25,860 matches
-
buzele. — Vă e foame? Întrebă Myatt. — Am luat micul dejun devreme, spuse domnul Stein, fără nici un reproș În glas. Dar Janet Pardoe și domnul Savory nu așteptaseră după ei. Deja Își beau cafeaua și lichiorul În restaurantul pavat cu gresie albastră când Myatt și domnul Stein exclamară ce Întâmplare fericită era că nepoata lui și cu Myatt se cunoscuseră deja și erau prieteni. Janet Pardoe nu spuse nimic. Îl privi doar cu ochi pașnici pe domnul Stein și zâmbi o dată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici un fel de bani. I-am cumpărat un bilet. Și pe urmă a fost o problemă de prietenie. E o ființă bună. Ah! spuse domnul Stein. Myatt Își goli paharul. Un chelner venea Împingând o servantă pe podeaua din gresie albastră. Mâncarea este foarte bună aici, spuse domnul Savory. Myatt se relaxă În aerul familiar, vag aromat de mirosul de mâncare. În unul din foaiere se cânta un concert de Rahmaninov. Te-ai fi putut crede la Londra. La sunetul muzicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-se cu capul afară pe fereastră, râzând, vorbind, luându-l peste picior pe cel care cânta la vioară. Murmură numai pentru sine: — Era Îndrăgostită de mine. Nu intenționase nici o clipă ca aceste cuvinte să răsune tare În restaurantul gol și albastru și se simți Încurcat și șocat când le auzi. Sunau a lăudăroșenie și el nu avusese intenția să se laude. Nu aveai de ce să te lauzi că ai fost iubit de-o dansatoare din ansamblu. Când toți izbucniră În râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să fie deschis către briza oceanului, chiar dacă asta Înseamnă distrugerea la cote alarmante, din cauza sării marine, a antichităților maure. Casa Papa, cum poreclise Lauren casa tatălui ei, este un castel mexican spoit cu var, decolorat de soare, cu o piscină albastră care-l Înconjoară ca un șanț de apărare. Când am ajuns, Lauren m-a condus prin casă până la salonul cu pereți de piatră. În clipa aceea, o menajeră Îmbrăcată la patru ace Într-o uniformă cu dungi alb-albastre - și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Își făcu apariția sub arcada salonului. Era incredibil de frumoasă, ca o fată hrănită cu lapte de la fermă, dar cu clasă. Avea douăzeci și opt de ani, păr blond până la coate, niște pistrui uitați strategic de laser exact unde trebuia și ochi albaștri precum cerul. Avea pielea bronzată uniform și era Îmbrăcată cu o rochie de cocktail care-i venea ca turnată, făcută din satin galben și a cărei fustă despicată se unduia superb din cauza brizei În jurul picioarelor ei. Nu era Îmbrăcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Milton avea, desigur, perfectă dreptate. Am traversat camera și am deschis glasvandurile, care dau În trei Încântătoare balconașe ornamentale. De acolo, tot ce se vede sunt vârfurile decolorate de soare ale copacilor din Washington Square, iar deasupra lor - nesfârșitul cer albastru. M-am gândit Însă că totuși se ajunsese prea departe. Mi-am reamintit că nu voiam un decorator. —Milton, nu cred că-mi permit să te angajez, i-am spus, convinsă că asta Îi va domoli elanul. Nici un răspuns. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de unde să aleagă. Nina ridică mapa și studie cu atenție fotografiile, mișcându-le Încoace și Încolo ca să se poată uita mai bine la detalii. —Wow! respiră zgomotos. Asta e foarte În stilul Blonda fatală, nu? Arăta spre poza unei rochii albastre ca cerul, făcută din șifon și muselină. Avea un corsaj mic, iar tivul atingea pământul, rotindu-se În vârtejuri, Într-o mare de tul. —Aceasta este rochia Grace. Thackeray a creat-o pe baza uneia dintre rochiile purtate de Grace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de dat, părea, În mod sigur, foarte cunoscut. Era Înalt - pe puțin 1, 95 m - iar părul său blond era lipit de cap din cauza transpirației. Avea fața stropită cu noroi din timpul meciului, ceea ce nu făcea decât să intensifice culoarea albastră a ochilor săi și să facă să-i pară și mai albi dinții când zâmbea. Nu e de mirare că nu apare pe Google, spuse Lauren. Dacă ai putea da de el pe internet, ar avea mai multe admiratoare Înfocate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
