14,708 matches
-
de independență, de neatîrnare față de ceva dinafara ei pe care fata o aduce cu sine. Aici Însă, În lumea mea, totul e logos, revărsare În logos și În biomagnetism. Dar frumusețea feminină e o energie discretă a constelației, o putere adîncă și, de multe ori, independentă de purtătoarele sale. Și totuși, nici măcar grația copilăriei din amintirile mele, atît de dominatoare, de subjugantă, nu izbutește să aducă feerie pe mutrele tuturor muierilor din lumea asta, chiar dacă sînt tinere. Cele antipatice poartă pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Auschwitz-ul prin cele două familii de evrei, iar supraviețuitorii lor se topi seră În toate vînturile. De ce nu pogorîse Ea la Cluj, la Oradea ori la vreo mină de aur din Maramureș? Se Înțelesese că la mijloc lucra o taină adîncă, dar se Încercau fel de fel de răspunsuri: că la Pișcari era multă credință, că i se arătase astfel dreptate Bisericii Unite cu Roma care se va ridica din nou Într-o bună zi, că Sfînta Fecioară Își căutase un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
doi ani. La întoarcere, corabia trece iarăși pe lângă insula unde principele își abandonase familia. Coborând, îl întâlnește pe copil jucându-se cu scoicile de pe țărm, iar când se apropie de cadavrul soției, aceasta se trezește ca din mrejele unui somn adânc. Rugăciunile Mariei Magdalena o susținuseră doi ani de zile, iar pruncul crescuse și se înzdrăvenise sugând lapte proaspăt de la sânul unei moarte. Mai mult decât atât, femeia îi mărturisește soțului că parcursese împreună cu el și cu apostolul Petru toate etapele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gros (exact: nici măcar grosimea capului). Pleoapele ochilor, se spune, erau atât de umflate, încât nu mai vedea lumina deloc, iar propriii săi ochi nu și-i putea vedea nici cu oglinda medicului: într-atât de băgați înăuntru (exact: atât de adâncă era înfățișarea de afară). Sexul (aidoion) lui părea mai respingător și mai uriaș decât tot ce stârnește rușine; din tot trupul său curgea puroi, șcurgeauț viermi care-l chinuiau când își făcea nevoile firești. Când, după multe chinuri și suferințe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
agitație maximă, orice raționament „la rece” fiindu-i inaccesibil. Klauck propune o explicație „mic burgheză”. După supozițiile profesorului de la Chicago, Iuda s-ar fi întors după Răstignire în cetatea sa de baștină, unde ar fi continuat să trăiască liniștit „până la adânci bătrâneți”, fără a mai avea vreun contact cu ucenicii lui Isus. Un asemenea scenariu mi se pare nerealist din mai multe rațiuni. În primul rând, el forțează mărturia lui Matei, interpretând-o simbolic, nu istoric. Or, nu există nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
face parte. Sigur, evenimentele din anul 70 sunt prefigurate de cele din 587, care furnizează «tipul» istoric, dar acest precedent nu constituie o explicație. Nelegiuirea lui Israel este cauza imediată a distrugerii Ierusalimului, a masacrelor și a deportărilor, dar cauza adâncă trebuie găsită în natura rea a omului, în «inima sa rea» (III, 20; VII, 48). O sămânță rea a fost semănată în inima lui Adam. Din această sămânță nu poate ieși decât teribilă recoltă!”100. 4Ezdra a fost redactată cam
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Cu scârțâit strașnic, precum bubuitul tunetului, porțile se dau în lături. Cei doi îngeri, „arhistrategul” Mihail și „interpretul viziunilor”, Phamael, se salută ceremonios. Apoi, cel dintâi ia o cupă imensă (phialen megalen sphodra), largă cât distanța dintre nord și sud, adâncă precum spațiul cuprins între cer și pământ. În acest vas arhanghelul culege „virtuțile drepților” (hai aretai ton dikaion). Ce se întâmplă mai departe? Trei categorii de îngeri suie de pe pământ la cer pentru a-și aduce „roadele”. Prima categorie o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor dogmatice, să evidențiem adevărul lor în corespondența lui cu trebuințele adânci ale sufletului, care-și caută mântuirea și înaintează pe drumul său în comuniunea cu semenii”230. Acest fragment ne oferă o caracterizare deplină a tipului de