29,704 matches
-
casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își pusese brațul pe după umerii soției mele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
totuși mi-am dat seama brusc că îmi doresc să o fac. — Vă supărați dacă închid ușa? întrebă ea. Se sprijini cu spatele de ușă și mă privi insistent, iar chipul ei trăda o concentrare calculată. Purta un costum verde închis care cândva, probabil, fusese considerat elegant și, îmbrăcată astfel, parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe o măsuță acoperită cu mozaic, era pregătită o tavă cu băuturi și trei pahare. Avertizată printr-un telefon, Antonia era gata. Antonia, care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era îmbrăcată într-o rochie verde închis, dintr-un tricot subțire italienesc, pe care i-o cumpărasem eu din Roma. Nu purta bijuterii și-și strânsese minunatul ei păr auriu într-un coc simplu. Stătea acolo, înaltă, plinuță, cu un șold împins înainte și cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o făcea asemeni unei marionete. Era rigidă ca o bucată de lemn în efortul ei de a fi onestă, corectă și precisă și de a nu trăda nici un pic de emoție. În fața strălucirii înrourate a Antoniei, Georgie era rece și închisă. Nu fi atât de aspră cu mine, copila mea, spuse Antonia. Încerca cu disperare să stabilească o relație cu Georgie. Căuta să descopere aici un contact uman cald care să o calmeze, să o aline, să-i împlinească o nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Sabia a ieșit din teacă șuierând și lumânările au scânteiat pentru o clipă în luciul lamei. Honor Klein puse teaca pe masă și lăsă sabia încet în jos până ce aceasta ajunse lângă piciorul ei. Lama lustruită se evidenția pe fundalul închis al rochiei ei iar ea, cu capul plecat, privea în jos spre lama ușor curbată. Începu să vorbească pe un ton sec, de parcă ar fi ținut un curs. În Japonia aceste săbii sunt privite aproape ca niște obiecte de cult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fruntea lipind-o de lamă, rotindu-și încet capul în contact cu ea cu o mișcare ce aducea a mângâiere. Apoi o puse pe masă, ținând în continuare o mână pe mâner. M-am uitat la mânerul lung de culoare închisă care continua arcuirea ușoară, înspăimântătoare a lamei: învelișul lui împletit, semănând cu o piele de șarpe împodobită cu flori de argint, lăsa să se vadă metalul prin perforațiile în formă de romb. Mâna ei palidă ținea mânerul cu fermitate. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aș fi putut nici măcar să mă apropii cu gândul de ideea că fratele ei ar putea fi iubitul ei. Palmer intră. Închise încet ușa în urma lui și se sprijini de ea. Era îmbrăcat într-un halat de mătase de culoare închisă îmbrăcat pe pielea goală, după cum era ușor de observat. Era desculț. Se sprijini de ușă, cu ochii larg deschiși, și mă fixă cu privirea. L-am privit și eu dus pe gânduri, apoi mi-am întors privirea către foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am și vrut, am spus. Dă-mi voie să mă uit. I-am dat mâna la o parte cu multă blândețe. Crispată din cauza luminii, fața lui Palmer prezenta primele semne ale unui ochi vânăt de toată splendoarea. Ochiul era complet închis, iar carnea din jurul lui era umflată și tumefiată. Pe obraz, în locul în care-l lovisem, se vedea puțin sânge. — N-am cu ce să te tratez, am spus. N-ar fi rău să te duci acasă. Am să-ți chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
râs și eu și apoi am reintrat amândoi în aceeași stare gravă și încordată. Din cauza efortului de a-mi concentra asupra ei toată forța privirii și a voinței mă simțeam complet înțepenit. Ea stătea acolo în costumul ei vechi, verde închis, cu picioarele depărtate, cu mâinile la spate, privindu-mă intens. — Dragostea ta pentru mine, rosti ea, nu ține de lumea reală. E dragoste, desigur, nu neg. Dar nu toate iubirile au un făgaș pe care să înainteze, o cale - fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ar fi Întâmplat nimic. Oare Else Își amintea de Dora? Chiar dacă preferă monologurile, colega mea chiar vorbise cu Dora cu câteva zile Înainte. Poate că