4,379 matches
-
că cel puțin acest soclu pe care ne sprijinim constituie într-adevăr un fundament solid. Evident, am greși dacă l-am reduce pe Descartes la un comentariu al lui Montaigne: o asemenea modalitate îi pasionează pe istoricii filosofiei și pe amatorii de note la subsolul paginii... Or, Descartes îi citează puțin pe autorii pe care-i critică, îi analizează, sau pe cei pe care se sprijină pentru cutare sau cutare dezvoltare din opera sa. Un motiv în plus de a-l
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care o consideră a fi mai curajoasă î!): postulatul asupra modalității pariului asupra unui Dumnezeu care, cordial, absolut, ficțiune dormitivă, te scutește să vezi realitatea în față. Aceeași soluție: unul ca filosof în sfârșit edificat, scos din naivitate, celălalt ca amator de basme pentru adormit copiii. Filosofie contra religie... 50. Genealogia unei gândiri alternative. Montaigne generează așadar o materie de reflecție pentru credincioși, creștini, catolici, deiști, spiritualiști. Ascendență stabilită în mod clasic, pentru cale regală deschisă pentru Marele Secol așa cum apare
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a Renașterii și, incidental, a epocii actuale de Raoul Vaneigem, Ramsay, 1986. Reeditarea și prefața autorului la L’Or de fous Ăditeur. O scurtă sinteză a celor două lucrări anterior citate ale acestui autor. Nu toți protagoniștii acestei mișcări sunt amatori de chefuri și de partide de sex colectiv - altfel Marguerite Porète, despre care nu cred că poate fi scoasă din misticismul isteric pentru a fi pusă alături de Surorile Spiritului Liber versiunea libertină... -, dar ceea ce se poate ști despre acești panteiști
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune care urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littră adăuga chiar și o sophisterie, azi ieșită din uz. în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
filosofi importanți sunt puși în aceeași oală cu cinicii, arătați cu degetul ca niște măscărici, bețivi, petrecăreți, glumeți, tot ceea ce permite să se facă din ei niște comici, orice, dar în nici un caz gânditori. Aristip cu fustă, parfumat în agora, amator de bordeluri, el, unul dintre rarii filosofi a căror pivniță făcea cât o bibliotecă, acest om să fie oare un filosof, la fel ca Parmenide sau Heraclit? Să fim serioși... Dat deoparte, refuzat în rândurile filosofilor serioși, ignorat, Aristip suporta
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
agora, Aristip incită la formularea tuturor acestor considerații: el își revendică animalitatea și nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure printre impurități; revendică artificiul asociat în mod obișnuit genului feminin și deci, pe atunci, pasivității, păcat cardinal la greci; subliniază că toate ocaziile de a te bucura sunt bune, inclusiv
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
incarneze Plăcerea? Dar despre Protarh? Istoria ideilor nu reține aceste două nume, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul numelor altor interlocutori mai mult sau mai puțin celebri puși în scenă în dialoguri. Cu ajutorul etimologiei, vedem că Philebos îl desemnează pe amatorul de băieți, iar Protarh pe șef, guvernator. Ironia lui Platon transpare clar în alegerea acestor două nume de botez, căci unul dă numele dialogului, desigur, dar apare o singură dată pentru a spune că pleacă imediat, pe când celălalt se prăbușește
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în care se bălăcește. în bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale celor care s-au folosit de trupul lor ca de un prieten complice - vor merge să țină tovărășie unui animal vestit pentru necumpătarea lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul în care proasta întrebuințare, în timpul vieții, a părților
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de abandonul grosier în seama satisfacțiilor animalice și triviale. Cum a putut deveni contrasensul adevăr până acolo încât dicționarul să cauționeze două definiții pentru unul și același cuvânt și să-l destineze atât discipolului lui Epicur, cât și chefliului mare amator de băutură, de plăcerile mesei și ale patului? Cuvântul plăcere creează probleme, deranjează, generează reacții epidermice; ceea ce numește el îl neliniștește pe fiecare și îi pune niște întrebări despre raportul pe care-l întreține cu zisa plăcere. Numai cei care
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
