3,030 matches
-
bărbatului. Regretul n-o să te împiedice decât să-mi faci gardul pe care mi l-ai promis. Crede-mă, moșnege, că nu mai aștept încă un an ca să-mi fac grădina de legume. Și Helena a luat un pumn de țărână și l-a împins lui Ellis în palmă. Haide, i-a zis ea. Termină cu suferința. Apoi Helena a dus-o pe Alice înapoi, în cabană, și i-a dat un ceai. 13 Până dimineață, pe pervazul ferestrei se adunase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sens vieților noatre. Alteori sensul vine de la persoana iubită. Drew i-a lichefiat trupul lui Mary; numai mintea femeii a rămas în stare solidă, numai mintea i-a rămas trează. Drew era îndrăgostit de pești și păduri și lupi și țărână. El era îndrăgostit de toate și, după ce așteptase atât, oare Mary nu merita și ea să fie unica iubire a cuiva ? Mary, a spus Drew și, preț de-o clipă, ea s-a ținut în frâu, a rezistat. Mary. Mary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
n-ar fi fost decât un truc magic. Băieții au căscat ochii la vederea petelor de sânge de pe Irene. Nu mai aveau timp să întrebe unde era Ahmad, dar Danny i-a șoptit lui Charlie: Încă unu’ care-a mușcat țărâna. Super, a comentat Charlie. Mai tare ca-n L.A. Flăcările cuprinseseră coroanele copacilor de la Corey Ridge, când barca a ieșit pe apă. Băieții au început să chiuie; Mary a pus o mână pe genunchiul lui Drew. Nimeni nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile prin care își plâng secunda rădăcinile însetate pe obrajii dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii ca orice copil mai evadează din trunchiul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
singurătății, clopotul a uitat să mai bată în prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și păsările nenunțite, sufletul scoate din țărână bucăți de dor, le învelesc cu stihuri scăldate-n aghiazmă dincolo de mine, curcubeul și-a schimbat culorile, apusul a devenit răsărit, mâine e Ajunul Crăciunului, nicio stea nu se aprinde pe sufletul iernii... cerneala a invadat cerul nespus de cenușiu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
târzie, rămâne-vom pe vecie logodiți ca două paie. să nu mă uiți iubito peregrin în ploaie, mi-e inima a toamnă cu ochii tăi mari lunatici. câteodată... câteodată tremurul frunzei îl simt adânc în buze acolo unde nourii și țărâna își duc în geană lumina un foșnet de frunze moarte se coboară din tălpi în sus către genunchi *** câteodată tremurul frunzei îl port cu mine în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Sătenii au intrat în lunca de pe coastă, au tăiat cu barda un mesteacăn frumos și drept ca o făclie de ceară albă și au meșterit o cruce. Au intrat în țintirim și au așezat-o la căpătâiul străinului. Pe când bătătoreau țărâna, unul zise: —Dumnezeu să-l ierte, era voinic om și frumos; avea un păr negru... — Nu, răspunse celălalt, era bălan... dar, ce-i dreptu, voinic român... Cum s-a dus... parcă nici n-a fost! Apoi plecară. Cerul era căptușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri, ca din pământ, o clădire mare înaintea mea și un pâlc de copaci. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. În bătătura hanului, mi-am scuturat de țărână cizmele. Dar nimeni nu ieși să mă întâmpine. