4,649 matches
-
visele și-ți adapi sensibilitatea creionându-ți pașii după zâmbetul, lacrima sau zborul meu. Sunt povestea descoperirii tale alungând orice normal în care ai vrea să te mai amesteci. Și uite azi: iți trimit un trifoi pe norul ce-ți întunecă clipa. Să-ți aducă zâmbet și împăcare. Referință Bibliografică: Coordonate / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2189, Anul VI, 28 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lia Zidaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
COORDONATE de LIA ZIDARU în ediţia nr. 2189 din 28 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373141_a_374470]
-
acum !” - i-am reproșat eu. El s-a dus și s-a culcat, eu m-am dus pe punte. Marea Mediterană, dimineața...soarele răsare din apă, un roșu de purpură...După masă o furtună iscată din senin. Mai întâi s-a întunecat cerul, apoi un vânt puternic, nori vineții, se lăsaseră jos de tot , aproape că ne împresuraseră. Taifun era parcă o jucărie în mâinile lui Ocheanos, se legăna și se zbătea ca o ființă neputincioasă în fața unui cataclism. Apoi a început
EXCURSIA, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1611 din 30 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/373201_a_374530]
-
grajduri, am luat măgarii și i-am înhămat la o droagă, am pus hârdaiele sus și am plecat la acel mitoc. Era pentru prima dată când ieșam din mânăstire, respiram alt aer și parcă deasupra aveam alt cer, deși era întunecat și ne amenința cu ploi amarnice. Pe drumul spre mitoc mi s-a întâmplat ceva extraordinar, am întâlnit-o pe Agneta! Era singură, strângea fân, cânta ceva, aplecată cu fața pe furcă. ,Îmbrăcată în negru, mi se părea ruptă din
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -FRAGMENT-CONTINUARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373262_a_374591]
-
vă puparăți pe peron? - Da! Da’ de unde știți? răspunde Marieta reverențios când auzi această întrebare. - Vă văzui că priveam pe geam peronul și gara! Îl cunoașteți, e căsătorit? ...Mai întrebă Sabina pe noua ei companioană, care fără să vrea se întunecase la față. - Am fost colegi de liceu, răspunse Marieta evitând răspunsul privind căsătoria. Știți cum sunt colegii de școală care ani în șir s-au hârjonit prin clase. Și după despărțire se comportă ca apropriați. Micile idile dispar și rămân
FRAGMENT PROZĂ SCURTA DIN VOL. „LA VÂRSTA SENECTUȚII” (PARTEA A DOUA) de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2321 din 09 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372058_a_373387]
-
dar sincere plăceri ale iubirii. Realizară cât de mult se înstrăinaseră și doreau să-și redescopere dragostea din primele zile ale căsătoriei. Se aflau unul lângă altul satisfăcuți că fiorii sacri ai iubirii nu dispăruseră. Elena observă cum o umbră întunecă în valuri chipul bărbatului. - Dragul meu, tu îmi ascunzi ceva... - Am avut vreodată secrete față de soția mea? Într-adevăr, am fost ocupat în ultimul timp... Sau ești geloasă? - tresări Pătru. - Mă neliniștește misterul ce plutește în jurul tău. Ceva nu-i
XIII. SFÂNTUL SCHIT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1422 din 22 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372051_a_373380]
-
mare de aramă se prăjeau câteva bucățele de carne amestecate cu ceapă, mulți cartofi și alte legume. Mâncători erau destui, dar și vasul în care se pregătea era pe măsură. Seara veni repede. Vremea se mai răcorise. Înainte de a se întuneca, țiganii, ca la o comandă, se adunară să cineze la masa întinsă pe jos. Erau trei familii, neamuri între ei, iar corturile adăposteau 15 suflete. Toți puradeii erau sub zece ani, iar baba, care era cea mai bătrână, avea, după
(II) ?' IAȘI, IUNIE, 1941 de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2331 din 19 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372134_a_373463]
