3,818 matches
-
să se evapore și să miroasă imediat ce metroul a plecat din stația Akihabara. Când a ajuns la următoare stație, Kodemmachō, pasagerii din vagonul al treilea au început să se simtă rău. Oamenii au văzut lichidul care se prelingea din pachetul înfășurat în ziare. Deja se făcuse o băltoacă în jur. Un călător a împins pachetul pe peronul din stația Kodemmachō, considerând că aceea era problema. Sarinul din pachet s-a răspândit imediat în aerul din mica stație. Aici au murit patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
greu un loc și era prea mare bătaia de cap să se ridice și să se miște. Cei care stăteau jos lângă pachet, au coborât și, probabil, s-au urcat în alt metrou. Cineva a împins cu piciorul pachetul acela înfășurat în ziare spre peron. Nu am văzut nimic de unde stăteam, pentru că era aglomerație, asta până să coboare ceilalți. — Domnule Yoshiaki, în momentul acela nu v-ați gândit să luați alt metrou? Ba da. M-am gândit că ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ușa din mijloc a vagonului al treilea. Pe la Akihabara am simțit un miros ciudat. La stația aia parcă au coborât foarte mulți călători, nu? Se simțea un miros neplăcut. M-am uitat la picioare și am zărit o pungă. Era înfășurată în ziare și era cam de mărimea asta (îmi arată cu mâinile). M-am gândit că aceea era cauza mirosului și am vrut să o împing afară cu piciorul. Dar înainte să apuc să fac asta, au urcat mulți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Atunci deja se tratau multe persoane. M-am uitat la știrile de la televizor și, când am auzit de prima ușă din al treilea vagon al metroului care s-a oprit la Tsukiji, mi-a picat fisa. Acolo era un pachet înfășurat în ziare când am coborât la Kodemmachō. M-am uitat în jos și am mirosit să văd de unde venea duhoarea, dar ceilalți nu s-au sinchisit. Am stat o noapte în spital. Nu mi-a mai fost rău după perfuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Eram rău. Sigur cad în iad! Nu mă mai întorc!», așa simțeam. Nu aveam poftă de mâncare. Aveam un fel de nevroză. Depresie. O depresie gravă, boală. Îm dădeam seama că înnebuneam treptat. În zilele ploioase, când nu munceam, dormeam înfășurat în plapumă. Ceilalți mergeau la jocuri elecronice, iar eu stăteam singur în cameră. Cei din jurul meu îmi spuneau cuvinte calme și le sunt foarte recunoscător, dar atunci eram total pierdut. Într-o zi, m-am trezit pe la trei dimineața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că era un obicei ciudat; singur în întuneric simțeam cum conștiința mea se ascute. Stăteam față în față cu mine pe întuneric. Într-un fel, eram atras încă de mic de ceva asemănător retragerii în Aum. Îmi plăcea să dorm înfășurat în așternuturi. Dacă îmi acopeream capul cu cearceaful, intram în altă lume. Încă eram conștient, dar în același timp alunecam pe tărâmul viselor. Aici puteam călători liber oriunde voiam. Mi-am construit propria viață spirituală sub cearceafuri. Era cazul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să trasăm o linie între cele două? Kawai: Să luăme exemplu Omul de fier 28, în care apare genul acela de erou care zboară și ajută oameni. În copilărie am citit cartea și îmi doream să fiu ca el. Îmi înfășuram o cârpă în jurul gâtului și făceam ca el. Însă nu a fost nici un copil care să sară de la etaj și să moară. Povestea în sine era plină de viață, dar totuși diferită de realitatea exterioară. Sunt oameni care critică public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite. 7. Și, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, și învelitoarea care înfășoară toate neamurile; 8. nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele, și îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. 9. În ziua aceea, vor zice: "Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
capitonajul de piele moale al birjei. L-ai mai văzut pe grec? întrebă muscalul, fără să-și întoarcă fața imberbă. Niciodată, răspunse sec Filip. Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul monoton al trapului, se continuau fără talie cu bustul și umerii prea mici. Urma