dacă i-aș fi reîmprospătat memoria, și-ar fi amintit. Pomeți proeminenți, păr scurt, blond Închis; aspect „nordic“. Nu atât de Înaltă cum te-ai aștepta. Mișcări lente, fatale, șolduri Înguste, Îmbietoare, glezne puternice. Semăna un pic cu... Încercam să mă gândesc la o actriță. Cu Dary Holm, poate. Dar avea un bust mai plat, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cine m-ar fi crezut dacă aș fi pretins că sunt nevinovat? Dacă aș fi susținut că nu am văzut și nu am auzit nimic - cel puțin, nimic În afară de câțiva pași și de respirația persoanei căreia Îi aparțineau, dincolo de ușile Închise ale șifonierului - inspectorul care se ocupa de caz ar fi dat din cap și ar fi arătat cu indexul spre pat, declarând ceva ce era evident: femeia care zace acolo trebuie să fi murit cumva, nu-i așa? Atâtea aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lume. Numai dinții nu Îi erau frumoși. Mici, galbeni și dispuși parcă la nimereală, cu gingii atât de coborâte de parcă dinții Gretei s-ar fi oprit brusc din creștere. Ca urmare, fata cea mică a lui Harassowitz Își ținea gura Închisă și visa să se facă star de cinema. Pentru că atunci n-ar trebui să vorbească. Mă rog, asta-mi spusese Într-o zi când ne jucam. De Îndată ce-mi făcu această mărturisire, Greta coborî tonul și adăugă cu buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
doctorul invizibil că Îl așteaptă niște musafiri. Câteva minute mai târziu, un bărbat Între treizeci și patruzeci de ani, cu trăsături șterse și o mină circumspectă, coborî scările. L-am recunoscut vag după poza de grup. Avea un păr blond Închis, tuns scurt și era Îmbrăcat impecabil. Totuși, avea ceva rigid și prea corect, de parcă ar fi fost decupat din carton. Observându-ne, Își Întoarse palmele În afară și grăbi pașii. Dora Îl Întâmpină În capul scărilor, rotindu-se cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
prefera să acționeze fără a fi văzută. Eminența cenușie a orașului era mai tânără decât mă așteptam, În jur de treizeci și cinci de ani, maxim patruzeci, și avea o Înfățișare cât se poate de mediteraneană. Pielea nu-i era nici prea Închisă, nici prea deschisă, chipul aspru, cu buze groase și sprâncene bine conturate. Privirea alertă, dar indiferentă, nasul proeminent, prefera să-și aranjeze cărarea Într-un stil sobru, ca bărbații. Dar cea mai impresionantă era cicatricea: pe partea dreaptă a feței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Încă mâncau la restaurantele În aer liber. Se duceau pahare la gură, furculițe și cuțite străluceau nepăsătoare În soare. La o masă stătea un bărbat Între două vârste cu o expresie placidă, cu capul dat pe spate și cu ochii Închiși. Își odihnea picioarele goale pe pantofi. Fața, gâtul și ce mai vedeam prin cămașa descheiată din pieptul său luceau de la uleiul de castane. Probabil că era unul din adoratorii soarelui ai lui Koch. În ușă stătea un chelner cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
După investigări Îndelungate, a reieșit că Alexander Knisch, treizeci și cinci de ani Împliniți astăzi, domiciliat pe Otto-Ludwig-Straße, nr. 1, stătea În șifonierul din apartamentul sus-menționat, În ultima zi de vineri din iunie, 1928. Cu pumnii Încleștați, acesta susține că ținea ochii Închiși, lipiți strâns. Până la urmă, simțind nevoia să cedeze „pornirilor sale Întunecate“ (Îl cităm pe Knisch), acesta a decis să părăsească „paradisul său involuntar“(idem). Când ieși, deschise ochii și Îl zări În pat pe Dr. Felix Karp, mort. La puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
luam la labă în dreptul oglinzii de pe dulăpiorul cu medicamente, cu chiloții pe vine, ca s-o văd și eu cum arată când țâșnește din mine. Sau, dacă nu, mă încovoiam deasupra pumnului meu aflat în plină mișcare vibratorie, cu ochii închiși, dar cu gura căscată, ca să-mi vină pe limbă și pe dinți sosul ăla cu gust de zer și de Clorox, deși nu o dată, cuprins de orbire și extaz, nu s-a întâmplat să mă trezesc stropit pe freză, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