solitar capătă sens în schimbul solidar. După un parcurs personal, prietenii se regăsesc și discută, schimbă idei. Foișorul care domină vila oferă posibilitatea unei practici cerebrale eșanjiste: oamenii iau cuvântul, își confruntă pozițiile, își expun părerile în fața unei vederi pe care amatorii de sublim - cu Longin în frunte - o pot considera un exemplu: partenerii asistă la spectacolul imensității Mării Mediterane, care se întinde cât vezi cu ochii. Irizări solare, liliachii, albastre, verzi și negre ale apei magice și magnifice, suprafața ca o
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din grup vor fi denumite elevele Stagiritului, din cauza preferinței lor de a bate trotuarele. Ne imaginăm acel zid ca pe o ocazie de a reactiva gustul pentru mersul pe jos al adepților Lyceului, dar și de a-i instrui pe amatorii de diplome cu ajutorul inscripțiilor epicuriene. Căci, de la începutul și până la sfârșitul fiecărei plimbări, Diogene propune o inițiere a individului care se convertește la doctrina lui Epicur. Primele porțiuni ale zidului sunt consacrate fizicii. Propilee ale sistemului, și îndeosebi ale eticii
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
aliniază pe malurile fluviului sunt, de asemenea, de o rațională și umană formulă a ceea ce trebuie să fie arhitectura urbană, iar în fața lor pe sub pomi, sunt buchiniștii la care generații de studioși și-au găsit hrana intelectuală și generații de amatori și-au oferit civilizata voluptate a răsfoirii și colecționării de cărți.” Din această cuprindere eidetică a unei ambianțe ce dă în modul cel mai eminent sentimentul de „civilizație”, decurg două elemente definitorii ale noțiunii: edificiile și cărțile. Ele presupun siguranța
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și, dincolo de o „fiziologie”, o filosofie a gustului. Gustul e trăsătura definitorie a personalității lui Mihai Ralea, dar gustul „raisonné”, în accepția franceză așa cum a explicat-o fără rest Sainte-Beuve. Ralea gusta, degusta, cu o siguranță și o competență de amator consumat, idei, artă, peisaje, caractere, chipuri. Apoi le recomanda și altora, ca un „tuyau” verificat sau ca o „promesse de bonheur”. Scurtul lui eseu, Invitație la călătorie, e poate nu mai puțin frumos în felul său decât celebrul poem cu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
operă mare, lucidă și omenească; de fapt, n-o disprețuiesc: cred doar că trebuie s-o disprețuiască. Nu știu dacă Margaret Mitchell a mai publicat de atunci vreo carte: probabil că a rămas o debutantă! Ca să revin la muzică: cei mai mulți amatori cu nivel estetic elevat dau batjocoritor din umeri când e vorba de operă, în special, de operă italiană. Dar Don Giovanni nu e altceva decât operă italiană. Iar Stendhal și Schopenhauer admirau fără jenă pe Rossini. În À la recherche
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și în perioada următoare și care, în concluzie, a durat până astăzi, a exclus din istoria literaturii italiene, ignorând-o, adevărata operă narativă a lui Comisso sau, cel puțin, acest roman: Cei doi tovarăși (pe care eu, de exemplu, critic amator, îl citesc acum pentru prima oară, victimă a sectarismului sau a pasivității colegilor mei profesioniști). Se știe cum scrie Comisso. La modul impresionist, prin mimesis cu obiectul meu, aș vorbi despre o descărcare electrică ce, străbătând „corpul” lui Comisso, îl
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Gh. Asachi. Lui Manolachi Manu i se publică un fragment din traducerea Zairei lui Voltaire. Kogălniceanu a mai tradus și Filosofia vistului a lui O. Senkowski. Socotind acest fapt drept un atentat la autoritatea consulului rus Karl von Kotzebue, mare amator de whist, domnitorul a dispus suspendarea revistei. Puțin numeroasele pagini de critică, datorate lui Kogălniceanu, premerg curentului „Daciei literare”, afirmând importanța istoriei naționale pentru asimilarea, pe un solid fond autohton, a elementelor utile din civilizațiile străine. Adresându-se, prin chiar
ALAUTA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285213_a_286542]
-
majoritatea tipăriturilor românești nu se adresează publicului cititor, ci unei clici restrînse de partizani ai ideilor susținute de publicațiile În chestiune”. În țară, tirajul cel mare Îl aveau ziarele de informație, pe cînd În exil „toate publicațiile sînt făcute de amatori și diletanți”. Primul număr a apărut la 10 februarie 1948. De regulă, ziarul avea Între 12 și 14 pagini, conținînd În general informații despre situația din România, dar și publicitate la anumite servicii oferite de românii de la Paris. Ziarul pleda
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
