10,571 matches
-
celălalt capăt al galeriei. Ea se Întoarse Înapoi. La câteva sute de metri mai Încolo se sfârșea un trotuar Înalt - poate capătul unei stații de metrou. Dar nu știa al căreia. La capătul liniei electrice pâlpâiau câteva lumini slabe. O țesătură de cabluri electrice se intersecta cu șinele de tren - pe sub picioarele ei și pe deasupra capului său. La intrarea În galerie, pe pereții care străluceau de umezeală erau prinse două felinare pătrate, care dădeau o lumină albă. Dar apoi, până unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
timp, a romanului. Universul actualității noastre amintește, în unele aspecte, cel puțin, de episoadele satirice din Omulețul roșu. Viața culturală, convenționalismul și impostura din instituțiile de cultură sunt radiografiate cu umorul caracteristic autoarei. Dar nu aceasta dă substanța scrierii, cât țesătura narativă de calitate, în care faptul obiectiv se dizolvă în nuclee epice care par să se dividă nesfârșit, căzute într-un fel de fabrică a mitologizării spornice. Așa este, de exemplu, episodul despre Vencica, o femeie care, sub impulsul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mine nu părea să se grăbească și m-a lăsat să hoinăresc pe unde am vrut. M-am oprit aproape la fiecare prăvălie și m-am uitat la fiecare voal, uimită de varietatea și cantitatea de lămpi, de fructe, de țesături, brânzeturi, vopseluri, unelte, animale, coșuri, bijuterii, flauturi, ierburi, de toate. Dar smochine nu se vedeau pe nicăieri în acea zi. Am căutat după ele până când aproape am amețit de căldură și de sete, mi-era greu să mă întorc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără să ridice capul. Iar tu tînjești după cîteva ceasuri... Stai cuminte. Rochia din dantelă, fin brodată de o străbunică de demult, fusese deja lungită de mai multe ori pentru a se potrivi taliei care o Îmbrăcaseră, lăsînd pe imaculata țesătură, la fiecare alungire de tiv, imperceptibile linii, aidoma acelora desenate pe pereți pe măsură ce copiii cresc și care se estompează cu vremea, fără să dispară cu totul. Jeanne nu era genul de femeie care să se lase Înduioșată de trecut, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brusc zărind-o În imaginea din oglindă pe maică-sa, care se Înălța pe vîrful degetelor ca să apuce voalul de muselină pus pe raftul de sus al dulapului. - Așteaptă, Îl iau eu! spuse ea răsucindu-se. Dar Jeanne trăsese deja țesătura către ea, antrenînd În mișcare un obiect care căzu greoi pe parchet, făcînd-o să sară Înapoi și să-și facă iute semnul crucii, ca și cum ar fi vrut să exorcizeze un lucru posedat de diavol. Pentru Jeanne, chiar asta era. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e tot ce poate fi mai normal... CÎnd se Întoarseră la punctul de unde plecaseră, el Își ridică ponchoul pătat de noroi și i-l puse pe umeri, iar ea Îi mulțumi distrată. Îi privi fățiș sînii care se reliefau pe sub țesătura udă a rochiei. - N-ai pentru ce să-mi mulțumești, o fac pentru mine, prefer să-mi păstrez mintea limpede. Marie Îi aruncă o privire agasată, Întrebarea ei deveni involuntar agresivă. - Și ce făceai aici? - Trebuia să-mi tăvălesc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
celor patru proiectoare și după un rapid calcul al axelor și unghiurilor de tragere, dacă exista cumva vreun trăgător, Lucas era la adăpost de traiectoria lui. Scrută iarăși penumbra. Nimic. Atunci un foșnet ciudat Îi ajunse la urechi. Ca o țesătură mătăsoasă pe care cineva o șifonează. Cu toate simțurile În alertă, Își ascuți privirea, căută de unde putea veni foșnetul. Făcu ochii mari de stupoare. O formă aeriană, translucidă și opalescentă, zbura iute printre menhiri și trecea dincolo de tumulus, Îndreptîndu-se apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un giulgiu opalescent, cu gîtul tăiat vopsit În roșu sîngeriu. - Dar... Nu e asta fantoma care te-a doborît pe faleză? zîmbi Marie. Lucas nu dădu atenție notei de umor, În schimb Îi vîrÎ sub nas velatura, arătîndu-i găurile din țesătură. - Și astea ce-s? Șase găuri de glonț, toate la țintă! Armelle, care nu pricepea nimic, se agita În jurul lor cerșind explicații. Lucas o fulgeră cu privirea. - Chiar vrei să-ți spun ce Înseamnă? Înseamnă dovada culpabilității soțului dumitale pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care avea să deschidă o epocă nouă În