abordare teologică a lui Stăniloae: adevărurile dogmatice (căci el n-a încetat niciodată să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a dogmei”, ce riscă să provoace deviații catastrofale în rândul credincioșilor. Ni se reproșează că suntem individualiști împotriva voinței noastre (malgré nous), prin logica însăși a credinței noastre, când, în realitate, catolicismul este esențialmente social. Social, în sensul cel mai adânc al termenului: nu numai prin aplicațiile sale în domeniul instituțiilor naturale, ci, întâi de toate, în el însuși, în esența dogmaticii sale. Social într-o asemenea măsură, încât expresia catolicism social ar fi trebuit să pară dintotdeauna pleonastică. (p. X
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
altfel, mare importanță. Matei adaugă episodul căinței și al sinuciderii. În fine, Luca, dar mai ales Ioan, care-l detestă fanatic, îl echivalează pe Iuda cu diavolul. Câteva întrebări trebuie ridicate aici și trebuie să spun că ele merită o adâncă reflecție. În primul rând, de ce Jertfa nu se poate realiza fără trădare? Altfel spus, de ce trădarea este necesară mântuirii? Am lansat această întrebare mai multor teologi contemporani pe care îi știu, din toate confesiunile, și până acum absolut nici unul n-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de ani? C.B.: Fraza lui Luther ar trebui recitită mereu de ateii care se pretind, cel puțin în Occident, urmași ai lui Luther și care practică biblistica ori patrologia cum ar practica schiul nautic ori saltul cu parașuta. Convingerea mea adâncă este că nu se poate intra în adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor în treabă, care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o cârjă mai înaltă decât el. Glasul se amesteca în vuietul furtunii și răbufnirea de vânt îl făcu să se clatine. Femeia îi făcu loc să intre. El rămase în prag și ridică ochii spre ea. Erau căprui, blânzi, adânci și calzi plini de bucurie și pace își spuse femeia. Și nu se mai întrebă ce caută un bătrân, pe o vreme ca asta, în cea mai îndepărtată casă de pe țărm. "Vreau lumină ca să ajung la soția mea", îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa-i spuneam, fiindcă locul nu avea nume... sau noi nu i-l știam. Zis și făcut. Și, ca să ajungem mai repede, am luat-o de-a dreptul prin apa râului. Pietrele lunecau , apa era rece și repede, dar nu adâncă, așa că de câte ori cădeam, ne gândeam că face bine la sănătate "ne călește", spun oamenii. Și mergeam înainte. Oricum, nu la sănătate ne era gândul ci la... ce-o să găsim acolo. Am ajuns. N-am crezut că e chiar așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mama, despre frații mei, știa totul și despre foc, doar ați văzut că l-a făcut să ardă uite-așa, deodată, doar fiindcă a vrut! Tăcea. Se uita așa, cu capul plecat ușor spre umărul drept, se uita blând, bun, adânc și iscoditor, nu ca să te certe, ci doar să te ajute. Atunci am prins curaj, fiindcă dacă tot vroia să ajute, atunci să mă ajute! Și repede, dacă se poate! "Ehei, pentru asta îți trebuie răbdare!" Dar am răbdare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a început ploaia, de asta Tatăl nostru, care e în ceruri, te-a vindecat... Rămăsesem fără glas. Când te-am întrebat ce vrei tu să faci în cer, știam ce cauți. Acum ai înțeles? Și mă privi iarăși, cu ochii lui adânci ca marea pe-nserat, buni, iscoditori și blânzi. Ai înțeles? Da, înțelesesem. Așa cum auzisem prin sat, Împărăția Lui Dumnezeu e aproape. Și de asta o căutam. Dar Împărăția Lui Dumnezeu, e aproape, e atât de aproape... fiindcă e aici, în sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am văzut în somn, era la început doar o lumină albă, nesfârșită, ca a soarelui de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit de blânzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit de blânzi și adânci era Mirele meu: "Talita, kumi" 11, "Fetiță, scoală-te"." Încetase să mai plângă. "Uite, vezi îmi arătă mâna cum m-a prins de mână, mi-a lăsat și semn : într-adevăr, la încheietură, strălucea o pată roșie, cât ai pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi om", mi-am