2,826 matches
-
Să fie din pricina domnului Eastcote? Nu poate fi numai atât, e mai mult. Domnul Eastcote a fost doar un semn, sunt în prezența lui Dumnezeu, poate ar trebui să îngenunchez? Tom își scoase pantofii și șosetele. Nu se apucă să îngenuncheze, dar rămase în picioare legănându-se ușor, de parcă l-ar fi străbătut un fulger, un val de forță care își făcea loc din adâncuri, ca bulele care se ridică voioase la suprafața apei. Își dădu jos maioul, să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
crezi sau nu în Dumnezeu. Eu nu cred. Ah, dacă s-ar lăsa de băutură! Astăzi orice poate fi luat drept credință în Dumnezeu, a te simți deprimat echivalează cu credința, și violența, și sinuciderea... Atunci George crede în Dumnezeu. Îngenunchează și descarcă-ți povara. Asta sună ca un refren de cântec pop. Vi se pare că George crede în Dumnezeu? Nu știu. Dar tu crezi. Deșteaptă-te! Inventează ceva! Întreprinde o acțiune. Du-te și fă-i o vizită domnișoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asta? întrebă Diane. Și ea îi văzuse lumina și se simțea îngrijorată. — E de la John Robert. — E o scrisoare drăguță, amabilă? — E... să spunem... caritabilă. Ah, caritatea... mila... da... ce mai înseamnă și asta? Uite, am s-o ard. George îngenunche și aprinse la foc un colț al scrisorii, apoi o privi mistuindu-se în cenușă pe cărămizile căminului. Diane îl urmărea uluită. George se întoase și se reașeză pe canapea, iar Diane se lăsă pe podea, la picioarele lui, îmbrățișându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Rufus...! Părintele Bernard stătea în biroul lui din casa clericală de la St. Paul, meditând în sunetele benzii lui Scott Joplin 1, care cânta Trestia de zahăr. Ședea ca de obicei, neclintit, relaxat, cu mâinile pe genunchi. Pe vremuri obișnuia să îngenuncheze. Dar găsise că asemenea poziție e cu totul inconfortabilă și generatoare de emoții și senzații total profane. Draperiile necăptușite, cumpărate de predecesorul său, erau trase, și își expuneau desenul de crizanteme uriașe prin care pătrundea lumina lividă, ploioasă, a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
exaltat. Se întreba: „Oare i-am dat răspunsul cel drept? De fapt, ce voia?“. Își luă cartea de rugăciuni și își aminti cum ținuse domnișoara Dunbury lanterna în fața buzelor lui, ca să-i poată citi cuvintele, atunci când se oprise curentul electric. Îngenunche și citi cu glas tare rugăciunea pentru cei cu conștiința încărcată. După ce fugise de la Belmont, Tom pornise încet înapoi spre Travancore Avenue. Îi venea să se oprească la tot pasul ca să respire și să-și apese pieptul cu mâna. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vor fi zadarnice. Părintele Bernard scoase un strigăt sălbatic de durere. Se uită disperat în jur, apoi alergă la ușile băii și le deschise larg. La început nu desluși nimic din cauza aburilor. Apoi văzu straniul, uriașul conținut, semicufundat, al căzii. Îngenunche pe marginea udă, alunecoasă, a bazinului și începu să tragă, cu neputincioasă repulsie, cu jale și cu groază, de suprafețele care ieșeau în afară. În cele din urmă, izbuti să descopere capul, și-l scoase din apă, trăgându-l de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ființa mea Duhul lui Dumnezeu și pe Cristos care se jertfește pentru mine, aici, acum. Câtă reculegere în cei prezenți! Iar abatele prezidează Euharestia cu o solemnitate care trezește admirație și respect. Imposibil de descris momentul Împărtășaniei, rugăciunea de mulțumire, îngenuncheat pe piatra șlefuită de atâția care au îngenuncheat aici. Liturghia se încheie solemn, iar călugării se întorc în sacristie în hainele lor albe, simple și solemne în același timp. Abatele rămâne ultimul, purtând și cârja, asemeni episcopilor. Doamne, îți mulțumesc
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
care se jertfește pentru mine, aici, acum. Câtă reculegere în cei prezenți! Iar abatele prezidează Euharestia cu o solemnitate care trezește admirație și respect. Imposibil de descris momentul Împărtășaniei, rugăciunea de mulțumire, îngenuncheat pe piatra șlefuită de atâția care au îngenuncheat aici. Liturghia se încheie solemn, iar călugării se întorc în sacristie în hainele lor albe, simple și solemne în același timp. Abatele rămâne ultimul, purtând și cârja, asemeni episcopilor. Doamne, îți mulțumesc pentru acest mare har, de a fi fost
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
