938 matches
-
Și nu pui pe mărire niciun cost. Văd cum Îți cântă unii osanale, Dar eu Te simt ca pe-un altar de vânt; Ascund în gând fiorul slăvii Tale Și Îți descopăr umbra pe pământ. Mustrat de îndoială, câteodată, Mă zvârcolesc orbit în întunerici, Că nu pot înțelege-un lucru, Tată: De ce te-au sfâșiat între biserici?!... Te-ntreb cu umilință și uimire: La noi când reveni-vei dintre nori Și fi-vei ostenit de nemurire, La care dintre ele Te
PSEUDO-PSALM de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/384820_a_386149]
-
cititorule, îi plătim și pe oamenii ăștia, și plătim și tonnerul de imprimantă, și hârtia, și cheltuielile cu poșta. Ca să aflăm că avem de dat zero lei sau că am plătit deja ceva ce știm că am plătit. Kafka se zvârcolește în mormânt, cred. Statul român îl face să pară banal, plictisitor și previzibil. Mare chestie dacă ne-am transforma mâine în gândaci... Păi, ne uităm în fiecare zi în oglindă și vedem niște papagali moțați, de care își bat joc
Kafka, nici nu știi cât de mic începi să fii! by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19109_a_20434]
-
asta. De exemplu, la ce grad de tabloidizare au ajuns televiziunile. GABRIEL: Dragă Horia, sunt indignat! Tu ai văzut ce-i în țara asta? Eu nu mai suport, dragul meu, simt că mă sufoc. Carnea roz a sufletului meu se zvârcolește în fiecare zi, cutremurată până la os de abjecția mocirloasă în care trăim. Poporul... poporul nostru, dragă Horia, s-a pierdut și rătăcește cu desăvârșire pe căile fără întoarcere ale animalicului și ale lipsei abolute de spirit. HORIA: Da, Gabriel, ai
Carnea roz a sufletului lui Gabriel şi zgâlţâirile fiinţei lui Horia by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19420_a_20745]
-
ca-n slovă să mint, Tu să invoci al iubirii sacru legământ! Îndrăznește, versule, fii a mea trăire Să-ți pot înveșmânta fioru-n nemurire, Cheamă-mă în taina ta, nu mă poți păcăli Cu vorbe de durere, nu te mai zvârcoli!... Renaștem...tu vers pereche sufletului meu, Unirea noastră-i sfântă la bine și la greu, Prin tine-mi trăiesc divinul, ție viață-ți dau Încolțind verde-speranță bobului de grâu. Grai îți voi dărui din tăcerea iubirii Ce-n izvoare de
GABRIELA DOCUȚĂ [Corola-blog/BlogPost/385083_a_386412]
-
mă-mbie ca-n slovă să mint, Tu să invoci al iubirii sacru legământ!Îndrăznește, versule, fii a mea trăireSă-ți pot înveșmânta fioru-n nemurire,Cheamă-mă în taina ta, nu mă poți păcăliCu vorbe de durere, nu te mai zvârcoli!...Renaștem...tu vers pereche sufletului meu,Unirea noastră-i sfântă la bine și la greu,Prin tine-mi trăiesc divinul, ție viață-ți dauîncolțind verde-speranță bobului de grâu.Grai îți voi dărui din tăcerea iubiriiCe-n izvoare de șoapte ne
GABRIELA DOCUȚĂ [Corola-blog/BlogPost/385083_a_386412]
-
acestei muritoare de rând. - Rup pactul cu diavolul și-l fac cu tine! - insistă Buha. - Eu nu fac pact cu nimeni! - îi replică Moartea. „Hârșc! Hârșc!” îi retează mâinile și picioarele. Baba țipă de durere. Palmele și labele picioarelor se zvârcolesc prin nisip. Deodată, „hârșc” și capul îi cade în colbul bătăturii, iar trupul se rostogolește zbătându-se neputincios. Ochii îi sar din orbite și degetele de la palme parcă-i caută pe jos. Câteva zvâcnituri și rămășițele trupești împrăștiate prin ogradă
VIII. CALEA SPRE TALPA IADULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1400 din 31 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360205_a_361534]
-
Tremuratul, gustând cu sălbatică voluptate, teama arborilor ce i se pleacă frenetic abandonându-se jocurilor centaurului fantomatic, Undeva în beznă o poartă uitată deschisă Se zbate neputincioasă gemând în zvârcolirile Mistralului, ploaia tremură înfricoșată când pasiuni îi sfâșia trupu-n șiroaie zvârcolindu-se sub săruturile amantul sălbatic, haotic căutând ascunziș în cele mai mici crăpături. Plânsul ei de fecioară umilită se transformă-n săbii de gheață aruncate cu furie pe acoperișuri, ferestre pe trupul nefericitelor creaturi ce rătăcesc pe sub cer, în ceasuri
STĂPÂNUL FURTUNII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1956 din 09 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384915_a_386244]
-
Și nu pui pe mărire niciun cost. Văd cum Îți cântă unii osanale, Dar eu Te simt ca pe-un altar de vânt; Ascund în gând fiorul slăvii Tale Și Îți descopăr umbra pe pământ. Mustrat de îndoială, câteodată, Mă zvârcolesc orbit în întunerici, Că nu pot înțelege-un lucru, Tată: De ce te-au sfâșiat între biserici?!... Te-ntreb cu umilință și uimire: La noi când reveni-vei dintre nori Și fi-vei ostenit de nemurire, ... Citește mai mult PSEUDO-PSALMde Nicolaie