așteaptă! Câtă forță are, de poate să rostească fie și literele astea două, toate rubedeniile sunt de acord în privința asta. Și nu există oare, la o adică, destule cuvinte întregi pe care să și le șoptească unii altora în spatele ușilor închise? Ba da! Ba da! Sunt vorbulițe urâte și reci, duhnind ca eterul și spirtul de pe coridoarele spitalului, vorbe care păstrează într-însele toată fascinația instrumentelor chirurgicale sterilizate, cuvinte ca scurgere și biopsie... Și-apoi, mai sunt cuvintele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de adolescent? Iisuse Hristoase, un bărbat evreu cu părinții în viață e un mucos de cinșpe ani și un mucos de cinșpe ani o să rămână până la moartea lor! Oricum, între timp Sophie m-a luat de mână și, cu ochii închiși, așteaptă să-mi termin șuvoiul realizărilor de ultimă oră, care-mi vin pe moment în minte, șuvoiul ultimelor mele fapte virtuoase, și-apoi îmi zice: — Dar pentru noi, pentru noi, tot un copil rămâi, dragul mamii. Urmează apoi șușoteala, celebra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
apetitului sexual. Știu o poezie, am bâiguit eu de parcă aș fi fost beat, de parcă m-aș fi crezut cel mai tare din parcare, și am de gând să ți-o recit. Ea era cuibărită în poala mea, cu ochii încă închiși, cu mădularul meu înmuiat lipit de obraz, ca un puișor ieșit din găoace. — Ei, hai, a mormăit ea, nu acum, știi că nu le am pe-astea cu poeziile. — Pe-asta ai s-o înțelegi. E despre cordeală. Despre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-ntâmplă în plină zi! Disproporția și melodrama sunt pâinea mea cea de toate zilele! Coincidențele din vise, simbolurile, situațiile înspăimântător de caraghioase, banalitățile prevestitoare de nenorociri, accidentele și umilințele, bafta sau ghinionul de care alții au parte doar cu ochii închiși mie mi se-ntâmplă cu ochii deschiși! Mai cunoști pe careva pe care să-l fi amenințat maică-sa cu monstruozitatea aia de cuțit? Care-a mai avut bafta să fie amenințat pe față de mă-sa cu castrarea? Cine altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Înăuntru. Mecanicul deschise complet regulatorul și platforma vibră de greutatea vagoanelor. Apoi, brusc, mașina Începu să funcționeze lin, mecanicul trase la loc maneta supapei și soarele se mai văzu o clipă la orizont În timp ce trenul trecea prin Bruges, cu regulatorul Închis, Înaintând lejer cu foarte puțină presiune. Razele apusului luminau ziduri Înalte pe care se scurgeau șiroaie sau canale cu apă inertă lucind o clipă cu lumină lichidă. Undeva În perimetrul sumbru zăcea orașul străvechi, ca un giuvaier faimos, atrăgând prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bărbat cu o față tot atât de mohorâtă, de albă și de impersonală ca și gulerul lui clerical Îi vorbea unui șobolan de om mărunțel, care era ghemuit În fața lui, dând din cap și aprobând. Vocea, văduvită de inflexiunile caracteristice din pricina geamului Închis, pluti afară, pe coridor, la trecerea lui Myatt. Era stafia unei voci și-i aminti iar lui Myatt de Stein vorbind prin mai bine de trei mii de kilometri de cablu și manifestându-și speranța că va avea curând onoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fața albastră și genunchii Îndoiți de fereastra vagonului. — Suntem aproape de Köln? Cum se spune cafea În nemțește? Expresia ei Îl alarmă. Alergă de-a lungul coridorului și Închise singurul geam deschis. — Te simți bine? Ea spuse, cu ochii pe jumătate Închiși: E ceva mai bine așa. Cel puțin nu mai e curent. Acum mi-e destul de cald. Uite. Ea ridică mâna. El i-o luă, și-o puse pe obraz și fu surprins de fierbințeala ei. Uite cum facem, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o ploaie nesfârșită Într-o iarnă umedă. Văzu cu ochii minții fața lui Janet Pardoe Îngrijorată de apariția primului rid, a primul fir de păr cărunt, sau pielea netedă și Întinsă după liftingul facial și părul vopsit Într-o culoare Închisă, albindu-se la rădăcină la fiecare trei săptămâni. — Ce veți face acum? Întrebă ea. — V-am spus. Cobor la Viena. Promptitudinea și franchețea răspunsului lui o umplură de suspiciune. — Asta-i bine, spuse ea. Vom fi Împreună. Putem sta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]