-
ei totuși fac față mult mai bine pericolelor, decât oamenii! Dar ce știe ea despre viață? Este doar o copilă de 12 ani.Și cu toate acestea este mult prea înțeleaptă pentru vârsta pe care o are. Începe să se întunece așa că o ia la fugă. Bucăți mici, desprinse din cregile pe care le calcă talpa piciorului ei, o lovsc peste față, dar nu mai simte nimic. Lipsa ei, îi va alarma pe cei de acasă, așa că trebuie să ajungă cât
CHEMAREA PǍDURII de CARMEN MARIN în ediţia nr. 1963 din 16 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/372141_a_373470]
-
După ce a primit încuviințarea de la comisie și sfatul prietenesc să stea pe scaun, ca să se liniștească, a plecat printre rândurile de bănci, urcând cu greu gradenile spre partea din spate a amfiteatrului. La un moment dat, simți că încăperea se întunecă și se învârte cu ea, apoi i se păru că se dezechilibrează. Încercă să se proptească de o masă la un cap de rând... Dintr-o dată, se văzu într-o livadă necosită, plină cu flori de iasomie, simți cum i
de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2329 din 17 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372132_a_373461]
-
Acasa > Versuri > Frumusete > ÎNAINTE DE PLOAIE Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 1702 din 29 august 2015 Toate Articolele Autorului ÎNAINTE DE PLOAIE Întâi norii, apoi vântul, S-a întunecat pământul, În vârtejuri paie zboară, Păsările se-nfioară. Speriate de furtună, Vrăbiile-n pod se-adună; În văzduh, pentru o clipă, Cârduri de prigorii țipă. Și-apoi tună iar și iar, Făcând totu-n jur bizar. Dar pe prispă, mofturoase, Patru
ÎNAINTE DE PLOAIE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1702 din 29 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372240_a_373569]
-
în: Ediția nr. 1691 din 18 august 2015 Toate Articolele Autorului se împrăștiau gândurile pe jos ca o ploaie roșie dintr-o rodie sfărâmată cuvintele plămădeau în neștire hăuri stăteam la o masă cu sfinții sculptați în lacrimi până se întuneca asurzitor plânsul zideam singură o casă din fluturi cum aș fi cumpărat o legătură de stele te știam un zeu întreg erai o nemărginire așternută subțire atârnam inimă ieșită din cercevea până când ne creștea iar câte o pasăre pe umăr
PLECAM PIATRĂ NE ÎNTORCEAM PĂSĂRI de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 1691 din 18 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372255_a_373584]
-
și armonia sărbătorilor regale, România înghițind brusc și silit o cu totul altă manieră de petrecere națională, seacă de patriotismul pur și neforțat! În decenii întunecate, de osmoză adversă integrării în viața decentă spirituală și materială a României au fost întunecate sărbătorile neamului și s-au statuat decadența și provizoratul istoric. 10 Mai este ziua împlinirii a trei aspirații sacre naționale ale românilor: în 1866 a sosit la București și a depus jurământ în fața Parlamentului Prințul Carol de Hohenzollern Sigmaringen; în
AMBIANŢĂ REGALĂ LA GARDEN PARTY-UL DE LA PALATUL ELISABETA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1715 din 11 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372192_a_373521]
-
al tenebrelor, cerul de platină se rotește, se clatină peste noi, am palmele goale de lumină și ochii tulburați de-ntuneric, îmi plimb azurul singuratic prin frunzele triste ce-și caută cărări de vis peste poteci și drumuri pustii, se-ntunecă refexele-nserării peste dealul ud de zvon, beat de șesuri și de-munți, nu mai am priviri să văd, parcă plouă cu metafore dintr-un cer care s-a speriat, afară tainic ne calcă ploaia pe inimi, pe nervi, clipe ude
TRECE SEPTEMBRIE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1343 din 04 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376123_a_377452]
