8,708 matches
-
populare uzuale - observă J. Brubacher (1947), un istoric al educației - Înclină să cedeze locul unorprocedee mai critice. Începe să se impună conversația maieutică (socratică), inițiată de unul dintre cei mai mari dascăli ai tuturor timpurilor, Socrate. Ceva mai târziu, În Antichitate, odată cu apariția alfabetului și a scrisului pe papirus, se face din nou un important pas Înainte. Sistematizarea și răspândirea treptată a limbajului scris a contribuit la structuralizarea școlară a educației, căci Învățarea lecturii a necesitat prezența unor tineri reuniți În jurul
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
la structuralizarea școlară a educației, căci Învățarea lecturii a necesitat prezența unor tineri reuniți În jurul unui magister. Citirea vreunuimanuscris prețios de către magister, dictarea, era Însoțită de repetarea cu voce tare și memorarea textelor de către cei care-l ascultau. În toată Antichitatea, ca de altfel și În tot Evul Mediu, „lectura” Însemna citirea cu glas tare sau chiar un fel de incantație, cum constată M. McLuhan (1975). Apoi, paralel cu practicarea unui Învățământ mecanic, bazat pe metode scolastice, dogmatice, autoritare, de Învățare
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
dintotdeauna socotit ca o modalitate de educație pusă În slujba dezvoltării activității mintale, a celei senzoriale, manuale, a exprimării plastice, ritmice, verbale, grafice etc. Iar În plan teoretic, ideea de a folosi jocul În scopuri educative a fost Încă din Antichitate clar exprimată de Platon, de exemplu, iar mai târziu, În vremea Renașterii, de Vittorino da Feltre, de Rabelais, apoi de Bacon, Fénélon și Basedow, iar În epoca modernă de Fröbel, Montessori, Decroly ș.a. Cu toate acestea, de-abia „...epoca noastră
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
sau altuia dintre timpurile trecute sau actuale, însă pentru pătrunderea adevăratului sens al curentelor de gândire care oferă dimensiune filosofică teoriei, este necesară periodizarea acestora. Dacă avem în vedere modificările survenite în obiectul gândirii economice, vom avea: „gândirea economică din antichitate (mileniile II î.H. - mijlocul mileniului I d.H.), din evul mediu (mijlocul mileniului I - mijlocul mileniului II d.H.), din epoca modernă (sec. XVI-XIX) Și contemporană (sec. XX-XXI). Pe baza criteriului care ține de calitatea sau nivelul teoretic al gândirii economice
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
revoluția comunistă dorește să reia și să „restaureze”, completând-o și desăvârșind-o, Revoluția Franceză, ucisă prea devreme de „Thermidor”-ul presupus reacționar. Revoluția Franceză, la rândul ei, își propunea să revină la o stare de libertate pierdută, aceea a Antichității romane republicane de dinaintea epocii feudale, chipurile barbare, corupătoare a naturii umane autentice și decadente, o epocă pe care revoluția vroia s-o lichideze. Abatele Sièyes în faimosul său pamflet Ce este starea a treia? exclama: „În noaptea barbariei și a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cazuri, vorbi chiar despre două timpuri îndepărtate benefice: 1) timpul originar preistoric, cel al originilor umanității - comuna primitivă a marxismului, „omul natural” al lui Rousseau, timpul paradiziac de dinaintea „căderii” pentru protestant; 2) timpul originar istoric - NEP-ul leninist pentru gorbacioviști, Antichitatea romană sau lacedemoniană pentru Revoluția Franceză, timpul evanghelic și apostolic, de dinaintea „uzurpării romane”, pentru protestant. Cel de-alt doilea timp pare a fi o reluare, sau uneori un fel de copie imperfectă, dar totuși de calitate a primului.) Trecutul originar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
stabilind legile (ca în Legile). Ambiguitatea raportului provine din faptul că se caută deosebirile, și nu asemănările celui în măsură să guverneze cu ceilalți. De multe ori aspectele dialectice preiau întâietatea în discursul personajelor. Aceasta a făcut ca, încă din Antichitate, dialogul să fie pus în categoria celor logice. Și pare că, pe alocuri, Platon se folosește de pretextul definirii omului de stat pentru a teoretiza principiile de definire a unui lucru. Însă cum altfel decât făcând un exercițiu paralel cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
prelogice», «primitive» sau «arhaice»”. Ideea că postmodernitatea este punctul terminus al unui proces de „enantiodromie” (ceea ce în filosofia presocratică însemna întoarcere) își caută în continuare argumente. E desigur o întoarcere către „neundele” (cf. Henri Corbin) și nu atât către valorile Antichității. Schimbările sunt evidente. Postmodernitatea renunță treptat la „proastele obiceiuri” (cf. Gilbert Durand) moștenite de la gândirea occidentală marcată de aristotelism. A devenit destul de evident că, deși imago-mitul ne pare a-logic, el nu este obligatoriu din acest motiv și ilogic. „... Platon
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
