3,105 matches
-
la gură, nu le-am dat prea mare importanță. ¯ Hugo, zisei eu, în cele din urmă, cu glasul stins, deschizând ochii. Hugo era atât de frumos încât, dacă nu m-ar fi țintuit de grilajul din spate, legându-mă la încheietura mâinilor, m-aș fi lăsat să cad, din pură plăcere vizuală; era năucit, cu ochii larg deschiși și trăsăturile erau neclare, de parcă le-aș fi văzut printr-o lentilă cu rezoluție scăzută. —Hugo? Hugo? Mă ținea strâns în brațe, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care aproape că ți-e frică să atingi corpul celuilalt, de teamă să nu provoci o altă explozie; propriul corp îți este foarte sensibil și aproape că-l simți plin de vânătăi după tot ce s-a întâmplat. — Mă dor încheieturile, zisei eu, un lucru fără importanță acum că pășisem pe sub arc și ieșisem în grădină. — Pe mine mă doare buza. Și mâna. M-ai mușcat. Și-a răsucit mâna ca să mi-o rate. I-am sărutat-o. Ne-am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fi manifestat acesta față de gazon, sentimentul probabil că era reciproc. —Oricum, m-a înhățat și m-a tras în spate, aici, dedesubt. Lui Violet îi tremura vocea. Întinse mâna; Sophie se și repezise să i-o strângă. Am văzut cum încheieturile degetelor lui Violet se albeau în timp ce aceasta se ținea strâns de tot de mânuța lui Sophie. Mi-a pus mâna la gură, deci n-am putut să țip. La început nici nu mi-a dat prin cap, din cauza șocului. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
tărtăcuță, pe care ea o bău cu lăcomie. Observă că era mai goală decât oricând, mai copilă, mai lipsită de apărare. Slăbise și doar pântecele îi apărea tare și încordat în comparație cu moliciunea picioarelor. Coborî cu grijă mâna și îi palpă încheietura piciorului. Fata lăsă să-i scape un țipăt, iar căpetenia tribului făcu un gest negativ cu capul. Ieși din colibă. José Correcaminos stătea lângă Kano, așteptând: — Ce au spus albii? întrebă el. Se mărgini să arate spre interiorul colibei: Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deschise cu putere obloanele verde-Închis de la bucătărie și se Întoarse pentru a face mai mică flacăra sub ibric. Fără să fie trează pe deplin, puse câteva lingurițe de zahăr Într-o ceașcă mică, opri aragazul cu o mișcare exersată din Încheietura mâinii și turnă un șuvoi gros de cafea În ceașcă. Apucând-o gingaș cu ambele palme, se duse Înapoi la fereastra deschisă și, așa cum făcea În fiecare dimineață de zeci de ani, se uită la uriașa statuie ecvestră a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
puțin nimic alcoolic. N-am găsit nimic În sânge, iar după cum arată ficatul, aș spune că bea puțin, dacă nu chiar deloc. — Cicatrice? Operații? — Avea o mică cicatrice, Începu Rizzardi, apoi se opri și Brunetti auzi foșnet de hârtii. Pe Încheietura mâinii stâng, sub formă de semilună. Ar fi putut fi orice. N-a fost operat niciodată de nimic. Avea amigdalele, apendicele. O sănătate perfectă. Brunetti Își dădea seama din vocea lui că asta era tot ce-i putea oferi Rizzardi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
topor și robust, arăta ca un om care locuia lângă apă, dar care nu s-ar gândi niciodată să bea din ea. Brunetti arătă cu degetul spre un scaun din fața mesei sale de lucru. Bonsuan se lăsă În el, cu Încheieturile Înțepenite după zeci de ani la bordul sau În preajma bărcilor. Brunetti știa bine că nu trebuia să se aștepte ca acesta să-i ofere de bună-voie informațiile, nu fiindcă s-ar fi Împotrivit s-o facă, ci pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
o nevoie disperată să fie udată, un calendar și, În spatele mesei, un taur de om al cărui gât era Într-o revoltă fățișă Împotriva gulerului strâmt al cămășii sale de uniformă. Umerii lați Întindeau materialul sacoului de uniformă; până și Încheieturile mâinilor păreau prea puternic strânse de mâneci. Pe umeri, Brunetti văzu turnul bondoc și steaua de maior. Bărbatul se ridică În picioare când Brunetti păși Înăuntru, aruncă o privire la ceasul ce-l strângea de Încheietura mâinii și spuse: — Commissario
