1,948 matches
-
de tenis cu Crawford, primul și ultimul nostru meci ca adversari. În timp ce lucrătorii cărau scaunele pe terasă, eu stăteam În mijlocul terenului de tenis, cu mîna pe țeava mașinii de antrenament. Conversația cu Sanger Îmi strecurase neliniștea În suflet. Psihiatrul cîndva șters și efeminat Își găsise o a doua personalitate, mult mai hotărîtă. Acum se pregătea intens pentru o confruntare cu Crawford, probabil temîndu-se că acesta avea să Încerce s-o răpească pe Laurie Fox Înainte de-a pleca spre Calahonda. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
o clipă prin gmd că ea a plecat peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi auzi multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pământul sclipea șters. Spre marginile gropii se ivi o linie albicioasă, întortocheată și lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru totdeauna și, când i se uscară lacrimile, intră, uitând ușa dată de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de atâta gălăgie, numărând treptele. Odăile în care intra erau pline de dosare și aerul cenușiu și stătut mirosea a tutun prost și a hârtie veche. Deasupra birourilor scrijelate, nevopsite, ardea un bec galben. Lumina de afară părea și mai ștearsă. Așteptă în câteva locuri la ușă. Funcționarii aveau fețe încordate, ochelari mari, legați cu șireturi și mânecuțe de satin lucios până la coate. Lui i se păruse că oamenii aceștia dezleagă lucruri încurcate, de nedeslușit. Tușeau scurt, se mai uitau la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i-a căzut sub ochi o fetișcană plină și puternică, în fote curate, ca piatra de munte, sănătoasă și veselă, de râdea repede cu un glas dulce. Tot ținutul acela albăstrui, de viță stropită cu piatră acră, coclise. O rugină ștearsă și găunoasă bolea în frunze. Pădurile aveau un miros putred și soarele leneș de octombrie le bătea frunzișul galben, pierit. Negustorul se așternuse la masă cu cărăușii lui. A cumpărat vinul nou, roz ca petala trandafirului, a plătit, se ușurase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a urât cu binele, coinac! i-a spus Gheorghe. Paraschiv a scos o țigară și-a aprins-o. Rămăseseră singuri până a doua zi în casa țigăncii. În odăi mai stăruia duhul femeii duse, un miros muieresc, ațâțător, de parfum șters și de lucruri încălzite. Pe scaun, atârna o rochie verde, și pungașul simți în clipa aceea că dorește și femeia, și puterea stăpânului ei... i. Ghetele Se ridicaseră și copiii. Toți, o ceată. Ăl mai mare era Oprică al lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umblu așa, de capu meu... că mi s-a urât... Și se sculă de la locul lui, se încinse cu șortul și intră în hala de piatră a reprizelor. ■> Prin geamurile nespălate de multă vreme se cernea de deasupra o lumină ștearsă și grea. Își făcură loc printre despărțiturile de ciment înalte cât omul. Aici erau ucise animalele. Duhoarea de sânge apăsa. Un miros de murdărie deșertată, de sânge încleiat pe lucruri și de sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le descânt, ehei, îi aduc cu vorbe la cuibarul meu și-i fac să se înmulțească. Aș putea să trăiesc din asta, dar nu mă lasă meseria... Cădea și luna din creștetul cerului. Ținea în tinicheaua ei o lumină ruginită, ștearsă și se prăvălea, prăvălea... Gheorghe se ridică. - Hai, mai avem. Paraschiv își dezmorți picioarele și luă pachetul. - Dă să mai duc și eu. Drumul se scurta pe la ulucile Dudeștiului. Trecură pe sub felinare și cotiră de-a dreptul prin câmp. Bătrânul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să treacă. Să fi fost cinci-șase târlii, pline. Hoții au făcut un foc de vreascuri și au așteptat. Pe la patru după masă, zăpada albăstrise. Soarele șters, depărtat și rece, se rostogolea peste coroanele despuiate ale fagilor. În pădurea Munteniei venea o noapte sură și înfricoșătoare. Vântul lovea trunchiurile subțiri și drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul casei. Torcea nepăsător. - Miaaauuuu... Miaaaauuuuuu, se auzea din vecini. O blană zbârlită urca furiș șina acoperișului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privit