localitate. In jurul ei este un cimitir. Păcat că este închisă, dar poarta de la intrarea în curtea ei este deschisă, așa că ajung până la ușa masivă, din lemn, veche probabil de secole. M-a impresionat profund și am simțit nevoia să îngenunchez direct pe prundișul din fața ușii. Am stat așa îndelung, simțind cum pietrele îmi intrau în piele, iar când am încercat să mă ridic, nu știu pentru care motiv am simțit o greutate enormă în rucsacul de pe umeri. Totul mă apăsa
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Lourdes te învăluie și te pătrunde cu farmecul și sfințenia lui. Intâi merg la grota în care Fecioara Maria i-a apărut Bernadetei pentru prima dată pe 11 februarie 1858. Nu intenționez și nici nu se pot descrie trăirile interioare, îngenuncheat pe lespezile de piatră din fața grotei aparițiilor, unde mereu ard lumânări, unde curge apa izvorâtă după ce mânuțele Bernadetei au scormonit în pământ, la porunca Fecioarei, și mai ales unde mereu se roagă atâtea persoane, zi și noapte, atingându-și
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
și o îmbrățișez cu căldura inimii mele, a mulțumirii, a unei bucurii ce nu mi-o pot stăpâni. Simt din plin visul împlinit și râuri de lacrimi de mulțumire îmi curg și nici nu încerc să le stăpânesc. Intru și îngenunchind, îl preamăresc pe Dumnezeu pentru harul ce mi la dat. O laud pe fecioara Maria, îi mulțumesc patronului acestui pelerinaj, apostolul Iacob. Nu știu cât timp am rămas în catedrală. De fapt, timpul dispăruse și a rămas doar comuniunea cu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Poenaru venea în urma lui cu pas poticnit, înghețat de trac, abia reușind, tras de Alin și împins de la spate de îngerul în galben, să pună un picior înaintea celuilalt. Ceata Domnului suntem.. Am venit în Noaptea Sfântă... Lângă voi să-ngenunchem... Pe când cerurile cântă. Se opreau alături de Moș Crăciun unul lângă altul, ținându-se de mână și cântau. Apoi tot cântând, cu Alin Pivniceru în frunte, o porneau în cerc apropiindu-se de rampă. Lucian avea atunci prilejul să vadă brazii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
facem religie, îi spunea Sorin Botea. Tata a auzit de la cineva. Zice că-i sigur. Ție îți place religia? Dar n-aștepta răspunsul și adăuga imediat: mie puțin îmi pasă că n-o să mai facem religie. Cătălin își amintea cum îngenunchease între catedră și fereastră, pe dușumeaua de scândură, la picioarele preotului sosit la școală, în ziua de spovedanie. Și atunci fusese o zi însorită. Din clasa întâi nu-i rămăsese în amintire nicio zi ploioasă. Toate zilele fuseseră însorite și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
zveltă. În costum de baie, întinsă pe o plajă aproape pustie și neamenajată la nu se știe care mare. Alături de ea se află încă o femeie tânără, despre care n-am știut niciodată nimic, și un bărbat, necunoscut de asemenea, îngenuncheat cu un genunchi pe nisip și privind degajat drept în obiectivul aparatului de fotografiat. Cine era acel bărbat și cu care dintre cele două femei venise să-și petreacă vacanța la acea neștiută mare? Cu mama sau cu cealaltă? Au
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lui. Poate fiindcă știe cam ce fel de oameni îi erau simpatici tatălui său. Oameni care aveau pe față, mereu, un zâmbet prietenos sau o anumită seriozitate responsabilă. Vasăzică așa... te-ai recăsătorit... Eu am cunoscut-o? Nu. Lucian a îngenuncheat la piciorul căsuței pentru lumânări și își șterge lentilele ochelarilor cu bucățica de piele de căprioară pe care o ține în toc. A deschis ușița căsuței. Și cu apartamentul tău de la București ce-ai de gând să faci? Cred c-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
transformă” în penitent, iar Dumnezeu își va schimba modalitatea de comunicare, implicându-se în dialog concret, verbal, exterior, cu penitentul prin intermediul confesorului. Dorința de comuniune intimă cu un „Tu”, care este Dumnezeu, se împlinește într-un mod original atunci când penitentul îngenunchează înaintea confesorului și, implicit, a lui Dumnezeu și primește dezlegarea, harul sacramental și o viață cu adevărat nouă. Practic, mărturisirea propriu-zisă a păcatelor este mai sumară decât această pregătire, pentru că ea este mai degrabă o manifestare sintetică a concluziei la
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
