17,219 matches
-
repede. Nu plângeam niciodată, nici mama nu plângea. O dată când ne uitam la știri, mi-a zis să dau la desene, eu n-am înțeles și mă uitam la ea. Pe ecran curgeau imagini cu avioane și apoi Mickey Mouse alerga din butonul telecomenzii apăsat puternic de degetul mamei. Cel mai bun lucru la mama era că niciodată nu se lăsa pradă tristeții, de aceea nici nu aducea vorba de tata, de altfel nici tata nu făcea niciodată nimic ca să ne
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mâna să îndepărteze apa strânsă sub bărbie se trezi și văzu că soarele era la asfințit, bătând galben pe covorul din dormitor. La televizor se terminau știrile... mâine o să plouă la Londra. Simți că-i este sete, de parcă ar fi alergat prin vegetația din vis, și nu dorea decât să ia o înghițitură din ceaiul de pe noptieră. Lichidul maroniu îi răcori stomacul... ar trebui să meargă la bucătărie, să-și facă de mâncare... dar poate vine Alma mai repede... o va
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și brațul său obosise. Mergea poticnindu se. Picioarele lui se afundau tot mai mult în noroiul de sub frunze. Prin rafalele de ploaie se zărea în depărtare o pată cenușie. Pentru câteva clipe își aținti privirea într-acolo, apoi începu să alerge. Îl dureau genunchii și gambele de la izbiturile cu arbuștii din calea sa. În timp ce alerga, pata murdară se mărea vizibil. Emoția îi bătea în piept și nu mai întoarse capul. În spatele său, șuvoaie de ploaie se prelingeau pe trupul lui Emil
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în noroiul de sub frunze. Prin rafalele de ploaie se zărea în depărtare o pată cenușie. Pentru câteva clipe își aținti privirea într-acolo, apoi începu să alerge. Îl dureau genunchii și gambele de la izbiturile cu arbuștii din calea sa. În timp ce alerga, pata murdară se mărea vizibil. Emoția îi bătea în piept și nu mai întoarse capul. În spatele său, șuvoaie de ploaie se prelingeau pe trupul lui Emil rămas locului printre lianele netăiate. În timp ce apa îi aluneca pe piele, frunzele căzute prindeau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
săi. Păsările îi atingeau fața cu vârful penelor din aripi. Primul pas a fost mai greu, crengile se întindeau după el, iar bocancii îi alunecau prin nămol, încetinindu-l. Nu-și aminti cum își croise drum până la autostradă, nici cât alergase până la prima benzinărie sub cablurile de înaltă tensiune. În mintea lui înfierbântată nu era decât imaginea lui Daniel fericit, bând cacao fierbinte cu scorțișoară, și atunci a fost și el fericit. Îl durea doar faptul că Almei nu-i va
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu scoase nici un cuvânt, apoi doamna începu să plângă și să strige isteric, încât bărbatului și secretarei le luă mult timp ca s-o liniștească. Apucară însă să promită că vor găsi o soluție. Era din nou liniște, doar gândurile alergau de la unul la altul. Secretara se întinse pe podea, nemaifiind nevoită să-și îndoaie genunchii. Bărbatul o ajută să se așeze cât mai comod și îi puse sub cap haina sa. Aproape fără să se miște, ea adormi imediat. Trăgându
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
plăcere nouă, perversă și murdară, plăcerea de a se desprinde de tot ce îl înconjurase. De acum fiecare moment va avea un alt sens și putea să își compună existența după bunul-plac. Nimeni nu îi va mai dicta reacțiile dinainte. Alergă spre gară și spre trenul care îl va duce spre un alt oraș, unde își va crea singur o altă identitate. Recepționerul afișă o față împietrită și albă ca hârtia de sub acest text, când fu întrebat a doua zi dacă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
dacă nu în seara asta, în orice caz într-o seară. La Expoziție cei doi coborâră împreună: ea cu ghiozdanul pe umăr, el cu merele în plasă. 257 viră brusc la dreapta, apoi începu să fugă spre capătul orașului. Blocurile alergau la rândul lor, copacii săreau peste garduri, firele electrice se făceau spirale, șoseaua se strângea în urma autobuzului. Noi ne deplasam prin ploaie într-o carcasă metalică cu scaune, bare și oglinzi retrovizoare. Toți stăteau cuminți la locul lor, numai eu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu am nici un nume. Eu sunt naratorul. Credeam că v-ați dat seama până acum. Nu, n-am știut... Vera îl privi încurcată, neînțelegând rolul acestuia în povestea lor. Privirea lui rece o sperie... La revedere, domnule narator. În timp ce Vera alerga spre casă, noaptea creștea în urma ei ascunzând lumina din camera lui, unde probabil tocmai își începuse un alt text. Cu cât se îndepărta de casa lui, cu atât se simțea mai liberă, mai sigură pe sine, mai altfel. Dispăruseră regretele
