13,186 matches
-
mișelește pentru spaima pe care a trăit-o din cauza copilului. Dacă așa arată ceea ce are omul mai bun - mama -, atunci cum trebuie să arate ceilalți oameni! Strada s-a luminat și e deja dimineață când ajung în curtea noastră. Pe alee fusese presărat nisip galben pe care niște galoși apucaseră să-și lase urma. Grădinița stăpânilor este murdară și neîngrijită. Din cauza zăpezii pe care toți locatarii o aruncaseră acolo, grădinița pare mai înaltă decât curtea, și copacii mai scurți. În această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prea insistent și acesta băgase de seamă, pentru că individul voia s-o șteargă pe neobservate. Toma știa sigur că de la bucătărie se putea ieși în străduța din dosul terasei, iar odată ajuns afară era foarte ușor să se piardă pe aleile întunecoase din parc. Aruncă banii pe masă și se ridică repede în picioare, încercând ca această mișcare să pară cât mai firească, să nu dea impresia că se grăbește. Se gândea la cei trei indivizi cu care acum era sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
totodată să deslușească zgomotul pașilor acestuia. Ajunsese aproape de zona luminată fără să dea de el. Se opri pe loc, privind printre copacii din parc. Atunci auzi mișcare foarte aproape, în spatele său. Nu printre trunchiuri, așa cum se aștepta, ci pe asfaltul aleii pe care venise. Se întoarse brusc, tocmai la timp să evite lovitura. Cei trei indivizi pe care îi lăsase la masă în local erau acolo. Acum încercau să-l înconjoare ca să-l împiedice să fugă și să-l poată ataca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în regulă, operația a reușit și sunteți în afară de orice pericol. Din acest moment totul depinde de dumneavoastră ca să vă recuperați cât mai rapid. Cristi începea să-și amintească. Seara petrecută la terasă, urmărirea în noapte a suspectului și incidentul de pe aleea din parc. Încet, în mintea lui se făcea lumină. Vă las să vă odihniți, spuse medicul, văzându-l adâncit în gânduri, dacă puteți, e bine să dormiți cât mai mult. Mâncare și somn, asta vă trebuie acum. În somn, organismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Era o senzație foarte ciudată, de parcă întreaga fire rămăsese în așteptare. Își simțea tălpile picioarelor înghețate, de parcă ar fi mers desculți. Privi în jos și se cutremură, ceața groasă se ridicase deja până deasupra gleznelor și urca spre genunchi. Toată aleea era acum scufundată sub valurile albicioase ce se întindeau până dincolo de gardul viu de pe partea cealaltă. Dinspre lacul, aflat acum în dreapta lor, se scurgeau cu viteză vălătuci groși care se lipeau de caldarâm. Avea senzația că merg prin apă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui Toma și mai făcuse doi pași. Se întoarse mirată spre el și îl privi înspăimântată. Auzise și ea. Hai, nu mai zăbovi! îl grăbi ea în șoaptă. Ca și cum n-ar fi auzit-o, Toma privea încremenit în întu nericul aleii. În spatele lor, ceața se ridica ca un zid. Părea că înain tează destul de repede spre ei și amenința să-i cuprindă. Felinarele pe lângă trecuseră mai devreme nu se mai vedeau de loc. Negura le înghițise și acum de acolo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
numai cu atât, indiferent dacă-ți place ori ba. 20 Împinse poarta și intră în curte. Ieri, când venise însoțit de Ileana acasă la Moș Calistrat, nici nu băgase de seamă cât de multe flori avea bătrânul. De-a lungul aleii pietruite ce se întindea de la intrare până la ușa casei, în hârdaie de lemn, creșteau oleandri albi și roșii. Dincolo de acestea, curtea era plină de iarbă tunsă scurt. Din loc în loc, dispuse fără nici o simetrie, se aflau straturi rotunde cu petunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
română a intrat nepregătită în război, și în primul și în al doilea, dar vina n-o au învățătorii! Activitatea premilitarilor, elevilor, cadrelor didactice s-a concretizat în amenajarea unui parcă „Dumbrava eroilor”, lâng drumul principal din care, pe o alee, se mergea la școală. Până prin 1955, s-a menținut o troiță pe care erau trecuți cei căzuți în cele două războaie mondiale. A fost scoasă și dusă la biserică (mai este ?!); am văzut-o rezemată de zidul bisericii după evenimentele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