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. Nimeni. În tot hanul, tăcere. Am bătut în podele cu stratul puștii și am așteptat un sfert de ceas; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se vedeau numai arături, miriști, păpușoiști; în valea de aproape lucea un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un fel de ziduri cenușii. Dintr-un tavan jos de nouri curgea burniță rece, umezind clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi începu să chiftească, și împrejurul curților și pe drumurile de țărână oamenii și vitele umblau prin noroaie înspăimântătoare. O săptămână întreagă se trudiră bordeienii ca să isprăvească adăposturile vitelor. Ș-acuma, la ocoale, începeau oameni a aduce nutrețuri, și vitele se mișcau încet în dosul gardurilor de stuh, subt acoperișuri de paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma cu capul plecat. Se opriră la un bordei, lângă perdeaua părăsită, unde sfătuiau de obicei bordeienii cei bătrâni sâmbătă sara. Era ș-acu într-o sâmbătă sara, și-n bordei era lumină, și-năuntru la căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drag pământul negru... — Apoi, Sandule, ți-oi spune eu, grăi dintr-un colț moș Irimia Izdrail; cum nu i-a fi drag pământul de la noi? Am văzut și eu în viața mea multe locuri, ș-am strecurat printre degete multă țărână... da’ aici îi altfel... Aici e un fel de pământ - Dumnezeu l-a făcut așa, de dă roadă cum nu s-a mai auzit prin alte părți de lume... Aici calare nu te vezi prin păpușoi, și grâul totdeauna până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Avesalom. S-a făcut apoi tăcere asupra taberii și împăratul a ieșit călare împotriva ordiei de la Amasia, singur. Privea neînduplecat, ca un îmblânzitor care-și cunoaște fiarele. Rând pe rând ortalele s-au supus și și-au închinat frunțile în țărână. Astfel a pierit Mustafa șahzadè și împărăția s-a întors la Istambul. VIIItc " VIII" Înlănțuirea predestinată a întâmplărilor s-a oprit o clipă, așa încât unii dintre muritori să aibă iluzia biruinții și a veșniciei. Numaidecât fantomele adevărului au ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
calculase și abstinența împăratului în răstimpul tristei lui expediții. La un ceas după această întâlnire primejdioasă, în chioșcul din vreme pregătit, Soliman se desfăta în ospăț, pregătindu-se pentru alte plăceri mai mari. Pe când Mustafa și Gingir dormeau alături în țărâna Asiei. IXtc "IX" A doua zi și a treia zi doamna Roxelana a așteptat o hotărâre nouă în ce privea urmașul împărăției. Dar acea hotărâre n-a venit, așa încât lupta trebuia începută iar și dusă fără oprire. Cu cât îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pierdusem orașul în care m-am născut și casa în care am adus pe lume un copil. Am urcat iarăși pe catâri fără să știm în ce direcție s-o luăm. Mohamed bombănea, izbind cu pumnul în greabănul animalului: — Pe țărâna care acoperă rămășițele tatălui meu și ale strămoșilor mei, dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi astfel primit în regatul Fès, n-aș fi părăsit niciodată Granada! Vorbele lui ne șfichiuiau auzul înspăimântat: — Am plecat, mi-am abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îmbrăcat de gală, la prezentarea scrisorilor. La curtea din Tombuctu, ritualul este precis și somptuos. Când un ambasador obține o întrevedere cu stăpânul orașului, trebuie să îngenuncheze în fața lui, cu chipul atingând podeaua, să adune cu mâna un pic de țărână și să și-o presare pe cap și pe umeri. Supușii principelui trebuie să facă la fel, dar numai atunci când i se adresează acestuia pentru prima oară; pentru întrevederile următoare ceremonialul se simplifică. Palatul nu e mare, dar aspectul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
interdicția. * * * Epistola lui Khâli continua: Îmi las de asemenea în mâinile tale solia, deși nu mie îmi aparține ea, ci suveranului care mi-a dat însărcinarea asta. Prin această misiune nădăjduiam să mă apropii de el, dar, mă jur pe țărâna în care zace părintele meu! nu era atât pentru a căpăta favoruri și bogății, cât mai curând pentru a-i ajuta pe ai mei. Oare nu intervenind în favoarea surorii tale am ajuns să fac cunoștință cu principele? Tot la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Dau mărturie că nici măcar în momentele cele mai cumplite n-ai rostit vreun cuvânt împotriva Providenței. Eram sincer. Curiozitatea mi-o păstram totuși intactă. — Cum ai izbutit să ieși de acolo atât de repede? Datorită mamei mele, Dumnezeu să binecuvânteze țărâna care o acoperă! Ea îmi repeta mereu aceste vorbe pe care le-am ținut minte: un om nu e niciodată în nevoie atâta vreme cât are limba în gură. E adevărat că am fost vândut rob, cu lanțuri la mâini și ghiulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