spus. Și mi-am îndreptat frunzele din creștet spre locul de unde venea respirația aceea. Pe dată, un val de viață mi-a scăldat inima și era în viața aceea bucuria cea mai înaltă și cea mai adâncă tristețe, tot amarul, toată sfâșierea, toate lacrimile oamenilor pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia care clipea deasupra... Auzisem că oamenii spun acelui crâmpei de viață, care amestecă lumina cu tristețea și bucuria cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Semăna cu steaua aceea de deasupra sau cu soarele la răsărit și, cum stătea acolo, la pământ, cu brațele întinse în cruce, părea că lumina cerului îmbrățișează tot pământul, dar nu era așa : în jur noaptea se făcea tot mai adâncă, tot mai neagră, mai rece, mai tristă. Cum putea fi atâta sfâșiere în atâta lumină ? Inima mea nu mai simțise niciodată atâta durere, frică și liniște, și împăcare. Credeam că mă frâng de mila Lui. Apoi, L-am auzit șoptind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lua ochii de la drum. Soarele lunecă ușor, dincolo de crucea zilei. Mi se pare că toată viața mea nu a fost decât pregătire și așteptare. Apoi, deodată, au plecat. Nu știu cum, dar parcă plecarea asta e altceva, e altcumva. Ca o tristețe adâncă în lumina soarelui, în pulberea drumului care joacă în lumină, în foșnetul stins din frunzele copacului, până și apa din bazin strălucește altfel astăzi.... Acum e liniște... au plecat demult și vecinii, după oaspetele nostru, spre Ierusalim... Oare ce vroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poate așteaptă pe cineva... dar cine putea să vină de dincolo de mare, când ai noștri se întorseseră deja acasă?! Nu vorbea niciodată. Nu povestea pe unde fusese, ce văzuse. Dacă îi adresai cuvânt, răspundea încet, măsurat, cu glas molcom și adânc, ca marea când e liniștită... apoi tăcea iarăși. Nu avea nimic, decât bruma de haine de pe el și barca, veche ca și el, dar care, nu știu cum se făcea, nu lua niciodată apă: noi ziceam c-o fi vrăjită, cine știe ce zeiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bună ! (pe urmă, cu "tonul" mai mic) Știu eu: n-ai venit să mă tulburi... ai venit, simplu, să mă bați... Cel mare : Uite, liniștește-te: îmi cer iertare... Băiatul (din ce in ce mai uluit): Cum ?... Cuuum?... Cel mare (cu capul plecat, cu adâncă părere de rău): Da, iartă-mă, te rog... (ceilalți doi copii se așează jos, rămân în picioare cei doi) Băiatul ( brusc îngrijorat, se trage puțin înapoi, cu teamă): Nu cumva ai să mori și vrei să fii iertat, ca să... știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
picior, care - se vedea de departe - cândva suferise un accident grav... În clipa următoare, s-a arătat un chip tot numai o mustață plină de promoroacă. La vederea unei asemenea apariții, Despina și doctorul Gruia au făcut ochii mari, cu adâncă mirare Întipărită În ei. Doar Nicu s-a ridicat de pe pernă, Întinzând mâinile, cu zâmbet larg pe chip, către arătarea din ușă.... ― În sfârșit, l-am găsit pe iubitul meu prieten cu suflet mare - a declamat noul venit. ― Petrică! Bine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Asta Înseamnă că are vreo opt-nouă luni deja. Este un adevărat cavaler - l-a fixat „la podea” frumoasa creolă cu ochi arzători. ― Dac-ar fi ce bine-ar fi... dar... ― Ooo! Sunteți un misterios.... - a șoptit ea, cu un oftat adânc, care a făcut ca sânii să i se zbată ca doi hulubi speriați sub bluzița bine struniă pe trup... ― Nuuu... Nu sunt misterios, ci... nu mă pricep... ― Vai! Cum se poate? Un tătic atât de tânăr... Atât deee... - și-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
au mâncat aceeași pâine acolo, În iadul războiului. Ai dreptate, este un om deosebit. „Pentru a câta oară, fără să vreau, am răscolit suflete În care sub spuza vremii ce a trecut mocnesc cărbunii unor trăiri care au lăsat urme adânci pentru totdeauna. Nu mai departe astăzi. Doctorul Vatră și profesorul Hliboceanu au Încercat parcă să vadă dacă stratul de spuză din sufletul lor este destul de gros pentru a nu lăsa să se reaprindă jarul... Au constatat Însă că aproape totul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]