drăguț, de fapt, deși ea făcea tot ce putea ca să o mascheze, exclamând: — Nu-mi pasă! La New York mă așteaptă undeva Cuplarea nr. 3... Cioc-cioc-cioc. Cineva bătea În geamul de la mașină. Am tras perdeluța neagră la o parte. Sălbaticii ochi albaștri ai lui Giles Monterey priveau cercetător la mine. Zăpada cădea În vârtejuri pe lângă el și - trebuie să o spun, fără să-i fiu neloială lui Hunter - era de o frumusețe devastatoare. A văzut-o pe Lauren și mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cu marea ei iubire pentru Giles Monterey? Gata, l-a uitat? — Ia ascultă aici, am zis eu citind sfârșitul mesajului: Vei fi Încântată să afli că fundul tineresc al lui Henri a Început să șteargă amintirea chinuitoare a frumoșilor ochi albaștri ai domnului Moscova. Dacă nu primesc curând un semn de viață de la Monterey, există o speranță reală pentru mine să-l pot uita de tot. La atac pentru nr. 5! — Cred că el ar trebui să facă repede o mutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În stare să păstreze un secret. Asta era Îngrozitor. Mi-am Îndreptat atenția Înapoi la televizor: poate că Access Hollywood o să-mi mai distragă gândurile de la ale mele. —PUR ȘI SIMPLU SUUUPER!!! zbieră Nancy, care era Îmbrăcată cu o rochie albastră, acoperită cu strasuri albe. Arăta exact ca un candelabru din holul de la parter de la St. Regis. —Poți să ne spui cu ce ești Îmbrăcată? —Chanel, răspunse Mischa, părând plictisită. —Chanel!!! O creație Chanel!!! repetă Nancy. SU-PERB! Arăți minunat!!! Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
operei de artă. Puteam să auzim fragmente din convobirea ei telefonică. —Da, iubitule... Am văzut-o la Înmormântare, săraca de ea... da, trei minute... În grădina cu sculpturi? E prea frig acolo. Știi doar că nu suport triunghiurile alea imense albastre... aș prefera să mă Întâlnesc cu tine În fața lucrării lui Matthew Barney... După asta, Își Închise telefonul, se răsuci pe călcâie și se Îndepărtă de noi, Îndreptându-se către galeriile de artă contemporană. — Nu știu dacă mai pot să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
tânăr designer din New York. Se zvonește că rochia avea aproape 200 de metri de tiv cusut manual și 17000 de perle de cultură brodate pe trenă. A purtat o capă din blană de hermină albă și la gât un diamant albastru, despre care se crede că ar fi faimoasa inimă a Prințesei Letizia a Spaniei. Piatra a fost un cadou din partea mirelui, Giles Monterey, despre care se știu foarte puține lucruri. Se crede că perechea s-a cunoscut datorită unei perechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Într-o după-amiază, s-a Întâmplat ceva. Ancoraserăm Într-un mic golf de lângă un sat pescăresc ciudățel numit Corossol. Stâncile care Înconjurau golful erau acoperite cu copaci deși, plini cu păsări colibri, iar apa părea să strălucească precum un neon albastru - era un loc perfect. În partea mai Îndepărtată a golfului se afla o plajă stâncoasă complet goală. După masa de prânz, m-am Întins Într-un șezlong moale de pe punte și am Închis ochii, În timp ce Hunter citea o carte. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
dat seama ce Îmi doream și Îi sunt recunoscătoare, aprobă Lauren, resemnată. Mereu am zis că un bărbat logodit este pe departe mai atrăgător decât unul singur. Și a fost foarte romantic și când Giles mi-a spus că inima albastră din diamant era destinată viitoarei sale soții, care nu eram eu. M-am Îndrăgostit de el imediat. Hunter avea dreptate. Era o poveste frumoasă de dragoste. Tocmai atunci Giles reapăru cu tava cu băuturi. —Lămâile sunt din zonă, de undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu a avut cum să o vadă În realitate, oftă. Thack este un geniu, el mi-a făcut-o. De când cu poza aia din Post, primește o grămadă de comenzi noi. Ca să știi, Nina Chlore vrea să poarte o variantă albastră a rochiei la premiile Oscar. Nu te deranjează, nu-i așa? am Întrebat-o. Sunt