el sub copac, dat fiind că-i plăcea să creadă că Sampath încă îl aprecia și învăța de la bătrânul său tată. Dacă te străduiești suficient, ceva tot iese. Tu însuți știi bine că - — Olarul face oala dintr-un bulgăre de țărână. Un pictor pictează cu urină de cămilă. Un cerșetor întinde mâna goală, spuse Sampath, terminând fraza într-un mod atât de ușuratic, că domnul Chawla fu luat prin surprindere de obrăznicia fiului său, dar își susținu din nou punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de pădure, Frântă de atâta ploaie, Ofilită, arsă-n gânduri, Floare,floare de pădure... Câine, câine alb și slobod, Frigul mi te-a prins în gheare Și-ai pierit, fără să urli, Câine, câine alb și slobod... Aripi, aripi de țărână, Visuri sub călcâi strivite... Strigăt ultim către oameni Aripi, aripi de țărână...
Cântec. In: Așa sunt eu by Iulia Adalmina Medeleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/332_a_613]
-
de pădure... Câine, câine alb și slobod, Frigul mi te-a prins în gheare Și-ai pierit, fără să urli, Câine, câine alb și slobod... Aripi, aripi de țărână, Visuri sub călcâi strivite... Strigăt ultim către oameni Aripi, aripi de țărână...
Cântec. In: Așa sunt eu by Iulia Adalmina Medeleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/332_a_613]
-
același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările, cum am greșit, cum le-am irosit, lumânări pure, albe imaculate? Uite, fotografiile, galbene ca praful și aproape la fel de sfărâmicioase ca și el, din țărână ne-am născut, în țărână ne întoarcem, spre mormânt măreața regină se grăbește. Seriosul Virgil, numit așa după un poet, fotografiază-l, ce bine dac-ar fi pe-aici un aparat de fotografiat, și fixează-l acolo, galben și sfărâmicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările, cum am greșit, cum le-am irosit, lumânări pure, albe imaculate? Uite, fotografiile, galbene ca praful și aproape la fel de sfărâmicioase ca și el, din țărână ne-am născut, în țărână ne întoarcem, spre mormânt măreața regină se grăbește. Seriosul Virgil, numit așa după un poet, fotografiază-l, ce bine dac-ar fi pe-aici un aparat de fotografiat, și fixează-l acolo, galben și sfărâmicios, pentru totdeauna. Ochii ei, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în fruntea procesiunii, zâmbind cu fericirea unui copil care învață un joc nou, se afla contele Alexei Aleksandrovici Cerkasov. Serviciul funerar a fost scurt și simplu, evitând orice pretenție de religiozitate. îndurerații principali au rostit câteva cuvinte, a fost împrăștiată țărâna și asta a fost tot. Alexei Cerkasov, chiorul din țara orbilor, stătea și zâmbea tăcut în ceața ușoară, ca un epitaf întruchipat. — Soțul meu, a spus Elfrida Gribb, a fost un om față de care s-a greșit mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu ceva misterios, necuprins și îngăduitor, și profund iertător față de slăbiciunile mele omenești. Mă inundau blândele taine ale nimicniciilor de tot felul și le primeam ca și cum ierburile, grădina, bulgării de pământ, vițele viei, pruncimea toată de gâze și viermi ai țărânei goneau fulgerește spre mine și mi se prosternau întru slavă și mântuire. Eram umbră de zeu vechi și damf de licoare neîncepută. Astfel și în dimineți ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]