KorAP: Find »[drukola/base=împinge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...687 >

17,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

lui Bursuc. Stridie îndinde mâinile, cu degetele rășchirate, și zice: — Liniștește-te, tati! Și se duce, cu Vrabie și toți ceilalți, să se uite la papagalul care zace mort la picioarele lui Bursuc. Mort și pe jumătate jumulit. Și Bursuc împinge pasărea cu sandaua și zice: — Jumulici? Mă uit la Helen. La soția mea. Soția mea, în felul ăsta ciudat și care-ți dă fiori. Până când moartea ne va despărți. Și poate că, dacă ai puterea să omori, poate reușești, la fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
două femei stau atât de aproape una de cealaltă, încât genunchii li se întrepătrund. Capetele aproape că li se ating. Doamna Puișor nu mai plânge. Doamna Puișor și-a fixat pe ochi o lupă de bijutier. Florile uscate au fost împinse deoparte, iar pe măsuță sunt împrăștiate grămăjoare de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nimic. Iar Helen și Stridie chicotesc. Mona își încrucișează brațele pe piept și se trântește pe canapea. Zice: — Nu aveți nici un pic de respect. Nici un pic! Vă bateți joc de un milion de ani de puteri ale vrăjii. Mona îl împinge pe Stridie cu toată puterea în portieră. — Și tu la fel, zice. O vedetă de radio e la fel de importantă ca o vacă sau ca un porc. Acum pe post intră muzică dance. Lui Helen începe să-i sune telefonul; îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
versuri de când am plecat de-acasă. Tirajul original a fost de 500. Ceea ce înseamnă că s-au dus 306 de exemplare și au mai rămas 194. În ziar zice că bărbatul cu haină de piele negră, cel care m-a împins pe trecerea de pietoni, era donator de sânge. A lucrat în străinătate trei ani, în cadrul organizației Peace Corps, construind adăposturi pentru leproși. I-a donat o bucată din ficatul său unei fete din Botswana care se otrăvise cu ciuperci. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
său unei fete din Botswana care se otrăvise cu ciuperci. A răspuns la telefoane cu ocazia unei colecte de fonduri pentru lupta împotriva unei boli grave, am uitat care anume. Dar merita să moară. M-a făcut dobitoc. M-a împins! În ziar îi arată pe mama și pe tatăl vecinului de deasupra, plângând lângă sicriu. Dar dăduse combina mult prea tare. În ziar zice că o fată pe nume Denni D’Testro, manechin, a fost găsită moartă în dimineața asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să citească o poezioară ca să-și omoare copiii. Nu vor decât să-i vadă adormiți. Nu vor altceva decât să-i domine. Oricât de mult ai iubi pe cineva, tot ții ca lucrurile să iasă cum vrei tu. Masochistul îl împinge pe sadic să acționeze. Până și cea mai pasivă persoană este de fapt un agresor. În fiecare zi, simplul fapt că trăiești înseamnă moartea unor plante și a unor animale, poate chiar a unor oameni. Îți convine sau nu, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și mai toarnă spirt, până când începe să curgă limpede de pe piciorul meu. Își astupă nasul cu mâna. O altă mașină de pompieri urlă, și Mona zice: — Stai un pic să dau drumul la televizor, să văd ce se-ntâmplă. Îmi împing falca înainte, spre tavan, și zic că nu putem... nu putem... Singur acum cu ea, zic: nu putem să avem încredere în Helen. Ea vrea ceaslovul doar ca să poată controla lumea. Leacul pentru prea multă putere, zic, nu e și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din poală, mișcându-și ochii încet în sus, și și-i țintuiește în ceafa lui Helen. Telefonul lui Helen sună. Și Mona azvârle biluța în părul lui Helen, la ceafă. Și telefonul lui Helen sună. Cu ochii în ceaslov, Helen împinge telefonul pe scaun până ce-mi atinge coapsa, zicând: — Spune că sunt ocupată. O fi Departamentul de Stat, cu date despre o nouă misiune. O fi vreun guvern străin, cu vreo poveste de capă și spadă. Vreun baron al drogurilor căruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cartea; paginile miros ori a bășini de varză, ori a pișat cu amoniac. — Descântecul de adormire, zice, e ăsta de-aici. Un vechi descântec zulus. În secretariat, Mona vorbește la telefon. Helen își pune mâna pe brațul meu și mă împinge înapoi, depărtându-mă cu un pas de biroul ei, și zice: — Ia uită-te! Și stă așa, cu mâinile apăsate pe tâmple și ochii închiși. Ce-ar trebui să se întâmple? întreb. În secretariat, Mona închide telefonul. Ceaslovul deschis pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