logic, el nu este obligatoriu din acest motiv și ilogic. „... Platon știe deja că numeroase adevăruri scapă filtrajului logic al metodei pentru că ele constrâng rațiunea la antinomie și revelează ca să zicem așa, printr-o intuiție vizionară a sufletului pe care antichitatea greacă o cunoștea bine: mitul”. Că Platon a fost o lungă perioadă de timp interpretat prin matematizare excesivă e ușor de probat. Ideile au apărut multor comentatori ca fiind similare propozițiilor matematice cu justificarea că locul supracelest este prin definiție
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu învață tribunalele și celelalte adunări despre lucrurile drepte și nedrepte, ci doar le convinge.” Între demagogia contemporană și cea a anticilor nu există, după cum se vede, decât diferențe formale. Oratorul politic nu este în zilele noastre, precum cel al Antichității, decât un simplu lingușitor al conștiințelor. Democrația „intermitentă” (la alegeri) se pretează excelent unui astfel de demers. Există în continuare acele produse demagogice ale inteligenței virusate care ascund cu greu amprenta mahalalei sub glodul unei pretinse erudiții. Nu rigoarea logică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la alegeri) se pretează excelent unui astfel de demers. Există în continuare acele produse demagogice ale inteligenței virusate care ascund cu greu amprenta mahalalei sub glodul unei pretinse erudiții. Nu rigoarea logică face, de cele mai multe ori, succesul unui discurs. Sofistul Antichității s-a machiat pentru contemporani și, respectând cerințele modei actuale, a devenit „tehnocratul competent”. Mesajul poetic și deopotrivă, cel publicitar, se insinuează într-o zonă a intimă a necesității de securizare intelectuală. Această securitate se întreține prin promisiunile camuflate pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
culturale asumate prin repetiție socială permit administratorilor puterii să profite în mod interesat de lansarea unor mesaje prin intermediul unor actori aparent necontaminați politic. Cei care se pot adresa direct sufletului uman sunt creatorii. (fie ei artiști sau filosofi). Dacă în Antichitatea lui Platon era mult mai dificil de orientat o perspectivă, azi, în condițiile în care prin tehnologii videoperformante se realizează o „coproducție” a realității sensibile, perspectiva colectivă e mult mai ușor de controlat. Intransigența politică a contemporanilor se leagă, într-
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fel odios (adică urât de zei) și nici într-unul ridicol (cf. Yvon Brès, Psihologia lui Platon, Ed. Humanitas, București, 2000, nota 92, p. 256). Atrag atenția și asupra lucrării lui Marie Delcourt, Hermaphroditos. Mituri și rituri ale bisexualității în Antichitatea clasică, Ed. Symposion, București, 1996, pp. 112-138. Tot aici o bibliografie adiacentă dă satisfacție celor nemulțumiți (pp. 139-142). Cf. Michel Foucault, op.cit., pp. 276-280. Un loc, și încă dublu, care tratează cel puțin „pedagogic” teoria erosului la Socrate și la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nervos și cel endocrin a fost observată de foarte multă vreme și întrunește, în general, acordul majorității cercetătorilor. Prima clasificare a temperamentelor care, cu o serie de îmbunătățiri, a rezistat până în zilele noastre este cea propusă de cunoscuții medici ai antichității, Hipocrate (400 î.e.n.) și Galenus (150 e.n.). Aceștia, în concordanță cu filosofia epocii care considera că întreaga natură este compusă din patru elemente fundamentale Ă aer, pământ, foc și apă Ă au afirmat că în corpul omenesc amestecul „umorilor” (hormones
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
dintr-o așa-zisă criză. În al doilea rând, mai ales în știință și tehnică, orice descoperire, orice teorie e condiționată de stadiul dezvoltării disciplinei corespunzătoare. Un exemplu edificator este acela al utilizării forței aburului: aceasta era cunoscută încă din antichitate. Existau jucării ce se mișcau datorită presiunii aburului. Apoi zeul Baal Moloch, divinizat în Orientul Mijlociu, era înfățișat printr-o uriașă statuie de bronz. În zilele de sărbătoare se făcea un foc mare la baza statuii, care începea să miște din
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
se alătura celui avansat în 1860 de bogătașul bucureștean originar din Epir, dar naturalizat român, Evanghelie Zappa, care oferise guvernului 5000 de galbeni pentru alcătuirea unui dicționar român, a unei gramatici a limbii române și a unor traduceri din clasicii Antichității. Cele două fonduri - „Cuza” și „Zappa” - au constituit, de altfel, baza materială a viitoarei societăți academice. Prin decretul nr. 582 din 1/13 aprilie 1866 al Locotenenței Domnești, lua ființă la București Societatea Literară Română, a cărei principală menire era
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