-
nurori. Fetele și flăcăii erau studiați, „scanați” și „pieptănați”, evaluați cu atenție, după zestre, după neamuri, înfățișare și comportament. Doamne, cum mai cerneau privirile mamelor! Cum le mai înfloreau fețele în zâmbete largi, dacă le convenea și cum li se întuneca privirea și strângeau din gură, dacă nu le plăcea! Le auzeai, bombănind: -Ce se ține mare ăsta lu’ Cirifleașcă? Amărâtu’!..Cu două pogoane?...Hmm!.. -Ce știi tu? îi da replica cea de lângă ea, zâmbind ironic. Are el ceva care-i
FRAGMENT DIN POVESTIREA HORA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1343 din 04 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376125_a_377454]
-
ei se arcuiau pe linia sinuoasă a mlădierilor săltărețe ale lui. Toate aceste consonanțe sau disonanțe ale celor prinși în joc reprezentau acel „ceva” care da farmec horei din copilăria mea. Pe marginea horei, fețele femeilor se luminau sau se întunecau în funcție de mulțumirea sau nemulțumirea odraslelor prinse-n horă. Dacă băiatul uneia juca lângă cineva de care nu-i plăcea, fața ei îngheța. Făcea mărunt din buze, iar cu gura strânsă „mușca zăbala”. Bineînțeles, după cum îi plouau în minte gândurile întunecate
FRAGMENT DIN POVESTIREA HORA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1343 din 04 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376125_a_377454]
-
brațe, umezeala sărutărilor. Mai târziu, când poamele se copseseră suficient, ea plecase, iar Florin nu o putuse privi plecând. Nu se potrivea ceva! Ea era la Cluj, el rămăsese acasă. O apăsare cruntă pe piept îi tăie aerul și îi întunecă privirea. Peste durerea sufletului, se aruncă, sălbatică, durerea trupului. Lacrimile îi porniră șuvoaie, singure. Nopțile la stână, cerul e limpede, plin cu stele strălucitoare, care par să fie gata să-ți sară în poală. Stelele nu se sting niciodată! De-
INCIZII PE MIJLOCUL DESTINULUI (FRAGMENT DE ROMAN) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376204_a_377533]
-
raza soarelui nu cade. Frumoasă ar fi vrut să fie Ziua, când s-a trezit în zori, Dar a rămas tot cenușie, Închisă de un brâu de nori. Și monoton își duce firea, În scaunul tristeții șade, Când i se-ntunecă privirea Și ploaia cade în cascade. Dar ploaia poți să o oprești, Să simți aceiași vechi fiori, O zi măcar să mai trăiești, Când te gândești c-ai vrea să mori. Când te gândești c-ai vrea să mori Și ploaia
PLOAIE de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1604 din 23 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379668_a_380997]
-
celui nepătruns s-a încheiat. Din prea multă energie «galaxiile de lumi pierdute vin din sure văi de chaos» atrase nu de dor de viață, ci de dorința creării haosului în mintea omului”. Apocalipsa: „Nu mai e necesar să se întunece «catapeteasma lumii», fiindcă s-a înnegrit găndul omului aducător de rău.” Timpul estetic: „Nu mai e nevoie de o regresiune în timp, nici de o proiecție în viitorul neștiut pentru a vedea frumusețea nașterii și a prăbușirii lumii, fiindcă oamenii
OMENIREA POATE CERE IERTARE? de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1627 din 15 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379686_a_381015]
-
cu durere, spre-a cerului Doamnă: Suava, măreața și palida Lună. Furtuna se tânguie-n brațele mele, Dorind să-și arunce mantaua departe; Prin râpe se-ascunde, privind către stele, Că tare ar vrea de noroc s-aibă parte. Se-ntunecă totul în jur și în suflet, Iar toamna de aur dansează pe creste; Se clatină-n ploaia cea deasă-al meu umblet, Când eu mă cufund în a toamnei poveste. Scheletice umbre mă prind în capcane, Să-mi sfâșie suflet
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