se impune o penitență comună, la care fiecare poate să mai adauge și altceva. Urmează invitația adresată penitenților de a-și exprima dorința de a primi iertarea, adică „să mărturisească printr-un semn că o cer (ex: prin plecarea capului, îngenunchind, sau prin alt semn stabilit de conferințele episcopale), spunând împreună formula mărturisirii generale (de ex: Mărturisesc)”. Procesul dialogic dintre celebrant și comunitatea de penitenți decurge într-un mod directiv-categoric, prin indicații și îndemnuri clare. Aceasta face ca preotul celebrant să
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
părul din coamă și coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare tare, dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-ar fi înțeles vorbele, calul gungurea mereu dând din cap. Ia să-ți aducă tata ovăz și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
grădină clătinată de vânt, clătinată / de lumină vei fi, Dorador!), fiindcă, asumându-și atribute biblicpygmalionice, îndrăgostitul are harul de a crea, sub pomul cunoașterii, în același timp, propria damnare, dar și speranța de mântuire (corpul tău, cathedrală în care voi îngenunchea), prin întruchiparea ființei dragi (smulgându-mi coasta, te zămislesc sau: mereu zidindu-te celulă cu celulă / piramidă și fagure), osmoză de etern și efemer, într-un cuvânt, Ceamaifrumoasă, Dorador. Proiecție diafană, mai ales olfactivă, alcătuită din miresme, femeia din poemele
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
dragostea e misterioasă, ritualică, în contiguitatea jertfei purificatoare ( Masa noastră va fi simplă: acolo / în fiecare zi / iedul de jertfă pe jeratic / vigoare dându-ne spre purificare), aceasta părând chiar a avea un învins (Și de fiecare dată, eu, învinsul, îngenunchind / la porțile cathedralei închizându-se..., încât Înfrânt, luptătorul agonizează pe scut...) și se petrece la oră / când zodiile se întâlnesc în cer / când sângele descalecă de pe caii nebuni / când se-ntâmplă minuni în răspântiile nopții. Continuând invocarea iubitei, în partea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Buzele crinului / înverzite de iarba / pe care-atât de discret / o paște sau: Un munte / cum un uger / nemuls etc.). Poetul selectează segmente ale realității, cărora le dezvăluie sensuri, definindu-le (Izvoarele au un limbaj strict./ Ele ne silesc să-ngenunchem / spre a ne răpi setea. / Înzestrate cu ea vorbesc ori tac. // Și nu cunoaștem altă nemurire sau: Lunecând de la o țară la alta / de la un mileniu la altul / piatra cum un melc etc.), iar titlurile multora dintre ele par a
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
reliefate toposurile gândirii omului, în general: lumea a început cu noi și sunt sigur / cu noi se va și sfârși - tendința aceasta de acaparare a oligarhiei temporale, care exprimă, ironic, aspirația motivată, dar, totodată, utopică a omului de a-și îngenunchea cel mai teribil inamic fiind în antiteză cu o realitate a cărei cruzime se manifestă prin aneantizarea oricărei tentative de sustragere din ea. Presentimentul, uneori destul de precoce, al finalului este o consecință a unei asemenea perspective ontologice: nu mai e
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. 40. Cînd a ajuns la locul acela, le-a zis: "Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită." 41. Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, și a început să Se roage, 42. zicînd: "Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta." 43. Atunci I s-a arătat un înger din cer ca să-L întărească. 44. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
al VII-lea a fost încoronat, într-o solemnitate aleasă, ca rege al Franței. Patru cavaleri călări au intrat în Catedrală. Doisprezece vasali ai regelui au ținut coroana deasupra capului ce trebuia încoronat. Plângând cu sughițuri de bucurie, Jeanne a îngenuncheat la picioarele suveranului, șoptind: - Bunule rege, s-a făcut voia lui Dumnezeu. Atunci, celebra catedrală din celebrul oraș, care nu de puține ori a preluat rolul de Capitală a Franței, a fost cuprinsă de o impresionantă revigorare patriotică, cu ample
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
-l îndeaproape. Ajuns în fața altarului, a intrat și, după un timp, s-a întors, purtând în mână patrafirul, o carte și o cruce... Și-a pus patrafirul și, cu fața spre altar, a îngăimat câteva cuvinte... ― Fiule, vino aici și îngenunchează - m-a poftit el în fața altarului... După ce am îngenuncheat, mi-a așezat patrafirul pe cap și, cu glas scăzut, a citit un timp. La sfârșit am auzit un “Amin” spus limpede... În cele din urmă, am ieșit din biserică. Mergeam
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]