rămânem între patru ochi. Eu stau cu ochii în tavan. Polițaiul cel tânăr zice: — Da’ sigur, dom’ sergent. Și dom’ sergent ia un șervețel și-și tamponează ochii. Apoi polițaiul cel tânăr se întoarce brusc, apucându-mă de falcă și împingându-mă în perete. Cu spinarea și picioarele lipite de cimentul rece. Ridicându-mi capul și dându-mi-l pe spate, strângându-mă de gât cu mâna, polițaiul cel tânăr zice: — Ai grijă cum te porți cu dom’ sergent, țipă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

scoate apoi din buzunar o hîrtie de 25 și i-o pune în mînă. Lasă, nea Neculai, nu trebuia zice șoferul, luînd bancnota, aranjînd mai bine geamantanele. Doamne, grele-s! Vine Mihai la autogara să le ia. Bine mormăie șoferul, împingînd geamantanele, să poată închide oblonul, dar imediat sare ca ars, arătînd cu mîna: O dihanie în mașină, colo... Dintr-o singură mișcare, țăranul trage furca din coșul căruței, de sub fîn și se aține cu ea lîngă oblonul ridicat, iscodind cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că dă el Dumnezeu să intri pe mîna unuia care-o să te facă ferfeniță, că prea o faci pe... Pe? întreabă sec Paula ridicată în picioare, strîngîndu-și cordonul capotului. N-ai impresia că mă jignești? N-ai impresia că împingem gluma unde nu trebuie? Cîndva îți făcea plăcere să fii provocat. Cîndva nu dădeai nas tuturor puștanilor. Cîndva, chiar dacă aceleași erau relațiile între noi, n-aveam impresia că-s numai un intermezzo în viața ta; un divertisment la bordul cursei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ce parte să se arunce, pentru a nu fi striviți dacă se răstoarnă. La următorul val mai mare, care blochează drumul, cursa înțepenește o clipă, apoi, în timp ce botul și roțile din față stau înecate în zăpadă, jumătatea a doua e împinsă încet de vînt, pînă ce roțile din spate se opresc în capătul de beton al podului, îndreptînd colosul metalic în direcția de acțiune a vîntului, ca pe un cocoș de tablă, așezat în cornul casei. Ochii speriați ai pasagerilor au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
își dă seama că el era puterea în această cursă atît timp cît o conducea bine, supunînd-o voinței sale, necesităților pasagerilor. Și dacă n-am? găsește resurse șoferul să-l înfrunte pe Lazăr. Fratele meu omul, te dai jos și-mpingi. Cum pornești, dom'le, în cursă fără să ai ce-ți trebuie?! se aude un glas. La ce-ar folosi lanțurile?! Spune dacă ai! strigă profesorul. Da. Cred că da. Probabil sînt în trusa permanentă a mașinii. Nu le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
susțin unele pe altele, amplificîndu-se, protestînd vehement. O lovitură puternică, dinspre ușă, face să se stingă brusc orice glas; doar focul în sobă continuă să trosnească. Afară, creanga de stejar, ruptă, izbită în bucata de perete dintre două geamuri, e împinsă de vînt pe lîngă ferestre, roată, producînd un zgomot ciudat, ca zeci de degete ce-ar lovi în ferestre. Cînd ajunge în partea din mijloc a semirotundului, rămîne locului cîteva secunde, oprită de curentul venit din față, tremură lovind mărunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stîrnită zdravăn de whisky-ul băut, așa că se întoarce să cumpere ceva, regretînd că gustarea comandată de Săteanu n-a mai apucat să vină jos, " Ce naiba o fi vrut să spună Ion?!" Se plimbă prin fața galantarelor, gîndind ce să cumpere, împins într-o parte și-n alta de lumea ce se agită, înfrigurată, cu hainele pline de apă de la zăpada topită aici, la căldură. Zgomotul unor sticle cu lapte aduce în mintea lui Mihai amintirea sticlelor de coniac sparte la prînz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
