1,988 matches
-
ne era greu s-o înțelegem și să o acceptăm ca atare. Stăteam în picioare, unul lângă altul, încercând să ne acomodăm vederea cu semiîntunericul din interior. Ne străduiam să deslușim fețele celor care ocupau deja jumătatea de spațiu mai întunecos, în care nu era gemuleț cu gratii. Mircea, hai să așezăm cumva lucrurile și să ne găsim niște locuri. Da, mama, imediat le punem, acuma. Cu adevărat, Mircea era nădejdea mamei și sprijinul neprețuit al întregii familii. Fiind cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe o alee și, după vreo 20 de metri, ne-am oprit în fața unui grilaj la fel ca celelalte. Ia spune, Titi, cum se numește vietatea asta? Moș Martin, Silvica. Bravo, Titicuță! Ai ghicit. Într-unul din colțurile cele mai întunecoase ale grotei sale construite din piatră și ciment, culcat pe burtă, se afla un exemplar minunat de urs brun-roșcat. Întins fiind, de la cap al coadă avea vreo doi metri lungime. Umerii vânjoși, gâtul scurt și puternic, capul bine proporționat lăsau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de Bumbăcari, devenise un șantier. Oamenii munceau cu îndârjire pe ambele fronturi: și "acasă", și la "voluntară". Se produsese o emulație atotcuprinzătoare, nedeclarată, însă, și nerecunoscută ca atare: fiecare familie dorind să abandoneze cât mai degrabă bordeiul strâmt, mucegăit și întunecos, pentru a se muta într-un spațiu curat, aerisit și luminos: o casă. Orice formă de rezistență era sortită eșecului, având repercusiuni dintre cele mai neplăcute asupra sănătății noastre și ceea ce era mult mai grav! asupra optimismului nostru, a încrederii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cei mai loviți de soartă, cei condamnați de neputința fizică șederii forțate la pat. Dacă în primul bloc pensionarii se bucurau de confortul unor camere luminoase, cu treipatru paturi, în cel de-al doilea bătrânii erau cazați în niște încăperi întunecoase, cu peste zece paturi; ne-a întâmpinat un miros greu, de stătut, de neaerisit. Suflete chinuite; cum ar mai putea cineva să-și păstreze optimismul și să mai aibă așteptări de la o astfel de viață? Nu le-am cântat, lor
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cu băncile și tabla de rigoare. Ca de obicei, cuierele erau atârnate pe peretele opus intrării în clasă și, atunci când era frig afară, se încărcau de hainele elevilor, adevărate ascunzători pentru chiulangiii de la program. Aflându-se la subsol, sala era întunecoasă, astfel încât era imperios necesar ca luminile să fie permanent aprinse. Locația nu era deloc primitoare, dar - aveam să constat ulterior - oamenii care intrau, o umanizau! M-am așezat în ultima bancă de pe rândul din dreapta. Voiam să nu mă fac prin
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
telile cu ăștia, c-o să zică că-i luăm la mișto. — Ai, prințișorilor, rătăcitu-v-ați ? îi întreabă imediat o țigancă bătrână, care stătea la colț în fața unei porți, scuipând semințe, cum fac dreapta de pe Vergului și intră pe strada și mai întunecoasă a Cățelului. Încotro pe-aici ? — Nu ne-am rătăcit, mamaie, am venit să ne băgăm și noi la o cursă, să închiriem și noi o caleașcă de la nea Jean Știrbu, să ne facem de cap. — Apăi nu știu despre cine
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
auzea clar doar muzica. Muzica îl învăluia până în carne, până în oase, și-i spunea, într-o limbă pe care numai el a înțeles- o, că totul are să fie bine. Și el știa bine că și acum, undeva, într-un colț întunecos, pe unde Dumnezeu nu a mai trecut de mult, cum sunt atâtea astfel de locuri uitate în lume, cuiva îi este foame și cuiva îi este frig. Cineva se roagă pentru ziua de mâine și altcineva moare în singurătate. Cineva
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
facă cinste. Nu îl mai găseai în oraș pe nicăieri, nici măcar la teatru, sclipirea și entuziasmul vieții i se stingeau pe zi ce trecea, iar nopțile și diminețile și le petrecea singur, într-o cămăruță umedă și mizeră de la periferie, întunecoasă, în care stătea de vorbă cu fantomele din mintea sa și râdea amintindu-și tot soiul de întâmplări minunate din tinerețe. Începuse să fumeze din nou și un miros dulceag și îne- căcios se amesteca în cameră cu cel de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