istoria lumii; datorită Însă anumitor Împrejurări, cu totul extraordinare, ale vieții sale, el a fost unul din artizanii ei cei mai conștienți, mai lucizi. Trăim azi Într-o lume absolut nouă, Iar țesătura Întâmplărilor ne Învăluie trupurile, Ni le scaldă Într-o aură de bucurie. Ceea ce oamenii de altădată au presimțit uneori prin muzica lor, Noi realizăm În viața de fiecare zi. Ceea ce pentru ei era de nepătruns și absolut, Nouă ne pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de fiecare zi. Ceea ce pentru ei era de nepătruns și absolut, Nouă ne pare un lucru simplu și bine cunoscut. Noi totuși nu-i disprețuim pe oamenii aceia; Știm ce datorăm viselor lor, Știm că n-am fi nimic fără țesătura de dureri și bucurii care-a fost istoria lor, Știm că purtau În ei imaginea noastră atunci când erau stăpâniți de ură și teamă, când se ciocneau În Întuneric, Când Își scriau, Încetul cu Încetul, istoria. Știm că ei n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
vreau programul K3 ! spun, roșie la față. Dă-mi altceva ! Apăs pe toate butoanele, dar mașina mă ignoră. Aud apa năvălind în mașină și văd că se aprinde o lumină verde. DEMARARE K3, pâlpâie pe ecran. PROGRAM PENTRU SPĂLARE DIFICILĂ ȚESĂTURI GROASE. Spălare dificilă ? Țesături groase ? — Oprește-te ! zic cu respirația tăiată și încep să apăs cu putere toate butoanele. Stai ! Încep să-i dau cu șutul în ea disperată. Stai ! — S-a întâmplat ceva ? se aude glasul lui Trish din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
roșie la față. Dă-mi altceva ! Apăs pe toate butoanele, dar mașina mă ignoră. Aud apa năvălind în mașină și văd că se aprinde o lumină verde. DEMARARE K3, pâlpâie pe ecran. PROGRAM PENTRU SPĂLARE DIFICILĂ ȚESĂTURI GROASE. Spălare dificilă ? Țesături groase ? — Oprește-te ! zic cu respirația tăiată și încep să apăs cu putere toate butoanele. Stai ! Încep să-i dau cu șutul în ea disperată. Stai ! — S-a întâmplat ceva ? se aude glasul lui Trish din bucătărie și sar de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că... am să ajung la etapa cu apretatul... imediat... Fără să-mi vină să cred ce fac, ridic fierul. E mult mai greu decât mi-am imaginat și scoate un nor de aburi înspăimântător. Cu maximă gingășie, îl cobor spre țesătura de bumbac. N-am nici cea mai mică idee ce parte din cămașă țintesc. Mai bine închid ochii. Și din senin se aude un țârâit venind dinspre bucătărie. Telefonul. Slavă Domnului... slavă Domnului... slavă Domnului... — Of, cine-o fi ? spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
N-am de gând să mă uit la el. N-am de gând să mă uit la el. — Începi cu gulerul... Iris netezește cămașa pe scândură. Uite, nu trebuie să apeși prea tare. Îmi conduce mâna în timp ce fierul alunecă pe țesătură. Abia atingi materialul... E complet ridicol. Sunt o femeie matură, în toată firea. Pot să mă uit la un bărbat la bustul gol fără să mă ia cu leșin. O să... arunc doar o privire. Da. Ca să-mi ies din păreri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a luntrei, lângă un moșneag care privea țintă În apa mării, de parcă ar fi căutat ceva. Era acoperit, din cap până În picioare, de scrijelituri albastre, subțiri, iar pe coapse avea o scrijelitură mai ciudată decât celelalte, ca un fel de țesătură cu ochiuri largi. Când și când, ridica privirea spre cer, după care se uita la o Împletitură de lăstari arcuiți anume, bine legați Între ei. Am privit și eu la acea Împletitură și, Încet-Încet, mi-am dat seama că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și când, ridica privirea spre cer, după care se uita la o Împletitură de lăstari arcuiți anume, bine legați Între ei. Am privit și eu la acea Împletitură și, Încet-Încet, mi-am dat seama că era una și aceeași cu țesătura pe care o avea scrijelită pe coapse. - Cum merge, Vishu? Pe unde am ajuns? Vishu râse și prinse să Îngâne un fel de cânt moale, de parcă ar fi obosit să-și tot strige copiii pe care nu-i mai găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a parfum, și mi-era suficient. M-a dus în camera ei, de unde au ieșit, tocmai când am intrat noi, două fete. Mă ținea de mână și mergea cu siguranță prin întuneric. A dat la o parte ceva ca o țesătură și a aprins o lanternă, a cărei lumină s-a rostogolit peste o cameră dezordonată și colorată, plină de rufe puse la uscat și pixuri și hârtii. Eu continuam să