2,641 matches
-
piardă, amestecată cu lăturile din bucătării și haznale, În canalul colector al orașului. Hrană pentru bacteriile ce purificau, În parte, undeva În stațiile experimentale de reciclare, apele reziduale; erau Încercate metode noi, ecologice, planeta, tot mai poluată, se afla Înaintea agoniei, apa trebuia salvată, era ceva vital; sămînța revărsată de trupul lui Thomas o tulbura. Inodoră, incoloră, fără gust; așa trebuia să ajungă iar la robinet apa; microscopicii Înecați influențau analizele; În laborator, leșuri invizibile erau puse În evidență de aparatură
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
transformă în fum, săruturile devin convenționale toți experții mi-au vorbit de inevitabile momente de oboseală, de gelozie nu vă mai spun cîte lucruri mi s-au revelat iubiții se ceartă uneori între ei, se părăsesc brusc urmează plînsete, reproșuri, agonie... sunt îngrozit, Domnișoară ri, nu știam că pe planeta dumneavoastră lucrurile pot lua o asemenea întorsătură ce fac acum ? mai rămîn ? 71. sper că într-o bună zi ai să găsești aceste rînduri pe bizarul tău computer. Dar nu sunt
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și temporală în care veșnicia era întotdeauna prezentă, ca și cum ar fi fost o temelie necesară, inevitabilă, pentru realitate. Cu ea mergeam la cimitir și de multe ori mă țineam după ea când mergea să însoțească cu rugăciunea pe cei în agonie, căci morții nu se cuvine să se simtă singuri în momentul întâlnirii cu Tatăl. Cum s-a născut vocația ta de monah? Trebuie să recunosc că în cazul meu nu a fost vorba de o vocație. N-aș putea să
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Eu nu pot să le mănânc întrucât calculez fericirea pentru tot timpul vieții mele. Însă pentru tine plăcerea prezentă depășește nefericirea viitoare”. Greierul mâncă frunzele acelea și se îmbolnăvi. „Se merită?”, îl întrebă furnica pe greierul care era deja în agonie. „Acum nu, însă s-a meritat atunci”, răspunse greierul. Și furnica: „Trebuie să-ți spun un lucru, dar nu știu dacă pentru tine este o veste bună sau nu. Există un antidot!” „Imediat, imediat”, exclamă greierul. „Cred că tu nu
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
n-a murit. Credeam că-și mai amintește și ea. - Tony avea o colegă, Doinița Vlad, care era la curent cu problema voastră, fără ca tu să știi că ea-i la curent... Ea a descoperit-o pe Tony și-n agonie și-n cadă. Și, conform lucrurilor înțelepte pe care știe să le facă deseori o femeie, primul lucru întreprins a fost să ne dea nouă un telefon. - Era foarte clar pentru noi, din acel moment, că discurile nici unei formații n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
face în ciudă trecătorilor, cântându-le din nai frumoaselor despuiate și tratând cu indiferență capriciile anotimpurilor. Cealaltă latură a Teatrului era în stăpânirea unor decoruri uriașe din placaje, a naturii dezordonate din parc, castani, iarbă, molizi și un autobuz în agonie, casare se spune oficial, care își îndeplinea ultima misiune nobilă, adică ascundea elevii să fumeze în voie! Intrarea pentru elevi se făcea prin curtea de sport mărginită cu teatrul. Acum însă a terminat jocurile copilărești, deși adesea, tentat de minge
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
din fața lui nu căzu. Când să mai izbească o dată, simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese. - Săriți, că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chișcă. Zece cuțite puseră capăt agoniei taurului. Între picioarele vitelor, cu mațele afară, zăcea parlagiul, galben, mort. Nu spunea nimeni nimic. Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise, cărate afară din țarcuri târâș. Doi hamali -lau ridicat de jos și -lau scos pe zăpadă. Marin Pisică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
face... Căci atâta generozitate ar costa-o viața. Pentru fiece problemă îți trebuie altă temperatură. Numai nefericirii îi convine oricare... Să pari vesel tuturor și nimeni să nu vadă că și fulgii sânt lespezi de mormînt! A avea vervă în agonie... Moralitatea subiectivă își atinge punctul culminant în hotărârea de a nu mai fi trist. Permeabilă demoniei, tristețea este ruina indirectă a moralei. Când răul se opune binelui, el participă la valorile etice ca forță negativă, când însă își câștigă autonomia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