îți atrage privirile prin dimensiuni sau decorațiuni exterioare turnul lui David, zidurile de apărare, clădirile mai înalte de pe muntele Scopus nu datează din vremurile biblice; iar atunci când vrei să pătrunzi în esența lucrurilor, trebuie să cobori pe dibuite în subterane întunecoase, pășind pe trepte nesigure tăiate în chiar calcarul solului. Monumentele funerare, apeductele, altarele, turnurile bisericilor, tot ceea ce în Europa se profilează, de regulă, pe nemărginirea cerului, zac aici în tenebrele subsolului: osuarul cu ornamente în formă de stea (promițător inițial
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a Maghrebienilor, care permite să se ajungă direct din piața Kotel pe esplanada Moscheilor. Asta însă fără a-l informa sau a-l consulta în prealabil pe directorul iordanian al Wafq. Marele muftiu palestinian mă primește în micul său birou întunecos de la capătul esplanadei (neoane în plafon, orologiu cu greutăți, fotolii negre din moleschin) și-mi împărtășește indignarea lui în fața acestei "agresiuni flagrante contra Al-Aqsa și a credincioșilor care o frecventează". Scopul, după el: să se pericliteze fundațiile moscheii pentru ca, după
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ornamente, înghesuite unele în altele. De departe, ele par a forma un mozaic de plăcuțe albe, dalele fiind apropiate. În partea de răsărit a acestor versanți lipsiți de verdeață, pietrificați și la aceeași înălțime, un cadrilater de copaci cu frunze întunecoase, roșcovi, măslini, eucalipți și mai știu eu ce, din care apar ici și colo bulbii unor biserici, clopotnițe și cupole aurite. Ca o oază de răcoare și de umbră, un spațiu baroc etalat cu franchețe pe colină. Net delimitat, covorul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tătari și turci a mănăstirii Râșca, 1576. Trebuie să utilizez și materialul de superstiții pe care l-am adunat. Costea străinul (Șoapte din trecut)." Identificăm aici, în embrion, povestirea Vremuri de bejenie. În același 1906, la 23 iunie: "Un pădurar întunecos mă întâmpină și mă duce la coliba lui singuratecă, unde are o femeie tăcută, chinuită, nenorocită pe care o tiranizează. Bănuiește că femeia a trăit cu boierul, stăpânul moșiei de 1400 de fălci? Bănuiește, se încredințează și ucide pe boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
gândurile duse și cu sufletul plin de neînțelese doruri, flăcăul se opri într-un amurg supt arcul negru al unui brad, cu ochii ațintiți spre o minune. Pe fereastra deschisă a unei chilii, fereastră săpată sus în zid, fereastră îngustă, întunecoasă, pe fereastra deschisă, printre zăbrele, se strecurau privirile de foc ale unei măicuțe. Din umbră, sub bătaia rumănă a lucirilor asfințitului, se arătă și obrazul alb ca spuma laptelui, și ochii mai neguroși și mai plini de taină sub sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
puse frumos la o parte, de pe scară, înfierbântat de lucru și de dragoste, se strecură în chilie. Ș-acolo era stânsă candela; și de-afară, rază de lună nu se strecura, o noapte adâncă era în preajmă, afară, în marea întunecoasă a brazilor; și prin întunerec se căutară brațele, și prin întunerec trupul mlădios și tare al maicei se zmulse tremurând; înfiorată apoi, cu inima în zbateri grăbite, fu prinsă, căzu gemând la pieptul tânărului, cu fruntea pe pieptul lui întâiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
gura aurită, ca cuibul de pupăză! nufăr plămână corcodel, un soiu de cufundar din bălțile Dunării. 23 Iunie 906 ["SUBIECTE"-PERSONAJE] 4. Când s-a întâmplat? Odată, de mult, pe când umblam la vânat printr-o pădure-n munți. Un pădurar întunecos mă întâmpină și mă duce în coliba lui singuratecă, unde are o femee tăcută, chinuită, nenorocită pe care el o tiranizează. Bănuește că femeia a trăit cu boerul, stăpânul moșiei și al pădurii de fagi de 1400 fălci? Bănuește, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de vite, care vine din străinătate (Silezia, Ungaria) și care povestește ce-i prin alte țări. Povestiri de demult, amintiri ale marilor nă văliri, când oameni cuibau în munte. Casele boierilor mici și joase, cu cămăruțe și pivnițele pline. Zodiar Întunecoase păduri nesfârșite. Legenda râsului și calul fără splină. Cum s-a bătut un călăreț cu albinele Cum alegeau prisăcarii loc de pășune pentru albine lăsând de cercătură, un știubei ici, unul colo, între fânețe și poeni. Dracul pune la cale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