vorbesc, mi-era teamă că dacă tac își pierde interesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la poliție, dacă motivul pe care-l invocase era real. Mă lua durerea de cap numai la gândul că trebuie să explic cu lux de amănunte antihistaminicele din cafeaua lui Violet, sabotarea cablului Tabithei, ca să nu mai pomenesc de întreaga țesătură de rivalități dintre cei din distribuției, toate astea în fața unor ofițeri de poliție cu ochii holbați mai-mai să iasă din orbite din cauza efortului de a-i reține pe toți cei cărora li se menționează numele. Ciudat: cu toate că mă cam încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dacă și când se întâmpla asta. Așa că, în cele din urmă, am adormit pe canapea, cu rochia pe mine, în zgomotul tâmpeniilor bizare, pline de energie ale emisiunilor TV din toiul nopții pâlpâind prin cameră și împletindu-se incomod în țesătura viselor mele. Pesemne că se transmitea vreun film de groază, pentru că Hugo mă urmărea pe un coridor, cu un cuțit de vânătoare; purta o glugă mare, care-i acoperea fața, gâtul și umerii, dar știam că e el. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și timpul, la fel Mircea Eliade realizează în nuvelele sale pendularea omului între sacru și profan, între realitate și vis, între real și ireal. Miturile arhaice ale cosmogoniei și creației, visul magic, ieșiri fabuloase din timp sunt dezvoltate într-o țesătură narativă abia construită, în care întâmplări obișnuite se amestecă firesc cu situații fantastice. Cu o facilitate „deconcertantă”, cum scrie William A. Coates, scriitorul român reușește să dea extraordinarului aparența credibilului. Cele mai reușite pagini de proză fantastică ale lui Eliade
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
totalul deșeurilor rezultate din gospodăriile din întreaga Anglie. Alice repeta aceste statistici ca pe o mantră în timp ce stătea, ca acum, cu mâinile înroșite în apa înghețată care se revărsa din bazinul WC-ului, privind cum emanațiile verzi erau dislocate de pe țesătura cenușie, primitivă pe care o avea în palme. Uneori, ca acum, era nevoie să tragi apa de mai mult de două ori și de minute lungi petrecute așteptând ca temperamentalul bazin să se umple la loc. Într-un final, Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
am așezat pe iarbă În fața lacului. Era prima zi cu adevărat fierbinte din acel an, cu cerul Înalt și albastru. Parfumul florilor de mai Încă plutea În aer, amestecându-se cu cel al cămĂșii lui albe, care difuza discret prin țesătura subțire mirosul amețitor al corpului lui. Ne-am aprins câte o țigară și am fumat tăcuți, privind oglinda verzuie a lacului, apoi am Început să ne sărutăm. Dar sărutul avea un gust ciudat, verde. m-am smuls din brațele lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
că n-am trece prin viață. Problema nu este că greșim, problema este... Am amuțit, pentru că prin fața ochilor mei a defilat un fel de nălucă de abur care a rămas suspendată În fața ochilor mei până am clipit. Era ca o țesătură foarte delicată de abur, rotund, cu niște imprefecțiuni, găuri, adâncituri și excrescențe, unele mai luminoase, altele mai Întunecate, care palpita În jurul unei lumini. Pentru o secundă, mi-a fost dat să-mi văd forma sufle- tului. În același moment năluca
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
centrul ancestral al ființei mele, cel de dinainte de a mă naște, ducându-mă Într-un timp imemorial, pe care l-am văzut și l-am uitat simultan. Dar dacă totuși ceea ce văzusem și simțisem era forma sufletului, trebuie că această țesătură, dacă o uzezi prea mult, prin toate exercițiile de chintesențializare la care e supus pe pământ - topire, evaporare, condensare și câte or mai fi -, devine atât de subțire Încât se poate destrăma, m-am gândit atunci. Cu cât apa se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Încât se poate destrăma, m-am gândit atunci. Cu cât apa se amestecă mai des cu noroiul, cu atât exercițiul purificării devine mai costisitor pentru materie, astfel Încât, după câteva astfel de cicluri poate să nu mai rămână nimic, ca o țesătură care se slăbește și se rupe la spălat. În noaptea aceea am visat din nou aburul acela, dar de data aceasta era de culoare roz și forma lui era diferită de cum o văzusem În camera Danei, mai alungită și mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]