O tristețe ce nu știe să râdă, o tristețe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști, societatea supunea de mult la penalități mâhnirile. Până și grimasele agoniei nu sânt decât încercări nereușite de râs, care trădează însă natura echivocă a acestuia. Așa se explică de ce astfel de accese ne lasă un gol mai amar decât o beție sau o noapte de dragoste. Pragul sinuciderii e un fior
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a nu supraviețui emoției. Frumusețea îți sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneția sau amurgurile pariziene invită la o sfârșeală aromată, în care veșnicia pare a se fi topit în timp. O agonie neîmplinită este erotica, și de aceea nu poți iubi femeia ce nu-ți șoptește despre moarte și nu te ajută în a nu mai fi... Interpunîndu-se între noi și lucruri, ea ne-a înstrăinat firea, purtând astfel răspunderea înapoierii noastre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eternitate de o parte și de alta. Pierderea naivității naște o conștiință ironică, pe care n-o poți înăbuși nici în preajma lui Dumnezeu. Te tăvălești într-o isterie duioasă și spui tuturor că viețuiești... Și ei te cred. Devenirea e agonie fără deznodământ, fiindcă supremul nu-i o categorie a timpului. Deșerturile sânt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele își plimbă oboseala de totdeauna și prin ele se vaicără chinuitele noastre avânturi. Singurătatea e punctul nostru comun cu El, dar și cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
garanția de irealizabil - o utopie estetică. "Evenimentele" istoriei ne arată însă clar ce a luat el în serios... De mult nu mai trăiesc în moarte, ci în poezia ei. Te topești așa într-un flux mortal, sălășluind visător în delicată agonie, vrăjit de miresme funebre. Căci moartea-i untdelemn ce se prelinge pe spațiul nevăzut al lepădării noastre de lume și ne învăluie de o amânare plăcut-dureroasă a stingerii, pentru a ne sugera că viața-i un final virtual și devenirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi de față în nici un gând... La început socotești moartea realitate metafizică. Târziu, după ce-ai gustat din ea, după ce te-a înfiorat și te-a strivit, o înlocuiești prin sentimentul ei. Vorbești atunci de frică, de neliniște și de agonie, și nu de moarte. Astfel se face trecerea de la metafizică la psihologie. Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe; o privesc - și mă cutremur. Ce să caut prin ea când noaptea-i o auroră de gînduri? ... Dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din sfârșit grăunțele de nimb sau de apoteoză. Când însă moartea încolțește în fiece suflare, rodul suferințelor noastre își păstrează o maturitate neatinsă și viața este mai puțin pierzanie, acordată ultimelor ei rosturi. Nu crești decât la unison cu o agonie-n floare. Prin sentimentul morții, facem viața complice cu absolutul, chiar dacă-i răpim din frăgezime. Închiși în marginile individuale, ce-am face fără ispita de dezmărginire a morții? Doar murind am fost mai mult decât mine, murind rodnic, germinând în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
morții, facem viața complice cu absolutul, chiar dacă-i răpim din frăgezime. Închiși în marginile individuale, ce-am face fără ispita de dezmărginire a morții? Doar murind am fost mai mult decât mine, murind rodnic, germinând în vis și forță o agonie ondulată. De ce sfârșit m-aș înfrica, atunci când l-am anticipat voios în măduvă și-n gînduri? Sau fi-va vreo celulă care să nu fi dospit moartea? Dar se prea poate să fi îmbogățit o viețuire peste prevederile ei. Dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-o cunoști decât surprins de tulburarea morții în mijlocul bulevardelor... Sau acea îngrijorare somptuoasă, care te cuprinde pe străzile cenușii ale Parisului de câte ori te-ntrebi dac-ai fost vreodată, și casele-nclinate și bătrâne ce-ți dau răspunsul negativ al agoniei lor... Mijloacele de a învinge singurătatea nu fac decât s-o mărească. Vrând a ne îndepărta de noi înșine prin dragoste, beție sau credință, nu reușim decât a ne adânci identitatea. Ești mai mult tu însuți în preajma femeii, a băuturii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inimă bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă de subtilitățile extazului pentru a surprinde un fior mortal în melodiile marine, ci doar o înclinare spre tainele și vocile melancoliei. Atunci nu mai ești sigur de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
