimile i se zvântaseră. Își aminti că, atunci când o strânsese În brațe În zvâcnetele descătușării, sânii fetei Îl Împunseseră În coaste, calzi și ocrotitori. Înainte ca el să coboare, ea Îl mângâiase, În treacăt, pe obraz și pe ureche. Când fetele plecaseră, lui Cătănuță i se sfâșiase sufletul. Nu Înțelegea nimic. Îi stăruiau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de Crăciun, așa cum văzuse el că se Întâmpla la abator, ca să nu se mai tăvălească nici animalul, nici oamenii ca toți dracii prin nămol. Frânghia de care porcul Înspăimântat atârna cu picioarele din spate În sus s-a rupt În zvâcnetul suprem de Împotrivire, când cuțitul pătrunsese, căutând beregata. În agonie, porcul o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea căzut pe spate În nămol și se repezise spre via care Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când, Îl căuta cu privirea pe Foiște și-l Îndemna să ia și el parte, În vreun fel, la acea desfătare. Poetul, Însă, nu se simțea străbătut de fiori, se dusese la mașină și ascultase transmisiunea unui meci, În așteptarea zvâcnetelor de sfârșit ale porcinului, dar binevoitorului său prieten. Povestea asta se răspândise destul de repede și mulți, chiar dacă se lăsaseră furați de Întâmplarea deocheată, nu-i dăduseră pe de-a-ntregul crezare, căci fusese azvârlită către urechile lumii, În chip de răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
burtă, a băgat de seamă, printre scândurile ușii, că unul taman Îi fura bicicleta. Se repezise afară cu nădragii În vine, dar hoțul apucase să Îndepărteze binișor, călare pe prada sa. Însă acea nenorocire n-avea să fie ultima: odată cu zvâcnetul avântării În urmărirea hoțului, banii din buzunarul de la spate alunecaseră și căzuseră chiar În adâncurile haznalei. „Să-ți spun cinstit, dragă mămițică”, se apropie Hristu de sfârșit cu povestea lui, „noaptea trecută am dormit În școală pentru că n-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
s-o urnească, roțile sale mai Înalte decât un stat de om se Învârteau nevolnic pe loc În noroiul gros. De o parte și de alta a drumului forestier pădurea fremăta, Înspăimântată, parcă, de urletele mașinăriei. Câțiva stupi, clătinați de zvâcnetele de animal rănit ale tractorului, se prăbușiră cu zgomot și se sparseră. Zeci de mii de albine Întărâtate izbucniră din cutiile lor. „Luminile!” zbieră Directorul către omul de la volan. „Stinge repede luminile!” Însă acela, asurzit de zgomotul de porc târât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în ordine, am plecat spre chilie, cu nenumărate întebări în minte... Cea mai stăruitoare era cea privitoare la ființa care mă aștepta cu masa întinsă... Îmi imaginam că voi fi întâmpinat de ochii de aseară, cu tremur de pleoape și zvâcnet de sân sub fald de iie... M-am oprit în portița grădiniței, cu palpit de inimă... Tocmai atunci ușa chiliei se închidea ușor, ca împinsă de vânt. Nici o umbră în deschizătura ei. Cu simțurile încordate peste măsură, am intrat... Pe
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
celor ale celor care de doi ani mănâncă numai cartofi, care zilnic coboară În adăposturi? Vezi cum se Înviorează fețele noastre, aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava armelor automate, unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]