faianțate, dormitoare, cameră de zi, spații de depozitare, cu toate utilitățile pentru un trai civilizat. În locul vechilor șuri și grajduri sunt garajele pentru mașini, încăperi speciale pentru instalația de încălzire centrală, cu apă cald tot timpul. O grădină cu flori, alei pavate și câțiva pomi alcătuiescă cadrul natural în care este amplasată locuința. Întoarcerea tinerilor care vor să locuiască în sat în condiții de confort superioare celor de la oraș (liniște, aer curat, verdeață), cu mobil, internet, calculator, este o garanție că
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
salvate în alpii înzăpeziți. Urmărirea suspectului, dacă vrem s-o numim așa în continuare, n-a mers departe. Într-un loc retras din cartier, ca un sat uitat în interiorul orașului, era un parc cam abandonat, cu pomi mari și umbroși, alei cu pietriș și ronduri de flori, bănci rustice vopsite în verde, în centru, un lac unde o sculptură reprezentând o figură feminină înclina spre apă o căldare goală. Soția doctorului se așeză, deschise geanta pe care o avea și scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ideea asta că unii oameni sunt născuți unde nu trebuie. O întâmplare i-a aruncat într-un anumit mediu, dar ei au întotdeauna nostalgia unui cămin pe care nu l-au cunoscut. Sunt ca niște străini în mediul lor, și aleile înfrunzite pe care le-au cunoscut în copilărie sau străzile aglomerate pe care s-au jucat rămân doar un loc de trecere. S-ar putea ca ei să-și petreacă întreaga viață ca niște străini printre neamurile lor și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
acasă, cu inima grea. Barbe vorbi multă vreme astfel despre procuror și despre Lysia Verhareine. Seara se lăsa în jurul nostru, cu răgete de animale închise în grajduri și cu zgmot de obloane trase. Mi-l închipuiam pe procuror mergând pe aleile parcului, spre apa râului Guerlante, privind ferestrele căsuței unde locuia tânără învățătoare. Nu era o noutate ca un bărbat care se apropie de moarte să se prindă în mrejele dragostei. O poveste veche de când lumea! În aceste cazuri, toate conveniențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui roșii și frecându-și barba. Puștii ieșeau la joacă cu sandvișuri groase în buzunare. Pe sforile pentru rufe, femeile atârnau cearșafuri pe care le umfla vântul. Lysia Verhareine dispăruse. Mi-o imaginam mergând pe cărările văratice ca pe niște alei de nisip. După aceea nu am mai văzut-o niciodată. Vreau să spun: nu am mai văzut-o vie. În aceeași seară, un flăcău pe nume Marivelle alergă până la mine acasă, găsindu-mă la bustul gol, cu capul plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Gravul înhăma caii la ora zece fără zece. La zece fix, Destinat ieșea din Castel, se urca în trăsură și îi poruncea birjarului să mâne caii. Ajuns în oraș, mergea pe străzi, făcând mereu aceeași plimbare: strada Marville, Piața Prefecturii, aleea Baptiste-Villemaux, strada Plassis, strada d’Autun, scuarul Fidon, strada Bourelles. Gravul venea după el cu trăsura, la douăzeci de metri în urmă, și-i liniștea bătându-i cu palma pe cei doi cai care aveau obiceiul să lovească pământul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de altfel, mai înaltă și mai austeră, de o culoare întunecată, bătând în roșu închis. Am știut de îndată că era camera lui. Nu putea fi altundeva decât aici, la capătul acestui culoar care semăna cu un pasaj, cu o alee de ceremonie care te obliga să o parcurgi într-un anume fel, grav și prudent. Pe pereți, de o parte și de alta, gravuri: figuri din vechime, rămășițe ale secolelor râncezite, cu peruci, cu părul coborând pe gât, mustața subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu ajung niciodată sau de ce le ia atât de mult timp. Poate că micul caporal îi scria și el zi de zi Lysiei Verhareine? Poate că scrisorile lui sunt pe cale să apară pe undeva, să o ia pe scurtături, pe alei pierdute, prin labirinturi, cu toate că cei doi sunt morți de multă vreme. Scrisoarea despre care vorbesc fusese pusă la poștă în Rennes, pe 23 martie 1919. Îi luaseră șase ani să ajungă. Șase ani pentru a străbate Franța. Un coleg de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai ușor de acceptat e nevasta de 50 de ani, grasă, cu picioarele ca niște stâlpi, proprietăreasa familiei, cum îi spun eu, aia care, după ce soțul a condus juma de zi până la mare și, obosit, parchează mașina în fața hotelului, pe aleea care merge spre recepție, rămâne în urmă, tot întoarce capul spre mașină și izbucnește tare, s-o audă toți din jur: nu e așa că e frumoasă mașina noastră?, nevasta aia îmi place mie, regizorul joacă scena ca un profesionist, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