băut ceva seara asta spune Cristina pe un ton rece. Da. Atunci, te iert, de vină-i băutura; ba poate și eu: te-am încurajat, oferindu-ți... Chiar te simți vinovată? întreabă Mihai, sărutîndu-i iarăși mîna. Scuză-mă dacă am împins discuția prea departe!... Te rog! Vine cineva șoptește fata, eliberîndu-și mîna. De fapt, spune Mihai cu glas tare, văzînd că două femei vin să ia un sac cu zahăr vreau mai multe sticle, vreo zece, dar numai dacă-i vodcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un timp locului, nedumerit, pufnește apoi într-un început de rîs ironic, după care se reașază la masă, așteptîndu-l pe chelner. Toți și-au reluat locurile, grăbindu-se să facă comenzi, să mai prindă ceva de mîncare. Terminîndu-și gustarea, actorul împinge farfuria pe colțul mai îndepărtat al mesei, se șterge pe mîini cu șervețelul de hîrtie, apoi își ia cafeaua, răcită deja, sorbind-o încet, cu poftă. Cînd s-a întors de la grupul sanitar, spălată pe ochi cu apă rece, femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
între arătător și degetul mijlociu, ca pe o țigară, colțul bancnotei. Din adîncul cearcănelor, două luminițe rele, otrăvite, seceră privirea actorului: Fie! Nu, doamnă spune încet actorul. Atît ofer eu. Poate altcineva... Femeia îndoaie bancnota și-o bagă în poșetă, împingînd cu vîrful degetelor ziarul în care este împăturită blana. Actorul ia ziarul cu totul, fără să se uite în interior și-l bagă în servietă, pune servieta la loc pe scaun, apoi se îndreaptă spre bar să-și bea paharul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
le spele, că de-aia i-am dat mîncare. De la bar, se aude zgomot de sticle, iar Sultana, răsuflînd apăsat, a mulțumire, iese pînă în ușă, să mai dea indicații dacă fata nu face treabă bună. Ce faci, nătărăule? îl împinge într-o parte pe Pavel, care curăță sticlele. Mi-am scurs un pahar și voiam să le spăl... Sultana se uită fix în direcția unde, singură la o masă, fata își face de lucru cu poșeta, indiferentă la tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ce bine-ar fi să se poată crește copiii așa cum scrie în cărți, sau cum vedeai tu la televizor. Hai, Dănuț, papă! Așa, bravo! își îndeamnă tatăl băiatul din brațe, drept care, copilul, uitîndu-se lung în ochii lui, surîzîndu-i, scoate limba, împingînd afară mîncarea, prinsă de bărbat în șervețel, pe care îl ridică pînă sub buza de jos a copilului, șoptind: Dacă nu papi, chem ursul; un urs mare, mare; îți papă codița și-i crește lui codiță, lungă, lungă... Vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
anumite perioade ale vieții pufnește soțul, vrînd să încheie discuția, simțind că deja a atras atenția celor din jur. Tîmpitul naibii! murmură soția, lăsînd copilul cu flaneluța băgată doar pe gît. Ia-ți odrasla și-mbracă-ți-o face ea un gest furios, împingînd copilul în direcția tatălui. Vin' la tata, Vlăduț îl prinde bărbatul pe copil de mînuță, apropiindu-l, continuînd să-l țină pe celălalt pe genunchi. Într-o zi murmură el tot îmi ies din pepeni și-ți scot coastele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
locurile zece și unsprezece. În ochii fetei, durerea prinde contur adînc iar buzele, gata să șoptească ceva, se apropie, lăsîndu-se mușcate pe rînd între dinții din față. Degetele ei, desfăcute puțin, tremurînd, ating hîrtia, reținînd-o pe loc, gata s-o împingă înapoi. Nu pot merge. Nu cu mine spune Mihai așezînd invitația pe masă, lîngă un dosar cu acte pentru marfa primită. Vino singură, sau cu... cu cine vrei. Dar, te rog, vino! Dinspre ușa care dă în autoservire se aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
capul plecat pe lîngă Maria, întinde mîna și ia de pe masă două pahare din cristal, pe care le clătește îndelung la chiuvetă, impunîndu-și să rămînă indiferent la nedumerirea femeii. Șterge paharele cu două șervețele de hîrtie, le așază pe masă, împingînd mai spre perete primele pagini dintr-un nou scenariu pentru Televiziune, apoi ia sticla cu vodcă rusească, aflată lîngă teancul de dicționare, deșurubîndu-i capacul. După ce toarnă în pahare mai sus de jumătate, le ia în mîini, ținîndu-le cu fundul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]