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de uniformă; până și Încheieturile mâinilor păreau prea puternic strânse de mâneci. Pe umeri, Brunetti văzu turnul bondoc și steaua de maior. Bărbatul se ridică În picioare când Brunetti păși Înăuntru, aruncă o privire la ceasul ce-l strângea de Încheietura mâinii și spuse: — Commissario Brunetti? — Da. Zâmbetul care umplu fața carabinierului fu aproape angelic În căldura și simplitatea lui. Dumnezeule, omul are gropițe În obraji! Mă bucur că ați putut veni taman din Veneția pentru asta. Dădu ocol mesei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
căzii. Ți-am adus astea. Privirea se transformă În Zâmbetul, care Încă mai putea, chiar și după douăzeci de ani alături de ea, să-i Înmoaie câteodată genunchii. O mână, apoi un braț, se ridică din apă. Paola Îi atinse dosul Încheieturii mâinii, lăsându-l ud și călduț, apoi Își trase brațul Înapoi sub pelicula de bule. — Ies În cinci minute. Îi prinse privirea și-o ținu prizonieră. — Dacă veneai mai repede, puteai face și tu o baie. El râse și strică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a mai aflat? — Urbani? — Da. — Nu era nici un semn de violență În apartament. Nu exista nici o urmă a folosirii de droguri Înainte de acest moment, dar s-a găsit o vânătaie pe partea superioară a brațului ei drept și una pe Încheietura mâinii stângi. I s-a sugerat doctorului Urbani că aceste vânătăi sunt specifice unei căzături. — Cine a făcut sugestia asta? Lungimea pauzei dinainte ca Ambrogiani să răspundă era probabil menită ca un reproș la adresa faptului că Brunetti putuse și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
iulie, băiatul fusese consultat pentru prima oară de doctorul Peters. Caligrafia ei Îngrijită, Înclinată, spunea că iritația era „de origine necunoscută“, dar că apăruse după ce băiatul ajunsese acasă de la un picnic alături de părinții lui. Acoperea latura inferioară a brațului de la Încheietură și până la cot, era de-un purpuriu Închis, dar nu-i producea mâncărimi. Tratamentul prescris era o cremă epidermică medicală. Trei zile mai târziu, băiatul se Întorsese cu iritația Înrăutățită. Acum supura un lichid gălbui și Începuse să-i provoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
umbre. Asta nu conta câtuși de puțin; știa cine era. Un braț stătea Întins În fața corpului, cu mâna chiar la marginea apei, valurile mici lovind-o cu delicatețe. Celălalt braț era adunat sub corp. Brunetti se aplecă și-i pipăi Încheietura mâinii, dar nu simți nici un puls. Carnea era rece, udă din pricina umezelii care se ridicase din lagună. Se apropie cu un pas, se strecură În umbră și așeză mâna la baza gâtului băiatului. Nu era nici un puls. Când păși Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de cafea. Iar acum are deja cinci. —O, Doamne, sigur, e de-o vârstă cu Theo, a exclamat Hugo pocnindu-se cu palma peste frunte. Cafeaua din ceașca pe care o ținea în cealaltă mână s-a vărsat direct pe încheietura lui. Hugo a simțit lichidul maro și călduț prelingându-i-se până la cot. Fir-ar al dracului! Altă cămașă distrusă, iar el nu avea nici cea mai vagă idee cum se scot petele. S-a lăsat din nou tăcerea. Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ar al naibii! a sărit ea dintr-odată. Hugo a clătinat din cap resemnat. Nu te pot condamna că spui asta. O merit. Nu, vreau să spun fir-ar al naibii, uite cât e ceasul! a zis ea arătându-i încheietura. Trebuie să plec. Îmi ia o veșnicie ca să mă întorc cu autobuzul. —Cu autobuzul? Hugo era uluit. —A, da, sigur. Voi nu mergeți decât cu transportul în comun, a spus el, încercând să nu pară ironic. Îmi aduc aminte. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Se dorise un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiștocul de țigară zbură pe verandă. Ar trebui să te pun să dai cu mătura, gândi... Apoi mișcă din cap întrebător, privind ostentativ către încheietura mâinii stângi, acolo unde ar fi trebuit să se afle un ceas. Nu purta niciodată ceas, dar îi plăcea ideea de a-i da cuiva tălpășița în felul acesta... Individul se decise, în sfârșit, să spargă tăcerea, dar numai după ce
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mâna. Un semn din care ea trase concluzia că trebuie să-l lase în pace și să-și vadă de ale ei. Puse un genunchi în pământ și îl mângâie pe păr. În pofida faptului că relația lor scârțâia din toate încheieturile și funcționa mai mult datorită inerției, Lucia se simțea în continuare atrasă de el. Și îi acorda de fiecare dată circumstanțe atenuante, chiar și atunci când el făcea tot posibilul pentru a nu le merita. - Hai în casă, ciudatule, nu vreau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