pe rând pereții albi, pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i se face frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie, vechi și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a mai știut nimic apoi. Pe la trei, când se ridicase luna deasupra Cațaveiului din cerul spulberat, 1-a lăsat răpus între așternuturi. Afară, era o iță de lumină putredă, și vântul împrăștia zăpada din curte. În geamuri se clătina lumina ștearsă a nopții de iarnă. Gagica s-a ridicat într-un cot și 1-a privit. Caramangiul horăia doborât, gol, între perne. S-a uitat afară. Curtea era albă în lumina lunii. A auzit câinii departe și un zvon de lăutari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
al tuturor lucrurilor, al literaturii, al artei, al florii, al parfumurilor, al mobilelor, al pietrelor etc.” Sunt gândurile lui Huysmans dintr-o scrisoare adresată unui prieten. Tot ceea ce melancolicul funcționar, chinuit de ficat, fiere, stomac, de o viață precară și ștearsă nu poate trăi aievea se transferă eroului său. Impactul romanului după apariție (1884) e inimaginabil. Aproape că nu există tânăr șic la Paris care să nu se Închipuie un Jean Floressas des Esseintes, aristocratul introvertit, trăind În splendoarea artificiului. Rememorându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și a obligațiilor, se Înrudește cu alegerea unei Morale. Se pare că, pe acest plan, Baudelaire și-a satisfăcut acea transcendență pe care o descoperise În sine de la bun Început. Dar e o satisfacție trucată. Dandysmul nu-i decât imaginea ștearsă a alegerii absolute de Valori necondiționate. De fapt, el se menține În limitele Binelui tradițional. E gratuit, fără Îndoială, dar, de asemenea, și perfect inofensiv. Nu răstoarnă nici una dintre legile stabilite. Se vrea inutil și, fără Îndoială, nu slujește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Încerca să opereze o declasare simbolică. Flaubert, de exemplu, ducând o viață de burghez bogat de provincie, stabilește a priori, că el nu mai aparține burgheziei; el realizează o ruptură mitică cu propria lui clasă, ce apare ca o imagine ștearsă a rupturilor reale pe care le producea, În secolul al XVIII-lea, introducerea scriitorului burghez În salonul doamnei de Lambert, În intimitatea ducelui de Choiseul. Această ruptură va fi jucată, fără o clipă de răgaz, prin atitudini simbolice: veșmintele, alimentația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
prin ea într-o altă lume. Amfiteatrul, construit pe la 1880 și restaurat de minune cu bani din loterie, era ca o cutiuță de pluș pentru bijuterii, vopsit într-un roșu intens și un roz-portocaliu închis, cu accesorii de un auriu șters, decorat bogat cu ghirlande și rozete complicate din gips pe tavanul boltit și pe fețele boxelor. În total contrast, în spatele scenei, coridoarele erau din cărămidă goală: țevile și cablurile la vedere, cu becuri de neon pe mijlocul tavanului jos. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a întors atunci și m-a văzut. Mi-a adresat un zâmbet plin de beatitudine, de parcă am fi petrecut cea mai minunată noapte de dragoste. Era desculță, purta aceeași rochie ca în ajun, ușor mototolită, avea aceleași sulimanuri, ceva mai șterse. Am arborat în mod fățiș o mutră dezamăgită, apoi m-am dus să mă așez în încăperea cea mare, alături de tata, care m-a strâns mândru la piept și a cerut cu glas tare un coș cu fructe. Mama a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
loc a devenit pricină de ceartă între cei doi fii ai mei; fie ca numele lor să rămână aici ca Isaac și Ismael. Așa că am grăit în fața judecătorilor mei că Muntele va fi împărțit după cum urmează... Aici caracterele erau mai șterse, de parcă nu ar fi fost atât de adânc inscripționate. Deschise un sertar al biroului și scoase o lupă. Unele structuri erau inedite: trebuiau puse față în față cu alte texte, căutându-se repetițiile care ar sugera o utilizare locală specifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de liman. Am, ca în astfel de clipe goale, moi, sentimentul timpului care mă înghite. Mă retrag - aproape material simt