7,050 matches
-
almanahuri. în treacăt îfr.). în engleză, to rattle, a face zgomot, a hurui. Arsaces Ă. întemeietorul dinastiei Arsacizilor, care s-a revoltat împotriva Seleucizilor îsec. III î.e.n.), fondînd așa-numitul imperiu al parților. Aici însă, e vorba doar de o analogie. Sat egiptean lîngă care s-au păstrat ruinele unui templu antic. Johannes Leo î1494-1552), călător maur din Spania, luat prizonier de pirați și vîndut ca sclav Papei Leon al X-lea, care l-a creștinat, dîndu-i să poarte propriile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
burgheze, suntem puși În gardă că nu individualismul formează nota generală a romanticilor. (Ă). Împotriva acestei tendințe l-am pus În gardă pe dl. Ion Vitner. Fiindcă și În prețioasele și cuprinzătoarele cuvinte pe care le spune despre simbolism, acceptă analogia cu gluma lui France asupra dragonului din Alca, despre care toată lumea vorbea dar nu-l văzu nimeni. O definiție a simbolismului În spirit burghez, hotărât că nu putem da dacă ne așezăm pe poziția lui Barny, spunând despre simbolism: «nefiind
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
materie prin raportare la cele patru clase de concepte pure ale intelectului: cantitate, calitate, relație și modalitate. Iar în capitolul al treilea al Pmsn, intitulat „Principiile metafizice ale mecanicii”, el formulează trei legi ale mișcării drept contrapărți ale celor trei analogii ale experienței. Kant caracterizează demonstrația fiecăreia dintre aceste legi afirmând că enunțul uneia dintre analogiile experienței, ca enunț al metafizicii generale, este „pus la bază” sau „pus ca temei” (zum Grunde gelegt) sau că pentru demonstrație trebuie „împrumutat” (entlehnt) un
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și modalitate. Iar în capitolul al treilea al Pmsn, intitulat „Principiile metafizice ale mecanicii”, el formulează trei legi ale mișcării drept contrapărți ale celor trei analogii ale experienței. Kant caracterizează demonstrația fiecăreia dintre aceste legi afirmând că enunțul uneia dintre analogiile experienței, ca enunț al metafizicii generale, este „pus la bază” sau „pus ca temei” (zum Grunde gelegt) sau că pentru demonstrație trebuie „împrumutat” (entlehnt) un enunț al metafizicii generale. În tradiția mai veche a exegezei kantiene, caracterizarea dată de autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
publicată de Kant în 1786 nu a atras în mod deosebit atenția și interesul comentatorilor. Ernst Cassirer, în cunoscuta lui monografie consacrată lui Kant, o califică drept o nouă schiță a filosofiei naturii a lui Kant; referindu-se apoi la analogiile experienței, el scrie: Pmsn oferă expunerea concretă a ideilor fundamentale dezvoltate aici. Ea (lucrarea - n.m. M.F.) prezintă cele trei leges motus de la care a plecat Newton - legea inerției, legea proporționalității cauzei și efectului și legea egalității acțiunii și reacțiunii - drept
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cauzalității. Prin urmare, pe terenul observației comune nu va putea fi depășit scepticismul lui Hume. Răspunsul dat de Kant lui Hume se sprijină pe analiza posibilității legilor științei matematice a naturii. Tocmai această analiză este cea care a susținut formularea analogiilor experienței, în particular a celei de-a doua analogii a experienței „principiul succesiunii în timp după legea cauzalității”. În lipsa ei, Kant nu ar fi putut trece dincolo de un punct de vedere empirist, ca cel al lui Hume, potrivit căruia experiența
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
putea fi depășit scepticismul lui Hume. Răspunsul dat de Kant lui Hume se sprijină pe analiza posibilității legilor științei matematice a naturii. Tocmai această analiză este cea care a susținut formularea analogiilor experienței, în particular a celei de-a doua analogii a experienței „principiul succesiunii în timp după legea cauzalității”. În lipsa ei, Kant nu ar fi putut trece dincolo de un punct de vedere empirist, ca cel al lui Hume, potrivit căruia experiența este „o simplă compunere empirică a percepțiilor”12. Lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
negat totodată că diferite conexiuni dintre cauze și efecte particulare au un caracter necesar, cu alte cuvinte existența unor relații cauzale cu caracter legic. Iar poziția lui Kant nu ar fi fost esențial diferită. Aceasta deoarece cea de-a doua analogie a experienței („Toate schimbările au loc după legea legăturii dintre cauză și efect”) ar afirma doar că orice schimbare are o cauză („Când deci aflăm prin experiență că se întâmplă ceva, presupunem întotdeauna că ceva precede, căruia acel ceva îi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o cauză („Când deci aflăm prin experiență că se întâmplă ceva, presupunem întotdeauna că ceva precede, căruia acel ceva îi urmează în virtutea unei reguli”), și nu existența unor legi cauzale particulare 17. Nu ar exista, prin urmare, nici o relație între analogia a doua, ca principiu al filosofiei transcendentale, și preocupările lui Kant pentru