admirați un iepure care știe să facă tumbe. Aplaudați-l, este momentul său de glorie! Hoooopa, sus! Hooopa, sus! Hooapa sus! După acest du-te-vino aproape nesfârșit care îl ameți definitiv rămase prins în plasă, cu urechile pleoștite. Tremura din toate încheieturile, ca și cum ar fi fost scufundat într-o apă plină cu cuburi de gheață... Mâna Magicianului îl apucă de urechi, îl ridică în aer, apoi îl introduse în joben, în vreme ce spectatorii tropăiau, fluierau și băteau din palme. Se auzi și trompeta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
unul dintre personajele tale. L-ai ucis descriindu-i moartea într-un accident de circulație, ești un nemilos numai bun de pus pe scaunul electric. Sau preferi un rug? Poate un zid, iată-te legat la ochi, tremuri din toate încheieturile, plutonul de execuție are armele încărcate, ochiți, foc, gata, s-a terminat, doctorul se apleacă, ia pulsul condamnatului, da, domnilor, am constatat decesul, altul la rând! Reveni în bucătărie și lăsă privirea să alunece peste bilețelele Luciei. Îl căuta, știa
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de pământ, Magicianule, ce părere ai tu despre asta? - Sunt de părere că normalitatea este interpretabilă, iar anormalitatea mult mai prezentă în viețile oamenilor decât și-ar putea imagina cineva... Scriitorul strânse balustrada cu putere, până când degetele se albiră, iar încheieturile protestară dureros... Și se prăbuși din nou. Balustrada podului este vopsită în negru și rece la atingere. Dedesubt, șuvoiul înspumat al râului plimbă către o posibilă deltă mii de umbrele colorate care se rotesc amețitor. Ce noroc pe capul meu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
niște fructe, spune celălalt. Adina Dabija 112 — mulțumesc... dar nu pot mânca acum. — oricum ai perfuzie, mă Încurajează cei doi. Abia acum observ un fir de plastic care vine de undeva de sus Într-un ac lipit cu leucoplast pe Încheietura mâinii mele stângi. — Ce conține ? Întreb eu. — Papa bun, răspunde unul dintre chipuri, citind eticheta perfuziei. SĂruri, antibiotice... observ că Grasu’ nici măcar nu e atât de gras. Vreau să-i spun asta și vreau să râd, dar nu pot. Și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ți-am adus niște fructe, spune celălalt. — Mulțumesc... dar nu pot mânca acum. Oricum ai perfuzie, mă încurajează cei doi. Abia acum observ un fir de plastic care vine de undeva de sus într-un ac lipit cu leucoplast pe încheietura mâinii mele stângi. — Ce conține ? întreb eu. — Papa bun, răspunde unul dintre chipuri, citind eticheta perfuziei. Săruri, antibiotice... Observ că Grasu’ nici măcar nu e atât de gras. Vreau să-i spun asta și vreau să râd, dar nu pot. Și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mâini, na găsit altceva, de făcut, decât, ca, atunci când degetul lui Gugu i-a ajuns foarte aproape de gură, să caște gura, să-i apuce, brusc, degetul mare, Între dinți, și să strângă, cu toată puterea sa, până când osul, de la prima Încheietură, a făcut: cranț! Gugu a răcnit ca-n gură de șarpe, și toate ospătărițele iau sărit, În ajutor, cu fețe de mese și cu altfel de cârpe, spre a-l bandaja. Pe când, Valică, om cu scaun la cap, a scos
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
al Mițoiului. Probabil stă întinsă pe spate, cu lăbuțele în aer, așteptând să o mângâi pe burtică... Adorm. - Ce cauți aici? Mă frec la ochi. Am căzut pe o rană, lungit lângă perete. Culoarul e mochetat, dar mi-au amorțit încheieturile. Mă ridic cu greu. - Trebuie să vorbim. - De ce ai venit? Puteai să ai un accident pe drum... - Puteam. Era mai bine... Nu vorbi prostii! Ce vrei? Intrăm. Mă așez la masă. Să-i spun? Să nu-i spun? Să-i
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
voie dialogul plăcut al păsărelelor ce nu se speriau de el. Uneori cumpăra un covrig ori o pâinică și le dădea firimituri. Le simțea cât de fericite sunt și se bucura împreună cu ele. La acest gând, involuntar, și-a pipăit încheietura brațului stâng. A tresărit. Nu avea borseta. „Pe ce bani să-mi iau pâine? Și cu ce să cumpăr vrăbiuțelor o franzelă micuță?” se întreba el, dezamăgit. „Unde...? Ah, da! Pe pat, când m-am odihnit... Am să cumpăr când
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]