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
jitarului și o cruce furată din țintirim au fost aruncate în fântâna din vatra satului. Cu hainele întoarse pe dos, puse pe cap, ca să nu-i recunoască duhurile rele, flăcăii gospodarilor slobozeau de pe dealuri roți mari de căruță în flăcări. înfășurate în paie și cârpe unse cu rășină, roțile se rostogoleau în hopuri mari, aprindeau iarba uscată de pe dealuri, lăsând dâre de foc în urma lor. Luminând violent chipurile trase ale oamenilor, roțile de foc erau supte de hăul văilor și se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de la copiii satului: "Hepu prostu' Câinele nostru Hepu nebunu' Trage cu tunu' Și împușcă rațele Și mănâncă mațele." Avea muci în barbă și aceeași expresie a feții când râdea sau plângea. Haine orășenești ponosite, prea scurte și prea strâmte, îi înfășurau trupul deșirat și slab, cu medalii confecționate din chei vechi, nasturi de tinichea, capace, catarame, blacheuri sau pitaci găuriți. Le culegea din curțile oamenilor sau din colbul drumului, slujindu-se de un magnet legat cu sfoară, ca să nu fugă. Zicea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
uiți,/ Că de nu-i uita și m-oi asculta/ Un copil de la fată mare/ Nebotezat, necreștinat/ L-oi lua și ți l-oi da..." Când se crapase de ziuă și firul de borangic de care era legat cărăbușul se înfășurase în întregime pe țăruș, apăruse la cimitir Zlota, ca un inorog bolnav de dragoste să-și culce cornul în poalele fecioarei Sempronia. O liotă de poterași îi împresură pe el și pe cei doi ortaci care-l însoțeau, punându-le
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
strivi cu bocancul trupul lichid al cărăbușului. Se spune că Zlota ar fi încercat să scape, preschimbându-se într-un fluture, dar un poteraș reușise să-l prindă cu chipiul. Ciracii lui Zlota sfârșiră în chinuri crunte: unul cu intestinul înfășurat pe butucul roții unei fântâni, învârtit cu încetul de doi jandarmi; iar celălalt, sfârtecat pe dinăuntru de șoareci înfometați, introduși în măruntaie printr-un tub fixat în anus. Zlota a fost băgat gol într-un butoi etanș închis, doar cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de 18 septembrie, în dreptul căreia fusese scris cu majuscule: LIBERARE. Încadrat de pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lor, au speriat oamenii cu metodele lor uneori agresive de a cerși, au pus pe drumuri toate polițiile Europei, și nu numai, din cauza hoțiilor și tâlhăriilor comise. Ei sunt cei, care imediat după 1989, cerșeau pe străzile orașelor din Europa, înfășurați în tricolorul românesc. Aceștia ne-au dus faima noastră peste mări și țări, de nici o națiune civilizată nu mai vrea să audă de români. Oare de ce Antonescu în loc de santinele pe malul Nistrului nu a pus panouri cu „șoșoi”, că
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
care le vedem în mod obișnuit. Descrierea unei camere, în prima pagină din Pâlnia și Stamate, este exemplară în această privință. „În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfășurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare, la mijloc, bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce conține esența eternă a «lucrului în sine» [...]. 132 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 128. Restul nu prezintă nici o importanță. Trebuie însă reținut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și prin care se pot vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei, doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de AutoKosmosul infinit și inutil...“ Nu știm de ce biblioteca este înfășurată în cearceafuri ude, nici cum arată o masă fără picioare, însă nu e nevoie acum să știm așa ceva. Aflăm doar că într-un vas este cap turat „lucrul în sine“, probabil nimicul însuși. Tocmai acesta își aruncă lumina indefinită asupra
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