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
ești Tatăși nu pui pe mărire niciun cost.Văd cum Îți cântă unii osanale,Dar eu Te simt ca pe-un altar de vânt; Ascund în gând fiorul slăvii Taleși Îți descopăr umbra pe pământ.Mustrat de îndoială, câteodată,Mă zvârcolesc orbit în întunerici,Că nu pot înțelege-un lucru, Tată: De ce te-au sfâșiat între biserici?!...Te-ntreb cu umilință și uimire: La noi când reveni-vei dintre noriși fi-vei ostenit de nemurire,... V. ÎNVINS IREVERSIBIL, de Nicolaie Dincă
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
cleric. Visele-mi renasc în dorințele de foc ale ființării care-mi consumă trecutul ce se dezintegrează, sunt mutilate minunile născute din pământul țării, iar în noi se fură și se branconează. Îngerii din demoni și demonii din îngeri ard zvârcolindu-se în același cerc uitat înlăuntru, cetățenii nevoiași la cer fac acum plângeri supărați că nu înțeleg ce-i particula întru'. Ochii lumii, oarbe găuri privesc dar nu pătrund substanța renunțării, în zori neîncrezătoarele nopți ne ocolesc cântând în timbrată
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
pe necurat din casele voastre și să-l trimitem înapoi sub talpa iadului. Mai trecură câteva săptămâni și liniștea se restabili în sat. Între timp Pătru Valdescu simțea un impuls să evadeze în necunoscut. Noaptea nu avea somn și se zvârcolea în așternut. - Ce ai, dragule? De câteva nopți ești agitat. Nu cumva ți-a făcut păcătoasa vreo vrăjitorie? - Mă frământă un gând nebunesc. Zvonurile că m-aș trage dintr-un neam de principi, iar tu dintr-unul de căpitani, îmi
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
în așternut. - Ce ai, dragule? De câteva nopți ești agitat. Nu cumva ți-a făcut păcătoasa vreo vrăjitorie? - Mă frământă un gând nebunesc. Zvonurile că m-aș trage dintr-un neam de principi, iar tu dintr-unul de căpitani, îmi zvârcolește inima și sufletul. - Vai, ce te frământă pe tine! - râse fata. - Încerc să alung aceste gânduri ispititoare și nu reușesc. Mă întreb de multe ori dacă nu cumva este adevărat!? Aproape în fiecare noapte visez o cascadă ce iese din
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
răstignit trupul pe crux cordiș îi înfig sonde în vintre de veacuri și îi sug sângele căpcăunii i s-a frânt trupul în rănile săpate în piatră și lut i-au presărat în loc de balsam otravă ce ii ucide copiii se zvârcolește că o fiara rănită se zguduie plânge-n puhoaie și plânsul sau se revarsă amar ducând cu sine în fărâme agonisirile lumii ticăloșite orgolii împietrite clădite fără cugetare și suflet în locul pădurilor înverzite pe pieptul sau sufocat de convulsii ardite
PLÂNSUL PĂMÂNTULUI de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2228 din 05 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383497_a_384826]
-
aripi jumulite se-opinteau De rădăcini pierdute mă loveau Iar stelele se zgribuleau de frică. Reci șerpi se unduiau din vizuină Târându-se pe trupu-mi ud și rece Pământul crapă -adânc la doisprezece Și râuri sapă șanțuri de ruină. Mă zvârcoleam, și ale mele brațe O rugă către lună înălțau Iar ochii mei de ramuri se-agățau Săltând în lacrimi conturau nuanțe. Și auzeam un murmur de izvoare Cum se sfădeau copacii-ngrijorați Și mă răcneau condorii disperați Pe piele-mi
CÂNTUL APUSULUI de ANA PODARU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382939_a_384268]
-
ajuns la ”Urgențe”. A întrebat de Zincă Augustin și o asistentă i-a aruncat peste umăr: -Uite-l colo pe targă, ești nevastă-sa? Stai lângă el, s-a trezit și aruncă tot după el, l-am legat, dar tot se zvârcolește. -De ce l-ați legat, consultați-l, faceți-i un calmant, ocupați-vă de el. -Nu ne mai bate cucoană la cap, știm noi ce avem de făcut, ăsta nu moare, trebuie să-l salvam pe bătrânul duduii, spuse asistenta
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU V de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385343_a_386672]
-
diferența între teatrul independent și teatrul particular m-aș întreba eu pe mine. Lia Bugnar: În primul rând să stabilim că nu e suficient să vrei să ai succes, ca să-l ai. Poți să faci căderi de calciu, să te zvârcolești pe jos și să n-ai succes. Pe de altă parte ca miza mea să fie să nu am succes, ar înseamna deja că teatrul pe care l-aș face ar fi foarte dependent, dependent de insucces. Eu fac exact