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
repete mereu, ori de câte ori cineva avea dispoziția necesară încât să ia cartea din bibliotecă, să se așeze pe canapeaua cu aceeași cuvertură verde și să înceapă să citească povestea Verei. Spațiul unei lumi infinit imaginabile se restrânsese la acest text. Instinctual alergă afară. Însă nu mai exista afară. De jur împrejur era doar un gol negru, imens. Povestea ei începea și se sfârșea în această cameră. El impusese regulile jocului, pe care ea trebuia să le respecte. Și nu putea să nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
față măslinie, care cum dădu cu ochii de noua lui lume, scoase un țipăt ce nu părea nicidecum a fi un crâmpei dintr-un cântec. Moașa îi igieniză ombilicul și-l încredință Olgăi. Aceasta depuse copilul într-un pătuc și alergă la Ina. Durerile greu de imaginat ale Inei aveau să se curme prin aducerea unui băiețel blonduț, destul de bine făcut, care cântărea aproape 3,950 kg fără scutece. Olga îl preluă de la moașă cu gândul să-l așeze într-un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
i-a fost greu? - Olga mi-a spus că a avut o naștere dificilă, dar acum totul a trecut, e bine! Ne-a promis că în curând ne aduce băiețelul la geam... Poți să mai rămâi? - Cum să nu, dar alerg până la colțul străzii să iau un buchet de flori! - Bine, mamă, te aștept... Peste zece minute, Alex reapăru cu un buchet enorm de trandafiri albi, superbi, pe care mai stăruiau picături de apă proaspătă întocmai unor perle. Olga făcu mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ușa, Ina întâlni ochii veseli ai soțului ei, radiind de bucurie. Starea lui euforică îi făcu bine, și-i transmise o doză de tonicitate, soldându-se cu un zâmbet îmbrățișat cu căldură și dragoste, împărtășită deopotrivă de către cei doi. Alex alergă spre patul soției sale, o cuprinse grijuliu de mijloc, o sărută pe obrajii livizi și-i oferi buchetul de trandafiri. - Ce frumoși sunt, Alex! Cred că ai dat o grămadă de bani pe ei! - Și nu merită!? Sunt tată, spuse
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
fidelă, bună gospodină, să mi aducă sub acoperișul casei o droaie de copii. Vreau să las și eu o umbră pe pământ! Nu voi îngădui niciodată ca soția mea să devină roaba unui serviciu, să-și consume frumusețea și feminitatea alergând în fiecare dimineață pentru a semna o condică. Ea trebuie să fie o doamnă cu care să pot ieși, fără jenă, în lumea bună! Acesta era crezul mărturisit al domnului Victor Stamate. Olga subscrise cu sufletul ei însetat de o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
lor hățurile și își asumă în mod serios rolul de conducătoare a vieții de familie. Eu am lăsat totul pe seama lui Victor și uite unde am ajuns!? Voi încerca să recuperez ceea ce am pierdut, să preiau controlul căruței, dar caii aleargă așa de repede, încât nu sunt sigură că le voi putea stăvili galopul. Soțul ei nu mai era cel care, până nu demult, n-o mai scotea din prințesa visurilor sale... Serviciul său, în care plocoanele și mita formau fondul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
însoți pe Alex la casa visurilor sale. Ca să-i demonstreze soțului ei că ea nu uitase promisiunea făcută, în ziua sorocită, după ce-l ospătă cum se cuvine, îi aminti: - Astăzi putem merge la casa noastră? - Nu e posibil, trebuie să alerg pe șantier; s au ivit câteva probleme ce se cer urgent rezolvate. - Nu-i nimic, mergem mâine sau când vei hotărî tu. - În câteva zile, sper să pot onora această promisiune. Ina nu reacționă în nici un fel. Știa că Alex
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
pentru a se clarifica, reciti pentru a treia oară cele câteva fraze incendiare: Trăiesc un anotimp în afara tuturor anotimpurilor, unul fără nume. Cine ar putea acum să-mi mai numere primăverile înflorite, verile cu frumoasele lor zile bulgărite cu soare? Alerg fără voie spre toamnă. Soțului meu nu-i place acest anotimp, chiar mi-a spus-o cândva. Acum însă cu Alex se întâmplă ceva. Ce? Poate da, poate nu! Atunci, cum pot să-mi explic unde a pierdut căldura din