cercetarea posibilității acelor relații universale și necesare care sunt legile fizicii newtoniene. Din cele spuse rezultă clar că una din mizele răspunsului la întrebarea dacă filosofia transcendentală este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o relație mai strânsă între filosofia transcendentală și teoria sa a științei. Este vorba de exprimări ca aceea că prima lege a mecanicii („În toate schimbările naturii corporale cantitatea de materie rămâne aceeași, nesporită și nemicșorată”) este derivată din prima analogie a experienței, din principiul permanenței substanței. Este însă spiritul gândirii lui Kant, chiar dacă nu întotdeauna în litera exprimărilor sale, susține Brittan, ca principiile filosofiei transcendentale să fie înțelese doar drept condiții necesare de posibilitate pentru principiile metafizice ale științelor naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai înalt grad” (extremely louse)”23. Kant și-ar fi propus ce-i drept să „demonstreze” legea a treia a mișcării („În orice transmitere a mișcării, acțiunea și reacțiunea sunt egale una în raport cu alta”) pe baza celei de-a treia analogii a exprienței („Toate substanțele, întrucât pot fi percepute în spațiu ca simultane, sunt într-o acțiune reciprocă universală”). Însă ar fi greșit să credem că prima relație a fost derivată logic din cea de-a doua. Ceea ce și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
principiile metafizice ale științei naturii intervin considerații care țin de toate cele trei niveluri. Bunăoară demonstrația celei de a doua legi a mișcării - „Orice schimbare a materiei are o cauză exterioară” - se bazează nu numai pe cea de-a doua analogie a experienței - „Toate schimbările au loc după legea legăturii dintre cauză și efect” -, ci și pe o seamă de explicații ale conceptelor teoriei naturii corporale. Aceste explicații sunt formulate de Kant în spiritul filosofiei mecaniciste a epocii. Astfel, orice schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale conceptelor teoriei naturii corporale. Aceste explicații sunt formulate de Kant în spiritul filosofiei mecaniciste a epocii. Astfel, orice schimbare a materiei este caracterizată drept efect al acțiunilor unor forțe care acționează din exterior deoarece materia nu are „determinări interne”. Analogia a doua ar fi, așadar, doar o parte a structurii adânci pe care se bazează legea a doua a mișcării a lui Kant. Buchdahl conchide că nu există o demonstrație deductivă a acestei legi. „Astfel, în general, argumentele din Principiile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
decât un produs secundar al filosofiei sale transcendentale. Acestui punct de vedere Watkins îi opune propria sa interpretare. În ciuda aparențelor create de unele afirmații ale lui Kant, în primul rând de asocierea celor trei legi ale mișcării cu cele trei analogii ale experienței, Watkins apreciază că în elaborarea și demonstrarea principiilor metafizice ale științei naturii nu ar fi fost utilizate în mod sistematic, ca premise, principiile „Analiticii”, în primul rând analogiile experienței. Cercetarea atentă a textelor arată că nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de asocierea celor trei legi ale mișcării cu cele trei analogii ale experienței, Watkins apreciază că în elaborarea și demonstrarea principiilor metafizice ale științei naturii nu ar fi fost utilizate în mod sistematic, ca premise, principiile „Analiticii”, în primul rând analogiile experienței. Cercetarea atentă a textelor arată că nu poate fi stabilită o relație de la premise la concluzii între principiile intelectului pur și principiile metafizice ale științei naturii. Potrivit interpretării lui Watkins, în Pmsn Kant a întreprins o încercare de întemeiere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mișcarea. Acestea sunt legi necesare pentru construcția în intuiție, iar construcția în intuiție este necesară pentru comunicarea mișcării. În centrul argumentării lui Watkins stă afirmația că, deși înaintea demonstrației date de Kant fiecăreia dintre cele trei legi este întâlnită enunțarea analogiei corespunzătoare a experienței, analogiile nu funcționează totuși ca premise în demonstrație 33. În măsura în care contestă că principiile intelectului pur, cu deosebire analogiile experienței, sunt premise pe care se sprijină principiile metafizice ale științei naturii, interpretarea lui Watkins conduce la unele concluzii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