sume erau însă destinate de donatori instituirii de premii care să le poarte numele și care să se acorde celor mai valoroase lucrări în diferite domenii ale științelor, literelor și artelor ori celor mai valoroase traduceri, de regulă din clasicii Antichității. Așa au luat ființă, spre exemplu, premiile „Petre Antonescu”, „C. Rădulescu-Codin”, „G. San Marino”, „Vasile Pârvan”, „Anastasie Fătu”, „Adina și colonel Paul Străjescu”, „Hagi Vasile”, „Constantin Hamangiu” etc., precum și Marele Premiu „Năsturel-Herescu”, ca urmare a donației făcute în 1873 de
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
ibidem, p. 225). Așadar, o concepție a culturii de factură aristocratică, fondată pe un ideal umanist, se opune unei concepții mai democratice, aceste două concepții fiind tipice pentru diferite elitele aflate față în față. Idealul umanist este ancorat în valorile Antichității clasice și vizează favorizarea înfloririi idealului de honnête homme, cu o cultură vastă și preocupări multiple. Este idealul grupurilor dominante, care dispun de timp liber pentru a se deda preocupărilor culturale îmbogățind personalitatea, dar și pentru a se consacra problemelor
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
O CONTRAISTORIE A FILOSOFIEI - vol. II INTRODUCERE ESTOMPAREA ANTICHITĂȚII Inventarea lui Isus, afirmarea violentă și autoritară a creștinismului devenit religie a întregului Imperiu odată cu lovitura de stat a lui Constantin, vandalismul la care se dedau soldații încurajați chiar de ordinele sale, căsăpirea civililor, incendierea bibliotecilor, persecutarea filosofilor, închiderea școlilor
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
timp. Lumea veche se prăbușește, dispare, moare, și odată cu ea filosofia păgână: o mare parte a acesteia nu va traversa secolele din rațiuni care nu țin întotdeauna de voința deliberată a oamenilor de a anula dintro trăsătură de condei patrimoniul antichității grecești și romane. Desigur, oamenii ard biblioteci, incendiază, jefuiesc, asasinează semeni de-ai lor dintre unii sunt cărturari, dar timpul contribuie și el la ștergerea urmelor acestei civilizații devenite un câmp de ruine. în acest context, cărțile filosofilor materialiști abderitani
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îVIII, 9-24) stau mărturie că predicatorii se cunosc între ei și nu ignoră tezele lor respective. Confruntarea comportă aceleași șanse pentru cei care vizează dominarea simbolică a epocii lor. Astfel, cum s-a mai întâmplat adesea cu gândirile alternative ale Antichității, gnosticismul are o existență de mai bine de o mie de ani dacă e să contăm pe ceea ce spun despre el Părinții Bisericii și filosofii aflați în solda creștinismului. Un renghi jucat de rațiune: atacarea ereziilor - numite astfel de reprezentanții
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
situate așadar acolo unde se vântură oameni și idei. Ipolit din Roma își bazează întreaga demonstrație a lucrării sale Philosophumena sau Respingerea tuturor ereziilor pe ideea că toți gnosticii greșesc și își propagă ereziile pentru că-i copiază întocmai pe filosofii Antichității vinovați de păgânism și de a nu fi fost creștini înainte de creștinism. Simon Magicianul? Un adept al lui Empedocle. Vasilide? O clonă a lui Aristotel. Valentin? Un amestec de Pitagora și de Platon. Irineu din Lyon îi vede pe toți
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
publicul prin scamatorii și nu recurge la povești incredibile pentru a atrage atenția asupra lui și a-și credita astfel mesajul cu o valoare incontestabilă, Simon Magicianul gândește. El teoretizează, avansează idei. Dimpreună cu trăsnăile - asemănătoare celor ale tuturor actorilor Antichității, s-o spunem încă o dată, și lucrul este valabil nu numai pentru marile figuri ale creștinătății - unei vieți cotidiene, frământate și nelipsite de veselie, filosoful gnostic pune la punct o teorie menită să producă un număr considerabil de efecte de-
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și femeile te pot ocupa atât în timpul oficierii cât și în afara ei. Dacă simți nevoia să dormi, te culci, nu contează locul, circumstanțele, ocaziile... Pentru a evita neplăcerile, persecuția, rugul, închisoarea, membrii sectei practică într-ascuns, ca unii gnostici din Antichitate de pe la sfârșitul Imperiului. Fraților și Surorilor afiliați Spiritului Liber dispun de un cod erotic care semnalează discret posibilitatea unui contract hedonist. Sora pune un deget pe nasul Fratelui? Asta înseamnă că-l invită să intre în casa ei. își palpează
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de vestit? La modul ideal, La Boătie, cu atât mai mult cu cât nu mai este Charron, iar mai târziu, Marie de Gournay? Desigur, numai că Montaigne țintește mai sus: el se gândește la marii antici, la gânditorii și filosofii Antichității care pe deasupra au avantajul că vorbesc limba copilăriei sale! Ajutat de această ureche absentă și de această umbră dispărută, Montaigne își dictează așadar Eseurile. Cunoscându-i scrisul, observăm lesne că nu-i nicidecum cel al manuscriselor ci acela al corecturilor
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]