pare să Îl degreveze de eventuale incertitudini. Lăsînd povestirea să curgă, nu i se pot reproșa teoriile luate În considerare și nici faptul că a evitat anumite direcții de analiză. Pur și simplu, a Încercat să spună tot despre toate. Amatorul onest și autodidact s-a dovedit, În acest caz, poate mai dezinhibat și mai apt de a capta publicul. Punîndu-și adevărul său În consonanță cu adevărurile curente, Pierre Buhler știa că nu are cum să greșească mai mult decît ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
până în 1972, când renunță) la Facultatea de Filosofie, secția psihologie, la Universitatea București. Va fi angajat temporar redactor la „Luceafărul” (în 1981) și din 1988 lucrează ca metodist la Casa de Cultură din Cernavodă, unde se ocupă de teatrul de amatori. În 1990 revine în București și editează împreună cu Eugen Chirovici și Denis Dinulescu un număr al revistei „Secunda”. Debutează cu schița Bocet în grâu la „Tomis” (1966), iar editorial, în 1968, cu volumul de schițe, povestiri și nuvele Vedere de pe
MATEESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288060_a_289389]
-
de Literatură „M. Eminescu” și apoi Facultatea de Filologie absolvită în 1954. Este redactor la „Caietul literar” (1950-1952) și la „Pentru Patrie” (1952-1954), activist la Casa Centrală a Creației Populare și la Casa Creației Populare și a Mișcării Artistice de Amatori din cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste. A colaborat la „Familia”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Viața românească” ș.a. Ca poet, M. se specializase în versificări subintitulate fie „poeme scenice”, „evocări istorice”, montaje literar-muzicale, „teatru-document”, fie „poeme dramatice muzicale
MEIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288080_a_289409]
-
să Înțeleg mai bine unele aspecte legate de cunoașterea practică. De-a lungul capitolului 8, a cărui temă este agricultura, se simt influențele clare a doi autori: Paul Richards și Jan Douwe van der Ploeg. Eu nu sunt decât un amator În materie de studii africane și de aceea capitolul dedicat satelor ujamaa din Tanzania i se datorează lui Joel Gao Hiza, care a susținut la Yale University o remarcabilă teză de doctorat pe această temă și care a avut generozitatea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
cu ochii pe copilul lui până când merge la toaletă sau să-i păzească bicicleta până când intră În magazin să-și cumpere un sandviș. Analiza lui Jacobs se remarcă prin atenția acordată microsociologiei ordinii publice. Agenții acesteia sunt toți doar niște amatori, a căror principală preocupare este cu totul alta. Nu există organizații publice formale sau voluntare care să mențină ordinea urbană, nu există poliție, gărzi private sau gardieni de cartier, nici reuniuni formale sau persoane angajate să se ocupe de acest
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
În general și clasa muncitoare În particular devin „corpul”, iar partidul de avangardă este „creierul”. Față de clasa muncitoare, partidul este ceea ce inteligența este față de forța brută, judecata față de haos, managerul față de muncitor, profesorul față de elev, șeful față de subordonat, profesionistul față de amator, armata față de mulțime sau savantul față de omul de rând. O scurtă explicație a felului În care funcționează aceste metafore ne va ajuta să definim politica lui Lenin, extrem-modernistă, deși revoluționară. Lenin și-a dat, desigur, seama că proiectul revoluționar depindea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
cu organizațiile muncitorești, care sunt ample, publice și Împărțite pe domenii. Cele două categorii nu trebuie niciodată confundate. Astfel, pe lângă analogia cu raportul dintre directorul de fabrică și muncitor, Lenin mai face și o comparație Între profesionist și ucenic sau amator, pornind de la premisa că cei din a doua categorie se vor supune celor din prima, datorită cunoștințelor tehnice și experienței pe care aceștia o au. Așa cum Le Corbusier Își imagina că populația va Întâmpina aprobator știința și calculele arhitectului-șef
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
calculele și funcționa așa cum spera Lenin să funcționeze puterea statului socialist. În viziunea gânditorului rus, aceeași logică evolutivă se aplica și elitei din fruntea partidului de avangardă, și fabricii, și fermei. Profesioniștii, tehnicienii și inginerii aveau să Îi Înlocuiască pe amatori În funcțiile de conducere, iar autoritatea centralizată bazată pe știință avea să fie forța dominantă. Ca la Le Corbusier, gradul de specificitate funcțională din cadrul organizației, ordinea conferită de activitățile rutiniere și de posibilitatea de a Înlocui unitățile Între ele, precum și
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]