flatată că un idol al modei ca Nina este inspirată de cineva atât de ponosit ca mine, zise, prefăcându-se că vorbește serios, În ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Mergem În partea din față a bărcii să ne uităm după delfini? Spunând asta, Lauren sări din hamac, iar eu am urmat-o. Am luat-o agale spre catarg, unde ne-am aplecat peste marginea vasului, cercetând, În tăcere, adâncimile albastre. Deodată, Lauren arătă spre o umbră gri, care se mișca prin apă, În stânga ei. — Uite, șopti. Este o țestoasă. Iubesc țestoasele. Sunt atât de urâte și de drăgălașe. Crezi că stric costumul ăsta Thomas Maier dacă fac o săritură de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ferestre; lângă leagăn se afla o comodă de răchită. Mai era și un balansoar alb. Deasupra leagănului atârnau niște fluturi galbeni de plastic. Pe comodă era o carte, deschisă la pagina 27. Podeaua era acoperită cu un covoraș în dungi albastre. Pe un perete era prins un goblen pe care scria: Cine-n ziua de joi e născut va avea drum lung de făcut. În cameră mirosea a pudră de talc. Și n-oi fi fost eu un student eminent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Este uimitor cât de simplu e să o rupi cu trecutul. Oricât de nemiloasă ar fi viața, poți să mergi mai departe. Înveți să brodezi. Faci o veioză de sticlă colorată. Duc formele în bucătărie; pe lumină, văd că sunt albastre, gri și albe. Sunt din plastic rigid și casant. Niște cioburi minuscule. Șindrile, obloane și uluci minuscule. Trepte, coloane și tocuri minuscule. Nu-ți poți da seama dacă e o casă sau un spital. Ușițe și pereți de cărămidă. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj și galbene pentru parter. Unele sunt trase, altele sunt lăsate. Le lipesc. Există lucruri mai rele decât să-ți găsești soția și copilul morți. Poți să stai și să te uiți cum îi ucide lumea. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bucătărie. Stai în întuneric și privești casa de sus. De la distanța asta, pare perfectă. Perfectă, liniștită și fericită. O căsuță cochetă de cărămidă roșie. Ferestrele minuscule își aruncă razele peste peluză și pomi. Draperiile sunt luminate; galbene în camera copilului. Albastre în dormitorul nostru. Ca să uiți imaginea de ansamblu, șmecheria e să privești totul în gros-plan. Cea mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în detalii. Probabil că așa ne privește Dumnezeu. Ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e cam neglijent și nu s-a bărbierit azi, dar pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă casă, e foarte posibil să dispară definitiv de pe piață. Apoi tace din nou, continuând să asculte. Și, sincer, de când nu mai ai voie să porți cravată albastră la sacou maro? Îmi înclin capul ca să-i prind privirea, spunând: Doamnă Boyle? Aș vrea să ne întâlnim într-un loc privat, undeva, nu la ea la birou. E vorba despre un subiect pe care-l investighez. Dar dă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mult veștejiți și al șifonierelor cu furnir de cedru. Și Helen Hoover Boyle zice: — Stai un pic, Mona. Și, venind înapoi spre mine, zice: — Ce spuneați, domnule Streator? Flutură din gene o dată, de două ori, clipind rapid. Așteptând. Are ochii albaștri. Sunt reporter la ziar. — Casa Exeter e o casă minunată, de patrimoniu, pe care unii vor să o dărâme, zice, acoperind cu o mână telefonul. Șapte dormitoare, cincisute șaizeci de metri pătrați. Întreg parterul e lambrisat cu lemn de cireș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
șeful departamentului de știri naționale. E întotdeauna la curent cu prognoza meteo și întotdeauna îi atârnă de o haină o legitimație de acces. Parola de la calculatorul lui e „parola“. Vine lângă biroul meu și zice: — Streator, porcăria asta de cravată albastră e singura pe care-o ai? Cu receptorul lipit de ureche, articulez fără glas „Interviu“. Întreb tonul din telefon: — Cu B de la „băiat“? Bineînțeles că nu spun nimănui că i-am citit lui Duncan poezia. Nu am cum să sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]