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
și copii. Totuși, acceptase sa-i fie amantă. A strigat-o de jos, de pe trotuar. Ea l-a privit de dincolo de geam și i sa părut că ceva nu e n regulă. În consecință, nu ia răspuns. Furios, eroul, a alergat acasă la el. și - a tras un foc în cap. Ca să moară, dar, n-a murit,însă, nici mult nu mai avea. S-au alarmat vecinii. S-au adunat. L-au dus la spital. Vocile poporului: vai, tocmai el, polițistul
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ochii săi roșii de parcă i-ar fi tăiat cineva pleoapele. Am vrut să-i iau cuțitul, dar capul i se detașă de trup și se rostogoli pe pământ. Mi se făcu atât de frică, încât am luat-o la fugă. Alergam pe străzi, toate personajele pe care le vedeam se uscau pe loc. Nu îndrăzneam să mă uit în urmă. Ajuns în fața casei socrului meu, îl găsii pe fratele mai mic al târfei stând pe bancă. Am băgat mâna în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fular; ținea sub braț un obiect sub formă de vas, înnodat cu o batistă murdară. Râdea cu un râs sec și oribil, un râs care face să ți se zbârlească părul în cap. Ieși. M-am ridicat, grăbindu-mă să alerg după el ca să-i iau din nou vasul, batista înnodată; dar bătrânul se îndepărtase cu o agilitate deosebită. M-am întors și am deschis fereastra care dădea în stradă. Atunci, am văzut silueta bătrânului. Râdea atât de tare, că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
este vorba - a fost, În România, un actor foarte bun ; dar nu legendă. Și ca regizor, nu s-a impus; În fine, perioada de „glorie” a avut-o pe scena Teatrului de Comedie, nu a Naționalului. Dar de ce să mai alerge autorul articolului prin biblioteci, să verifice informația?!... De asemenea, o jună din Iași, prezentîndu-mă, fugar, Într-un articol, spunea despre mine că aș fi un regizor cunoscut din spectacolele montate pe scena Ateneului. Interesant! Deoarece am realizat, pînă azi, circa
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
mamă-n fiică, de tipul Basarabia care ne doare, Lacrima Bucovinei, Plînsul Bahluiului, Geamătul Cacainei etc. Am un student care, desigur, devine un caz interesant : merge numai pe lîngă pereți, are o privire vag hăituită, mereu nesigură și cvasi umilă, aleargă mereu după profesori, să ceară detalii, a Învățat sute de versuri din clasicii teatrului, este conștiincios la culme și, Într-o seară, la un pahar de vin m-a forțat să decid :” Are o figură care ingenuizează verdictul!”. Nu știu
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
actorului, precum adevărata cauză a bolii lui Davila, directoratul final al Luciei Sturdza Bulandra și verticalitatea ei de boieroaică („ce păcat că teatrul românesc a avut o singură doamnă Bulandra!”) - sau cel, uitat azi, al lui Zaharia Stancu (care nu alerga, cu limba scoasă, după texte pornografice - precum managerii zilelor noastre - ci comanda traduceri din clasicii universali, marilor scriitori români care mureau de foame, din cauza persecuțiilor politice); nu știam, spre exemplu, că marele Ion Manolescu a fost 20 de ani...primar
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
domn se plimbă relaxat, cu mîinile Împreunate la spate. Recla mele de pe clădiri evocă naturalețea relațiilor cu străinii : Philips, Chlorodont, Wimpassing...Dar cel mai elocvent rămîne peisajul uman. Nu există copii ai străzii, spălători, cerșetori, traficanți de valută. Nu se aleargă bezmetic, nu se vorbește conspirativ, nu se aruncă ambalaje pe stradă. Asfaltul, fără gropi și crăpături, este și bine măturat. Pe stră zile orașului se află cetățeni ai orașului, nu indivizi decla sați. Toți au sufletul ușor, lipsit de griji
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
astea din școală. Acum a ajuns și academician plin, vorba aia, la nici op'zeci de ani, și-a văzut visu' cu ochii. Ce-o mai vrea, domnule!?" "Ei, ce? Tot timpu' a fost cu foamea-n gât și a alergat după bani și după funcții. S-o schimba acu', la bătrânețe?" Răspunsul în fața acestei atât de pertinente întrebări rămase nerostit. Un ciocănit în ușă, urmat imediat de deschiderea acesteia că doar nimeni nu mai așteaptă să-l poftești și de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]