cu durere, spre-a cerului Doamnă:Suava, măreața și palida Lună.Furtuna se tânguie-n brațele mele,Dorind să-și arunce mantaua departe;Prin râpe se-ascunde, privind către stele,Că tare ar vrea de noroc s-aibă parte.Se-ntunecă totul în jur și în suflet,Iar toamna de aur dansează pe creste; Se clatină-n ploaia cea deasă-al meu umblet, Când eu mă cufund în a toamnei poveste.Scheletice umbre mă prind în capcane,Să-mi sfâșie suflet
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
au umplut de întuneric Și orbecăiesc nebune prin al minții cosmos fad; Pete de cerneală vinovate mă privesc isteric: Unde-i călimara-ndoliată? Căprioarele mai caută o cale spre izvoare Dar picioarele se-mpiedică-n hățișurile gri; Căutarea le-o întunecă o teamă, călătoare Pe spinarea timpului complice. Umbrele se-ntind halucinante, mi se prind de suflet, Noaptea-mi înfășoară trupu-n mantia-i de abanos, La prăpastia răbdării îmi opresc nesigur umblet, Către Cer mă-nchin, în așteptare. Vreau ca al
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
cuvinte s-au umplut de întunericși orbecăiesc nebune prin al minții cosmos fad;Pete de cerneală vinovate mă privesc isteric:Unde-i călimara-ndoliată?Căprioarele mai caută o cale spre izvoareDar picioarele se-mpiedică-n hățișurile gri;Căutarea le-o întunecă o teamă, călătoarePe spinarea timpului complice.Umbrele se-ntind halucinante, mi se prind de suflet,Noaptea-mi înfășoară trupu-n mantia-i de abanos, La prăpastia răbdării îmi opresc nesigur umblet,Către Cer mă-nchin, în așteptare.Vreau ca al nesiguranței
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
burguri Luna Pe alb covorul de lumină Sub a divinului privire, Descătușați de orice vină Ne vom uni spre nemurire! Cu palme de lumină și credință Ai revărsat o ploaie de lumini Explozie de râs și de culoare Și ochii întunecați de umbre plini Au încolțit precum un bob de soare... Legând cuvintele-ntr-un pod de flori Citește mai mult Sub dalbe florile de prun...Alerg prin roua diminețiiStrivind sub tălpi verdele crudși-adun în zâmbet rostul viețiiDin fraged mugurul de
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
palme să le-aduniCând ninge peste burguri LunaPe alb covorul de luminăSub a divinului privire,Descătușați de orice vinăNe vom uni spre nemurire!¤¤¤¤¤Cu palme de lumină și credințăAi revărsat o ploaie de luminiExplozie de râs și de culoareși ochii întunecați de umbre pliniAu încolțit precum un bob de soare...Legând cuvintele-ntr-un pod de flori... XXVIII. CU PAS DOMOL, de Gabriela Mimi Boroianu , publicat în Ediția nr. 1972 din 25 mai 2016. Cu pas domol Prin ochii tăi trecea
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
Glasu-Mi vă cheamă cu iubire... Cât încă vestea bună puteți să auziți... Cât harul nu-i sfârșit și cerul mai așteaptă Veniți acum la Mine! Nu ezitați...veniți! Trezește-te omenire! Trezește-te omenire...nu vezi cum zarea toată Se-ntunecă de teamă, durere și război? Nu simți cum duhul geme și inima tresare De-atâta nepăsare și lacrime șuvoi? Privește-n jurul tău...e-atâta nedreptate.... Atâta ură cruntă învăluie pământul Și-aleargă fiecare s-adune...să tot strângă De parcă
OMAGIU DIVIN 13 de MARIA LUCA în ediţia nr. 1584 din 03 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379780_a_381109]
-
Georgescu Weekend gratis Editură Junimea Iași - 2013 Capitolul 1 Se inserase prea devreme, remarcasem, frământata de gânduri, în timp ce mă întorceam de la Auchan, unde mă oprisem după serviciu și, tot alergând de la un raion la altul, constatasem spre final, că se întunecase de-a binelea. Dar în câteva minute ajungeam acasă, cu tot traficul vâscos, caracteristic orelor de vârf în București și devenisem subit nerăbdătoare să dau jos agrafele, care îmi strângeau părul într-un coc aproape de ceafa, rochia și pantofii. Era
DORINA GEORGESCU [Corola-blog/BlogPost/371672_a_373001]