aceasta - într-un fel de pulbere de vreme care se așază peste anosta încăpere cu cărți, cu vechi gazete, cu șterse fotografii. Simt cum mă preling într-o pagină de vreme, undeva într-o frază de subsol sau într-un început de pagină. Ca un fluid (metal? ceară?) turnat într-o formă, căutându-și trup în marele trup, strecurându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o influență irezistibilă, oricît de departe s-ar fi aflat de coastă. Soarele, care se oprise, violent și roșu, deasupra liniei orizontului, avea să-și arunce razele verzui de rămas-bun adresat lumii și contururile lucrurilor urmau să devină atît de șterse, Încît nici un alt albatros n-ar mai fi Îndrăznit să repete fapta de vitejie de a ateriza În acea seară, așteptînd lumina zilei următoare. Zece minute mai tîrziu, cu o precizie cronometrică, la șase fix, indiferent de anotimp, o beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
săptămâni; eu și mama zicem mereu că parc-ar fi fost aici dintotdeauna, serios. Acuma râd când mă gândesc la prima zi-n care m-a adus acasă cu mașina de la muncă: părea așa - nuș’ - cam tăcut și un pic șters. Acuma e cel mai plin de viață dintre noi trei. Mama zice că dacă nu i-ar fi plăcut de mine s-ar da ea la el. Tre’ să am grijă cu asta, trebe, că nu poți avea încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Nu izbutea să și-o amintească altfel decât așa cum arăta pe bucata de carton. Îl scoteau din sărite aerele ei puritane, rochiile acelea cafenii lipsite de grație, părul adus după urechi și strâns bine la spate cu un șiret, fața ștearsă, fanată, cu gura mereu strâmbă. Își făcea o virtute din lipsa de farmec, din fustele și jachetele ei imposibile, exclama cu bărbia în vînt: "N-am avut în viața mea o singură cutie de pudră". La 30 de ani era
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se încrucișară cu două taxiuri burdușite. ― Vin de la vreo petrecere, mormăi locotenentul. Nici unul nu distinse, lipit de geam, chipul mic al Melaniei Lupu. Înregistrară doar o pată albă, ceva nedeslușit ca un fâlfâit de aripi, ca o adiere, un obraz șters și anonim dispărând în dimineața bucureșteană. Prin storul lăsat se strecura o ață gălbuie de lumină. Maiorul și Azimioară înconjurară curtea vilei fără să sesizeze ceva deosebit. Lăsară câțiva oameni de pază și se întoarseră la muzeu. ― Totuși tipul are
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Ca într-o mascaradă! ― Ce-ai spus? întrebă Nucu Scarlat. Raul Ionescu se scutură. ― Sinistru peisaj! Hai să ne cărăm! Cârnule, măștile! Dascălu trase cu o mișcare iute fermoarul sacului. În dreapta ținea automatul. Melania Lupu îl urmărea cu un zâmbet șters strângând geanta sub braț. Mustățile motanului îi gâdilau bărbia. " Ce-i cu tine, draga mea? Ce-i alarma asta? E firesc ca Sandu să fie nervos..." Cârnul scoase un chiot lung, apoi își potrivi masca. ― Eu n-o pun, îngînă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
slăbuță... Un firicel... Cum nu înțelegeți? O s-o băgăm dedesubt... ― Unde? Popa simți nevoia să se agațe de ceva. Avea impresia că alunecă. ― În sicriul lui Panaitescu, sub frunzele de brad... ― Îngropăm doi o dată, șopti înspăimîntat Matei. Melania Lupu zâmbea șters. CAPITOLUL VII O ÎNMORMÎNTARE NEOBIȘNUITĂ Dădeau târcoale sicriului încercînd să sesizeze vreo greșeală. Pieptul lui Panaitescu părea prea bombat, dar mormanul de flori camufla micile neajunsuri. ― Bine că s-a terminat, suflă Matei. Avea o permanentă senzație de vomă. Bătrâna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceva... Făcu un gest cu mâna. Ceva impresionant. Cristescu își ridică privirea. ― Pur și simplu înduioșător, zâmbi Doina Popovici. O adora pe nevastă-sa. Un sentiment puțin obișnuit după atâția ani de conviețuire... Ați cunoscut-o? ― Nu. ― E o femeie ștearsă, măruntă, prost îmbrăcată, indiferent de ce pune pe ea. Și totuși Panaitescu o adora. Ciudat, nu? Trebuie să ajungi la vârsta mea ca să poți înțelege lucrurile astea. Maiorul zâmbi complexat. ― Vă răsfățați? ― Sînteți amabil... ― Vorbeați de un anumit gest... ― Da. Vroia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]