viața. Odată cu energia electrică vine șoseaua și automobilul. Viața satului se apropie tot mai mult de viața orașului. Mobilă, băi, radio și cinematograf. Electricitatea va face să nu mai fie deosebire de trai între orășan și sătean. Țăranii trăiau viața întunecoasă și chinuită a strămoșilor, ca acum sute și sute de ani. Prin electrificare țărănimea intră în lumea nouă civilizată. La cabina luntrilor de la Barvih, o femeie care e de serviciu ne spune că duce o viață bună. Ea are un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu corăbiile lângă cetate și a pregătit scări. Atunci, apărătorii cetății (turcii), aflând de trădarea acelor ghiauri, i-au trecut pe toți prin sabie. Pe când așteptau cu luare aminte sosirea dușmanului, acel umil (domnul Moldovei) a venit într-o noapte întunecoasă sub zidurile cetății și, punând scările, pe când se pregătea să smulgă cetatea prin forța și unii dintre ghiauri intraseră în cetate, iar alții erau pe treptele scărilor, gazii, cu strigăte de rugă către Allah, au atacat pe acei umili, doborându
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
caută pescarii. Peste stratul arhaic indicat de semnificațiile cosmogonice ale animalului a venit mentalitatea creștină, care, în virtutea fondului universal al răului și al ispitei, a identificat vidra cu Iuda sau Idolița. Spațiu mitic al animalului acvatic, „Vidrosul” este echivalent codrilor întunecoși și fără fund, spațiu comunicant cu lumea de dincolo. Descrierea Vidrosului o găsim în baladă: „Că Vidrosu-i apă-adâncă,/ Pe cine-l prinde îl mănâncă./ Și Vidrosu-de adânc,/ Cât din cer până-n pământ/ N-are margine, nici fund” (Peceneaga - Tulcea). Similitudinea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
era istoria lui Napoleon.(În ediția I, 1937, acest fragment referitor la George Corbescu era trecut ca notă de subsol, cu mici diferențe în redactare, p. 29. ) Ultima plecare și definitivă a fost tot [de] la noi. Era o zi întunecoasă. Mama sus pe scară, noi la ușa de intrare. Am îmbrățișat pe Ionel și pe Vintilă; s-au suit în automobil și au pornit fără să se mai uite înapoi. Nu plângeam nici unul. De aici înainte n-am plâns niciodată
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
chiar pe drum, deshămând caii și pornind cu hățurile în mână; dricurile au rămas cu morții pe stradă. Foarte obraznici și trufași, ne-au trimis 45 de soldați bolnavi la spital. I-am instalat în două săli de jos cam întunecoase, cu totul izolați de răniții români. Îndată am reclamat prin Crucea Roșie că bolnavii nu puteau rămâne într un spital de răniți. Unele doamne, voind să afle știri de la dânșii, se arătau prea amabile cu ei, până li s-a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
volens-nolens, să ne ducem acolo și să ne pregătim de plecare. Cel puțin se sfârșea cu nesi guranța așa de penibilă a ultimelor săptămâni. Pentru mine, o si tua țiune clară, oricât de grea, îmi era mai plăcută decât ceața întunecoasă prin care trecusem. Mama voia să protestăm din nou, dar îi demonstrai că n-ar servi la nimic, deoarece hotărârea era luată și că nu putea fi una mai bună pentru noi. Mănăstirea era locul unde eram mai puțin ca
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
lui. Rămânând singură cu ea, i-am vorbit prietenește și i-am spus că sprijinul ei ne va fi prețios. Pe urmă m-am dus în casă la mine. Germanii rechiziționaseră casa maicei starițe, peste drum de stariție. Era mică, întunecoasă, dar foarte curată și relativ bine mobilată, cu un lavabou și un pat bun. Erau patru camere: a mea, alături un salon și alte două mici. Două erau destinate Liei, spre groaza proprietarei de a vedea un copil în salonul
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ale corespondenței cu casa. La vecina mea, maica Filofteia, singura casă cu etaj, cum zic ele, am găsit sus două odăi mari și luminoase. M-am gândit îndată să le luăm pentru Lia și Vintilică, copilul nu putea locui în întunecosul salon al maicei starițe. M-am și înțeles cu ea și am cerut îndată încuviințarea superioarei, încântată de a scăpa casa de prădările copilului. La dânsele erau mai dragi pisicile decât pruncii; Vintilică a fost cel dintâi care le-a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
norii se învârteau negri pe cerul negru; deși abia la începutul lui octombrie, am făcut focul și am aprins lampa la orele 5. Atunci era momentul cel mai trist, intram în iarnă, iarnă lungă care era să fie friguroasă și întunecoasă în casa mea de aici. Mă gândeam la lungile seri singuratice, lipsite și de multă cetire, după cetirea care îmi obosea ochii toată ziua. Lia se ducea la sindrofie cu maicile ei și Fräulein. Eu nu puteam suferi pe aceasta
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]