Tema teatrului independent dezbătută în deschiderea FNTI [Corola-blog/BlogPost/92862_a_94154]
-
nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului ZÂMBET DE IARNĂ Desculță de așteptări caut colțul ierbii În iarna cu chiciură pe ram, În tăcere ascult cum se-ngână cerbii Când țurțurii dezgoliți mustesc la geam. Clipe haotice se zvârcolesc în iarna albă Prin gânduri răvășite în besmetice căutări, Cu vise înșir speranțe în aleasă salbă Peste oceane întinse, mări de așteptări. Cu raze cerul sărută gândul troienit de frig Într-o lume absentă de durerea ta, Ochi-mi zâmbesc
ZÂMBET DE IARNĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383177_a_384506]
-
să am desăvârșirea, să semăn cu-al meu Domn Isus, Să nu mă schingiuiască firea, din răsărit până-n apus! Mai este mult din frământarea, ce-ai pregătit în dreptul meu? Privesc cu teamă-nnegurarea, căci somnu-i scurt și-i tare greu! Mă zvârcolesc și plâng Părinte, căci oasele-mi trosnesc și dor, De parc-aș vrea în aste clipe, să plec de-aicea și să mor. Dar mai apoi, privesc prin neguri un punct incert, nedeslușit Și mă gândesc: Ce mic e omul
UN ULTIM ZBOR de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383210_a_384539]
-
de justiție: îl asasinează lent pe Magistrat. Schimbi canalul, vrei muzică. Nimerești un festival. Niște tipi și tipe, zeci de mii - un sfert de milion, se zice - se tăvălesc în noroi și fumează marijuana. Mulți sunt goi. Oprești sonorul, se zvârcolesc în tăcere. O negresă își etalează sânii, o blondă o sărută pe gât. În Stațiune - comparativ - e rai. Poți, pentru dinamica sexuală a poveștii, să mai introduci câteva fufe. Nu. Caravella e suficientă pentru Stațiune și pentru roman. Ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ei. Își tot repeta că singurul său obiectiv Îl reprezenta pedepsirea vinovăției. Și poate că era adevărat. Dar vinovăția cobora și Înlăuntrul său. Se asemuia pe sine Însuși cu Iacov, prins În lupta lui nocturnă cu Îngerul. Continua să se zvârcolească dizgrațios, asemenea unui trecător căzut Într-o băltoacă de apă Întunecată, unde Îi va fi fost dat să se Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi s-a spus. — A fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre idioții ăștia blestemați? Îți spun că e o forță diavolească dincolo de toate astea! Poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de serviciu, așezat lângă ușă, pe-un scăunel. Nu te mai chinui atâta, frate - spunea din când în când eunucul, încercând să-l liniștească. Toate sunt la fel, ascultă-mă pe mine. Dar Broanteș nu-l auzea. Noaptea dormi greu, zvârcolindu-se și visând că era când Dante, când mitropolitul Dosoftei. Bâiguia prin somn, cerând mereu apă și Cetatea Albă. De pe scăunelul lui, eunucul îl privea cu milă și nota tot cu un plaivaz. Broanteș se trezi în jurul prânzului, se îmbrăcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unei falange, a unui azimut... Nimic! Pur și simplu stăteau tolănite, acesta e cuvântul, tolănite într-o rână, dar într-o perfectă ordine, în șiruri drepte asupra cărora privirea lui bătea perpendicular. Căpitanul încercă din răsputeri să se trezească, se zvârcoli în pat, dar o forță mai presus decât puterile sale îl sili să stea în vis. Atunci încercă să se retragă din fața lor, se dădu de-a-ndărătelea, se întoarse... Era prins ca între două armate despărțite doar de-o fâșie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
semi-profunzi și pe jumătate culți, la diverse întâlniri cu ocazia a șase ani de la terminarea facultății. Ședința de administrație a blocului este singurul lucru pe care îl văd clar în aceste clipe. Iar aerul se termină. Cum e posibil? Mă zvârcolesc, încercând cu o ultimă sforțare să nu primesc moartea la mine. Mă răsucesc. Vreau să urc, pentru Dumnezeu! Vreau să mă nasc din nou. Cu ochii plini de sânge plesnindu-mi, mai apuc să-l văd pe prinț. Coboară, mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nici nu ar fi existat. Abdulah se opri în loc, neștiind ce să facă. Îi era milă de biata bătrână, dar în același timp îi era rușine. Rușine de ce? Pentru că din cauza grăsimii nu se mai putea ridica, motiv pentru care se zvârcolea neputincioasă, bietei femei i se ridicase fusta până aproape de chiloți, dând la iveală cea mai colosală grăsime pe care o văzuse Abdulah vreodată. Iată, așadar, de ce îi era rușine și nu o ajuta. Plecă apoi rapid mai departe, uimit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]