care le vedem în mod obișnuit. Descrierea unei camere, în prima pagină din Pâlnia și Stamate, este exemplară în această privință. „În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfășurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare, la mijloc, bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce conține esența eternă a «lucrului în sine» [...]. 132 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 128. Restul nu prezintă nici o importanță. Trebuie însă reținut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și prin care se pot vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei, doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de AutoKosmosul infinit și inutil...“ Nu știm de ce biblioteca este înfășurată în cearceafuri ude, nici cum arată o masă fără picioare, însă nu e nevoie acum să știm așa ceva. Aflăm doar că întrun vas este cap turat „lucrul în sine“, probabil nimicul însuși. Tocmai acesta își aruncă lumina indefinită asupra celor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o chestiune la seminar celor mai buni studenți ai săi. Nici unul nu poate răspunde. Plictisit, profesorul se încăpățînează să repete întrebarea pe rând, tuturor studenților care se aflau în sală, fără să poată căpăta un răspuns mulțumitor. În ultima bancă, înfășurat în pelerina sa neagră, cu fața inteligentă și senină, Salazar aștepta să fie întrebat:- "Domnul acela care stă în fund, ar putea să-mi răspundă?" întreabă Moreira. Toată sala întoarce ironic privirile către necunoscut; de data aceasta, cel puțin, va
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zgomotos. Zilele erau deja destul de calde pentru jumătatea lui martie, iar primăvara se anunța foarte timpurie; noaptea, însă, temperatura scădea mult, iar aerul umed ce urca dinspre râu nu era, cu siguranță, remediul cel mai potrivit pentru reumatismele lui Audbert. înfășurându-se în învelitoare, închise ochii și hotărî că nu avea nici un rost să se mai frământe; mai bine să doarmă: urma o zi lungă și istovitoare. 4 Ceea ce localnicii numeau „luntrea lui Fergal“ nu era, de fapt, decât o plută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mișcă un braț, apoi pe celălalt. O senzație de greutate îi apăsa capul și, vrând să se ridice pe coate, simți junghiuri săgetându-i gâtul și pieptul, astfel că preferă să renunțe. Relaxându-se, își dădu seama că se găsea înfășurat într-o pătură sau poate chiar în mantaua sa. Un miros de fum de lemn ajungea până la el și auzea trosnind undeva un foc; foarte curând, observă o lumină roșiatică pâlpâind slab, ceea ce îl ajută să înțeleagă că se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ordin. Descălecă și o urmă în cort, unde, pe o piele mare de urs, nu văzu altceva decât un pat de campanie, un cufăr și două scăunele. Observând-o pe Frediana, nu putu să nu aprecieze picioarele lungi și armonioase: înfășurate în pantaloni de lână; ele trădau, la fel ca și legănarea - foarte ușoară, de altfel - a șoldurilor, o feminitate pe care cămașa grea de zale, sabia lungă și bocancii bărbătești se străduiau în zadar să o ascundă. După ce servitorul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
micul pergament, al cărui conținut se ivi în lumina felinarului, și începu, cu voce scăzută, să silabisească: ș...ț Purtătorul a-ces-tui mesaj ac-ți-o-nează din or-di-nul meu și tre-bu-ie să primească tot ajutorul de care are ne...ne-voie. Comandantul gărzii, înfășurând la loc pergamentul încuviință cu gravitate și tocmai se pregătea să pună din nou întrebări; dar Sebastianus nu avea de gând să-și piardă vremea cu personaje secundare. îi ceru, așadar, să-i urce imediat pe cei patru tovarăși ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împodobiseră cortul și îi umpluseră carele. Regele era acolo și discuta însuflețit cu Valamir, Ardarich și alte căpetenii, între care Balamber îl recunoscu și pe Utrigúr. Mai erau și doi dintre fiii regelui: Ellak și Dengizich, care avea un braț înfășurat într-o fâșie de pânză murdară și plină de sânge. Toți aveau încă pe ei armurile îmbibate de praf și sânge. Atila părea încruntat și furios, dar hotărât și stăpân pe sine. Balamber îl văzu cum scutura cu fermitate capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]