O viață plină, cu un nimb de absolut, ar fi aceea în care orice percepție ar fi o revelație. Ești pe cale a o realiza în sugestia amurgurilor marine... Uita-voi vreodată înserarea unică de la Mont-Saint-Michel, când, între un soare în agonie și o cetate mai singură ca soarele, toate apusurile lumii mă chemau spre o măreție tristă, întrezărită-n presimțiri? Și apoi, să te primbli cu acel crespuscul în suflet prin parcul din Combourg, încercînd a fi demn de plictiseala marelui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poezie, realitatea-i un minus. Tot ce nu-i inspirație e deficiență. Viața, și cu atât mai mult moartea, sânt stări de inspirație. Leșinul tuturor lucrurilor, în urechi și inimi agonizând de poezie... Melancolia? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir. Când, atins de o noblețe tristă, dezlegat de oameni și de lume, târâi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generație spontană dintr-o toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și pustiuri curiozitatea fatală a lui Adam, izgonindu-mă prin veghe din mine însumi. Să trăiești toată viața drama păcatului și uneori să te simți așa de pur, că aripi de lebădă te poartă înspre o insulă de îngeri priveghind agonia Paradisului! Și totuși, numai în sentimentul păcatului ești om în sensul propriu al cuvântului. Căci a fi om înseamnă a te identifica la orice latitudine a pământului și a inimii cu fenomenul căderii. Cine nu simte că merge la fund
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
usuce glorios în amurg? Și cum pot fi țări care n-au soartă, din teamă de anemia consecutivă "istoriei"? Devenirea universală înregistrează numai popoarele ce nu se cruță, ce nu-și cumpănesc destinul, ci se îndreaptă triumfător și nemilos spre agonie. Primejdiile creației îndepărtează atât pe indivizi, cât și pe țări, - de spirit. Preferând sănătatea, se opun naturii. Florile își rețin mireasma ca să nu se usuce? Parfumul e istoria unei flori, precum spiritul a unui individ. - Popoarele care nu se ofilesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai trecut cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudată îți descoperă verdețurile stingerii și înflorirea suspinelor fără de capăt! Pururi tânăr în amurguri, întremat în sfârșituri, căutând întinderile morții fiindcă viața nu-i destul de-ncăpătoare și încetinindu-ți răsuflarea ca zgomotul viețuirii să nu acopere depănările visului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se despică duhul și mi se clatină cugetul! Cine să-mi stingă negura senzuală din sânge și vuietul aiurit din oase?! Toți șerpii trag de moarte în înserările sângelui și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau să le-ndulcească zvârcolirile într-un trup închinat nimicirii! Parc-aș fi o buruiană zvârlită la margini de lume, sub care se vaită șopârle demente! În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-ți cerșească îndurarea! Pe vremuri, lucrurile se rugau pentru muritori și mările deveneau furioase pentr-un suflet. Azi, toate mor și stelele nu mai cad în mări și mările nu se mai reped spre stele. Doar sufletul îți mai înalță agonia spre întinderi învinse și spre leacurile morții. În ultima etapă a spaimei, îți vine să-ți ceri scuze de la trecători, de la arbori, de la case, de la ape și de la tot ce a murit și n-a murit. Cea din urmă despărțire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ale anotimpurilor interioare. Și de mi-aș stoarce din suflet o icoană a Raiului, ea ar destăinui o lume în care florile se-nchid și se deschid în dorința de-a muri. Și-n care-aș fi smerit grădinar al agoniei lor. Sânt ființe pe care le trăim atât de intens în noi, încît existența lor exterioară devine superfluă și reântâlnirea lor o penibilă surpriză. A viețui este o indecență din partea celui adorat. El trebuie să ispășească irevocabil greul pe care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]