necesare pentru construcția în intuiție, iar construcția în intuiție este necesară pentru comunicarea mișcării. În centrul argumentării lui Watkins stă afirmația că, deși înaintea demonstrației date de Kant fiecăreia dintre cele trei legi este întâlnită enunțarea analogiei corespunzătoare a experienței, analogiile nu funcționează totuși ca premise în demonstrație 33. În măsura în care contestă că principiile intelectului pur, cu deosebire analogiile experienței, sunt premise pe care se sprijină principiile metafizice ale științei naturii, interpretarea lui Watkins conduce la unele concluzii care o apropie de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Watkins stă afirmația că, deși înaintea demonstrației date de Kant fiecăreia dintre cele trei legi este întâlnită enunțarea analogiei corespunzătoare a experienței, analogiile nu funcționează totuși ca premise în demonstrație 33. În măsura în care contestă că principiile intelectului pur, cu deosebire analogiile experienței, sunt premise pe care se sprijină principiile metafizice ale științei naturii, interpretarea lui Watkins conduce la unele concluzii care o apropie de cea a lui Buchdahl. Watkins admite, ce-i drept, că principiile metafizice ale științei naturii, formulate de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale naturii corporale. Conceptele corp și substanță materială - concepte centrale ale metafizicii științei naturii - sunt caracterizate de Friedman drept rezultatul aplicării conceptelor pure ale intelectului unor noțiuni empirice, cum sunt impenetrabilitatea, greutatea, forțele de respingere și de atracție. Prin aplicarea analogiilor experienței, a principiilor transcendentale ale substanțialității, cauzalității și comunității substanțelor materiale vor putea fi obținut de asemenea cele trei legi ale mișcării formulate de Kant, pe care Friedman le caracterizează drept „specificări” ale principiilor transcendentale 37. Principiile filosofiei transcendentale, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și semnificație unei simple forme a gândirii.”45 O foarte bună ilustrare a acestor servicii pe care le aduce metafizica specială celei generale sunt legile kantiene ale mișcării. Ele conferă „sens și semnificație” acelor „forme generale ale gândirii”, care sunt analogiile experienței. Același lucru se poate spune și despre „realitatea obiectivă” conferită categoriilor cantității, calității și modalității în celelalte capitole ale Pmsn. Este neîndoielnic că pentru Kant categoriile și principiile intelectului pur reprezintă condiții care fac posibilă nu numai știința exactă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
volumul și presiunea unui gaz sau egalizarea temperaturii a două medii in contact rezultă, prin urmare, nu din principii transcendentale, ci din utilizarea regulativă a ideilor rațiunii 38. Buchdahl admite că unele formulări ale lui Kant pot crea impresia că analogia a doua a experiențe este temeiul legilor științei matematice a naturii. El crede însă că acceptarea unei asemenea sugestii ar echivala cu ștergerea distincției dintre principiile constitutive și regulative ale cunoașterii, o distincție care este centrală în filosofia teoretică a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
faptului că dacă s-a produs un anumit eveniment un altul se va produce întotdeauna, cu necesitate. Kant insistă asupra acestei distincții între așteptări subiective și anticipări cu valoare obiectivă în expunerea pe care o dă celei de-a doua analogii a experienței: Pentru ca percepția mea să conțină cunoașterea unui eveniment, adică a ceva care se întâmplă real, ea trebuie să fie o judecată empirică în care să gândesc că succesiunea este determinată, că adică acest eveniment presupune în timp un
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Datorită dependenței ei esențiale de cele din urmă (de datele experienței - n.m. M.F.), legea gravitației este o lege empirică și, prin urmare, strict vorbind nu este nici a priori, nici necesară. Cu toate acestea, datorită dependenței menționate mai sus (de analogiile experienței și de legile geometriei euclidiene - n.m. M.F.), legea gravitației se bucură totuși de un anumit gen de necesitate «empiricăă sau «materialăă în virtutea căreia ea este mult mai ferm stabilită și asigurată în raport cu ceea ce este dat a posteriori decât orice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o lumină favorabilă în raport cu acele construcții speculative ulterioare care sunt „opera unor oameni care au trecut cu vederea pe de-a întregul rezultatele filosofice ale științei vremii lor și au dezvoltat, sub numele de filosofie, sisteme naive de generalizări și analogii ieftine”. (H. Reichenbach, Der Aufstieg der wissenschaftlichen Philosophie, Braunschweig, Vieweg, 1968, p. 142.) 4. H. Reichenbach, Op. cit., p. 133. 5. În scrierile lui Moritz Schlick, această temă apare în formulări sugestive. Iată doar un singur pasaj semnificativ: „Intuiția bergsoniană nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a avut loc în filosofia științei în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Este important de observat că principiile intelectului, care fac posibilă experiența în genere, au și o dimensiune regulativă. Principii constitutive ca cea de-a doua analogie a experienței implică un corelat regulativ. În cazul aceleiași analogii, acest corelat este cerința ca legile naturii să fie legi deterministe. Buchdahl a insistat cu deosebire asupra faptului că principiul cauzalității, ca principiu al intelectului, este distins de Kant de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]