iată bagajul cu care a intrat Amory, plutind, În adolescență. ANTRENAMENT PENTRU MAREA AVENTURĂ Trenul a Încetinit la Lake Geneva cu o lentoare de miez de vară și Amory a zărit-o pe maică-sa așteptând În automobilul electric, pe aleea cu pietriș din dreptul gării. Era un automobil electric străvechi, unul din primele tipuri, de culoare gri. Văzând-o cum stătea acolo, zveltă și dreaptă, și admirându-i chipul, pe care se citeau frumusețea și demnitatea, topite Într-un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
campusului. S-au scurs câteva minute, În care Amory a continuat să șadă fără glas. Regreta că exista o regulă ce le interzicea studenților din primul an să iasă din casă după stingere, fiindcă ar fi dorit să rătăcească pe aleile umbroase și parfumate, unde Witherspoon se apleca deasupra copiilor săi atici, Whig și Clio, ca o cloșcă neagră, unde negrul șarpe gotic al râului Little se Îmbârliga spre Cuyler și Patton, iar acestea, la rândul lor, proiectau misterul peste panta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stârnite vor dispărea aproape din clipa când piatra Îi va zbura din mână. PÎnă În momentul acesta nu dăruise nimic, nu luase nimic. Un student boboc Întârziat, cu o pelerină din pânză impregnată care fâșâia sonor, a trecut pleoscăind pe aleea moale. De undeva de sub o fereastră nevăzută, o voce a țipat inevitabila somație „ Scoate capul afară!“ O sută de sunete mici ale curentului ce-și continua drumul pe sub mantia ceții i s-au imprimat, În sfârșit, În conștiință. — O, Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fracțiune de secundă În care s-a auzit bătaia gongului și ecoul ei grav, că era chipul Dick Dumbrid. Peste câteva minute a sărit În picioare, precepând vag că nu se mai auzea nici un zgomot și că era singur În aleea Întunecată. Era frig, iar Amory a luat-o la fugă spre lumina care dezvăluia strada de la celălalt capăt al ulicioarei. LA FEREASTRĂ Era dimineața târziu când s-a trezit și a constatat că telefonul de lângă patul din camera de hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se mulțumesc să spună „Bunul și sărmanul Burne și-a Înșurubat niște idei năstrușnice În cap“ și trec mai departe. Fariseii Însă... pfui! El Îl ridiculizează fără milă. În dimineața următoare l-a Întâlnit pe Burne, care mergea grăbit pe aleea McCosh după un seminar. — Încotro, mărite țar? — La redacția lui Prince, să vorbesc cu Ferrenby. A fluturat sub nasul lui Amory un exemplar din ediția din acea dimineață a lui The Princetonian. — El a scris articolul de fond. — O să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de opiniile sale. Ce stafii erau oamenii cu care aveai de-a face! Până și omulețul firav cel a insistat să-i strângă mâna. - La revedere! i-a strigat domnul Ferrenby În timp ce mașina lua colțul și Începea să urce pe alee. Noroc bun dumitale și ghinion pentru teoriile dumitale! - La fel și dumneavoastră, domnule! a răspuns Amory, zâmbind și făcând semne cu mâna. „AFARĂ DIN FOC, AFARĂ DIN ODĂIȚĂ“ Când mai avea opt ore de mers până la Princeton, Amory s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Byron English Bards and Scotch Reviewers. William Randolph Hearst a fost un celebru magnat de presă american. Finanțist american, investitor În căile ferate. „Și, cum noaptea plutea acum joasă, Și cadranele stelelor lămureau dimineața - Cadranele stelelor arătau spre dimineață - În fundul aleii, o nebuloasă Și delicvescentă lumină căpăta viață ...“ (E. A. Poe, Ulalume, trad. de Emil Gulian) Rupert Brooke a trăit la Grantchester, lângă Cambridge (o cunoscută poezie de-a lui se intitulează The Old Vicarage, Grantchester), și a călătorit În Pacific, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
țin Într-o beție continuă și put Îngrozitor. Mi s-ar părea normal ca această zonă să fie separată de restul lumii, și totuși de aici se poate ajunge În orice parte a orașului prin câteva zeci de străzi și alei. Dacă străzile nu ar fi aglomerate, În zece minute ai putea ajunge la Trump Tower, la Tiffany sau la imobilele Dakota. Nu-mi lăsa impresia unui loc În care erau izolați un anumit gen de oameni. Era doar un simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]